3,820 matches
-
pomină Istorisiri vechi și nouă, această povestire ilustra „neomenia boierului exploatator“. În pădurea Petrișoruluitc "În pădurea Petrișorului" Era pe la sfârșitul lui august, și pădurea Petrișorului, bătrână și nestricată de mână de om, își desfășura tăcută bolțile de frunzișuri. Urca domol coline trăgănate, se ridica departe într-un pisc prăpăstios, în vârful căruia săgeta spre cer un brad vechi, care vestea cel întăi printr-un șuiet adânc sosirea vânturilor. Așa urca lin spre asfințit, și de pe cerul răsăritului soarele începea să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
dulce soare în vederea mării; cu toate acestea, semnul sub care au stat e tristeța. Chiparoșii au umbrit tăceri ca de morminte; în platani râd turturele deasupra furcilor unde putrezeau, mâncate de viermi, căpățâni de osândiți. Marea freamătă delicat la poalele colinei, ca și cum ar răsfrânge din trecut și din inima ei stihuri olimpiene; dar în clădirile împăraților războiului, nimeni n-a ascultat decât tăcerea. Zidurile ce împresură Seraiul au fost clădite din lespezi de marmoră cu inscripții; mâni barbare le-au smuls
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Abu-l-Hassan Ali, hotărâse să organizeze, zi de zi și săptămână de săptămână, parăzi militare pompoase pentru a arăta tuturor întinderea puterii sale - însă doar Dumnezeu este puternic și Lui nu-I plac aroganții! Sultanul ăsta pusese să fie construite pe colina roșie a Alhambrei 1, lângă Poarta Trădării, gradene pe care se instala în fiecare dimineață cu cei din jurul lui, primea oaspeții și trata probleme de stat, în vreme ce detașamente de soldați veniți din toate colțurile regatului, de la Ronda până la Basta și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
căruia cavalerii zeneți încercau unul după altul să atingă ținta de lemn cu ajutorul bețelor pe care le aruncau de la înălțimea cailor în galop. Nu puteam vedea care dintre ei izbutea cel mai bine, dar vacarmul care ajungea până la noi de pe colină, din locul numit tocmai al-Tabla, ne indica fără greș câștigătorii sau perdanții. Deodată, un nor negru se ivi deasupra capetelor noastre. Veni atât de iute că ni se păru că soarele se stingea precum o lampă peste care ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
trecând printr-o curte interioară și o porni pe o scară strâmtă, cu trepte abrupte, care ducea la odaia ei. Mă trase ușurel spre fereastră: „Uită-te, asta e mânia lui Dumnezeu!“ M-am aplecat cu teamă. Eram în vârful colinei Mauror. La dreapta mea se vedea noua Casba, noul palat al Alhambrei, la stânga, vechea Casba cu minaretele albe ale cartierului meu, Albaicin, dincolo de ziduri. Vuietul pe care-l auzisem pe uliță era acum asurzitor. Căutând din priviri de unde venea zgomotul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
și de șofran și de trestie de zahăr, îi aduceau, zice-se, trei mii de dinari de aur pe sezon, lucru pe care un medic nu l-ar câștiga nici în treizeci de ani. În plus, mai avea, chiar pe colina Alhambrei, o imensă vilă, superb carmen 1 pierdut în viță de vie. Când Astaghfirullah îi făcea pe cei bogați de rușine, mai ales la Abu-Khamr se referea, iar celor umili le venea atunci în minte imaginea medicului cu burtică și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Tlemcen la Marrakech, cu încărcături de curmale, indigo, hena, uleiuri sau țesături; eu nu mă deplasam decât pentru caravanele mari. În restul timpului, îmi conduceam afacerile de pe diwan și supravegheam, cu bastonul în mână, șantierul noii mele locuințe, pe o colină, nu departe de casa unchiului meu, unde mă instalasem în calitate de stăpân la nașterea fiicei mele, dar care mi se părea pe zi ce trece mai strâmtă, mai modestă, mai nedemnă de averea mea. Așteptam cu nerăbdare ziua în care voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
pentru a fi frumoase și maiestuoase, pentru a fi cea dintâi dintre minunile lumii. Cu siguranță le-a fost încredințată și vreo funcție, dar ăsta nu era decât un pretext oferit de prințul din vremea aceea. Ajunseserăm în creștetul unei coline și piramidele se detașau limpede în zare. Și-a oprit cămila și a întins mâna spre răsărit, cu un gest atât de emoționat, că devenea solemn. — Multă vreme după ce casele noastre, palatele noastre și noi înșine vom fi dispărut, piramidele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
în port, venind dinspe Flandra, Anglia, Biscaya, Portugalia, Puglia, Sicilia, și mai cu seamă dinspre Veneția, Genova, Raguzza și Grecia ocupată de turci. În anul acela, doar amintirile mai înțesau rada. În mijlocul orașului, cu fața spre port, se află o colină care nu exista, zice-se, pe vremea celor vechi, și care s-a format doar din acumularea ruinelor. Dacă te apuci să scotocești acolo, dai adesea peste vase și alte obiecte de preț. Pe această înălțime a fost clădit un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
satul, știa de ce soldații romani se luptaseră cu celții. Știa de ce se aflau pe pământurile acelea. 2 Valerius merse câteva mile prin pădure, trecu prin luminișuri pline de zăpadă și își mână calul de-a lungul albiilor torenților. Străbătu două coline și merse pe lângă un lac cu malurile înghețate. Când ajunse într-un sat, se opri la tavernă. Mâncă singur, într-un colț, ascultând glasurile negustorilor care umpleau încăperea. În cele din urmă se duse în grajd și se întinse pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
nemișcat, adulmecând aerul. Privi în direcția aceea și simți că inima i se oprește. — Privește, îi șopti lui Titus și fluieră ușor, ca să-l cheme pe Lurr. Dincolo de pădure, în stânga lor, printre arbuștii de pe malul unui torent aflat la poalele colinei, niște barbari înaintau târâș, aproape invizibili în vegetația bogată. Lor li alăturară alții, iar apoi alții. — Quazi, sunt quazi. Și sunt foarte mulți. Valerius căută amuleta și o strânse în pumn. Să mergem, repede. Nu vreau să mor înfipt într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
nu mai simțise niciodată îi încețoșă privirile. Mișcându-se ca într-un coșmar, începu din nou să alerge. Luminișul se ivi pe neașteptate în pădurea în care Valerius și gladiatorul intraseră, în încercarea de a ajunge la Antonius. Din înaltul colinei asistaseră la victoria soldaților romani și îi văzuseră pe quazi fugind. Îl văzuseră pe Antonius luând scutul și gladius-ul, alergând după barbarii ce scăpaseră de masacru și dispăruseră printre copaci. Timp de câteva minute, care li se părură nesfârșite, Valerius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
antrenamente și era mărginită de un șir de coloane din marmură, mândria acelei vile, ce fusese una dintre cele mai somptuoase din Augusta, înainte să devină sediu pentru Ludi. Ajungând în capul scărilor, Valerius se opri, privind dincolo de zid, spre colina ce se zărea în depărtare. Fusese acolo într-o noapte cu lună plină, când vântul risipise cenușa Velundei. I se părea că de atunci trecuseră sute de ani. — Mișcă-te! Soldatul îl împinse; se purta însă cu grijă. Intrară într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Manteus sec. Nu mai sunt maeștri de excepție, ca tine. Vremurile s-au schimbat. — Da... Întotdeauna dăm vina pe vremurile care se schimbă, zâmbi Proculus. Admiră panorama ce se deschidea în fața lui. Privi lung, gânditor spre cea mai înaltă dintre colinele care, în dimineața aceea senină, se vedeau dincolo de zidul de apărare și de păduri. Revăzu o scenă nocturnă: Valerius, întins pe iarbă, lângă un foc pe cale să se stingă, luna plină care apunea, cenușa risipită de vânt... Velunda. Glasul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Provinciile din Illiria - Pannonia înainte de toate - se aliaseră cu Vespasianus, recunoscându-l ca împărat, iar acum pregăteau o insurecție. PARTEA A PATRA 33 Antonius Primus își opri calul lângă un copac. — Mai avem câteva mile, și am ajuns. Din vârful colinei, privi peisajul din fața sa. În lumina puternică de sfârșit de august - fusese o vară foarte călduroasă și secetoasă, în anul acela funest al războiului civil -, zări zidurile orașului Poetovium, cel mai frumos din Pannonia, ridicat pe malul de mizănoapte al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
râu și iarbă. Mai întâi au construit în mijlocul arenei o piramidă mare de lemn, înaltă de treizeci de picioare. Am urcat în vârful ei, știi? De sus se vede dincolo de zidurile amfiteatrului, se vede Roma cu toate casele, se văd colinele... Se vede până la Albalonga, unde locuiesc familiile patricienilor. Apoi am văzut că înăuntrul piramidei au construit un soi de galerie verticală și au legat-o cu scripeți de o platformă aflată la bază. I-am văzut pe arhitecți cum dădeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
stai să vezi! Băiatul privi în jur, apoi începu din nou să vorbească. — De piramidă au sprijinit pari de lemn, pe toate cele patru laturi. Au pus apoi o împletitură și deasupra au pus iarbă... Așa, piramida a devenit o colină adevărată... Ceva nemaivăzut... Apoi au săpat în arenă un canal, iar cu nisipul adus i-au făcut malurile... Canalul o să fie umplut cu apă și e lat cât doi oameni. Pare adânc, dar apa abia dacă îți ajunge la piept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
atent: acolo unde pământul e mai închis la culoare sunt gropi... Caută să nu cazi în ele, pricepi? Întăriturile fac trecerea între malurile canalului și restul amfiteatrului. Mâine o să vezi și tu ce bine seamănă totul cu câmpia padană: câteva coline, pășuni, prundiș, tufișuri, copaci... O mulțime de copaci au fost aduși din pepinierele imperiale de pe Mons Albanus. Împăratul vrea să lase mulțimea cu gura căscată... Iar în vârful colinei a pus garduri care imită fortificațiile armatei lui Otho, iar înăuntrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
vezi și tu ce bine seamănă totul cu câmpia padană: câteva coline, pășuni, prundiș, tufișuri, copaci... O mulțime de copaci au fost aduși din pepinierele imperiale de pe Mons Albanus. Împăratul vrea să lase mulțimea cu gura căscată... Iar în vârful colinei a pus garduri care imită fortificațiile armatei lui Otho, iar înăuntrul lor a pus însemnele și steagurile legiunilor othoniene. — Vitellius vrea să simuleze o bătălie? — Lasă-mă să continui. La baza colinei au fost puse patru ballistae enorme. Acum ascultă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
lase mulțimea cu gura căscată... Iar în vârful colinei a pus garduri care imită fortificațiile armatei lui Otho, iar înăuntrul lor a pus însemnele și steagurile legiunilor othoniene. — Vitellius vrea să simuleze o bătălie? — Lasă-mă să continui. La baza colinei au fost puse patru ballistae enorme. Acum ascultă-mă cu atenție... Frânghiile acestor ballistae au fost încordate atât cât trebuie pentru ca pietrele aruncate de catapulte să-i nimerească pe cei dinăuntrul fortificațiilor aflate în vârful colinei. Tot atâția scorpiones au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
să continui. La baza colinei au fost puse patru ballistae enorme. Acum ascultă-mă cu atenție... Frânghiile acestor ballistae au fost încordate atât cât trebuie pentru ca pietrele aruncate de catapulte să-i nimerească pe cei dinăuntrul fortificațiilor aflate în vârful colinei. Tot atâția scorpiones au fost așezați în fața colinei, la distanțe egale. Săgețile aruncate de scorpiones pot găuri orice armură, iat tu și tovarășii tăi veți purta armuri ușoare, toromachos... Valerius era tot mai neliniștit. — Dar noi, gladiatorii, ce... — Mai trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
patru ballistae enorme. Acum ascultă-mă cu atenție... Frânghiile acestor ballistae au fost încordate atât cât trebuie pentru ca pietrele aruncate de catapulte să-i nimerească pe cei dinăuntrul fortificațiilor aflate în vârful colinei. Tot atâția scorpiones au fost așezați în fața colinei, la distanțe egale. Săgețile aruncate de scorpiones pot găuri orice armură, iat tu și tovarășii tăi veți purta armuri ușoare, toromachos... Valerius era tot mai neliniștit. — Dar noi, gladiatorii, ce... — Mai trebuie să știi că pe la mijlocul colinei au fost puși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
fost așezați în fața colinei, la distanțe egale. Săgețile aruncate de scorpiones pot găuri orice armură, iat tu și tovarășii tăi veți purta armuri ușoare, toromachos... Valerius era tot mai neliniștit. — Dar noi, gladiatorii, ce... — Mai trebuie să știi că pe la mijlocul colinei au fost puși niște... niște... Băiatul dădu din mâini. — Nu-mi aduc aminte cum se cheamă. Valerius îl apucă de braț. — Trebuie să-ți aduci aminte! Spune-mi cum arată. — Ca niște pari ascuțiți... Valerius se văzu din nou în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
văzu din nou în Pannonia, în vârful dealului de unde privise împreună cu Titus lupta împotriva quazilor. Revăzu capcana făcută de fratele său... — Vorbești despre castrapila? — Da... asta e. — În ce parte sunt îndreptate vârfurile lor? Încearcă să-ți amintești. — Spre vârful colinei. — Prin urmare, cei care încearcă să coboare se înfig în ele, pe când cei care urcă pot trece nevătămați. Da, așa-i. În vârful colinei este o fortificație? Sunt mașini de război? — Nu, e doar o palisadă. Cei de acolo vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Da... asta e. — În ce parte sunt îndreptate vârfurile lor? Încearcă să-ți amintești. — Spre vârful colinei. — Prin urmare, cei care încearcă să coboare se înfig în ele, pe când cei care urcă pot trece nevătămați. Da, așa-i. În vârful colinei este o fortificație? Sunt mașini de război? — Nu, e doar o palisadă. Cei de acolo vor trebui să lupte cu armele pe care le au în mână. Dar câți asediatori vor fi? — Mult mai mulți decât cei asediați. Nu știu câți... Știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]