2,274 matches
-
enunțuri verbale; structura lor își are originea într-un verb-nucleu care asigură realizarea concretă a predicației printr-un predicat, prin el însuși: „Îmi voi ucide timpul și visurile, deci, Cârpi-voi pe-ntuneric mantaua vieții mele.” (T. Arghezi) sau în complementaritate cu un nume (predicativ): „Ochiul tău profetic deschis / e singura veste prin ramuri.” (L. Blaga) • enunțuri nominale; în structura lor nu se include nici un verb; predicația este asigurată de intonație: „Iat-o cât e de luminoasă! Bun și neuitat adăpost
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
predicatul verbal nu este în măsură să asigure o interpretare coerentă cu alte soluții date problemei realizării altor funcții sintactice ca „părți de propoziție multiple” - ca să rămânem în termenii gramaticii curente - subiectul, înainte de toate. Prin planul său semantic, întemeiat pe complementaritatea celor două componente semantice: procesualitatea și temporalitatea, verbul are rolul fundamental în organizarea enunțului sintactic dar își îndeplinește acest rol prin nucleul predicațional, condiție existențială și marcă distinctivă a propoziției; nucleul predicațional, a cărui esență este relația sintactică de interdependență
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
zguduie tot domul de pare-a fi de scânduri.” (M. Eminescu) „Toți par a fi resemnați.” d. Numele predicativ complex, foarte rar, are o structură analogă cu numele predicativ analitic, cu deosebirea că infinitivul verbului copulativ intră în relație de complementaritate cu o propoziție: „Tudor pare a fi rămas cum îl știam noi în studenție.” Împlinirea planului semantic al predicatului analitic cu această structură de nume predicativ, în desfășurarea predicației, presupune împlinirea mai întâi a planului semantic al numelui-propoziție: cum îl
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
presupune împlinirea mai întâi a planului semantic al numelui-propoziție: cum îl știam noi în studenție, apoi a planului semantic al numelui predicativ complex în ansamblu: a fi rămas + cum îl știam noi și în cele din urmă prin raportul de complementaritate cu verbul copulativ care desfășoară semantica gramaticală a predicației: Tudor pare + a fi rămas + cinstit + cum îl știam noi. Noi îl știam cinstit. e. Numele predicativ propozițional (propoziția - nume predicativ) se caracterizează prin dezvoltarea unui nucleu predicațional/propozițional propriu: „Singura
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
dar nu și o relație de dependență. Verbul copulativ nu se poate constitui singur în regent, datorită insuficienței sale semantice și, derivând de aici, lipsei de autonomie sintactică. Numele predicativ propozițional introduce în enunț o componentă semantică, indispensabilă predicației, în complementaritate cu componenta semantică (de natură gramaticală) introdusă, în sincronie, de verbul copulativ. Relația dintre cele două componente ale predicatului este o relație de complementaritate 25, în sensul participării lor, solidare, simultane, la realizarea concretă a funcției principale a comunicării lingvistice
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
lipsei de autonomie sintactică. Numele predicativ propozițional introduce în enunț o componentă semantică, indispensabilă predicației, în complementaritate cu componenta semantică (de natură gramaticală) introdusă, în sincronie, de verbul copulativ. Relația dintre cele două componente ale predicatului este o relație de complementaritate 25, în sensul participării lor, solidare, simultane, la realizarea concretă a funcției principale a comunicării lingvistice, predicația. Realizarea propozițională a numelui predicativ este marcată de toate cele trei categorii de elemente relaționale interpropoziționale: • conjuncții; sunt specifice numelui predicativ de identificare
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-i ca și cum / s-ar întâmpla c-o fată.” (L. Blaga, 315) Identitatea specifică de circumstanțială modală este fixată prin topică și prin natura regentului: circumstanțiala de mod determină verbe predicative (sub aspect semantic-lexical), în timp ce propoziția-nume predicativ intră în relație de complementaritate cu un verb copulativ iar atributiva determină un substantiv. Când relația de dependență se exprimă prin prepoziții (caracteristice realizării circumstanțialului modal prin substantive, infinitive, adverbe): a, asemenea (asemeni), ca (și), după, fără (de) etc., prin celelalte conjuncții (locuțiuni conjuncționale): fără
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Întrebuințarea unor asemenea verbe fără complementul predicativ sau nu este posibilă (El se consideră..., El o consideră...), sau determină schimbări semantice importante: El l-a simțit (când a intrat). El a crezut-o/ceea ce a spus ea. Chiar dacă raportul de complementaritate dintre cele două dimensiuni funcționale nu mai prezintă aceeași obligativitate în cazul tuturor verbelor: El s-a întors/El s-a întors entuziasmat; Am văzut-o/Am văzut-o foarte veselă/ Am văzut-o cântând, complementaritatea dintre cele două dimensiuni
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ea. Chiar dacă raportul de complementaritate dintre cele două dimensiuni funcționale nu mai prezintă aceeași obligativitate în cazul tuturor verbelor: El s-a întors/El s-a întors entuziasmat; Am văzut-o/Am văzut-o foarte veselă/ Am văzut-o cântând, complementaritatea dintre cele două dimensiuni rămâne definitorie pentru conținutul semantic al funcției. Am văzut-o/ că ea era veselă. ® Am văzut-o veselă. Am văzut-o/ că ea cânta. Am văzut-o cântând. În interiorul unei relații de dublă dependență, complementul predicativ
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
dat concursul lor în această piesă sunt în mare parte diletanți ori începători, încât nu s-ar fi cuvenit ca Dl. Milo să se înconjure cu ei.” (M.Eminescu, Despre cultură, 196) $diletanți/ începători: nume predicativ care realizează, succesiv, în complementaritate cu verbul copulativ sunt, funcția de predicat descriptiv$$, „Ș-apoi... cine știe de este mai bine A fi sau a nu fi...” (M. Eminescu, I, 38) $subiect$$ „Și în farmecul vieți-mi Nu știam că-i tot aceea De te
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
la Veneția.” și fiecare poate trece, în plan sintagmatic, în locul celuilalt: „Ennio, prietenul meu etrusc, a plecat la Veneția.” „Prietenul meu etrusc, Ennio, a plecat la Veneția.” Spre deosebire de celelalte relații sintactice, esența apoziției stă în modul specific de dezvoltare a complementarității sintaxă-semantică, în actul de comunicare lingvistică. Dintr-o altă perspectivă, echivalența poate fi totală sau parțială. Se caracterizează prin echivalență totală, relațiile de apoziție absolută/ânchisă, relațiile de apoziție în care cei doi termeni își corespund unul altuia în limitele
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
un lințoliu zace lebăda murindă Zace palida vergină cu lungi gene, voce blândă.” (M. Eminescu, I, 32) „Îmi venea greu să-i spun adevărul, să-i spun că e amnezic.” (M. Eliade, 180) Identitatea apoziției - funcție sintactică este asigurată de complementaritatea a trei factori: • elementul de relație: pronumele relativ ceea ce, cu sens neutru și caracter anaforic: „M-am sculat și m-am apropiat de mare. Era acum rece ca gheața, ceea ce mi s-a părut cu totul de neînțeles.” (O. Paler
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
am apropiat de mare. Era acum rece ca gheața, ceea ce mi s-a părut cu totul de neînțeles.” (O. Paler) • pauza; însoțește elementul de relație ceea ce; • topica; propoziția apozitivă este totdeauna termenul secund în desfășurarea relației de apoziție. Prin această complementaritate, apoziția se distinge de alte funcții realizate propozițional, introduse în frază prin pronumele relativ compus ceea ce: • apozitivă: S-au întâmplat în dimineața aceea lucruri incredibile, cu mult sub limita umanului, ceea ce nu va putea uita niciodată. • subiect propozițional: Ceea ce s-
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
un ansamblu de date lingvistice brute care trebuie să fie tratate apoi ca date discursive. Acestea sînt trecute în mod necesar prin filtrul proprietăților lingvistice de la care poate începe descrierea proprietăților discursive. (1993: 47) Postulînd totodată o separare și o complementaritate a sarcinilor și obiectelor lingvisticii textuale și ale analizei discursului, definim lingvistica textuală ca pe un sub-domeniu al cîmpului mai larg al analizei practicilor discursive. Dăm o reprezentare în schema 2. Începînd de aici, cîmpul "translingvisticii textelor, operelor" lui Benveniste
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
entități naționale, regionale și locale, care, după experiența ultimului Război Mondial, au făcut imposibilă fondarea Europei pe o identitate culturală comună. În acest moment identitățile culturale naționale și regionale coexistă cu cea europeană, coexistență exprimată în principiul subsidiarității și al complementarității din articolul 128 al Tratatului de la Maastricht și din articolul 151 al Tratatului de la Amsterdam. Din același motiv însă se constată lipsa unei politici culturale europene, acțiunile comunitare reflectându-se doar în disponibilitatea pentru dialog și în schimburi artistice interculturale
Comunicarea interculturală. Paradigmă pentru managementul diversităţii by Silvia Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/923_a_2431]
-
Nu rezidă în producerea noului ca atare, ci în antagonismul dintre vechi și nou (noul de dragul noului se degradează devenind modă, superficialitate, snobism și conformism). Ceea ce contează în viața și devenirea culturii europene este întâlnirea fecundantă a diversităților, antagonismelor, concurențelor, complementarităților, adică dialogica lor. Aceasta este produsul-producător al cercului "turbionar", unde fiecare element sau moment este în același timp cauză și efect al întregului cerc, care se transformă într-o spirală nebuloasă. "Dialogica este cea care se află în inima identității
Comunicarea interculturală. Paradigmă pentru managementul diversităţii by Silvia Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/923_a_2431]
-
model paradigma conjunctivă, pentru a sublinia atât dimensiunea sa interdisciplinară, în plan metodologic, cât și faptul că are drept referință un proces real de intensificare a interferențelor dintre culturile naționale, avansându-se un nou mod de a conceptualiza raportul de complementaritate și interacțiune dintre culturile europene, raport codificat în deviza Uniunii Europene: "uniți în diversitate" și vom completa "pentru o evoluție a societății". Ipoteza noastră a fost aceea că în gândirea contemporana se edifică treptat, prin eforturi variate în plan epistemologic
Comunicarea interculturală. Paradigmă pentru managementul diversităţii by Silvia Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/923_a_2431]
-
cu imperfectul. Criterii lingvistice precise, datorate unei observații celebre, a nu mai puțin celebrului lingvist Emile Benveniste, ne ajută acum să înțelegem în ce mod funcționează indicativul. În limba franceză contemporană, cu ajutorul indicativului funcționează două sisteme enunțiative, în raport de complementaritate: narațiunea (histoire, récit) și discursul. Narațiunea se construiește pe baza unei triple relații temporale: aorist, imperfect, mai mult ca perfect.16 Discursul implică ambreiere, fiind legat de situația de enunțare (eu tu, aici, acum); registrul verbal este mai larg și
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
trecutului, fiind în concurență cu perfectul simplu, pe care l-ar fi redus la rolul de arhaism. Acestei analize Benveniste îi opune o alta, întemeiată pe conștientizarea dimensiunii enunțiative: în limba franceză contemporană, nu există concurență între două "timpuri", ci complementaritate între două sisteme de enunțare, discursul (le discours) și istoria (l'histoire). Perfectul simplu este segmentul de bază al "povestirii", iar perfectul compus trecutul perfectiv al "discursului"91. La scurt timp, succesorii lui Benveniste au preferat termenul de récit (povestire
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
pe foile albe. ...A doua zi dimineață m-a trezit [mă trezi] abatele, care mă bătea pe umăr. Uitasem tot în timp ce dormeam... Salvatorul meu râse atunci cu poftă 118. Capitolul 3 "SCOATEREA ÎN RELIEF" ȘI DESCRIEREA După cum s-a văzut, complementaritatea aspectuală care există între imperfect și palierele perfective, perfectul simplu și perfectul compus explică prezența imperfectului atât în "discursul direct", cât și în "povestire". Imperfectul nu poate situa un proces din punct de vedere cronologic și nu poate realiza povestirea
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
verbale la imperfect. Folosirea imperfectului este caracterizată aici în mod negativ, el nu trimite la o clasă consistentă din punct de vedere semantic: vom regăsi atât indicații referitoare la decor, cât și comentarii ale naratorului, percepțiile unui personaj etc. Această complementaritate este absolut explicabilă: dacă formele la perfectul simplu implică o succesiune de procese "insecabile", imperfectul, dintr-un punct de vedere aspectual, ca și prezentul, cu care este corelat pentru un reper trecut, marchează faptul că procesul este "deschis". Astfel, în
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
catolicism Frossard, respectiv la luteranism Wurmbrand), de încarcerare și paradox, ar fi libertatea (în primul rând), fericirea, dragostea, suferința, politica și cu un statut special lucru ușor de înțeles credința, care e privită, la Steinhardt mai ales, în relație de complementaritate cu libertatea. E incredibil cum atât Steinhardt, cât și Wurmbrand se simt liberi în cele mai crâncene temnițe comuniste, cum incredibil e și felul în care Frossard își asumă libertatea oferită de Hristos în mijlocul societății apusene profund secularizate a secolului
Literatură și convertire by Adrian Vasile SABĂU () [Corola-publishinghouse/Science/984_a_2492]
-
că în glosarea unor mari scriitori aparținând literaturii universale, Steinhardt e mereu tentat să facă o apreciere a operelor acestora din perspectivă morală, și nu o morală laică, ci una creștină, morală ce are la bază libertatea în relație de complementaritate cu credința. Steinhardt nu se oprește (întotdeauna) în analizarea acestor creații asupra aspectului estetic al acestora, el citește și ,,trage învățătura", dacă se poate spune astfel. Vezi în acest sens felul în care el interpretează sau, mai corect spus, aspectul
Literatură și convertire by Adrian Vasile SABĂU () [Corola-publishinghouse/Science/984_a_2492]
-
numește autoritate, miracol sau evidență sintetizează, poate, cea mai importantă similitudine între concepțiile lui N. Steinhardt și F. M. Dostoievski"16. Și, într-adevăr, așa este: atât Dostoievski, cât și Steinhardt, pun acești doi termeni: libertate, credință, într-un raport de complementaritate. Este de altfel o caracteristică a spațiului spiritual creștin ortodox, spațiu în care ambii s-au format și căruia, mai mult sau mai puțin, în mod direct sau indirect, ambii îi fac apologia. În niciun alt sistem religios, ori în
Literatură și convertire by Adrian Vasile SABĂU () [Corola-publishinghouse/Science/984_a_2492]
-
a spațiului spiritual creștin ortodox, spațiu în care ambii s-au format și căruia, mai mult sau mai puțin, în mod direct sau indirect, ambii îi fac apologia. În niciun alt sistem religios, ori în nicio altă confesiune raportul de complementaritate între acești doi termeni nu este mai evident. În ortodoxie libertatea nu poate fi înțeleasă în afara credinței, tot așa cum credința nu poate fi concepută decât ca rezultat al libertății absolute. Doar în ortodoxie omul are libertatea absolută de a intra
Literatură și convertire by Adrian Vasile SABĂU () [Corola-publishinghouse/Science/984_a_2492]