1,467 matches
-
de altă parte, un vis al nemuririi umane împlinit în corporalitățile cibernetice, un soi de corporalități care mijlocesc cu precădere controlul, supravegherea (pluriăpanoptică și posibilitatea de manipulare mintală a ființelor umane. Prin tehnologiile virtuale, medicina a devenit una informațională și comunicațională, aducând cu sine atât avantajele, cât și riscurile specifice informațiilor și comunicațiilor, precum virușii și cenzura, manipularea și dezinformarea. Aceste tehnologii infomedicale construiesc un tip de încorporare, mai degrabă decât reprezintă sau reproduc imagini ale trupului. Astfel, fotografierea și filmarea
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
interfața tehnologiilor computaționale. Considerăm mai potrivită utilizarea termenului de avatar pentru ideea de reprezentare a corpului uman la interfața ordinatorului sau în rețeaua Internetului, cu atât mai mult cu cât termenul aceasta este folosit frecvent în diverse aplicații și programe comunicaționale digitale. Așadar, asociem conceptul de cyborg în primul rând cu procesul protezării umanului și conceptul de avatar cu procesul de interfațare a umanului. Adeseori însă, cele două modele corporale se suprapun (spre exemplu, interfața poate fi văzută ca o protezăă
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
real”Ă. În cadrul acestei medieri identitare cibernetice la interfață, simțurile corporale sau mișcările trupului sunt prezente în mod necesar în obținerea unei experiențe virtuale. Cu toate că este atât un rezultat, cât și un proces al medierii, identitatea conturată la interfața tehnologiilor comunicaționale transgresează disocieri de tipul autentic vs fals, real vs imaginar, original vs copie, interior vs exterior și nu produce suspendarea realității corporale fizice. Redimensionată, transfigurată sau revigorată, identitatea virtuală nu coincide cu un proces de falsificare a subiectului uman sau
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
prin reciclare și relocalizare. În intermedialitatea formată de relaționarea strânsă dintre suprafața și adâncimea ecranului monitorului, se desfășoară forțe identitare, se traversează circuite și fuzionează sisteme biocibernetice, se împacă binarisme și se înregistrează conflicte și contradicții subiective. Mediată prin tehnologie comunicațională, identitatea virtuală se manifestă teletopic și teleprezent, în măsura în care a fi conectat la Internet înseamnă a fi distribuit, prezent simultan și multilocalizat, însă aceste procese se realizează prin intermedierea simțurilor fizice, prin participare, imersie și interacțiune. De pildă, deși este transpoziționată
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
transformată în context online până la prefigurațiile unei identități transfigurate prin biotehnologii (vezi în capitolul următor discutarea discursului transumanistă, lookul și personalitatea „naturale” devin cele care suportă reinvenția de sine, corporală, cognitivă și afectiv-senzorială a ființei umane. Identitatea mediată prin tehnologiile comunicaționale nu poate fi desprinsă de înțelesul interfeței, deopotrivă ca materialitate (ecran, tastatură, mouse, joystick, creion optic, costum de date, microfoane, cască și ochelari de realitate virtuală etc.Ă și ca program sau limbaj informatic. Într-o viziune apropiată de viața
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
calculării”. Într-adevăr, procesul transformării psihologiei utilizatorilor de ordinatoare a început la începutul anilor ’80, în America, și în anii ’90 în restul continentelor, concomitent cu răspândirea computerelor personale. Distanța tradițională om-mașină s-a îngustat în mod considerabil în contexte comunicaționale în care trasarea cu exactitate a ceea ce este specific uman și a ceea ce este specific tehnologic a început să fie dificilă. Având în vedere aceste realități, teoreticiana analizează procesul prin care oamenii interacționează emoțional cu computerele, în special copiii și
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
corporal-identitare (postăumane, se construiește în cyberspațiu ca marcă relevatoare a coexistenței dintre fizic și numeric, dintre conștiință și corporalitate, dintre materialitate și imponderabilitate. Interferență de visceralitate și digitalitate, identitatea virtuală se naște în mod biotehnologic din corporalitatea concatenată spațiului tehnologic comunicațional. Știința ciberneticii nu se poate „lepăda” de elementul visceral al identității întrucât nu se poate neglija realitatea faptului că o experiență, oricât de virtualizată, este filtrată prin trupul care asigură accesul la orice tip de lume, digitală, fizică sau reunirea
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
de transmigrare a minții umane într-un creier artificial și în direcția teoretizării posibilității de destrupare, în orientarea tehnicofilozofică a transumanismului. Astfel, considerăm subiectul postuman o corporalitate empirică a simțurilor și o întrupare fenomenologică a percepțiilor la întâlnirea cu tehnologiile comunicaționale, o încorporare mentală a concepțiilor interfațate 22. Identitatea subiectului postuman este definită prin ontologia virtuală a noilor configurații caracteristice deopotrivă corpului și minții. Metafizica virtualității își propune să răspundă la întrebările „ce este?” și „cum cunoaște?” ființa postumană, deopotrivă corporal
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
a relației corp-conștiință, ambele protezate, interfațate sau transmutate în mod tehnocultural, dar și descoperirea alterității și acceptarea străinului în sine sau în celălalt. Subiectul postuman este supus modificării tehnoidentitare în dubla ipostază trup-conștiință, prin protezare sau prin interfațare cu tehnologiile comunicaționale, prin metaformoză cybergenetică, toate aceste procese constituind valențe diferite ale imaginarului tehnocultural actual. Așadar, corpul și mintea umane sunt modificate prin intervenția și funcționarea tehnologiilor virtuale, însă nu pot fi transgresate: transcendența ca destrupare tehnologică a umanului este o iluzie
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
activitate în spațiul virtual. A fi în lume este în continuare o sintagmă plină de înțeles și poate atribui postumanului statutul existențial și cognitiv al prezenței și al acțiunii spațiale, temporale (istoriceă și senzoriale. Existența și interacțiunea de la interfața tehnologiilor comunicaționale pot dobândi, astfel, sensul de experiență trăită, de viețuire concretă care însoțește semnificația de mediere tehnologică și de simulare în spațiul virtual. Înrădăcinarea condiției umane în trup și materialitatea senzorială ca o conlucrare dintre minte și carne sunt realități care
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
fenomenologică, subliniem relevanța corporalității trăite în mod senzorial-motric și situate în spațiul virtual al cyborgului, al avatarului și al individului transgenic, atât în accepția de trup protezat sau alterat genetic, cât și de corp poziționat la interfața liminală a tehnologiilor comunicaționale. Conștiința cyborgică, cea avatarică sau cea transgenică nu este o conștiință purificată sau una transformată în obiect, ci este o conștiință întrupată a subiectului-corp care percepe lumea virtuală cufundându-se în ea, experimentând-o în mod corporal. Relația postumanului cu
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
de transumaniștiă nu convine perspectivei materiale, spațiale și perceptive abordate în acest capitol, transumanismul fiind astfel criticat și demascat în punctele sale vulnerabile. Pe de altă parte, nici ideea trupului pulverizat sau imobilizat în contextele simulaționale sau substitutive ale tehnologiilor comunicaționale (susținută de Baudrillard și respectiv de Virilioă nu pare rezonabilă și credibilă, întrucât se situează la cealaltă extremă, la fel de nocivă în aspectul de discurs lipsit de observație realistă și de analiză moderată și plurietajată. Posibilitatea de exercitare a autocontrolului asupra
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
în spațiul conflictelor social-politice globale. Intenționale și active, conform modelului merleau-pontyian, conective și rizomatice, urmând paradigma deleuzo-guattariană, aceste practici susțin confruntarea dintre putere și contraputere, pe linia ideologiei foucaultiene. O perspectivă interdisciplinară trebuie să ilustreze modurile în care utilizarea tehnologiilor comunicaționale este o „extensie” a intereselor umane individuale și colective, dar și o concentrare și o reducție a acestora sub imperiul codului cibernetic binar, al controlului și al circuitelor social-politice. Tabloul acestor practici este complex și contradictoriu, cuprinzând procese ale forțelor
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
zi (vezi de pildă Wendy Harcourt, 2000, sau Gillian Youngs, 2001Ă. Dacă unele cyberfeministe consideră că în cyberspațiu se manifestă nu doar viziunea binară de tip gender, ci și ostilitatea față de femei, excluderea sau dominarea, altele promovează mediul noilor tehnologii comunicaționale drept „un nou spațiu pentru femei”. În timp ce pentru cele dintâi, divergențele de gen sunt propagate în cyberspațiu, un mediu de tip hipergender prin exagerarea feminității și a masculinității, pentru cele din urmă aceste problematici gender nu mai operează în spațiul
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
E vorba de o asuprire din motive rasiale căreia îi contrapune o conștiință marginală opozițională pentru „supraviețuirea în condițiile tehnoumane” ale dominării transnaționale. Conștiința cyborgică devine în acest caz un concept legat de strategiile opoziționale ale grupurilor asuprite prin intermediul tehnologiilor comunicaționale ale puterii. Teoretizarea acestei conștiințe diferențiale se adresează noțiunii de dragoste în contextul supraviețuirii și al rezistenței față de condițiile impuse de cultura transnațională a lumii dominante. Spațiile virtuale devin, în acest context, spații ale afecțiunii și ale grijii pentru celălalt
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
spațiul tehnologiilor virtuale. Astfel, o posibilă cale de mijloc între umanismul refractar și postumanismul radical este (postăumanismul critic temperat. Ființa (postăumană cunoaște, în acest context, restructurarea imaginală a corpului și „reformatarea” percepției și a identității, în raportarea la noile mașini comunicaționale, însă aceste fenomene și procese ale virtualizării se derulează în termeni materiali și organici. Modelele tehnoculturale prezentate (cyborgul, avatarul sau mutantul genetică presupun atât prezența biologică, cât și intruziunea protezei, a interfeței cibernetice sau a genei străine, indiferent dacă aceste
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
De fapt, aceste domenii sunt interesate mai degrabă de ideea abstractă de corp și de încorporarea imaginii, decât de ideea de întrupare a subiectului. Totuși, nu trebuie neglijat faptul că inclusiv trupul care este prezent și acționează la interfața tehnologiilor comunicaționale corespunde adesea normelor culturii de masă și criteriilor de modelare corporală prin normalizare fizică. În general, teoriile contemporane despre corp discută trei tipuri ale „întrupării tehnologice” (vezi Featherstone și Burrow, 1995Ă: interesul estetic al modificării suprafeței corporale prin chirurgie cosmetică
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
se referă nici la abordarea cyborgului din perspectivă cyberfeministă (vezi D. Haraway în capitolul al patruleaă, nici la dimensiunile sociale ale avatarurilor din cadrul comunităților virtuale. 5. Abordăm problematica virtualului nu ca imaterial, ci ca paradigmă a materialității, aparținând deopotrivă tehnologiei comunicaționale și corpului uman. Propunem însă și alte direcții pentru înțelegerea virtualității (ca întrepătrundere între fizic și numerică, precum virtual = vital sau virtual = viral. De asemenea, abordarea virtualului nu se face în opoziție cu realul, cu posibilul și cu actualul, tocmai
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
era mărșăluitorilor”, „sat global” sau „sat al satelor” (Nicolescu, 1999, pp. 97-98Ă. „Omul care se naște din nou”, homo sui transcedentalis, are în vedere responsabilitatea autotranscendenței, terțul inclus care aduce la interfață știința și conștiința umană, efectivitatea tehnologică și afectivitatea comunicațională, publicul social și privatul individual. Pentru dobândirea unei atitudini „transpolitice” este presupusă efectuarea imperativului „revoluției inteligenței” atât estetice cât și etice (Nicolescu, 1999, p. 162Ă. Transumanismul devine, pentru specialistul în fizica cuantică, noua formă complexă și flexibilă de umanism care
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
informația fiind parțial prezentată; în acord cu tehnologiile media, alte muzee s-au gîndit să prezinte informații despre conținutul acestor depozite, dar și în acest caz mesajul este restrictiv. Este clar că indiferent de aceste activități, există încă o barieră comunicațională. Elementul de trăire emoțională, de refacere a unor trasee din existența noastră, caracterul formativ și informativ care ar trebui să construiască aceste relații sînt aproape inexistente, sub efectul unei permanente medieri între a prezenta și/sau a conserva. Cu toate
by IULIAN-DALIN IONEL TOMA [Corola-publishinghouse/Science/1016_a_2524]
-
Prin colecțiile sale, prin mesajul transmis muzeul reface legăturile dintre individ și societate prin forme de comunicare pe care oamenii trebuie să le dezvolte, dincolo de practicile curente obișnuințe ale comunicării prin cuvîntul scris. Muzeul este un spațiu al posibilelor modele comunicaționale ce îi pot fi oferite omului. Muzeului contemporan îi revine un rol social în adevăratul sens al cuvîntului, rol pe care puține alte instituții îl pot revendica: cercetare, educație, timp liber, conservarea patrimoniului. Pentru cei care ajung în spațiul unui
by IULIAN-DALIN IONEL TOMA [Corola-publishinghouse/Science/1016_a_2524]
-
potrivite acestui demers activ participativ: confort și ușurință, punerea în valoare a operelor, accesul la o documentație variată, posibilități practic nelimitate de punere în relație, deci o alocare optimă a resurselor materiale în vederea optimizării spațiului social, în final o strategie comunicațională ce vizează un impact social pozitiv 24. Structura "en plein air" permite abordări educaționale interdisciplinare și pluridisciplinare. Această categorie de muzee prezintă însă acea latura practică, operațională, pe care o întîlnim destul de rar în cazul altor tipuri de muzee și
by IULIAN-DALIN IONEL TOMA [Corola-publishinghouse/Science/1016_a_2524]
-
între două sau mai multe persoane.14 El poate fi definit ca o relație asimetrică de comunicare, în cadrul căreia asistentul social formulează întrebările, iar clientul oferă informațiile solicitate, necesare construcției proiectului de intervenție. Interviul în asistența socială este o interacțiune comunicațională ce are un scop deliberat și mutual acceptat de participanții la comunicare intervievator (asistentul social) și intervievatul (sistem client și/sau sistem țintă și/sau sisteme relevante). participanții la interacțiunea este interacțiune relaționează structurată într-un mod într-un mod
by Doru Tompea, Oana Lăcrămioara Bădărău, Răzvan Lăzărescu, [Corola-publishinghouse/Science/1121_a_2629]
-
de a manipula obiectele, folosind un cadru de referință stabil. Majoritatea copiilor cu sindrom Down manifestă deficite de atenție și sindromul hiperkinetic, cel puțin episodic. Înțelegerea limbajului vorbit, este de asemenea de multe ori o problemă, deoarece reprezintă o barieră comunicațională mai gravă decât articularea propriu-zisă a cuvintelor. Acest fapt conduce la frustrări și la lipsa de atenție a acestor copii. Comportamentul de tip impulsiv reclamă o strategie educațională și de comunicare specială, care să nu faciliteze excluderea acestor copii din
ASPECTE MORFOLOGICE, FUNCŢIONALE ŞI MOTRICE LA COPII CU DIZABILITATE MENTALĂ by Bogdan Constantin UNGUREAN () [Corola-publishinghouse/Science/379_a_654]
-
aceasta, comunicarea guvernamentală se caracterizează prin multitudinea actorilor politici implicați: ea privește guvernul în ansamblu, dar și instituțiile specifice (ministerele), miniștrii și primul ministru. Desfășurarea acesteia pune serioase probleme de legitimitate, în sensul că există în permanență riscul deturnării campaniilor comunicaționale, și, prin asta, a persuasiunii guvernamentale, către un sens mai curînd politic decît unul instituțional sau educativ, precum și riscul utilizării personale a avantajelor obținute în urma gestionării resurselor colective. În același timp, comunicarea este necesară atît la emergența problemelor și elaborarea
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]