1,422 matches
-
Fără măcar să se fi gândit la moarte,/ Săpând încet în lutul cenușiu". (Începutul sfârșitului). În această a doua etapă a poeticii sale, moartea domină în continuare spațiul Ilenei Mălăncioiu, devenind din stare apocaliptică, însă, așa cum am mai spus, refugiu sau consolare. La fel ca în cazul Anei Blandiana, avem și aici de-a face cu o evoluție a poeticii, dinspre interior către exterior. Ceea ce nu întâlnim, însă, la Ana Blandiana, este tocmai această lirică a gravului, pe care Ileana Mălăncioiu o
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
altfel decât pe cea a nevinovaților, este Oedip, cu adevărat, rege, nu al unei cetăți, ci al întregului pământ"191. Ca urmare a maturizării spirituale și intelectuale, teama inițială de moarte și zbuciumul sufletesc devin, treptat-treptat, așa cum am mai spus, consolare și îngăduire. Poeta își acceptă destinul și face din moarte odihnă sufletească, dându-și seama că, neputând scăpa de ea, este necesar să o folosească drept instrument al reconstrucției interioare, iar lucrul acesta îl manifestă în toate creațiile sale, nu
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
cu ajutorul cărora să lupte sau, cel puțin, să supraviețuiască realității exterioare sufocante, întreaga sa poezie vizează o permanentă evoluție spirituală și intelectuală, care constă în trecerea de la cuvânt la tăcere. Exuberanța inițială, marcată de țipătul entuziast, devine tăcere, iar tăcerea, consolare. Acel du-te vino, inițial, de recreare a unei realități moarte, prin prisma vitalismului interior, capătă o întorsătură de 180 de grade și devine repaus, devine acceptare. "N-am fost niciodată destul de optimistă să-mi imaginez că voi trăi mai
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
sfârșit să se extindă și asupra spațiului intim), Ileana Mălăncioiu instaurează o poetică a salvării prin moarte. Salvarea se va realiza în două etape: moartea ca apocalipsă, care distruge totul, inclusiv timpul, copilăria, dragostea, jocul (deconstrucția) și moartea ca o consolare sau ca recuperare, nu obișnuită, ci tainică (reconstrucția). Un element specific studiului nostru îl considerăm a fi și capitolul de analiză a retoricii poeziei interzise din perioada comunistă. Pornind de la cuvintele autoarei însăși, care preciza că: "În toate țările din
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
dintre toate volumele, cu, de bună seamă, diferențele inerente. E vorba de același autor, prin urmare, matricea sa interioară, amprentarea generică, se păstrează, orice schimbare de tehnică literară s-ar produce. Tot ce se ivește în timp, noutatea, revolta, tăcerea, consolarea, se vor suprapune peste ce exista deja, strat peste strat. Grosso modo vorbind, pentru Alina-Iuliana Popescu, reconstrucția înseamnă drumul parcurs de metaforă, de la primul volum de poezie al Anei Blandiana și până la ultimul. Pentru Ana Blandiana, natura e zona de
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
și două Mac-uri pentru ea. Cu ea seamănă Chloé, protagonista romanului O iubeam, primul al Annei Gavalda. Chloé are doi copii, e tînără, tocmai a divorțat. În carte, Însă, lucrurile stau puțin altfel. Pierre, socrul ei, o invită, drept consolare, Împreună cu copiii, la casa lui de vacanță. Aici, Între Chloé, distrusă și Pierre, ursuz, are loc o discuție din care prima (alături de cititor) află cum Pierre și-a ratat viața din cauza lașității. Da, pentru că i se oferise ocazia să se
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
pentru toți oamenii: Îi detestă mai ales pe cei cărora le datorează cel mai mult.” Dacă perversiunea de scriitor a francezului ar fi dublată de forță, n-aș crede că În 2002, iar, Goncourt-ul a fost acordat ca premiu de consolare. Interludiu. Studiul literaturii În lumea post-națională Demult Îmi pun această Întrebare, nu știu de ce n-am făcut-o publică, deși ea stă pe buzele multor profesori: ce motive există pentru ca literatura beletristică să mai fie, astăzi, o disciplină de studiu
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
compensație, ca În cazul lui Iov; bă acceptarea definitivă a banalului, a nefericirii și a neplăcerilor cotidiene, pe care chiar dacă Încerci să le depășești nu vei reuși, totul sfârșind cu un eșec, și revenirea la starea inițială, ca soluție de consolare, așa cum putem vedea În cazul fiului rătăcitor. Suferința și durerea sunt solitare În planul existenței umane. Ele au o dimensiune ontologică și se Înscriu În situațiile Închise ale vieții individului, fiind condiții limitative ale acestuia ca persoană, dar și a
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
unei persoane se face, În cazul psihoterapiei, prin cuvânt, dar și prin sentimentele afișate de terapeut față de subiectul său. Cuvântul Își depășește, ca semnificație, rolul pe care-l are de obicei În comunicarea interpersonală. Cuvântul, În actul reparator terapeutic, este consolare, reparație, suport moral, Încurajare, având ca scop recrearea interiorității persoanei, ajutând-o să-și redobândească curajul și Încrederea În forțele Sale, puterea de a suporta și de a depăși limitele suferinței. În cazul oricărei terapeutici, cuvântul este suportul care redă
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
mea și scopul pe care aceasta și-l propune de a-l realiza. În același timp, ea este și o relație psihologică, cu substrat moral, Între persoana mea și persoana celuilalt sau a celorlalți de diferite forme (apropiere, ajutor, Încurajare, consolare sau, dimpotrivă, respingere, defăimare, frustrare, conflict, ură, intrigă etc.Ă. În felul acesta, Între „intenție” și „necesitate” se va stabili o relație particulară. La originea intențiilor stau fie nevoile și dorințele eului, fie proiectele acestuia. Toate constituie motivații psihomorale, care
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
cuvântul. Este o chemare, o invitație, o angajare reciprocă. Privirea presupune o „vedere interioară” a celuilalt de către mine, dar și o reflectare a acestuia În persoana mea. Din aceste considerente, privirea atinge sfera conștiinței. Ea poate fi Înțeleasă ca mângâiere, consolare, Înțelegere, sprijin sau, dimpotrivă, poate Însemna mustrare, dispreț, dezgust, abandon, ironie, culpabilizare. Privirea este primul semn al Întâlnirii. Ajută și susține sau condamnă și pedepsește. De fiecare dată În cazul Întâlnirii, căutăm privirea celuilalt. O privire aprobatoare, consolatoare, care să
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
mijloc de transmitere a unor emoții sau sentimente. Niciodată ideile nu sunt singure. Ele sunt de regulă asociate cu emoțiile sau cu sentimentele celui care vorbește. A adresa unei persoane aflate Într-o situație de impas, Închisă, un cuvânt de consolare, de mângâiere, de Încurajare este un ajutor, o susținere, o acțiune psihomorală extrem de importantă. Cuvintele construiesc o atmosferă de conversație care atrage și interesează, captivează sau care, dimpotrivă, pot Îndepărta persoanele una de alta, le pot traumatiza produce anxietate, repulsie
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
sunt motivele și mobilurile sufletești și morale care determină această deschidere a mea către celălalt, către persoana aflată În suferință sau dificultate, persoana care are nevoie de sprijinul meu fizic sau moral. Orice act de ajutor este nu numai o consolare, un sprijin material, ci și o contribuție psihomorală la reabilitarea persoanei aflate În dificultate. Prin aceasta, se integrează În complexul de măsuri psihologice de ajutor, dar, În același timp, și În cele de sprijinire, de suport moral al acestei categorii
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
se poate vedea că acțiunea de terapie morală are o configurație specială, proprie, care Îi conferă un anumit profil. Acest lucru se poate deduce și din formele psihoterapiei morale, care au o configurație specifică, cum ar fi: susținerea, Încurajarea și consolarea morală a unei persoane; apelul la exemplul care reprezintă tăria morală; insuflarea unei atitudini optimiste, de luptă și curaj În fața suferinței și a durerii; cooperarea și sprijinul semenului aflat În suferință; sfătuirea și Însoțirea acestuia. Direcții, forme și mecanisme Orice
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
de echilibru interior. 2. Mijloacele de realizare Pentru obținerea rezultatelor urmărite, privind restaurarea psihomorală a persoanei aflate În suferință, trebuie avute În vedere următoarele mijloace: apropierea umană de persoana aflată În suferință, ca formă de Întâlnire cu valoare terapeutică, de consolare și anulare a singurătății acesteia; construirea unei atmosfere emoțional-afective de Înțelegere și protecție, a unei intimități care să contribuie la susținerea acesteia, dându-i persoanei care suferă certitudinea că nu este nici singură și nici abandonată; captarea atenției și a
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
că cineva veghează alături de tine, cineva la care oricând poți face apel și de la care să primești un ajutor. La rândul său, terapeutul trebuie să fie cooperant cu cel aflat În suferință, să preia simbolic, asupra sa, prin Înțelegere și consolare, suferințele celuilalt și să-i ofere răspunsurile pe care acesta le așteaptă și de care are nevoie. Acest proces presupune un anumit scenariu psihologic. 4. Scenariul terapeutic Acțiunea de terapie psihomorală are configurația unui scenariu psihologic care conferă cadrul specific
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
era, prin acest act eliberator, supremul catharsis care conferea valoare absolută sufletului. Moartea nu mai era o angoasă, ci un act de trecere simbolică Într-un registru superior al existenței. Ce trebuie să vedem În aceasta? O convingere sau o consolare? Seneca spune că „moartea nu este nici bună, nici rea”. Ea este destinul ultim al ființei. Omul În fața morții Despre moarte s-a scris și se va mai scrie. Ea reprezintă o temă permanentă pentru persoana umană. Deși rămâne o
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
Cei care Își asumă răspunderea față de bolnavul incurabil sau față de muribunzi o fac, chiar dacă nu recunosc acest lucru, În primul rând din considerente morale. Ei vor să le redea viața. Nereușind, Încearcă atunci să atenueze traumatismul morții. În cazul acesta, consolarea devine practică psihoterapeutică specială ( E. Kübler-Rossă. Oricare ar fi formele de evitare a morții, fizice sau sufletești, medicale sau morale, acestea ascund În interiorul lor, dincolo de practicile utilizate, refuzul morții și frica de moarte. Dar prin aceasta conflictul se adâncește, transformând
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
capătă o altă semnificație, diferită de cea biologică și având un rol esențial. Morala și escatologia postulează faptul că momentul morții reprezintă ieșirea omului din temporalitatea existenței sale trupești și intrarea sufletului acestuia În eternitate. Este o morală atât a consolării prin recompensă, cât și o morală a răspunderii prin pedeapsă. Ce trebuie să vedem și să Înțelegem din aceste dogme pentru o psihologie morală? În primul rând, refuzul ideii că „moartea este ultimul termen” (K. Jaspersă care Închide existența, precum și
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
orgie” „pe canapeaua din altar”. „Fanfară” se aseamănă, cel puțin sub un aspect, cu „Nervi de toamnă”: în ambele amanții ignoră rigorile naturii. Ceea ce diferă e situația autorului, mai rea decît în poemul precedent, căci aci e lipsit și de consolarea identificării și solidarizării cu ceilalți: „Plîngeam și rătăceam pe stradă/ în noaptea vastă și senină;/ Șiatît de goală era strada -/ De amanți grădina era plină”. El e amantul din strada goală, singur, în lupta cu „fiorii de nebunie”. Un fel
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
observations de cette qualité: «Le bénéfice du bonheur ne paraissait complet à Proust que s’il reposait sur la base d’une douleur, même imaginaire»”. Dintre lucrările de istorie literară, biografiile sînt, se pare, cele mai perisabile. Există totuși o consolare pentru cei care le fac: bine scrise, unele din ele au șanse să fie citite ca opere literare sau morale. Sub aparența de modestie maladivă, Bacovia a avut mereu despre sine convingerea că reprezintă o excepție („Eu am fost un
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
memoria ei după ce mulți ani hoinărise pe acolo ca o păstoriță arcadiană, împreună cu prieteni apropiați, bărbați și femei. Acum, în America, pe măsură ce citea în ziare despre atrocitățile zilnice de peste ocean, numărul cu poemele grecești trebuie să-i fi oferit momentan consolare. Cavafis avea să rămână poetul ei favorit. Va publica ediția ei cu operele lui Cavafis cu un amplu aparat teoretic introductiv abia peste 18 ani. Dar între timp a continuat să se identifice cu el, considerându-se și ea un
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
cumpărături diverse. Concluzie Mediul publicitar este vectorul unor norme extrem de constrângătoare. Una dintre acestea este silueta. Iar sora sa geamănă - plăcerea de a mânca. Departe de a se concura, acestea se consolidează reciproc, prima provocând frustrarea, iar a doua aducând consolarea la această frustrare. Cuplul acesta are atâtea în comun, încât noi trăim într-o lume obsedată în același timp de slăbire și de atracția spre o alimentație compulsivă. Un bilet câștigător pentru consumerism, dar nu neapărat și pentru echilibrul psihic
[Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
nici un efect și adesea vei suferi de pe urma consecințelor. Replica usturătoare pe care vrei să le-o trîntești în față nu ar avea nici un efect, deoarece în ochii lor nu ai nici o credibilitate. Orice întreprinzi va fi etichetat drept insignifiant. Singura consolare, atunci cînd ai un astfel de șef, este faptul că de obicei devine propriul său dușman. Comportamentul lor este autodistructiv, deoarece își reușesc să-i irite atît pe superiori, cît și pe subordonați. Mitocanul E numai bun pentru o reclamă
[Corola-publishinghouse/Science/1886_a_3211]
-
faceți studii de caz, dar faceți-le știind că metodele dumneavoastră vor fi puse la Îndoială din perspective raționale (și iraționale) și că descoperirile la care ajungeți pot fi apreciate sub justa lor valoare. În același timp, puteți lua drept consolare faptul că, În ciuda acestei prejudecăți,studiile de caz sunt În continuare folosite pe scară largă În cercetările din științele sociale- inclusiv În disciplinele tradiționale (psihologia, sociologia, științele politice, antropologia, istoria și economia), precum și În domenii cu orientări practice, cum ar
[Corola-publishinghouse/Science/2216_a_3541]