1,427 matches
-
descoperi ce sunt faptele morale o reprezint] trecerea în revist] și evaluarea atent] a argumentelor pro și contra p]rerilor noastre morale. Dac] participanții au o viziune larg] și raționeaz] în mod corect, o astfel de discuție ar genera o convergent] în opinia moral] - o convergent] cu privire la adev]r. Reflecția individual] ar putea servi aceluiași scop, dar numai atunci cand simuleaz] o discuție moral] adev]rât], deoarece doar în acest caz putem fi siguri c] lu]m în considerare ambele poziții ale
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
o reprezint] trecerea în revist] și evaluarea atent] a argumentelor pro și contra p]rerilor noastre morale. Dac] participanții au o viziune larg] și raționeaz] în mod corect, o astfel de discuție ar genera o convergent] în opinia moral] - o convergent] cu privire la adev]r. Reflecția individual] ar putea servi aceluiași scop, dar numai atunci cand simuleaz] o discuție moral] adev]rât], deoarece doar în acest caz putem fi siguri c] lu]m în considerare ambele poziții ale argumentului. Am putea rezumă aceast
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
Și uneori reușim. Cand reușim, toate celelalte fiind egale, reușim s] le schimb]m dorințele. Dar dac] accept]m faptul c] motivele noastre sunt caracterizate de o relativitate fundamental], putem spune dinainte c] aceast] procedur] nu va antrena niciodat] o convergent] major] a credințelor morale, deoarece știm dinainte c] nu va exista niciodat] o convergent] a dorințelor pe care le avem în astfel de condiții ideale de reflecție. Sau mai degrab] și mai clar, dac] motivele noastre sunt caracterizate de o
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
dorințele. Dar dac] accept]m faptul c] motivele noastre sunt caracterizate de o relativitate fundamental], putem spune dinainte c] aceast] procedur] nu va antrena niciodat] o convergent] major] a credințelor morale, deoarece știm dinainte c] nu va exista niciodat] o convergent] a dorințelor pe care le avem în astfel de condiții ideale de reflecție. Sau mai degrab] și mai clar, dac] motivele noastre sunt caracterizate de o relativitate fundamental], atunci rezult] c] orice convergent] a credințelor noastre morale, și prin urmare
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
dinainte c] nu va exista niciodat] o convergent] a dorințelor pe care le avem în astfel de condiții ideale de reflecție. Sau mai degrab] și mai clar, dac] motivele noastre sunt caracterizate de o relativitate fundamental], atunci rezult] c] orice convergent] a credințelor noastre morale, și prin urmare a dorințelor noastre, trebuie s] fie în întregime contingent] și nu ar putea nicicum s] explice său s] sugereze faptul c] dorințele care ies la iveal] au vreun statut rațional privilegiat. Întrebarea mea
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
și nu ar putea nicicum s] explice său s] sugereze faptul c] dorințele care ies la iveal] au vreun statut rațional privilegiat. Întrebarea mea este: „De ce s] accept]m aceasta?”. De ce s] nu ne gândim c], dac] o astfel de convergent] a ieșit la iveal] în practică moral], atunci chiar ea ar sugera c] aceste credințe morale particulare și dorințele corespunz]toare se bucur] într-adev]r de un statut rațional privilegiat? La urma urmei, în practică matematic] o astfel de convergent
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
convergent] a ieșit la iveal] în practică moral], atunci chiar ea ar sugera c] aceste credințe morale particulare și dorințele corespunz]toare se bucur] într-adev]r de un statut rațional privilegiat? La urma urmei, în practică matematic] o astfel de convergent] se afl] în afara convingerii noastre potrivit c]reia pretențiile matematice se bucur] de un statut rațional privilegiat. Și atunci, de ce s] nu ne gândim c] o convergent] asem]n]toare în practică moral] ar indică faptul c] judec]țile morale
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
un statut rațional privilegiat? La urma urmei, în practică matematic] o astfel de convergent] se afl] în afara convingerii noastre potrivit c]reia pretențiile matematice se bucur] de un statut rațional privilegiat. Și atunci, de ce s] nu ne gândim c] o convergent] asem]n]toare în practică moral] ar indică faptul c] judec]țile morale se bucur] de același statut rațional privilegiat? În acest punct, insistența imaginii standard asupra existenței unei relativit]ți fundamentale care caracterizeaz] motivele noastre începe s] semene prea
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
se concentreze asupra unei dorințe de a-i ajuta pe cei care au nevoie în astfel de circumstanțe. Bineînțeles c] ambele p]rți trebuie s] fie de acord cu faptul c] discuția moral] nu a generat inc] acel fel de convergent] a dorințelor noastre, care ar face s] par] plauzibil] ideea unei fapte morale - o fapt] legat] de motivele pe care le-am determinat în întregime într-o situație anume. Dar discuția moral] nu a fost luat] în considerare în vremurile
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
informația disponibil]?”. Și are multe caracteristici în comun cu teoria lui R.M. Hâre (vezi capitolul 40, „Prescriptivismul universal”). Acesta este un lucru încurajator deoarece, dac] exist] adev]r în filosofia moral], ar trebui s] ne aștept]m la o eventual] convergent] a acelor teorii care îl caut]. Acordul în ceea ce privește elementele esențiale, în condițiile în care nu avem o garanție absolut] a adev]rului, este un lucru cel puțin mai liniștitor decât ceartă conținu]. Referințe: Brandt, R.B.: A Theory of the Good
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
redarea adev]rurilor factuale obiective, dar și evidențierea inexistentei unor astfel de adev]ruri (vezi J.L. Mackie, Ethics: Inventing Right and Wrong [Etică:A inventa Binele și R]ul], 1977). Succesul științei moderne în a produce o proporție remarcabil] de convergent] a concepției despre structura de bâz] a lumii fizice înt]rește probabil aceste tipuri diferite de scepticism despre obiectivitatea judec]ților morale. E greu s] negi existența unei diferențe semnificative în gradul de convergent] al concepției în etic] și în
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
a produce o proporție remarcabil] de convergent] a concepției despre structura de bâz] a lumii fizice înt]rește probabil aceste tipuri diferite de scepticism despre obiectivitatea judec]ților morale. E greu s] negi existența unei diferențe semnificative în gradul de convergent] al concepției în etic] și în științ]. Și totuși exist] câteva explicații posibile pentru acea diferenț] și care sunt compatibile cu concepția c] judec]țile morale au în final de-a face cu fapte existente în lume. Aceste explicații ar
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
este o serie lipsit] de sens de lucruri diferite, pentru oameni diferiți, în timpuri și locuri diferite. Mai degrab], pe fundalul unor abord]ri diverse istoric și cultural la adresa întreb]rii despre cum ar trebui s] tr]im, gradul de convergent] este uimitor. Natură uman] are constantele ei și exist] un num]r limitat de moduri în care ființele umane pot conviețui și progresa; într-adev]r, așa cum a argumentat eseul introductiv al volumului, unele dintre caracteristicile comune naturii umane în societ
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
6.1.1. Calitativ și cantitativ Este recunoscută tendința din științele sociale de a opune calitativul și cantitativul pe baza unor argumente de tip ontologic și epistemologic. Cantitativiștii formulează asumpții concordante cu o filosofie realistă (pozitivistă), în vreme ce calitativiștii formulează asumpții convergente cu o filosofie relativistă (fenomenologică). De ambele părți există atât susținători vehemenți, care resping în totalitate pozițiile adverse, cât și teoreticieni sau pragmatiști care caută complementarități sau căi de mijloc. Opoziția între cantitativiști și calitativiști e particularizată în sociologie în
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
și deci al identităților colective. Cu toate că tinerii români sunt cadrul de referință sau "subiectul" studiului de față, evident, iar ei constituie o categorie extrem de eterogenă, și nu un mic grup social, este rezonabil să păstrăm asumpția existenței unor orientări valorice convergente în funcție de contextul macrosocial. Dacă ar fi să redesenăm figura, noua imagine va fi compusă dintr-o suprapunere parțială (ce în concepția identității de mai sus reprezintă nucleul său) a segmentelor comune C1, C2, Cn. E drept că jocul lui Proteus
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
1994), "Social Theory and the Politics of Identity", în Calhoun, C. (ed.) Social Theory and the Politics of Identity, Oxford, Blackwell, pp. 9-36. Calhoun, Craig (1997), Nationalism, Minneapolis, University of Minnesota Press. Campbell, Donald. T. și Fiske, Donald. W. (1959), "Convergent and discriminant validation by the multitrait-multi method matrix", în Psychological Bulletin, 56:2 pp. 81-105. Cantemir, Dimitrie (1965), Descrierea Moldovei, București, Editura Tineretului. [orig. Descriptio Moldavie, 1716]. Cattell, Raymond B. (1965), The Scientific Analysis of Personality, Baltimore, MD, Penguin Books
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
model formativ al domnitorului dedicat până la sacrificiu misiunii sale - încadrate atât de codurile regionale ale pseudo-vasalității, cât și de dreptul cutumiar sau de circumstanțele istorice - se situează între termenii complementari ai puterii creștine: milostenie și spirit militant; deși nu întotdeauna convergenți, ei au reprezentat un program politic în principal de influență bizantină. De la tron la "codurile vasalității",27 spre o lume a fanteziei Cu nemica omul mai asemenea lui Dumnezău (ales împărații, craii, domnii și alți stăpânitori) nu iaste, fără ca făcutul
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
antipasivului. Palmer (2007 [1994]: 178) inventariază mecanismele antipasivului: marcarea verbului; promovarea agentului în ergativ în poziția de absolutiv; marginalizarea pacientului în absolutiv în poziția de oblic (dativ, locativ, instrumental), precum și funcțiile acestuia: crearea de pivoți, detranzitivizarea semantică și sintactică. Observații convergente formulează Polinskaja și Nedjalkov (1987: 244), care arată că antipasivul este motivat sintactic: acesta coboară obiectul direct inițial la un statut mai jos, asigurând o coreferință mai bună a "urmelor" în șiruri de propoziții; antipasivul nu elimină statutul de controlor
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
în care nu există pasiv. Antipasivul este mai vizibil în limbile cu construcție ergativă pentru că fenomenul e marcat morfologic. În limbile acuzative, destituirea pacientivului nu are nicio implicație asupra celuilalt termen nuclear al construcției tranzitive. Polinsky (2005) formulează o opinie convergentă: nu există o corelație de principiu între ergativitate și antipasiv. Alternanța tranzitiv−antipasiv este mai vizibilă în limbile ergative, în care presupune o schimbare de marcare a subiectului (din ergativ în absolutiv). Productivitatea antipasivului este legată de anumite grupuri de
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
GB, unde deplasarea era liberă (unbounded move), deplasarea în PM este constrânsă, decurge din necesitatea de a verifica sau de a valoriza trăsături, se produce doar dacă e necesară pentru a crea un obiect sintactic corect format care primește interpretare convergentă la interfață. Deplasarea verbului este determinată de atracția către un centru flexionar mai înalt. Trăsăturile elementelor sintactice sunt fie interpretabile (numărul și persoana sunt trăsături φ inerente constituenților DP), fie neinterpretabile (o categorie funcțională din proiecția verbală poate să conțină
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
a demonstra că, în studiul verbelor inacuzative/ergative, opțiunea pentru un singur model de analiză nu este profitabilă, pentru că, astfel, se scapă din vedere caracteristici importante ale clasei, evidențiate cu ajutorul altor teorii. În multe cazuri, aplicarea acestor teorii are rezultate convergente, diferit fiind accentul pus pe una sau pe alta dintre laturile fenomenului inacuzativității. Un subiect controversat în lingvistica actuală îl constituie alternanța cauzativă, discutată în secțiunea 5. în contextul mai larg al alternanțelor de tranzitivitate. După trecerea în revistă a
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
structura informațională, nu este nevoie să presupunem o sintaxă comună. Autorul observă că anumite clase de intranzitive (cele care redau activități nonagentive) au capacitate "prezentațională", dar selectează auxiliarul avere. Prin urmare, în italiană, cliticizarea partitivă și selecția auxiliarului nu sunt convergente. 6.2. Subiectul postverbal "nud" Mackenzie (2006: 70) arată că, în spaniolă, unde nu există testul selecției auxiliarului, nici testul cliticizării partitive, compatibilitatea cu subiectele "nude" este considerată ca fiind un diagnostic primar al inacuzativității − Aranovich (2003)27, Mendikoetxea (1999
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
236) susține că a fi și a avea sunt verbe inacuzative care subcategorizează pentru un singur complement, de forma unei predicații secundare de tip propoziție redusă (engl. small clause). Manzini și Savoia (2007: 175) nu sunt de acord cu interpretarea convergentă a celor două verbe și susțin că essere este un verb inacuzativ, iar avere este un predicat tranzitiv. 2. VERBUL A FI În această secțiune voi încerca să demonstrez că verbul a fi poate primi o interpretare unificatoare − de verb
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
esențe, drumul către sunetul pur, evocator al unei „necesare Lipse”: hieratica ordine spirituală. El poate fi considerat, în fapt, autorul unei singure cărți, Arca lui Noe, un volum concentrat și original prin aliajul de intelectualizare și arhetipal, tendințe mai dificil convergente. Aici o reală „putere de ideație” și imaginea rară coexistă cu legenda și mitul. Poetul, el însuși un singuratic - chiar dacă, în 1923, în cadrul grupării Poesis, vorbea despre F. M. Dostoievski, chiar dacă a fost prezent la conferințele și întâlnirile inițiate de Criterion
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289877_a_291206]
-
ponderată cu importanța criteriilor. A rezultat,astfel, o ierarhizare a stilurilor de viață în cauză. Ceea ce este interesant în aceastăanaliză este faptul că evaluarea globală, intuitivă a respectivelor stiluri de viață de către un alt grup de persoane a dat rezultate convergente cu acest „calcul” al beneficiului funcțional total. Înseamnă deci că, în mod natural, atunci când evaluăm diferitele soluții de viață, cel puțin în unele cazuri, luăm decizii raționale, în sensul că facem calcule de eficacitate. Aceasta nu înseamnă că aceste calcule
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]