1,606 matches
-
în locul unde stătusem până atunci. Uluită, mulțimea a rămas separată, păstrând cărarea care ducea de la mine la Vivian. Jumătate dintre chipuri se holbau la mine, jumătate la ea. Nu mai aveam nevoie decât de vreo câțiva scaieți, niște pistoale, o crâșmă - și decorul ar fi fost complet. — Călătorie sprâncenată, rahat cu ochi ce ești, a pufnit Vivian, smulgând microfonul din mâna lui Luke. Oricum, nu mai făceai față, Claire. Din prima zi, ai fost o proastă investiție. Aceia dintre voi care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
ca să-mi deschid ochii? Să știi că mi se face dor foarte des de vremurile în care colindam Moscova pe care datorită ție am ajuns s-o cunosc ca pe propriile buzunare, cu muzeele, gările, parcurile, dar mai ales cu crîșmele ei. Îți mai aduci aminte de localul nostru preferat? în traducere liberă cred că s-ar numi Bolta sau Arcada dacă nu mă-nșel, muream să dau buzna acolo ținîndu-te la braț, îmi plăcea că eram priviți ca o pereche
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
zice Gulie, dumneavoastră ce-ați fi făcut în locul nostru? Nimic, zice Roja, de fiecare dată cînd discuția ajunge în punctul ăsta, mă simt așa, știți voi cum, începe să tremure, uitîndu-se în gol la paharul transparent, la pereții crăpați ai crîșmei, la rotocoalele de fum ce se ridică de la celelalte mese. Nu vă mai gîndiți la prostiile alea, încearcă Gulie să-l potolească, de ce nu înțelegeți că nimeni n-a trădat pe nimeni, că pur și simplu așa a fost să
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
și cârciumile cu tonomat de pe Western, Normandie și 3rd Street. Tipii cu care am stat de vorbă erau majoritatea obișnuiți ai barurilor, sugative diurne gata să se gudure pe lângă autorități sau să flecărească și cu altcineva în afară de obișnuiții convivi din crâșme. Când le-am cerut detalii, am obținut doar pure fantezii: practic Betty Short încercase să-i agațe pe toți, exact ca-n textele din presă sau de la radio, în perioada când ea era de fapt în Dago, cu Roșcatul Manley
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
de calibrul 45, boxuri care le atârnau la bandulieră. Firmele fluorescente se aprindeau intermitent: Flame Klub, Arturo’s Oven, Club Boxeo, Falcon’s Lair, Chico’s Klub Imperial. În spaniolă Boxeo înseamnă „box“, așa că m-am dus mai întâi la crâșma aia. Mă așteptam să fie întuneric, dar am pătruns într-o încăpere strălucitoare, plină de marinari. Mexicance pe jumătate goale dansau pe bar, cu bancnote prinse în ața chiloților tanga. Muzica de marimba de la tonomate și fluierăturile publicului umpleau maghernița
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
dădea, de fapt, într-un bulevard feeric luminat, intens circulat și zgomotos, pe laturile căruia se înșirau mulțimi de baruri, de cinematografe, videoteci, biblioteci, cinemateci, franzelării, marochinării, horincii, carmangerii, cazinouri, tripouri, bistrouri, depouri, restaurante, crame, snackuri, biguri, cosmicării, solduri, taverne, crâșme, spelunci, tarabe, teatre, ba chiar, imediat pe stânga, cum treci de singurul semafor veșnic verde, și-o ceaprăzărie mică, dar curată. Dromiket 4 și Stejeran 1, care nu mai ieșiseră până atunci în Cosmos și nici nu mai văzuseră un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
exact același lucru! Domnul Floyd o să creadă despre noi că nu am văzut, niciodată, în viață, altimetrul unui singur avion. Pinky nu credea. 217 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI În România, dulcea populație se întorcea devreme în casele cenușii, crâșmele se închideau la nouă, Televiziunea la zece, ziarele scriau, pe brânci, numai despre chipul în care-și ducea vioiul Cârmaci, Națiunea în zbor, către Cele Mai Comuniste Meleaguri. Deasupra țării, imensă, sfârâia numai Plictiseala. Nu existau teatre adevărate, cinematografe adevărate
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
salonașul din spate. Ochiră cenacliștii, cât ai zice pește, mesele din mijloc. Alipiră două. Se așezară. Și se porniră să răcnească fiecare în legea lui. Cenacliștii proaspăt intrați își încheiaseră ședința săptămânală de lectură din seara de vineri, bântuiseră apoi crâșmele cu bere ieftină, fuseseră alungați de acolo de minuscula oră de închidere, cei mai gingași se retrăseseră către case, cei mai întărîtați nimeriseră aici. Acești puștani erau deci genul acela proaspăt reapărut de poeți, care nu se înghesuiau deloc să
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Sinistratul exact cu asta se îndeletnicea, zbura de colo până colo într-o completă uitare de sine, bodăgănea și intona titlul unui poem pe care-l reținuse de la un june scriitor, împreună cu care se dinamitase el o dată într-o crîșmă: "Am lăsat puțin lebăr în viața ta". 24 000 de metri mai jos, la sol, în perimetrul pitoresc și imprecis delimitat al cartierului Oltenița, zburda, de asemenea, de capul ei, nestingherită, o neprețuită coală de hârtie, ce, la decolare, se
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Bleju nu e ușă de biserică, dar, de obicei, e un bărbat de catifea. Doamna Fermecătoarea poate o cugeta mai bine să n-o fărâme și s-o betejească decât pe stricata aia de Tăsica. De-o strigă bețivii, prin crâșme, Îmbolnăvici. - Programați-vă o consultație la doamna Profesoară... - Sinistrate, mâine la ce oră băgăm rația de ulei și de zahăr?... C-a tras camionul cu desagi de cartofi, de trei zile, în fața aprozarului. Și stă milițienii cu ochii pe el
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
de oaie creață. 5La ei își cască ochii săi nerodul Că-i vede-în birje răsucind mustață, Ducând în dinți țigara lungăreață... Ei toată ziua bat de-a lungul Podul. Vorbesc pe nas, ca saltimbanci se strîmbă: Stâlpi de bordel, de crâșme, cafenele Și viața lor nu și-o muncesc - și-o plimbă. Ș-aceste mărfuri fade, ușurele, Ce au uitat pîn-și a noastră limbă, Pretind a fi pe cerul țării: stele. {EminescuOpIV 253} ÎN LIRĂ-MI GEME ȘI SUSPIN-UN CÎNT
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
nume de bărbat, Îl purta un călugăr și Își spuse -lamentându-se - „ce mult s-ar bucura bunicul meu , dascălul, care știa pe de rost viețile tuturor călugărilor!” Nerefăcut după noaptea trecută, dar la fel de bucuros, după ce a trecut pe la „Magazin”, fostă...crâșmă, salutându-se și cinstind ceva cu „conu’ Jorj”, pe la „Cazanul de țuică” (numai pentru a constata ordinea și liniștea!) unde l-a cinstit un „chiabur” și pe la Primărie, unde conu’ Arghire, primarul i-a oferit -după un bine stabilit obicei
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
oaie creață. La ei Își cască ochii săi nerodul Că-i vede-n birje răsucind mustață, Ducând În dinți țigara lungăreață... Ei toată ziua bat de-a lungul Podul. Vorbesc pe nas, ca saltimbanci se strâmbă: Stâlpi de bordel, de crâșme, cafenele Și viața lor nu și-o muncesc - și-o plimbă. Ș-aceste mărfuri fade, ușurele, Ce au uitat pân’ și a noastră limbă, Pretind a fi pe cerul țării: stele 1. Ne sunt servite cu iritare vădită, ba chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
oamenii ne-au zărit, așa că o zbughim de acolo, drept spre cârciuma de pe strada alăturată. Nici aici nu e mai lumină, dar ochii ni se deprind iute. Numărăm patru capete cu coamă bogată și vreo cincisprezece mușterii. În a treia crâșmă, avem vreme să deslușim câteva chipuri, câteva cupe sclipitoare, câteva carafe. Jocul continuă. Capetele noastre inconștiente se vâră în a patra crâșmă. E mai lumină aici, ni se pare nouă. Deslușim lângă ușă un chip. Barba asta, profilul ăsta, înfățișarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
ochii ni se deprind iute. Numărăm patru capete cu coamă bogată și vreo cincisprezece mușterii. În a treia crâșmă, avem vreme să deslușim câteva chipuri, câteva cupe sclipitoare, câteva carafe. Jocul continuă. Capetele noastre inconștiente se vâră în a patra crâșmă. E mai lumină aici, ni se pare nouă. Deslușim lângă ușă un chip. Barba asta, profilul ăsta, înfățișarea asta, ale cui sunt oare? Îmi trag capul înapoi și o pornesc în goană pe uliță. Nu fug nici de cârciumari, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
capul înapoi și o pornesc în goană pe uliță. Nu fug nici de cârciumari, nici de slugile care îi aruncă afară pe scandalagii. Chipul pe care vreau să-l las departe, în urma mea, este cel al tatălui meu stând în crâșmă la o masă și având alături niște bucle despletite. Eu l-am văzut, Harun cu siguranță l-a recunoscut. Oare el ne-a zărit? Nu cred. De atunci, mi s-a întâmplat de mai multe ori să merg prin taverne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
a sculat și el în picioare și, pe nesimțite, mi-a îndreptat pașii pe drumul de întoarcere. Abia când am ajuns, în amurg, aproape de casa lui Khâli, Harun a deschis gura pentru prima oară: — Bărbații s-au dus întotdeauna la crâșmă; bărbaților le-a plăcut întotdeauna vinul. Dacă n-ar fi așa, de ce ar fi trebuit ca Dumnezeu să-l interzică? A doua zi, l-am reîntâlnit pe Harun Iscoditorul fără să fiu stingherit. De întâlnirea cu tata mă temeam eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
batjocoreau cu tot ceea ce făceau, ca într-o ordinară pantomimă. Mă dedulcisem și eu la mici bunătăți de la bufetul Cinematografiei și îmi era din ce în ce mai greu să recunosc păcăleala în care mă lăsasem ademenit și prăbușit. Am descoperit atunci, salvator, drumul crâșmelor. Solidaritatea anonimă a bețivanilor și a bețivirilor pe lungul drum al uitării și al părăsirilor. Lumea moale a veneticilor pripășiți prin crâșmele fără de număr ale tuturor amăgirilor. Credeam că acolo, pe prundul ultim al vieții, se mai ascund bucuriile ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
era din ce în ce mai greu să recunosc păcăleala în care mă lăsasem ademenit și prăbușit. Am descoperit atunci, salvator, drumul crâșmelor. Solidaritatea anonimă a bețivanilor și a bețivirilor pe lungul drum al uitării și al părăsirilor. Lumea moale a veneticilor pripășiți prin crâșmele fără de număr ale tuturor amăgirilor. Credeam că acolo, pe prundul ultim al vieții, se mai ascund bucuriile ei adevărate. Mă cufundam în mocirlă, crezând că-i minunea celei mai curate unde... 4tc "4" Într-un început de decembrie, Ester m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
este unul dintre semnele sigure ale bătrâneții, ale Morții care îți trimite mesaje. Nu știu acum, stând în ușa berăriei, despre aceste semne. Nu voi ști nici mai târziu, peste zece, douăzeci de ani, când îmi voi schimba masa din crâșmă, că a început de fapt timpul Morții. Aerul rece care te înconjoară la început ca o boare plăcută, ca o adiere de briză îndepărtată, răcoarea transformându-se mai apoi în aburi de gheață, învăluindu-te întruna, strecurându-se până și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
nu vor să le deslușească taina și, speriați, fug în zădărniciile ultime. Aceleași zădărnicii ale vieții de până atunci, trăite doar cu o frenezie a deznădejdii. Dar nu simt, acum, răcoarea boarei dinspre Moarte. Mă îneacă doar aerul încărcat al crâșmei, mă intrigă doar lascivitatea celor doi orbi, aud difuz de undeva dinspre crama de la subsol un acordeon și un țambal, frații Zulcă și-au început programul de milogeală zilnică și simt cum crește în mine gândul izbăvitor că îmi voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
acordeon și un țambal, frații Zulcă și-au început programul de milogeală zilnică și simt cum crește în mine gândul izbăvitor că îmi voi găsi la obiecte pierdute servieta. Acum, când scriu, rătăcesc urmărindu-mă, peste ani, prin fumul din crâșmă. La masa de lângă sobă am stat în vremea când publicam la ziar. Vineri, la prânz, apărea suplimentul cu capodoperele mele săptămânale. Luam ziarul de la vânzătorul din colț și, cu satisfacția gazetarului împlinit, îmi ocupam locul la masă, venea berea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pălărioara cu ațică și eu voi pleca cu donșoara Țapu. Voi urca sus, în cabina ei de la teatru, două blocuri mai departe, intrarea prin gangul de la plăcintărie, voi sta o oră, apoi voi pleca spre casă. Sau spre o altă crâșmă. Ridic și eu din umeri către Caraman. Am probabil o față atât de pleoștită, încât donșoara Țapu izbucnește în hohote de râs. Dom’ Caraman îi pune mâna pe gură și zâmbește absent spre mine: „Câte șuturi de-astea n-o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
șuturi de-astea n-o să mai iei...“. Aveam să mai iau, într-adevăr. Nu dureau. Mă îndepărtau doar de bere, împingându-mă spre votcă. Acum, în ușa berăriei, nu știu încă toate acestea. Privesc, din ce în ce mai nehotărât, când spre lumea din crâșmă, când în spatele meu. Îmi dă ghes gândul să renunț la bere. Oricum, ieșisem învingător în lupta cu stomacul. Poate ar trebui să mă întorc iarăși pe Bulevard, să caut unde ascunseseră tâlharii de itebiști obiectele pierdute de idealiști ca mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
sta încă de alte nenumărate ori, în toți anii până când berăria se va închide. Acum, în dimineața când scriu, „Gambrinus“-ul e o bubă a orașului, o ciozvârtă de ziduri murdare, cu afișe zdrențuite, puțind a cloacă. Vechiul damf al crâșmei s-a preschimbat în duhoare de mucigaiuri, de urină, de hoituri de jivine moarte. De părăsire, de hoție, de nepăsare și ruină. Din când în când, un bătrân nenorocit își găsește loc pe treptele intrării, treptele pe care eu încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]