1,572 matches
-
vers În care veți vedea că sunt părăsit- Voind să descifrez ceea ce era șters, Aproape, nu mai știu ce-am voit... Plângând, mi-am spus să nu mai plâng- Eu aveam... Cine mai știe, și eu, ce gândeam, Altădată, în crâng ! Voi scrie un vers, când voi fi liniștit... * Pe deal De-aceea Cu un zâmbet rău Privesc această noapte... Prin râpi și văi De demult: Ileana... Povești de demult... De-aceea Încă o dată Cu zâmbet rău Privesc Înnoptata culme... * Din
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
Că, după ce o fumez, ți-o-i da-o înapoi... Nicanor Galan nu-și mai aminti de țigara oferită lui Iuga, nici de bejenirea în lume a lui Petrea Păun și nici de sâmburii de pepene verde. Vânturi tari răvășeau crângurile din jurul Baisei și în Goldana, cu apropierea Crăciunului, zilele se făceau tot mai scurte iar umbrele arborilor bătrâni se lăbărțau, subțiindu-se ca un contur de filigran. Caravana cinematografică săptămânală, jurnalele, radioul și alte cele ale soitarilor cu fețe cenușii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
Cetății furnicilor, tocmai atunci când la poporul lucrătoarelor se celebra secerișul grânelor. Prin ferestrele rădvanelor, greierii priviră cu mirare cum furnicile în salopete sărate de sudoare, cu brâuri tradiționale pe taliile lor incredibil de subțiri, își părăseau în scurt lanurile galbene, crângurile de meri și lânoasele turme, pentru a grăbi pe netede cărări spre porțile cele aprig străjuite ale cetății de humă. La popasuri, când se oprea sfârâitul roților și cel al aripilor bidiviilor-cosași, se auzeau comunicările furnicilor care, strigându-se de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
puțin, spuse Endō, lăsându-se istovit pe un bolovan de la marginea drumului. Părea incapabil să mai facă un singur pas. Și-a cuprins capul în mâini și respira greu. Ploaia măruntă, purtată de vânt dinspre munte, a ajuns și în crângul de cedri în care se opriseră ei. Le-a trecut prin haine și i-a udat până la piele. Kobayashi avea pelerină cu glugă. În plus, datorită antrenamentului din armată, era încă neașteptat de rezistent. I-a reapărut pe chip zâmbetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Endō prăbușit pe bolovan, sleit de puteri. Părea că se amuză la vederea acestui ucigaș feroce lipsit de rezistență fizică. Era limpede că îi umbla ceva prin minte. Se gândea probabil la vreun plan de evadare, deoarece privea în direcția crângului ascuns acum în pâclă. Endō s-a ridicat și a început să urce iar, tăcut. În mod obișnuit, urcușul i s-ar fi părut ușor lui Gaston, dar nu băgase nimic în gură de când a ajuns la Yamagata și dormise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
viorele, iar eu străbat huceagul des cu gândurile mele. Când strălucesc sub rouă grea cărări de soare pline, frumoasă ești, pădurea mea, și singură, ca mine... * F1: Primăvară, din ce rai nevisat de pământeni vii cu mândrul tău alai peste crânguri și poieni? F4: Pogorâtă pe pământ în mătăsuri lungi, de vânt, lași în urmă, pe câmpii, galbeni vii de păpădii, bălți albastre și-nsorite de omăt topit abia, și pe dealuri mucezite arături de catifea. B2: Și pornești departe-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
vrea să plec, dar nu e chip Că Vodă nu mă lasă. Dar uite, nu e nu știu cât O lună chinuită, și - o să te strâng de după gât, Măicuța mea iubită. Din Poezii pag. 254‐256. CÂNTEC A venit un lup din crâng și‐ alerga prin sat să fure și să ducă în pădure Pe copiii care plâng. și‐ a venit la noi la poartă și‐am ieșit cu o nuia: “Lup flămând cu trei cojoace Hai la maica să te joace, El
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
-n albastru"; dimensiunea adâncului: "Coboară-n lut părinții rând pe rând... ei vor să fie rădăcinile/ prin care ne prelungim pe sub pământ"; infinita depărtare: "A iubi aceasta vine/ tare de departe-n mine"; pe cerbul "cu stea în frunte" nu "crângul cu ciutele" nici "cărarea cu iezerul" îl cheamă, ci "depărtările... erele, sferele". Ca și la Eminescu, nemărginirea dă proporții de eveniment cosmic iubirii și celorlalte stări sufletești: În ceasul acela de alchimie cerească/ silirăm luna și câteva stele/ în jurul nostru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
celor săraci daruri și bucurii, îi va mângâia pe frunte, îi va săruta și îi va mulțumi. Când trece Steluța, parcă trece suflarea gândului neîntinat, creasta urcării, șoapta adierii. Ea știe că lumea trebuie iubită, ascultată și ajutată, că așa cum crângul vrea soare, tot așa și oamenii trebuie să aibă sorii lor. Și Steluța nu știe ce înseamnă ura, minciuna. Când le simte se face mică, parcă se topește și pleacă sau râde ca o înviere din depărtări. Steluța aduce și
Cartea binelui : poezie şi proză : antologie by Sanda Sfichi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/544_a_724]
-
împărăție, Să învie în deșerturi șir de visuri ce te mint. Râul sfânt ne povestește cu-ale undelor lui gure De-a izvorului său taină, despre vremi apuse, sure, Sufletul se-mbată-n visuri care-alunecă în sbor. Palmii risipiți în crânguri auriți de-a lunei rază, Nalță sveltele lor trunchiuri. - Noaptea-i clară, luminoasă, Undele visează spume, cerurile-nșiră nori. Și în templele mărețe, colonade-n marmuri albe, Noaptea zeu se preîmblă în vestmintele lor dalbe, Și al preoților cântec sună
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
-n apa mea privindu-și, Să m-atingă visătoare Cu piciorul? ". Am răspuns: "Pădure dragă, Ea nu vine, nu mai vine! Singuri voi, stejari, rămâneți De visați la ochii vineți, Ce luciră pentru mine Vara-ntreagă". Ce frumos era în crânguri, Când cu ea m-am prins tovarăș! O poveste încîntată... Care azi e-ntunecată... De-unde ești revino iarăși, Să fim singuri! {EminescuOpI 123} REVEDERE - Codrule, codruțule, Ce mai faci, drăguțule, Că de când nu ne-am văzut Multă vreme au
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
ne ducă unde repezi, Căci ori unde numai ele ar dori ca să ne poarte, Pretutindeni fericire... de-i vieață, de e moarte". Fantazie, fantazie - când suntem numai noi singuri, Ce ades mă porți pe lacuri și pe mare și prin crînguri! Unde ai văzut vr-odată aste țări necunoscute? Când se petrecur-aceste? La o mie patru sute? Azi n-ai chip în toată voia în privirea-i să te pierzi, Cum îți vine, cum îți place pe copilă s-o desmierzi, După gât
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
ceri, Dă-mi pace, fugi departe - O, de luceafărul din cer M-a prins un dor de moarte". - " Dacă nu știi, ți-aș arăta Din bob în bob amorul, Ci numai nu te mânia, Ci stai cu binișorul. Cum vînătoru-ntinde-n crâng La păsărele lațul, Când ți-oiu întinde brațul stâng Să mă cuprinzi cu brațul; Și ochii tăi nemișcători Sub ochii mei rămâie... De te înalț de subsuori Te-nalță din călcâie; Când fața mea se pleacă-n jos, În sus
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
se-ntoarse Și, ca și-n ziua cea de ieri, Lumina și-o revarsă. {EminescuOpI 179} Căci este sara-n asfințit Și noaptea o să-nceapă; Răsare luna liniștit Și tremurând din apă Și împle cu-ale ei scântei Cărările din crânguri. Sub șirul lung de mândri tei Ședeau doi tineri singuri: - " O lasă-mi capul meu pe sân, Iubito, să se culce Sub raza ochiului senin Și negrăit de dulce; Cu farmecul luminii reci Gândirile străbate-mi, Revarsă liniște de veci
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
tău chip el se pătrunde, Ca oglinda îl alege - Ce privești zâmbind în unde? Ești frumoasă, se-nțelege. Înălțimile albastre Pleacă zarea lor pe dealuri, Arătând privirii noastre Stele-n ceruri, stele-n valuri. E-un miros de teiu în crânguri, Dulce-i umbra de răchiți Și suntem atât de singuri Și atât de fericiți! Numai luna printre ceață Varsă apelor văpaie, Și te află strînsă-n brațe Dulce dragoste bălaie. {EminescuOpI 211} TE DUCI... Te duci și ani de suferință N-
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
cum să reziste mult în deșert. Aveau să-i vină de hac rapid un șarpe cu clopoței sau vreun coiot. Probabil că asta se întâmplase deja. Nu avea nici un rost să se întoarcă. Stan opri pe marginea drumului, într-un crâng de pini. Opri motorul și inhală parfumul pomilor. Adormi instantaneu. Gerard se plimba înainte și înapoi prin praf, în întuneric. Voia să se ridice de la sol și încercă de câteva ori să sară pe tufele de pelin care-l înconjurau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
țină cald grâului. Pe coasta dealului sunt copii cu săniile lor. Unii cad și fac mătănii, alții rostogolesc bulgări mari; construiesc oameni de zăpadă. Iarna copiii sunt fericiți. FLORI ȘI FLUTURI Primăvara a venit Cu alai de flori și fluturi. Crângul a înmugurit Mieii zburdă peste câmputi. Păsările ciripesc În copacii plini de floare. Primăvară, te iubesc Și-ți aduc în dar un soare. PRIMĂVARA După vicol, după ger, A-nceput ca să se vadă Câte-un ghiocel stingher Dintre bulgări de
Încercări literare by Rodica Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1222_a_1927]
-
de trupul lui și cu spatele acoperit de pătura uzată. Paginile albe ale caietului primesc unul câte unul cuvintele frumos caligrafiate. Ca să se dezmorțească, iese afară, pentru pauze scurte, În liniștea cimitirului și se plimbă printre morminte, ca printr-un crâng Înflorit. Este pentru prima oară În ultimul timp, când nu simte singurătatea și nu se teme de ea. Ciudat este că noaptea nu are spaime, nu se gândește la fantome, nu aude țipăt de cucuvele, nici zgomote ciudate, și din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
termină vânatul,cei trei porniră din nou la vânătoare.Simțindu-se rău,Imogen făcu imprudența să bea întăritorul din sticluță și căzu într-un somn adânc.La întoarcere,Bellarius și frații ei o crezură moartă și o duseră într-un crâng umbros.Aici o acoperiră cu flori și cu frunze aromate.Când se trezi,Imogen,închipuindu-și că a visat,glăsui: -Se făcea că sunt paznicul unei peșteri și pregătesc demâncare unor ființe cumsecade - gen klingonieni;dar cum de-am ajuns
BANCHETUL CUGETĂRILOR by Eugen - Nicuşor Marcu [Corola-publishinghouse/Imaginative/1594_a_2966]
-
momentele acelea, liniștea era atât de profun dă încât auzea zgomotul acelor de brad căzând de pe crengile copacilor din jur. Își amintea de nopțile de vară de acasă, mult mai fierbinți decât cele de aici. Îi plăcea să rătăcească prin crângurile din lunca Nistrului. Se prăvălea cu fața în sus pe iarba din poienițe privind cerul înstelat. Aștepta cu nerăbdare să vadă urma luminoasă a unui meteor, șoptindu-și apoi, repede, în gând, o dorință, așa cum îi spusese maică-sa că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
trăia și mulți poeți germani din Aktionsgruppe Banat veneau la ea acasă (locuiam foarte aproape și ne vedeam zilnic), ea povestea întâmplări halucinante cu securiști deghizați în chelneri sau în taximetriști care o duceau în păduri necunoscute, undeva într-un crâng, aproape de țărmul mării, o amenințau și o lăsau noaptea singură pe marginea drumului... Țin minte că Denisa Comănescu mi-a povestit într-o noapte că îi scrisese Werner Söllner din Frankfurt. Spunea că nu se putuse adapta în spațiul acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
acasă la el. Pentru că anotimpul dădea semne de răcire, a căutat o rădăcină sănătoasă a unui copac și s-a strecurat încet înspre adânc, căutând un loc bun pentru hibernare. CÂND VIN NECAZURILE Un om venea dinspre Poiana pe marginea crângului și mergea înspre Cristinești. Așa de necăjit era din cauza belelelor în care-și trăia zilele, încât vorbea cu el însuși la orice pas pe care-l făcea. La început crângul a crezut că Omul este bolnav ori beat și l-
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
CÂND VIN NECAZURILE Un om venea dinspre Poiana pe marginea crângului și mergea înspre Cristinești. Așa de necăjit era din cauza belelelor în care-și trăia zilele, încât vorbea cu el însuși la orice pas pe care-l făcea. La început crângul a crezut că Omul este bolnav ori beat și l-a întrebat: -Omule ție rău? -Și dacă mie rău, ce te privește pe tine? -Este adevărat nu mă privește, doar mă întrebam și eu, zise Crângul controlându-și în continuare
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
-l făcea. La început crângul a crezut că Omul este bolnav ori beat și l-a întrebat: -Omule ție rău? -Și dacă mie rău, ce te privește pe tine? -Este adevărat nu mă privește, doar mă întrebam și eu, zise Crângul controlându-și în continuare vigoarea puieților, în urma vântului care a trecut pe acolo cu o seară înainte. Omul nu a știut cu cine vorbește, dar din cauza necazurilor pe care le căra în spate, nu a văzut cu cine vorbește și
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
pentru a-și șterge fruntea de sudoare și privea neliniștit în jur. Se uita în stânga se uita în dreapta dar să vadă pe cineva prin preajmă, nici țipenie. „Măi, da cu cine am vorbit, că nu văd pe nimeni în jur”? Crângul l-a lăsat puțin și s-a gândit să-i spună până la urmă, că și așa era necăjit. -Eu sunt cel cu care ai vorbit, Crângul! Când a auzit vocea venită din jur, de peste tot, Omul s-a uitat mirat
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]