1,517 matches
-
spun: de la rău spre bine; doar că voi, oamenii, nu prea știți ce e unul și ce e celălalt. Dar, chiar așa, Într’o lume dominată de modelul abia invocat, tot aflăm ceva: drumul, ca un fel de medie a dârei ude; dar și direcția, căci invocata sintagmă Începe cu o baltă și se termină cu câteva picături... Așa e și cu omul. Niciodată nu și-a aflat și nu-și va afla dreptate; În această lume cel puțin. Căci societatea
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
materialicește - devenind Însă, din membru al unei hoarde animalice - la fel de suferind materialicește - cel al unei hoarde civilizate, apoi intelectualizate, spiritualizate... Ispita mea e doar una, chiar după atâta polologhie: Cum percepeți, implicit reacționați? Pe termen lung sau scurt? Urmărind media dârei ude, care arată drumul, sau bucata spre „hăis“, mă rog, spre „cea“? Vă răspund tot eu: Fiecare oscilație de la „hăis“ la „cea“ ori invers Înseamnă noi, alți nemulțumiți, poate chiar victime - la acelea renunț, trimițându-le În rai, să nu
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
cerințelor de îndreptare și salvare a neamului. De acum înainte pe culmi nu vor mai trebui să ajungă decât vulturii. Sunt convins că și voi ca și mine, socotiți că va trebui să ne întoarcem, cât mai este timp, pe dâra de lumină, de glorie și jertfă pe care a umblat fără să șovăiască neamul nostru de la Sarmizegetusa și până la înțeleptul și bătrânul rege, care a pregătit cu munca și exemplul lui, Marea și Istorica Înfăptuire. Crucea și Stindardul, Ogorul și
Înstrăinata noastră Basarabie by Ion Lupu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/833_a_1563]
-
redus. Era vreme de ploaie. Dedesubt se vedea marea, ca o tipsie uriașă de cenușă lichidă. Din loc în loc, pe fața acesteia se zărea câte-o navă, cât o coajă de nucă, brăzdând luciul apei și lăsând în urmă o dâră lungă de valuri înspumate, ce se micșorau și dispăreau hăt în urmă, la capătul opus al acestei cărări prelungi. Avionul a aterizat la Copenhaga pe o ploaie mocănească. De-ndată ce-am coborât, grăbiți și zgribuliți, ne-am trezit într-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
să ajungă cât mai repede printre cărți și pe urmă s-a tot grăbit la cursurile Facultății de Medicină, dar poate că nu reușea să ajungă mereu cât de repede ar fi trebuit, În pofida acelui zbucium, lăsând În urmă o dâră distinctă de sudoare dospită și motorină. Mă și mir cum de am rezistat, Relule, În ocna aia. — Cum-necum, uite că alții stau și câte treizeci de ani și nu se mai miră. — Ălora le-a pierit și li s-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
din pușcă. Am ieșit și eu În urma lui și mi-l arătă pe unul din târla aia de puradei strânși În fața blocului, un brotac buburos la vreo patru ani, doar În chiloți, ca tăvălit prin cenușă și spoit tot de dâre de muci uscați pe obraji și pe pântecul bombat. Îmi spuse că ăla-i al lui Pepino, iar ceilalți păreau ceva mai răsăriți și mai curați și se strângeau treptat În jurul lui Pepino-junior. Râdeau de el și probabil că-l
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
mai tare.. parcă ar fi luat toată lumina soarelui. Pe cer, sus, sus de tot, norii pluteau ca niște grămezi de puf alb. Clopotul de la Mitropolie bătu de două ori la rând, ora amiezii... dangătul lui vibra aerul, prelung lăsând dâre tremurate în carne... În glasul lui de bronz se simțea o putere neînțeleasă, o taină liniștitoare... avea ceva nostalgic, ceva trist.. Pe cealaltă parte a străzii, se ridica, albă , Biserica Sf. Gheorghe-Lozonschi. Aproape șase secole de rugăciune, au fost înălțate
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
A doua zi era duminică și Sf. Dumitru. Întinsul clocotea de un cor... de un cântec sfânt născut din buza de aramă a sutelor de clopote. Dangătul lor se împreuna înălțându-se în ceruri lăsând în aer și în suflet dâre tremurătoare. Despărțirea s-a lăsat în sufletele noastre, ca o piatră grea... După ea urma, ca după o lovitură de ghilotină... hăul... Am plecat luând cu noi, scânteia de viață care țâșnea din școala iubită, a Iermonahului Veniamin și din
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
iute decât mine. Dispare și reapare provocator. Captiv Am clipe când pierd orice contact cu vacarmul vieții. Tăcerea bruscă și neașteptată face să-mi fiarbă sângele stătut, care caută un mod de a ieși din trup, de a-mi marca dâra existențială. Mă simt captiv în cosmosul ăsta tiranic, la formarea căruia și eu, în măsură infimă, am contribuit; bătăile inimii mele, micile mele gesturi fac și ele parte din marea mișcare a lumii. Vitalitate sexuală Întins pe iarbă stau și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
tuturor. Inexistent, în sfârșit. Zidul În fiecare zi, singur în odaia mea, mă pierd în contemplarea zidului. Săvârșesc meticulos o călătorie înlăuntrul meu; o iau de la varul exterior al evenimentelor și cotrobăi în memorie, parcurgându-i toate sertarele. Merg pe dâra interioară rămânând nemișcat, captiv între patru pereți. E, de fapt, numai o călătorie imaginară. Am vrut să înfrunt, în chip conștient, o astfel de experiență, dar, ca s-o fac, trebuia să părăsesc Roma și să ajung în pustietatea asta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
părea chiar că mă confunda cu fiarele, fără să-mi acorde vreo atenție specială. Cotys se transforma, sub ochii mei, într-o entitate diferită, își lua o identitate nouă ce mă înspăimânta. În clipele acelea, fiece freamăt, fiece foșnet, fiece dâră de lumină care străbătea cărările umbroase ale pădurii îmi dădea o senzație de neliniște. Fără să vreau, intram și eu în comunicare extatică cu lumea aceea misterioasă. Tot ce mi se întâmpla îmi îmbogățea experiența individuală. Trăiam ceva nou ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
ochilor Aiei și mi s-a spus că se numesc „zorele”. Mâine o să sădesc glicine și verbine. Caut să adulmec, de pe acum, intensitatea miresmelor ce se vor răspândi în grădină, atunci când toate vor fi înflorite. O să fie un adevărat paradis. Dâra sincerității Rămân tăcut timp de săptămâni întregi. Ea îmi respecta tăcerile. Mă rușinez de unele lucruri pe care le-am scris la Roma. Cred că a înțeles că multe dintre versurile ușuratice pe care le-am compus aveau drept unic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
Aia, am învățat marea importanță a dialogului. Azi pot spune că am crescut față de mine însumi. Sunt acum în stare să mă introspectez, fără însă să mai simt nevoia scrisului. Descoperirea cea mai recentă constă în dialogul cu tăcerea, urmărind dâra sincerității. Nașterea unui astru Azi am văzut cum se naște un miel; l-am moșit cu mâinile mele și l-am șters de lichidul placentar. Mi s-a părut un lucru solemn și grav, întocmai cum aș fi participat la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
cap. Somnul este scurt și agitat. La ora trei și jumătate ni se bate insistent În ușă pentru sculare. Tresărim agitat și ne frecăm buimăciți la ochi. Privim pe geam, afară este Încă Întuneric, selenara Doamnă, În lințoiul argintiu lasă dâre luminoase pe ulițe. Stele clipocesc somnoroase. Deodată, liniștea nopții este Întreruptă brusc de un dulău lânos cu urechi clăpăuge, trezit din dulcea-i amorțeală, ce latră furios de câteva ori, fără un motiv anume. Un bătrân cocoș Împintenat vântură aripile
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
fost vândută cu zece miliarde de dolari companiei AOL care n-a reușit niciodată să mai facă ceva cu ea. Dar, deși Netscape a fost poate numai o stea căzătoare În termeni comerciali, ce stea frumoasă a fost și ce dâră a lăsat În urmă! „Am fost profitabili aproape de la Început“, a spus Barksdale. „Netscape nu a participat la explozia dot-com, ci a declanșat-o“. Și ce explozie a mai fost. „Disponibilitatea publică a companiei Netscape a stimulat foarte multe lucruri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2108_a_3433]
-
mult de zece ori, spre intangibilul țel al Țarigradului, primul dascăl al slavilor de răsărit, spre visul de a sluji liturghia în Catedrala HagiaSofia, curățată între timp de necredincioși. Ori de cîte ori au trecut, au lăsat în urma lor o dîră de jaf, moarte, boli și ruine. Un stat rus centralizat începuse să se extindă încă de pe vremea lui Ivan cel Groaznic, un fenomen remarcabil și unic în istorie. Deși au avut parte pe parcursul acestui lung proces de dări înapoi, și-
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
o băutură? — Nu. — Bine, sper că n-ai nimic împotrivă dacă mă așez. Gilbert își smuci ușor pantalonii și se așeză cu grijă pe o stâncă. Își lăsă pălăria în iarbă și își examină pantofii bine lustruiți, dar cu o dâră de noroi pe margini. Charles, dragule, urmă el, haide să discutăm cu calm. Îți aduci aminte că, uneori, când atmosfera era încărcată, și tu erai furios pe noi, obișnuiai să te oprești brusc și să ne spui: „Foarte bine, asta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
fereastra era închisă. Dar draperiile erau necăptușite și lumina dinăuntru proiecta pe geam, ca pe un vitraliu, desene vesele de papagali verzi cocoțați pe arbori de lămâie. La mijloc, acolo unde perdelele nu se împreunau perfect, se filtra o îngustă dâră de lumină. M-am apropiat și am tras cu urechea. Se auzeau glasuri. Televizorul? Evitând zona primejdioasă a despicăturii dintre perdele, și simțindu-mă parcă gata să mă avânt în spațiu, m-am oțelit, silindu-mă să calc ferm, fără
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
pornit spre casă, mergând nici repede, nici încet. Mi-am adus aminte să-mi iau jerseul, umezit acum de rouă. Am găsit casa cufundată în beznă. Lumânările căzuseră din nou și se consumaseră până la capăt pe tăblia mesei, lăsând lungi dâre de arsură, care aveau să rămână acolo pentru totdeauna, pentru a-mi aduce aminte de această noapte înfiorătoare. Istorie Capitolul patru Cele ce urmează, ca și cele imediat precedente, au fost scrise la o dată mult mai târzie. Drept care, capitolul actual
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
explicându-te în fața altora, justificându-te, comemorându-ți iubirile. — Charles! — Da. — Azi la cârciumă am auzit ceva curios. — Ce? — Șoferul acela al tău, Freddie Arkwright, e fratele patronului cârciumii, și vine să se stabilească la Whitsun. — Ah! Rușine, vinovăție, altă dâră de demon. — E curios, nu, cum oamenii se reîntorc mereu. Da. — Charles, iubitule. — Da. Dacă tu ai trăi cu Lizzie, eu aș putea fi valetul vostru. Vrei o băutură? — Nu, mulțumesc. — Te superi dacă eu îmi iau? Aș vrea să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Așteaptă până mâine și lumina zilei îți va da mai mult curaj. Vino cu mine sus, și ai să dormi unde ai să dorești tu. Am condus-o prin bucătărie, purtând lumânarea. Când am ajuns în dreptul scărilor, am văzut o dâră de lumină strecurându-se pe sub ușa odăii din față, unde dormea Titus, și am auzit murmur de glasuri. Am simțit un spasm de gelozie la gândul că Titus și Gilbert zăceau pe jos, tolăniți pe perne, la lumina lumânărilor. Am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
fi capul unui ciocan. Coada sau mânerul, sau cum s-o mai fi chemând bastonul care susține capul, zăcea separat. Am așezat ambele obiecte pe masă. Afară era aproape beznă, pâcla se lăsa mai curând ca un nor, întunecând orice dâră de lumină pe care ar fi putut-o oferi cerul crepuscular. Cădea o ploaie măruntă și cu toate că vântul nu sufla puternic, casa părea să se hurduce, să se zgâlțâie, să clănțăne, dârdâind și scârțâind și încordându-și mădularele, ca o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
uriașă, uniformă luminozitate boltită, rece, mută, pe care soarele încă nu se ridicase. Stâncile se conturau distinct, dar fără de culoare. Marea era de un calm absolut, lustruită, cenușie, neîncrețită, iluminată doar la orizont de cea mai fină și mai pală dâră. Era o liniște neștirbită și totuși conștientă de sine, de parcă planeta călătoare respira ușor, fără zgomot. Mi-am adus aminte că James murise. Cine e prima ta dragoste? Cine, într-adevăr? Mi-am întins mădularele, și am început să-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
numai și numai stele. !... Noaptea, când privești stelele pe cer, ți se pare că sunt niște beculețe aprinse aninate de salba lui, alături de sora lor mai mare, Luna. Uneori, se întâmpă să cadă câte o stea, lăsând în urma ei o dâră lungă de lumină. Atunci, eu încep să cred în stele și îmi pun imediat o dorință. Mă gândesc care dintre atâtea stele ar putea fi steaua mea norocoasă ? Da, printre stele, miresme plăcute ale serii mă număr și eu. Steaua
Compunerea şcolară by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Science/652_a_1025]
-
rămâne în urmă decât un schelet de care anevoie se mai prinde vreun mușchi de simțire ? (Sf. Augustin). Lumea mea e greutatea mea; omul e melc își cară creația monstruoasă cu sine și nu lasă în urmă decât o eventuală dâră pe care se silește să o uite. Nu au niciun folos poveștile sau miturile, dacă toți uită că e de fapt scara lui Iacob prezentată anagramat sub titlul unui basm axat pe probe inițiatice. Dar Făt Frumos nu uită niciodată
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]