3,132 matches
-
primit un alt nume, diferit de cel vechi. Descoperirea „dublării“ istorice au realizat-o cercetătorii, nu Namengeberii, de aceea numele vechi nu a fost actualizat. Puțini utilizatori ai onomasticonului topic romînesc știu, de pildă, că pe locul vechi al cetății dacice Acidava se află în prezent localitatea Enoșești. Alte „rebotezări“, după secole, ale acelorași locuri (nu și topice, însă) sunt mai mult sau mai puțin cunoscute: Aurbatis-Cerbatis-Callatis, Mangalia, Ad Mediam- Herculane, Ad Mutrium-Amutria- Motru, Aegyssus- Tulcea, Aechium Hadrianus-Napoca-Cluj, Apulum- Bălgrad-Alba Iulia
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Este revelator faptul că din perioada antică se păstrează destul de multe nume de ape (Dunăre, Olt, Mureș, Argeș, Prut, Criș, Someș, Timiș etc.) sau de forme de relief, îndeosebi munți (Carpați, Parîng), dar nici un nume de localitate. Inclusiv numele cetăților dacice (Sarmizegetusa, Germisara, Pelendava, Cumidava, Capidava, Sucidava) și romane (Apulum, Drobeta, Napoca, Porolissum, Ampelum, Alburnus, Potaissa, Arrubium, Noviodunum) atestate în epocă au dispărut odată cu realitățile pe care le desemnau, întrucît au fost distruse de populațiile migra toare. Chiar dacă pe locurile fostelor
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Germisara, Pelendava, Cumidava, Capidava, Sucidava) și romane (Apulum, Drobeta, Napoca, Porolissum, Ampelum, Alburnus, Potaissa, Arrubium, Noviodunum) atestate în epocă au dispărut odată cu realitățile pe care le desemnau, întrucît au fost distruse de populațiile migra toare. Chiar dacă pe locurile fostelor cetăți dacice sau ale orașelor romane au fost, mai tîrziu, peste secole, construite alte așezări, acestea au fost numite, firește, altfel, pornind de la limba locuitorilor, în primul rînd romîni, dar și slavi, pecenegi, cumani, unguri etc. care populau aceste așezări. Astfel, cam
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
stabilește, de regulă, stratul istoric în care se situează numele, adică un inter val cu o durată mai scurtă sau mai lungă (uneori de secole) în care e posibil să se fi născut numele în cauză. Astfel, ele mentele traco dacice au ca limită în timp perioada formării limbii romîne, toponimele slave vechi s-au putut forma cam între secolele VI și IX, cele maghiare începînd cu secolele XI-XII, cele germane cam după secolul XIII etc. Cel mai greu este să
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
etc. Vechimea toponimelor formate în romînește este apreciată de cele mai multe ori cu mare aproximație și pe baza unor repere indirecte, greu de găsit și destul de puțin exacte. De exemplu, în cazul toponimelor de-abia citate care evocă ruinele fostelor așezări dacice sau romane distruse, faptul că aproape toate (excepție ar putea face Grădiște și Orăștie) sunt date de romîni poate însemna pe de o parte că au fost create înaintea venirii slavilor, respectiv a maghiarilor, sau la începutul conviețuirii cu ei
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
numele Ampoi e rostit în graiul local și Ompoi. Lectura Ampele (cu l omis) a variantei Ampee, propusă de alți exegeți, nu e de folos întrucît forma rezultată prin evoluție fonetică normală ar fi fost *Împere. Ampelum dintr-o inscripție dacică ar fi dat *Impăr. G. Giuglea aduce în discuție apelativul latinesc amnis, amne, „rîu, puhoi“, întîlnit în toponimul italian Teramo < Interamnes), care ar fi putut denumi o apă transformată, uneori, în torent. Acesta ar fi evoluat în am(mn > m
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
legendei, și sufixul -escu (care forma, la origine, genitive, iar apoi adjective arătînd posesia, apartenența, afinitatea etc., fiind deci foarte potrivit pentru a desemna dependența locului de persoana în cauză). Bucur este format dintr-un străvechi apelativ romînesc de origine dacică, reconstituit prin comparația cu albaneza (alb. bukur, „frumos“), care însemna, se pare, „frumos“. Antroponimul (încă folosit în onomasti conul romînesc ca nume de familie sau chiar de botez) și poate, uneori, apelativul originar se regăsesc în numeroase alte toponime: Bucur
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
în documentele medievale nume de persoane grafiate Bokor, Bocorel, Bukurel etc. sau de sate (Bokorfal va) și în afara teritoriului romînesc, dovadă a vechimii și răspîndirii modelului. Deși ambii formanți ai oiconimului București (Bucur < bucur și -ești < esc) provin din substratul dacic, afirmația unora că numele capitalei noastre ar fi de origine dacică este greșită. Originea unui toponim o dă etimonul direct, iar acesta este numele de grup bucurești, format în limba romînă. Gustav Weigand, care a realizat multe lucrări foarte valoroase
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
sau de sate (Bokorfal va) și în afara teritoriului romînesc, dovadă a vechimii și răspîndirii modelului. Deși ambii formanți ai oiconimului București (Bucur < bucur și -ești < esc) provin din substratul dacic, afirmația unora că numele capitalei noastre ar fi de origine dacică este greșită. Originea unui toponim o dă etimonul direct, iar acesta este numele de grup bucurești, format în limba romînă. Gustav Weigand, care a realizat multe lucrări foarte valoroase pentru lingvistica romînească, s-a hazardat într-o ipoteză radicală: București
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
secole sub diverse forme (Zernis, Tierna, Tsiernensis, Dierna). În apropierea acestui oraș exista, probabil, un rîu cu nume omonim, de la care își primise denumirea orașul, prin transfer toponimic. E posibil ca acest nume să fi avut la bază un apelativ dacic, *diorna sau dierna, cu sensul de „negru“, pe care slavii l-au acomodat prin etimologie populară (dierna și cerna sunt foarte asemănătoare ca formă) sau l au tradus în limba lor ca Cerna < črŭna (la feminin, pentru că subînțelegeau alături reca
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Dana) + scitic. -ris, „rîu“ (I. Ionescu), Duna (radical autohton) + celticul are < ara ( G. Pascu); dacul Dănaris s-a transformat în *Donaris, *Dúnaris sub influența goto-gepidului Dónavis, Dunavis, iar sufixul -aris este din dacă, același ca în Naparis (L. Diculescu); sufixul dacic ri(s), cu sens intensificativ, superlativ, adăugat temei dun(a) , „rîu“, conduce la semnificația „rîul prin excelență, rîul mai mare decît celelalte“ (Pîrvan), iar acest sufix se întîlnește și în nume ca Naparis („Ialomița“), Sagaris, Sangaris, Magaris. Ca la majoritatea
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
rîul prin excelență, rîul mai mare decît celelalte“ (Pîrvan), iar acest sufix se întîlnește și în nume ca Naparis („Ialomița“), Sagaris, Sangaris, Magaris. Ca la majoritatea toponimelor străvechi, discuțiile etimologice continuă, dar soluțiile cele mai plauzibile trimit spre originea traco dacică. Numele Dunăre polarizează pe teritoriul romînesc, uneori la mare distanță, toponime derivate și compuse: Dunărica, Dunăreni, Dunărița, Dunărea Mare, Dunărea Mică, Dunărea Nouă, Dunărea Veche, Dunărea Vapoarelor, Dunărinți, Dunavăț (canal în Deltă și pîrîu, afluent al rîului Berheci), Dunavățu de
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
maghiari Város, toponim desprins, probabil, dintr-un fost compus Városvize, care în limba maghiară înseamnă „apa orașului“ sau „apa cu oraș“, „rîul cu cetate“, și care traduce, probabil, un nume romînesc anterior Rîul Grădiștei. Microtoponimele Greute, Grohotele din apropierea fostei așezări dacice Ulpia Traiana Sarmizegetusa au la bază entopicele grohot (pluralul grohote), greută (greute), care înseamnă „piatră“, „mine de piatră“ (de la care s-a format grohotiș). După cum a arătat Mircea Homorodean, în zonă există și alte toponime din aceeași familie semantică, Muchea
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
precum și două sate din aceleași județe. Există și Dealu Ibrului din Munții Metaliferi. Importanța hidronimelor respective nu e geografică, așa cum se poate bănui, ci lingvistică, fiindcă se pare că avem de-a face cu un microtoponim de origine străveche, traco dacică (cele mai multe nume de locuri identificate ca provenind din substrat sunt macrotoponime, care denumesc așadar topice majore din punct de vedere geografic). Faptul este cu atît mai surprin zător cu cît este vorba de un nume atît de vechi, întîlnit de
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
și explicabilă prin condițiile în care s-a desfășurat viața populației romînești. Transformarea -br> urdatează, după unii cercetători, din perioada latinei populare, anterioară preluării elementelor traco-dacice în latina dunăreană. Toponimul Abrud, considerat traco-dacic, o confirmă, ca și -bintervocalic menținut în dacicul abur, deși în toate elementele latine el a dispărut: caballus > cal. Alt toponim traco-dacic păstrat în teritoriul bulgăresc Cebrus, transmis deci prin romînii sud-dunăreni populației slave, apoi protobulgare, menține în forma actuală Țiber consoana b nealterată (evoluția Cebrus > Țiber se
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
legii fonetice a limbii lor, au introdus un e între b și r). Etimologia dublă, traco-dacică și slavă veche, pentru Ibru este posibilă, dar existența atestată a hidronimelor cu forma Hebros în Tracia și Iliria înclină balanța spre soluția traco dacică. Ipotești Este numele satului din județul Botoșani unde s-a născut și a copilărit „omul deplin al culturii romîne“, (cum l-a caracterizat Noica), Mihai Eminescu, a alte trei sate din județele Iași, Olt și Suceava, precum și al unui lac
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
și struc tural, categorie de nume de localități romîne. Este vorba de oiconimele care au toponimizat, prin conversiune (fără adăugarea unui formant onomastic specific), apelativul nume de grup uman ipotești, format de la antroponim (probabil Ipotă) și din sufixul de origine dacică -escu (la plural -ești), avînd sensul de posesie sau apartenență (personajul „eponim“ va fi avînd în stăpînire moșia satului sau va fi condus localitatea respectivă). Antroponimul Ipotă este format cu sufixul romînesc de origine slavă otă (existent în nume ca
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
sat în județul Mureș, unde s-au dus lupte grele cu armatele germane în ultima parte celui de-al Doilea Război Mondial). Herodot îl consemnează sub numele Maris, ca pe un rîu pe care este așezată populația agatîrșilor, un neam dacic. Alte atestări antice înregistrează formele Marisos, Marisia, Marisius, Morisis. Silaba finală putea combina transcrierea lui ș ca si cu adaptarea la sistemul desinențial grecesc, rostirea care transpare din aceste forme putînd fi Mariș, paralelă cu „strămoșul“ Samus (al Someșului), Mors
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
din care provine el nu este însă cunoscut, din cauza cunoștințelor precare privind limba tracodacă și limbile învecinate din care ar fi putut proveni. Ipoteze plauzibile există: iranianul ciarant, „iute, rapid“, împru mutat prin sciți, care ar explica foarte bine Tiarantos, dacicul sar(comparat cu sanscritul sar, care înseamnă „rîu“), în varianta cu e, sub influența unor forme asemănătoare întîlnite în Tracia, Iliria și Dalmația (puse pe seama radicalului indo-euro pean ser „a curge“, înrudit, probabil, cu s(t)ru, „a curge“, regăsit
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
popor, adică popular. Aceste condiții sunt îndeplinite în totalitate de teritoriul (depresiunea) pe nume Vrancea, care are și o individualitate socio-economică pronunțată în raport cu zonele înconjurătoare. Hasdeu, primul care s-a ocupat de etimologia acestui toponim, i-a atribuit o origine dacică, trimițînd la un apelativ cu sensul de „munte“, comparabil cu sanscr. vrana, fără a mai adăuga alte detalii de natură lingvistică (în primul rînd, de unde provine și ce înseamnă sufixul). Cei mai mulți cercetători au în vedere, ca bază a toponimului, apelativul
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
zonă din Epir se numea Molossia, Molottia iar romanii, cucerind-o, i-au preluat numele: Molossia, Molossis, idis, căruia în lexicul comun îi corespunde molio „a construi, a edifica“, dar și mollio „a supune, a civiliza“. După ce supun tot spațiul dacic, ei întemeiază la sud de Dunăre două provincii cunoscute sub numele Moessia (Superior și Inferior), formă contrasă din cea precedentă. A se compara pentru contragere rom. olat „ținut, provincie, moșie“, vladnic „puternic“ cu vodă, rom. a hălădui cu sl. hoditĭ
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
dintre forme nu mai poate fi identificată fonetic: sl. vlastĭ „putere“, it. podere „moșie, stăpânire“. Ardealul. Devenirea romanității orientale, cu centre de putere la sud și la nord de Dunăre, a avut ca centru administrativ dominant Unia, continuatoarea tradiției regatului dacic. Dintre zonele în care romanitatea s-a impus pregnant în epoca sa de avânt Ardealul s a remarcat datorită poziției sale geografice și continuității centrului de putere al Uniei romanizate. Luând Ardealul ca centru și adăugând la acesta Panonia, voievodatele
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
scurs de la cuceririle romanilor în spațiul tracic a avut ca rezultat, pe de o parte constituirea a trei structuri lingvistice indoeuropene, care sunt romanitatea orientală, albaneza și slava, iar pe de altă parte constituirea, pe baza limbii coiné a statului dacic, a limbii maghiare, limbă al cărei fundament inițial aglutinant a fost susținut periodic de grupările de populație turco-tătară pătrunse în Panonia. Folosită ca avanpost al catolicismului, populația maghiară a avut, într-o organizare administrativă propice, șansa de a și cultiva
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
sute de ani în urmă ea era însă acceptată, cum rezultă din faptul că în manuscrisul C al operei lui Costin a fost introdusă glosa marginală Decebal, rege unguresc în dreptul textului lui Costin: Decebal, regele dacilor (p. 221, 391). Statul dacic ca stat federal continuat în formula Panoniei sau Ungariei rezultă și din aceea că cronicarul notează ca sinsemantice denumirile huni, maghiari, ugri (p. 268) la care Cantemir va adăuga forma uni (HVR, p. 12, 376, 463-464). În felul acesta se
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
Sciția „cuprinde loc mult, nu numai al nostru, ci și Ardealul și Țara Muntenească, și câmpii peste Nistru, de cuprinde o parte mare și de Țara Leșască“ (p. 71), ceea ce oferă o imagine, fie ea și incompletă, a dimensiunilor spațiului dacic și a Uniei, care a succedat pe acest spațiu. 2) Prin aceeași motivație separatistă cronicarul respinge numele etnic vlah „latin“ pentru Moldova: „Ci noi acesta nume (Vlahia) nu-l priimim, nici îl putem da Țării noastre Moldovei, ce Țării Muntenești
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]