1,962 matches
-
corectându-se pe sine însuși, comedia prin gura acestui... Carrascal meditează; cuvintele lui don Fulgencio i-au invadat cu bolboroseli sufletul, ca apele din inundații care intră în adâncul prăpastiei formând vârtej în conștiința sa. Adică... zice ca și cum s-ar deștepta din vis. A pregăti, a spiona un moment metadramatic! adaugă don Fulgencio. Asta e prea mult pentru Avito; dă peste știința sa. Este atât de sublimă filosofia că numai în parabole se poate încarna. O să vi-l aduc dumitale, don
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
acelei copilării de care niciodată nu vorbește. "Taci!, taci!, taci impertinentule!" îi zice Avito. * Cu facultatea de a vorbi începe Apolodoro să exerseze imaginația sa, inventând minciunile, antrenându-se în unica potență divină, bătându-și joc de logică. I se deșteaptă sfântul sens al comicului, se recreează în toată incongruența și în tot absurdul. Râde din toată inima, inimă de copil, dându-și pe spate capul, tot înșiră cuvinte fără sens, se bucură cu ruperea firului logic al asociației de idei
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
său. Se vede singură și neajutorată, văduvă și mamă, și în clipe de disperare meditează la soluții extreme și funeste. Deși o consolează acum nefericitul Avito și soția sa, își răscumpără durerea împreună. Carrascal a adormit și Marina s-a deșteptat în acel moment în care a realizat sărmana Materie că a îngenunchiat cu ea Forma și se roagă în doi, înălțându-și inima către Dumnezeu. Și acum începe să vorbească ceva despre copilăria sa, de acea copilărie ce părea uitată
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
moral asemănător. în posteritate, destinul lui Anton Pann se va dovedi și el fără egal. I-a fost dat acestui bulgar, născut în Sudul Dunării și împovărat de o ascendență balcanică obscură, fiul lui Pantoleon Petrov, să compună muzica imnului Deșteaptă-te, române!, emblemă a naționalității românești și, mai ales, să construiască o operă literară legată de solul național prin toate detaliile ei, una dintre cele mai "locale" opere ale literaturii noastre. După tată, Anton Pann se numea deci Petrov - ca
Dincolo de pașoptism by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/8607_a_9932]
-
zâmbind deconcertatGaittany. Nu înțelesese bine, sau aruncase vorba din politeță, fără a medita mai mult, pretindea el. Și intră într-un șuvoi de explicații, cu mult prea abundente. Casa lui Manigomian nu-i plăcea, excesul de iarbă din curte îi deștepta imaginea cimitirului, individul avea prea mare respect de vegetal și lăsa scaietele să crească în crăpături de trotuar. Totdeauna spusese că arhitectura trebuie să se purifice de orice natură vie. Intrarea cu coloane de tencuială îi făcea rău. - Sinistru! - Domnule
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
fi fost admis nici un vehicul) și viziona în gând bronzurile de Euthykrat și Strongylion. "Imbecil! gândea el despre Gaittany. Îmi trimite o carte de vizită și mă ocolește înspăimîntat. În capul lui e mucilagine. Ideea amazoanei și a cascadelor nu deșteaptă nimic în creierul lui, preocupat de lucruri meschine. Sunt curios să văd ce e cu masa de astă-seară." Ioanide închise mapa ca și trîntind-o și merse la fereastră. Pe trotuar nu trecea nimeni. Însă aruncîndu-și ochii peste drum, unde nu
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
ar fi căsătorit, ea era acum o celibatară, se purta ca atare și avea toate semnele fizice și morale respective. Întrucât îl privește, Ioanide nu lua în considerare, când era vorba de trecutul său sentimental, pe această Erminie, care-i deștepta numai vag imaginea de altădată, sufletul său era întors spre trecut, simbolizat într-o fotografie a Erminiei din acea epocă, aflată în odaia de la mansardă. Numai rațional, arhitectul admitea că femeia din fața sa este aceeași de acum peste două decenii
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Pica, o dă în brațele acelui Mirabeau de Dunăre și-mi înstrăinează astfel într-un moment progenitura în care pusesem atâta nădejde. Cel puțin dacă aș salva pe fată." - la, Ioanide, să vezi, e aproape agreabilă. - Ce e asta? se deșteptă arhitectul din reveria lui. Daipunci rece la masă? - Pentru durere de cap, Ioanide. - Dar, se scuză arhitectul nedumerit, nu mă doare capul! - N-ai zis tu? Arhitectul era să spună, cu bruschețea lui caracteristică, nu, dar citi atâta contrarietate pe
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
slujit drept aliment vitalității ei. Pentru acest motiv, Ioanide se purtă mai rezervat cu ea, nevoind a crea situații ireparabile. Oricum, gândi arhitectul nu fără a râde, scăpase ca prin minune de Scylla și Charibda. Convorbirea cu Sultana despre Pica deșteptă în sufletul lui Ioanide preocuparea de fata lui, cu care prilej simți că poziția sa față de Ioana era din cele mai false. Trebuia găsit mai curând ori mai târziu un pretext de a slăbi relațiile, unul putând fi terminarea definitivă
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
marșuri, manifeste, însă cu o hotărâre calmă pe care n-o intimidează nici o intelectualitate. Un manual de metafizică de le-ar cădea în mână, ar fi pierduți. Astfel, somnambulul nu se menține pe marginea acoperișului decât fiindcă doarme. Îndată ce-l deștepți, șovăie și se prăbușește. Ei au asupra oamenilor din comun o eficiență extraordinară. Clișeele lor, gramatica dubioasă, platitudinea fac pe ascultători să caște gura. Ei n-au "delicateța" oamenilor educați: atacă năprasnic pe adversari, cu o pornire de ură sinceră
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
foc, ca să nu mi le găsească cineva. Ne trebuie un public care să creadă în noi, să aplaude așa cum aplaudă când cânți tu. - Și pe tine te aplaudă când vorbești! Pomponescu tresări. - Crezi că vorbele aruncate o dată mai pot să deștepte îngenerațiile viitoare o emoție? lată o întrebare. Ministrul, anxios, aștepta ca Ioana să zică: Sunt convinsă! Numele lui Demostene a rămas." Dar ea, impasibilă, zise doar: - Tu știi mai bine decât oricine! XXII Saferian petrecea acuma ziua aproape numai întins
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
sprâncene. Visase cu câteva zile înainte că intra într-un golf asemenea aceluia din peisaj, cu multe coloane pe țărm, și înainta în apă în direcția unui sicriu de aur înflorit ca și raza tabloului și plutind în larg. Se deșteptase cu sentimentul că apa-i ajunsese la gură. Pictura îi făcu o impresie neplăcută, de funebru. Saferian, aflând de vânzarea tabloului, se căină: . - Trebuia să-l faci cadou. Așa scump! Puteai să iei, dacă refuză gratis, cincizci de mii de
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
la cei care intrau în celula sa că Hangerliu și Tudorel, ca ciocoi, fusese grațiați și numai el dus la moarte. Cu toată această iritație, Cioarec dormea noaptea greu și convulsiv, gemând și tresărind în somn, și numai după ce se deștepta continua scandalul. Cioarec n-avea nici o filozofie, și ca atare nu-și punea probleme abisale, avea doar o frică instinctivă de G. Călinescu împușcare și nu era în privința aceasta mai complicat ca un mascur care guiță când e dus la
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
pe Indolenta, care, statuară, înveșmîntată grecește, cu mâinile întinse, ținând în fiecare cîte-un sfeșnic, cânta "Să ne trăiască morții", apropiindu-se cu gura deschisă spre el, G. Călinescu într-o căscătură uriașă, rezolvată cu o trosnitură de fălci. Pomponescu se deșteptă cu o impresie dureroasă. Prinsese oroare de muzica vocală și de solfegiu. În acest timp, Indolenta era din ce în ce mai aferată, ședea toată ziua la pian, își ținea gâtul învelit într-un fular și se trata cu chaudeau-uri, spre a-și menaja
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
dacă zurbagii tineri vor s-o răstoarne, vina e a cui nu-i bate la spate. . Pomponescu nu mai deschise vorba despre aceste chestiuni cu cele două femei, însă lui Hagienuș îi spuse aceste cuvinte semnificative: . - Aș vrea să mă deștept peste o mie de ani, să văd ce arămas din lumea noastră de azi. . Este clar că Pomponescu suferea de un sentiment placid de zădărnicie. Acesta nu mergea până la dizolvarea noțiunii de eu, căci ex-ministrul adăuga imediat: . - Abia atunci îmi
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
cam același, ca și când memoria s-ar fi oprit la o unică vârstă. Curios, Pomponescu visa că trebuia să se ducă la școală și nu învățase lecția, scria pe tăbliță și pe caiet liniat, lipea Abzibild-uri pe cărți. Obișnuit, îndată ce se deștepta, uita totul. Odată, însă, visul fu așa de clar, încît îl ținu minte, și atunci constată surprins că se fixase într-o vârstă atât de îndepărtată de aceea de azi. Aceste vise stăruitoare stârniră lui Pomponescu o curiozitate pe care
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
deconcertat Gaittany.) Nu înțelesese bine, sau aruncase vorba din politeță, fără a medita mai mult, pretindea el. Și intră într-un șuvoi de explicații, cu mult prea abundente. Casa lui Manigomian nu-i plăcea, prea multa iarbă din curte îi deștepta imaginea cimitirului, individul avea prea mare respect de vegetal și lăsa scaietele să crească în crăpături de trotuar. Totdeauna spusese că arhitectura trebuie să se purifice de orice natură vie. Intrarea cu coloane de tencuială îi făcea rău. - Sinistru!" Etc.
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
EminescuOpXIII 93} Și apoi crede oare acest părinte de familie că nu sunt și alte nume la cari s-ar putea aplica figura retorică de care ne-am servit?... Nu putem zice mai mult, căci ne e teamă să nu deșteptăm nouă susceptibilități... N-ar mai trebui, ca o încoronare a acestui "bizar incident, decât ca vreun Făt-frumos de contrabandă să-și închipuiască că am vorbit de el când am menționat pe Adonis sau că vreo doamnă care din păcate obicinuiește
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
naivi cu toții ca copiii din doi părinți, crescuți sub acelaș acoperământ. Dar au venit copii stricați între noi, copiii altor popoare, străine, cu limba și cu obiceiele cele rele, cum ar zice Matei 101 {EminescuOpXIII 102} Basarab, și ne-am deșteptat și noi. O lovire de stat de jos în sus n-ar fi pentru cine se pregătește, adică pentru d-voastră, ci pentru cine se nemerește, după cum spune povestea vorbei, că mai știe aiducul nostru ș-altă potecă, nu numai
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
ar dizolva, tot planul acesta de operațiune va fi norma de conducere a roșiilor. Vor juca unii pe opozanți, alții pe guvernamentali și, daca țara va fi dispusă a vota pentru opoziție, are să cumpere pisica 'n sac și se va deștepta prea târziu că oaia din urnă s-a transfigurat, în Cameră, în lup. A 'ntroduce acest joc pare a fi misiunea "Națiunii". În adevăr, pielea de oaie e blândețea cu care se face opoziție; o blândețe care-a prezidat de-atîtea
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
departe de-a le folosi acestora, au trezit și mai adânc sentimentul național al vrednicului și statornicului popor românesc. Observăm cu bucurie că, chiar în acele ținuturi unde sufletul părea mai adormit, un spirit nou, dătător de viață, s-a deșteptat. Cine are dreptate la urma urmelor nu este pretinsul drept istoric sau dreptul public, durat în favorul unei singure naționalități, a celei maghiare, cine are dreptate este realitatea etnologică, este adevărul. În numele adevărului și sub suflarea lui binefăcătoare e scrisă
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
pe la începutul secolului trecut pentru strămutarea la Craiova a Scaunului episcopal de Nicopoli, n-a întîmpinat nici o rezistență în Oltenia. În timpul nostru, în sfârșit, biserica papală a înființat în țară mai multe așezăminte de învățămînt, fără ca prin aceasta să fi deșteptat vreo prevențiune în opinia publică 298 {EminescuOpXIII 299} a țării. Ba, atunci când monseniorul Paoli a pus în lucrare proiectul său de a zidi o catedrală catolică în București, românii ortodocși au contribuit deopotrivă cu străinii catolici aflați în țară pentru ca
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
de probe, de logică și de bun simț; ele vor înlocui vestitul: ești austro - maghiar din 1868 și bătaia de picior a consulului prusac, sau România aruncată la picerile contelui Andrassy din anii 1871 - 75. Un lucru care totdauna a deșteptat mirarea noastră este disprețul adânc pentru publicul cititor ce se dovedește în aceste procedări de polemică; nemărginita încredere ce are d. Rosetti în ignoranța și ușurința clienților "Romînului"; desăvârșita lipsă de respect pentru acel popor cu care stă la vorbă
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
nucă turnat pe el generos, și care de obicei vegeta pașnic, cu picioarele suite pe scaunul pe care ședea - și în poziția asta ciudată, de păsăroi, aveam să stau și eu la masă ani în șir, spre supărarea mamei -, se deștepta ceva îngrozitor, un fel de demon al furiei oarbe, care-i deforma fața și-l făcea de o violență cum rar se poate-ntîlni. Bunăvoința neutră pe care-o avea de obicei față de mine (mă lăsa de fapt cu totul în
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
leneșă, în fulgarin și pălărie, la vederea căreia corpul fetei, inert pîn-atunci, se-nsuflețea, buzele chemau, pieptul se lipea de sticlă, palmele cu degete desfăcute băteau în geam cu disperarea unei prizoniere. În același timp, ca o soră geamănă, se deștepta la viață și Gagan, în acvariul de-alături. Clientul privea îndelung, ezita și uneori, rar, intra pe ușa de lângă vitrină. Urma târguiala, urma apoi, în cazul că se-nvoiau, munca, rutina de zi cu zi. Coca știa însă, în seara
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]