1,480 matches
-
bine precizat, cel al unei intimități mai degrabă domestice, în care transpare din când în când o notă vagă de provocare. Nudurile sale se bucură de popularitate tocmai pentru senzualitatea lor, pe care S. Maur o plasa în contextul morfozelor decadente care reclamă feminintatea sub semnul frisonului nevrotic al unei patologii a voluptuoaselor isterice. Pallady asociază, în sensul decadenței, reflexivitatea cu senzualitatea, nudul său care emană subtil toxinele erotice are o atitudine căutat meditativă. Prin contrast, ca expresie a unei degenerescențe
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
îndeplinește rolul unei metafore. Cealaltă se află în dreptul unuia dintre sâni, astfel că pistilul atinge aproape sfârcul acestuia. Întregul potențial de senzualitate derivă din detaliul floral și în acest sens, tabloul lui Pallady, precum și cel al Klimt, dobândește o dimensiune decadentă: floralul nu mai reprezintă o expresie a lilialității, purității virginale, precum floarea de câmp a pastoralelor diafane. Floarea de culoare albă este înlocuită cu o floare pretențioasă, de seră, cu un aspect care trimite numaidecât la anatomia genitală, printr-o
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
factură simbolistă, Christ răstignit, Ispită, În infinit, Căință, Sirenă, Studiu pentru Cosinzeana, și numeroase tablouri cu subiecte florale, o parte dintre acestea, Kala albă, Kala și Iris, reflectând interesul pictorului pentru horticultura exotică care participă la câteva din mizanscenele senzualității decadente. Un nud similar, în aceeeași postură, dar așezat vertical, este prezent pe coperta volumului de poezii Salomeea al lui Adrian Maniu, volum apărut în 1915, același poem apărut în Noua Revistă Română, din același an, fiind ilustrat cu reproducerea după
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Artă din București. O tânără femeie cu părul roșcat stă întinsă pe o cuvertură, tapetul este alcătuit din cale uriașe, a căror sugestie carnală amplifică erotica posturală a femeii. Însă, un tablou precum Vampirii (1907) corespunde pe deplin licențioasei senzualități decadente. Vampirii femeli devoră o tânără victimă masculină, una poartă o floare în păr, o alta ține o floare în mână cu un gest delicat, floare a cărei culoare reverberează în părul de flamă și rictusul hematoreic al alteia, iar florile
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
cu părul bronzat și buza puțin trandafirie, către biserică sau cimitir. Sunt lacrimi reținute în ochii plecați spre nuditate, și un dor mai mult monastic și mai mult feciorie în piepturile afectate de un crin sau iris"373. În cadrul esteticii decadente, lui Venus îi ia locul Venera. Prin raport cu nudul lui Pallady, o anumită similutidine, comandată nu de o directă influență, ci de o echivalență simbolică, o găsim într-un tablou mai puțin cunoscut al lui Fernand Khnopff, Arum Lily
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
lor întrucâtva sacerdotal. O serie de detalii sunt diseminate și în acest tablou, precum o coloană cu capitel ionic, care în regia cameristicii pictorului belgian conferă locului recuzita hieratică a unui templu. Capul decupat de marginea tabloului vehiculează tema specific decadentă a lui diminutio capitis, pe care am întâlnit-o în reprezentările care-i au ca personaje pe Judith și Holofern. Pictorul îl utilizează în 1888, în Istar, desen făcut pentru coperta cărții cu același titlu a lui Joséphin Péladan. Khnopff
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
reprezentările care-i au ca personaje pe Judith și Holofern. Pictorul îl utilizează în 1888, în Istar, desen făcut pentru coperta cărții cu același titlu a lui Joséphin Péladan. Khnopff realizează frontispiciile și pentru o altă serie de opere ale decadentului francez: Viciul suprem (1885), Femei oneste (1888), Le Panthée (1892). Chipul lui Lily Maquet este foarte asemănător cu cel al sorei sale, cum se poate observa cu ușurință din compararea celor două tablouri portret. Tema relației cu sora, reflex al
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
al sorei sale, cum se poate observa cu ușurință din compararea celor două tablouri portret. Tema relației cu sora, reflex al unui complex oepidian, apare obsedant în pictura lui Khnopff, transpusă la nivelul visului și a unor teme prin excelență decadente, precum cea a lui Oedip și a Sfinxului. Prezența florii indică aici într-un plan simbolic cu corolarul implicațiilor psihanalitice caracterul litigios al prezenței feminine, atracția răului fiind dublată de imaginea lilială, angelică a femeii al cărui veșmânt o închide
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
reușit să pună în scenă o enigmă în recuzita căreia intră ca temă esențială floarea răului, sexualitatea feminină. O litografie-guașă a lui Georges de Feure, Femei damnate (1896-1898), ilustrează elocvent relația pe care femeia o întreține cu florile în estetica decadentă. Femeia damnată, ca ipostază a femeii fatale, se regăsește într-o viziune apoteotică a infernului, la picioarele unui tron pe care se află o divinitate malefică, un demon cu aripi care-i țâșnesc fie direct din brațe, fie sunt prinse
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
pe care stă așezată femeia. De o parte și de alta a acestui tron somptuos, ocupând circa o treime din aria tabloului și încadrând nudul feminin, se află două flori gigantice dintre care una este o splendidă orhidee. În universul decadent al infernului, la femme fatale este asociată florilor răului, unei splendori malefice a luxurei. Florile fac parte deopotrivă din recuzita aulică a prințului întunericului, fără a-și pierde relevanța decorativă, într-o pură logică descriptivă. În plus, exotismul florilor răspunde
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Primele două roluri, geniul și poetul, devin esențiale, și la rândul lor, ele fuzionează într-o figură complexă. Geniul are acum înzestrările artistului printre care și capacitatea vizionară. Melancolia se încarcă și cu o anume capacitate de predicție în context decadent, afiliată unui milenarism care scoate la suprafață imaginea somptuoară a apocalipsei civilizației europene. Poetul melancolic contemplă sfârșitul grandios al civilizației europene pe care iminenta sosire a "barbarilor" albi urmează s-o pulverizeze. Verlaine publica celebrul poem "Langueur" (Melancolie) în 1883
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
al civilizației europene pe care iminenta sosire a "barbarilor" albi urmează s-o pulverizeze. Verlaine publica celebrul poem "Langueur" (Melancolie) în 1883, în revista Le Chat noir și ulterior în volumul Odinioară și altădată 375, poem considerat o artă poetică decadentă, reflectând aceeași stare de spirit ca și romanul lui J.K. Huysmans, În răspăr, apărut în 1884. Poetul nu face cunoscuta o zonă geografică precisă, imaginea delectabil-morbidă a declinului este interiorizată, o transpunere a unei trame istorice în economia intimă a
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
al claustrării, în acord cu regulamentul monastic. Figura exemplară a luptei cu demonul melancoliei, cu acedia este Sfântul Anton, tema este revalorificată și de Gustave Flaubert (Tentațiile Sfântului Anton) și pornind de la Flaubert, de Félicien Rops, în contextul unei sensibilități decadente. Apariția psihiatriei în secolul XIX conduce la o revalorizare clinică a melancoliei și o diversificare, o nuanțare, o pulverizare a ei într-o serie de maladii, neurastenie, nebunie circulară, ipohondrie, hipomanie, subliniind totodată bipolaritatea sa. Melancoliei blânde, neptunice a poeților
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
nebunie circulară, ipohondrie, hipomanie, subliniind totodată bipolaritatea sa. Melancoliei blânde, neptunice a poeților îi corespunde la polul opus melancolia sumbră, sulfuroasă, plutonică 376 a marilor damnați. O parte din opera simboliștilor subliniază diferența între romanticul mal de siècle și melancolia decadentă sau spleen-ul. Această tristețe era mult mai profundă și mai dramatică decât melancolia romantică, căreia îi constituie extrema agravare. Ca și "spleenul" lui Baudelaire el are o bază fizică și fiziologică"377. Oricum, melancolia va funcționa în doi timpi
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
va funcționa în doi timpi, alternând paradoxal stările de exaltare cu stările de prostrație, scandate de nevroza care o acompaniază mai ales în literatură, de la nevrozele lui Baudelaire și Rollinat, la cele ale lui Bacovia. Melancolia figurează în registrul sensibilității decadente și ca o formă laicizată de damnare, de consacrare pe dos. Prima trăsătură devine interesantă pentru pictură, în măsura în care portretele melancolicilor sunt extrase unui decor realist, înlocuit cu un cadru adaptat oniric stării melancolice, ruine sau ape litificate, sau un cadru
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
mai actualizată este situația în care obiectul nu a murit în mod real, ci "a fost pierdut ca obiect al iubirii"379, iar în alte cazuri, obiectul pierdut rămâne necunoscut. Melancolia, așa cum o descrie Freud, reunește două trăsături specifice artei decadente: "narcisismul rezidual" și componenta sa morbidă. În ceea ce privește decadentismul, spre deosebire de romantism, melancolia primește o suprasarcină negativă printr-o accentuată morbiditate dublată de spectrul maladiei psihice care încifrează acum stările melancolice. Spleen-ul generează un exces de conștiință, o conștiință rea, care
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
melancolia primește o suprasarcină negativă printr-o accentuată morbiditate dublată de spectrul maladiei psihice care încifrează acum stările melancolice. Spleen-ul generează un exces de conștiință, o conștiință rea, care proiectează viziuni sumbre, ca în cazul lui Des Esseintes, estetul decadent din În Răspăr, sau la Franz von Stück, Lucifer (1890). Așezat pe ceea ce ar putea fi o piatră tombală, îngerul căzut, cu bărbia sprijinită în podul palmei, ne fixează cu o privire pătrunzătoare, dar care este în același timp o
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
reveria se transformă fie în coșmar, fie într-o retenție obstinat-obsesivă în jurul vidului interior, ca spleen, termen căruia Baudelaire în Les fleurs du mal (1856) îi conferă o demnitate estetică și care s-a impus în locul langorii verlainiene. Spleenul este decadent, reveria este romantică, devenind simbolistă, între cei doi poli, pe portativul sensibilității simboliste, se desfășoară o multitudine de stări cu infinitezimalele lor ineluctabile. Desprins din contextul poeziei lui Baudelaire, termenul se nuanțează primind și o întrebuințare mondenă, ca formă superioară
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
figuri feminine devin nu atât o înregistrare naturalistă a unei stări, cât purtătoare ale unei sugestii, a unei état d'âme. Theodor Pallady (1871-1956) este printre puținii pictori români care abordează o altă figură a melancoliei, revalorificată în spiritul sensibilității decadente: Ofelia. Inițial, pictorul petrece un timp la Dresda, iar la sfârșitul lui 1889 pleacă la Paris, unde până în 1991 lucrează în atelierul lui Aman Jean, după care trece în 1892 în aelierul lui Gustave Moreau, unde stă până la moartea acestuia
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
cu panoul decorativ Toamna de influență Secession, la expoziția Tinerimii artistice. Raoul Șorban îl prezintă ca inițiator al "unei noi direcții estetice de inspirație citadină"380, notificând încadrarea pe care i-o fac o parte a criticilor de artă ca "decadent". Deși au descifrat în opera lui ipostaze de elan, unii dintre critici nu s-au sfiit să-i sublinieze crizele de "morbideță" și "decadență""381. Pe consolele unor interioare poate fi regăsit celebrul volum de versuri al lui Baudelaire, Florile
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
secesionistă, prilej pentru critic de a face o succintă prezentare a curentului, opunându-l realismului sănătos. Ne aflăm în 1954, la un an de la moartea lui Stalin, iar o reconsiderare a curentelor idealist-estetizante în artă era practic imposibilă. Influența secesionistă, decadentă, ultimul termen întrebuințat cu sensul său peiorativ de critic și nu în sens exclusiv estetic, se manifestă la început în pictura lui Băncilă și doar cadrul cvasigeneralizat de gust deschis de acest curent la sfârșitul secolului XIX îi conferă o
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
a nu se fi lăsat înrâurit decât în mod trecător de acest curent"382. De asemenea, criticul observă "unele inegalități tehnice și procedee nepotrivite conținutului sau tematicii" și conchide că acestea se datorau expunerii pictorului la "tot felul de înrâuriri decadente și că acestea sunt rămășițele curentelor sau formulelor pe care în general le-a depășit sau înlăturat"383. Realismul apare de data aceasta ca o formulă cu virtuți curative, arta socială fiind un antidot pentru "o mai strânsă și mai
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
simbolic și unde ipostazele feminității derivă dintr-o figură centrală, mitologică, "mater universalis, demon, stăpână a răului sau înger"387. Dacă femeia romantică suferea de TBC, precum dumasiana Damă cu Camelii, unde însă se face simțită prezența maladivității proprii sensibilității decadente, femeia fragilă a decadenților și simboliștilor suferă de nervi. Caracterul său nevrotic se află transcris în cheie modernă. De cele mai multe ori, poza adoptată în contextul modern este cea a intelectualizării senzualității și informării culturale a erosului, de aici o nouă
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
feminității derivă dintr-o figură centrală, mitologică, "mater universalis, demon, stăpână a răului sau înger"387. Dacă femeia romantică suferea de TBC, precum dumasiana Damă cu Camelii, unde însă se face simțită prezența maladivității proprii sensibilității decadente, femeia fragilă a decadenților și simboliștilor suferă de nervi. Caracterul său nevrotic se află transcris în cheie modernă. De cele mai multe ori, poza adoptată în contextul modern este cea a intelectualizării senzualității și informării culturale a erosului, de aici o nouă viziune "domestică" sau, mai
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Și acel chip diafan, cu ochi umezi, ce răsare dintr-un fond întunecat "Melancolie" [...] tablou fascinant ce are ceva din farmecul "Giocondei""388. Melancolia se reflectă diferit la o serie de alți pictori care au multe în comun cu sensibilitatea decadentă, trecând din spațiul reveriei în cel al patologicului, al neurasteniei. Unul dintre pictorii reveriilor feminine, ai sensibilității marcate simbolist prin sugestia unei reflecții colorate de idecidabilele unor emoții, este Nicolae Vermont. Visând (1898), Reverie, Femeie lângă stâncă (1898), Fată tânără
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]