2,257 matches
-
de la margineaexistențelorse ascund și se deschidca într-o garafă vechecu gura ciobită șiformă de trup ofilitce picură în pocale uitatede vremesufletulstrop cu stropîntr-o veșnică alinare... XXII. DESCĂTUȘARE, de Daniela Dumitrescu, publicat în Ediția nr. 1543 din 23 martie 2015. Alergând desculț prin ploaie, Neputând să răscolesc, Cu privirea mea, eterul, M-am decis să ocolesc Drumul drept ce taie lumea Dintr-o parte în cealaltă, Supărat pe a mea soartă, Am să las pe toate baltă. Îmi ascund ochii sub iarbă
DANIELA DUMITRESCU [Corola-blog/BlogPost/381176_a_382505]
-
liber de constrângeri, Spirit neîncătușat, Fără formă ori culoare, De substanță dezbrăcat. Și-am să fiu o adiere, Vânticel uitat de timp, Râsul de pe gura ta-mi Va fi veșnic anotimp. Voi sculpta-n nisip destine, ... Citește mai mult Alergând desculț prin ploaie,Neputând să răscolesc,Cu privirea mea, eterul,M-am decis să ocolescDrumul drept ce taie lumeaDintr-o parte în cealaltă,Supărat pe a mea soartă,Am să las pe toate baltă.Îmi ascund ochii sub iarbă,Cu pământul
DANIELA DUMITRESCU [Corola-blog/BlogPost/381176_a_382505]
-
bătrânilor, să-i dezlege sandala din piciorul lui, să-l scuipe în obraz și să zică: așa se cuvine omului care nu vrea să zidească fratelui său casă în Israel. 10. Și casa acestuia se va numi în Israel: casa desculțului.” Eșecurile leviratului (care nu devenea operant dacă soții au avut fete) puteau fi diverse. Facerea povestește aventura Tamarei, nora lui Iuda, soția lui Ir (omorât „de Domnul”), care, după moartea acestuia, ar fi trebuit să se mărite cu Onan („Atunci
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
varsă apă multă, că aceea se crede că arde în groapă”433; „De ești căsătorit, nu mânca pe vatră, că tragi a burlăcie, a văduvie” 434; „Când ești căsătorit”, îi învață moldovenii pe cei tineri, „nu umbla cu un picior desculț și unul încălțat, că tragi a văduvie” 435. Ca și alte popoare 436, românii au formulat multe „încheieri” (unele veritabile maxime) provocate de contemplarea stării postconjugale. Un veritabil cod, constatări, consecințe, previziuni, consilii: „Când cineva umblă desculță de un picior
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
cu un picior desculț și unul încălțat, că tragi a văduvie” 435. Ca și alte popoare 436, românii au formulat multe „încheieri” (unele veritabile maxime) provocate de contemplarea stării postconjugale. Un veritabil cod, constatări, consecințe, previziuni, consilii: „Când cineva umblă desculță de un picior, atâția ani are să stea văduvă câți pași a făcut”; „Se crede că nu e bine a umbla numai cu un picior încălțat, căci va umbla și în viață fără pereche, adică va rămâne văduv sau nu se
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
de spectatori, cortegiul funerar Începu să Înainteze; mergeau cu toții pe jos, căci locuințele lor, aflate În oraș, nu erau departe de locul ceremoniei. Numai cele patru r³nș erau purtate În lectici neacoperite care veneau În urma decedatului, iar În spatele acestora mergeau desculțe cele șapte sclave, dintre care unele nu păreau să aibă mai mult de paisprezece sau cincisprezece ani. Soțiile legitime erau și ele desculțe, Îmbrăcate În rochii simple de mătase, fără a purta vreo podoabă, și păreau indiferente față de Înspăimântătoarea și
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
Numai cele patru r³nș erau purtate În lectici neacoperite care veneau În urma decedatului, iar În spatele acestora mergeau desculțe cele șapte sclave, dintre care unele nu păreau să aibă mai mult de paisprezece sau cincisprezece ani. Soțiile legitime erau și ele desculțe, Îmbrăcate În rochii simple de mătase, fără a purta vreo podoabă, și păreau indiferente față de Înspăimântătoarea și totuși liber-consimțita soartă care le aștepta. Poate că inimile noastre erau mai emoționate la vederea acestui trist alai decât cele ale sărmanelor victime
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
reverberații magice, declanșând starea lirică. Privirea îi cade pe concretul imediat, descris conștiincios, dar tern, în ciclurile Rurale și Urbane, unde sunt prezente imagini ale Bărăganului natal sau ale suburbiei bucureștene. În Tablouri și cântece din călătoria mea (1938), Slove desculțe (1939), Daruri pentru cocioabe (1944) S. continuă să schițeze diferite scene, unele și din natură, adesea în alcătuiri destul de expresive, deși nu foarte originale, repetând în exces câteva figuri de oarecare efect la început. Discret, își fac loc și aluzii
SARBU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289496_a_290825]
-
autentic și sigur”, S. aduce mărturia unei firi sensibile, fruste, care simte imperios nevoia de a se manifesta, într-o încercare de terapie prin poezie. SCRIERI: Pași spre lumină, București, 1935; Tablouri și cântece din călătoria mea, București, 1938; Slove desculțe, București, 1939; D. Th. Neculuță, București, 1940; Daruri pentru cocioabe, București, 1944; Poeme de ieri și de azi, București, 1951; Cântece pentru Sanda, București, 1956; Dragoste de viață, București, 1956; Pași spre lumină, îngr. Romulus Vulpescu, pref. Ion Bănuță, București
SARBU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289496_a_290825]
-
1936, 829; Șerban Cioculescu, „Figuri din Junimea”, ADV, 1936, 16 210; R.V., Un răspuns insistent solicitat, IIȘ, 1937, 17-18; Octav Botez, „Caragiale în anecdotă”, „Lumea”, 1937, 5 857; [Aurel Vlad], „Mușchetarii literaturii române moderne”, PL, 1940, 4; I. Peltz, Gol... desculț... flămînd..., „Era nouă”, 1946, 483; Straje, Dicț. pseud., 634. F. F.
SATEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289507_a_290836]
-
se plimbă, ritualic, seara cu un băț sculptat în mână pentru a se apăra de cîinii de care, nu se știe de ce, se teme. Nu îi place să se plimbe decât pe asfalt. „Am mers prea mult, când eram copil, desculț pe pământul gol”, replica el curioșilor. Stă de vorbă cu oameni simpli (portarii de la Casa de Creație), ascultă poveștile lor, îi trage de limbă, reține câte o expresie interesantă, regăsită, apoi, în cărțile sale. Când călătorește de la București cu taxiul
PREDA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289000_a_290329]
-
acela, mai modest, al politicii. Aici „căderea” este ilustrată prin destinele în oglindă ale lui Leo Negotei și Babis întâiul - unul, activist comunist lăsat la vatră odată cu încheierea ciclului „dogmatic” al deceniului al șaselea; celălalt, legionar trimis pe jos și desculț de la Suceava la Turnu Severin pentru a-și ispăși „vina” de a fi adăpostit o evreică. În ambele cazuri, însă, același păcat originar, pe care Babis cel mic îl explică astfel: „Cred că de vină, în toate, și în toate
ŢOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290210_a_291539]
-
în versuri se precizează o tendință de cromatizare a figurației prin autohtonizare explicită, discursul liric primește accent social și un tot mai lămurit sens politic. Făcându-se vocea străbunilor, cântărețul amintește: „am fost goi și flămânzi, am fost orbi și desculți”, trăind în „vetre sărace”. El prevede cum „făclii vor izbucni curând și pretutindeni” și constată de pe acum că „înspre zori, către zori, zarea e roșie”. În câteva texte din 1945 apare și viitoarea metaforă titulară „vioara roșie”. Posesorul ei se
TULBURE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290297_a_291626]
-
TR, 1980, 42; Mirela Roznoveanu, Viața în clar-obscur, RL, 1981, 28; Piru, Debuturi, 170-172; Alex. Ștefănescu, O poezie pentru un cititor cu inițiativă, RL, 1983, 44; Tartler, Melopoetica, 115-118; Valentin Tașcu, Feminitate apăsată, ST, 1985, 3; Eugen Simion, „Veneră alergând desculță...”, RL, 1988, 22; Constantin M. Popa, „Corali”, LCF, 1988, 41; Alex. Ștefănescu, Amintiri despre literatura de azi, TMS, 1990, 7; Ulici, Prima verba, III, 151-153; Dicț. scriit. rom., IV, 685-687; Liviu Grăsoiu, Moment de vârf, VR, 2003, 3-4. O. S.
URSU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290390_a_291719]
-
șirul de ani/ purtam pe veșmânt și pe frunte înscriși/ versete din Palii și psalmi din Coran.// Eu nu căutam nicăierea nimic,/ Se auzea de prin crânguri de roze/ cântarea ciudată a lui Laostic,/ pierdut în adâncă și blândă hipnoză.// Desculț și purtând o cunună de pai/ de rogoz m-au chemat musafir/ (era chiar în ziua de Sfântu’ Mihai)/ la prânzul cel mare de după turnir.// dar eu am tăcut și-am plecat mai departe,/ și fără să trec pe sub porțile
URSACHI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290386_a_291715]
-
lupului, Brașov, 1993; Elegiile din Regensburg, Târgu Mureș, 1994; Euroblues, Sibiu, 1995; După-amiază cu branduardi, Brașov, 1997; La cumpăna dintre milenii, München, 1999; Ziduri orfane, Leonberg, 2000; Nopțile franciscane, Cluj-Napoca, 2001; Suitele transilvane, Botoșani, 2001; Cei ce-n inimă-s desculți, Timișoara, 2003; După ani, după noi, Norcross (SUA), 2003; Nopți lungi, zile scurte, München, 2003; Viața și moartea din glas, München, 2003. Traduceri: Antologia poeziei române de limbă germană, Târgu Mureș, 1999; Christian W. Schenk, Vorbe sugrumate-n aer. Exegeza
ZANCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290703_a_292032]
-
este internat în 1943 în lagărul de la Târgu Jiu. După august 1944 va fi prezent frecvent în presa vremii („România liberă”, „Ultima oră”, „Scânteia” ș.a.), militând cu fervoare în serviciul Partidului Comunist Român, al cărui membru devine în 1945. Cu Desculț (1948) și cu romanele următoare S. se plasează în fruntea scriitorilor ferm angajați politic. Părăsește poezia, la care va reveni abia cu volumele Cântec șoptit (1970), Sabia timpului (1972) și Poeme cu lună (1974). Scrierile sale în proză sunt traduse
STANCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289869_a_291198]
-
plasează în fruntea scriitorilor ferm angajați politic. Părăsește poezia, la care va reveni abia cu volumele Cântec șoptit (1970), Sabia timpului (1972) și Poeme cu lună (1974). Scrierile sale în proză sunt traduse în zeci de limbi străine, în special Desculț, despre care autorul afirma exaltat că „a străbătut lumea în sandale de aur”. Scriitorul va îndeplini funcții importante, beneficiind de onoruri și de influență: director al Teatrului Național din București (1946-1952, 1958), președinte al Societății Scriitorilor (1948-1949) și al Uniunii
STANCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289869_a_291198]
-
în opinia oficială, serveau scopuri ostile regimului. Prin reminiscențele din copilărie incluse în text, prin referirile la existența amară a țărănimii sărace, a dezmoșteniților în general, publicistica prefigurează proza narativă a lui S. Un articol din „Lumea românească” se intitulează Desculții. Trecând peste romanele Taifunul (1937)și Oameni cu joben (1941), narațiuni comerciale, renegate mai târziu de autor, întreaga proză explicit literară e de caracter autobiografic asumat: „Biografia mea - dezvăluie scriitorul - este uriașa ladă din care am scos pe rând și
STANCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289869_a_291198]
-
Zile de lagăr (1945), jurnal al detenției din timpul războiului, literatură prin expresivitatea situațiilor și a portretizărilor, prin efuziunile lirice și, înainte de toate, prin stilul inconfundabil. Dar debutul prozastic care îl impune se produce odată cu tipărirea, în 1948, a romanului Desculț, apărut inițial, în bună parte, în „Contemporanul”. Reeditat în numeroase rânduri, tradus și difuzat peste hotare, va ieși în 1960 într-o versiune mult dezvoltată, alcătuită din trei volume: Clopote și struguri, Printre stele, Carul de foc. El deschide un
STANCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289869_a_291198]
-
1960 într-o versiune mult dezvoltată, alcătuită din trei volume: Clopote și struguri, Printre stele, Carul de foc. El deschide un ciclu, din care fac parte toate celelalte romane și nuvele ale autorului, afară de Șatra (1968). Scris la persoana întâi, Desculț încheagă, din imagini trecute prin sensibilitatea copilului Darie, alter ego al naratorului, un tablou epopeic al vieții de chin dusă de sărăcimea satelor din câmpia Dunării în primele două decenii ale secolului al XX-lea. Interesul acestei construcții epice stă
STANCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289869_a_291198]
-
o coardă la cea mai superficială atingere. Prozatorul relatează cu o durere reprimată, scrâșnind parcă din dinți, neîngăduindu-și sieși și cititorului nici o lacrimă, stârnind nu înduioșarea, ci o indignare crescândă, o explozie de ură împotriva celor vinovați de suferința „desculților”. Fraza e mai adesea scurtă, vâjâitoare ca plesnetul de bici, usturătoare, cu insistări și reveniri obsesive asupra unui element esențial al ideii exprimate: „Plouă. Acum plouă. Stau în casă. Fereastra e fumurie. Duzii din fața casei, salcâmii de lângă ulmi, salcia de lângă
STANCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289869_a_291198]
-
alte elemente de tehnică literară, precum desele intervenții apreciative, simularea convorbirii cu cititorul, exclamații, interogații, invocarea permisiunii de a întrerupe narațiunea în vederea unei descrieri, produce un stil de un pronunțat romantism, impropriu creației obiective, dar adecvat tensiunii discursului narativ din Desculț. Cu tot realismul dur al scenariului, S. nu e un narator obiectiv, ca Liviu Rebreanu, ci un poet, asemenea lui Mihail Sadoveanu. El nu transfigurează o realitate, ci edifică una proprie. Lumea din Desculț pare să aparțină unui tărâm de
STANCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289869_a_291198]
-
dar adecvat tensiunii discursului narativ din Desculț. Cu tot realismul dur al scenariului, S. nu e un narator obiectiv, ca Liviu Rebreanu, ci un poet, asemenea lui Mihail Sadoveanu. El nu transfigurează o realitate, ci edifică una proprie. Lumea din Desculț pare să aparțină unui tărâm de altundeva: peisaj arid, climă aspră, trai mai mult decât auster. Chiar denumirile așezărilor reflectă, în multe cazuri, condiții de existență precară, degradantă: Omida, Belitori, Râioasa. Oamenii acestor locuri poartă și ei nume cu sonorități
STANCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289869_a_291198]
-
poartă și ei nume cu sonorități stranii: Bubulete, Juvete, Uțupăr, Ulmaz, Tutanu, Ududui, Zavera, Ovedenie, Tiță Uie, Trăcălie, Zgămâie, Năbădaie. Având pământ puțin, câte o biată „fâșteică” de arătură sau chiar deloc, cei mai mulți își duc veacul în cocioabe betegoase, umblă desculți, poartă, dacă au, căciulă iarna și vara sau umblă pe ger și arșiță cu capul descoperit. Hrana se compune din grăunțe fierte, păsat, lapte de capră sporit cu apă, pâine amestecată cu mălai - aceasta în condiții de „prosperitate” - ori, în
STANCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289869_a_291198]