1,902 matches
-
aleile Palatului, apoi pe străzi În pas de defilare pregătindu-se pentru parada de 1 Mai. Asta era muzica pe care o știa el. Ta-ta! Ta-ta-ta! Ta-ta-ta-ta-ta! Bum! Bum! Bum-bum-bum! Bum! Bum! Bum-bum-bum! De unde atâta pian? Cuțitul despică carnea aburindă a porcului. El, Înghețat, la marginea Bucureștiului, lângă aparatul de filmat. Îl poartă pe brațe spre mașină și-l duc În nesimțire la un om În casă și-l bagă În cada plină cu apă rece ca gheața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
dar mai demult. Ăla care striga: Jos călăul titoist, hârșav, mârșav, egoist! Oare cum vede șoferul să meargă de vreme ce mașina este toată acoperită cu pânză și ghirlande? Trebuie să aibă el o gaură pe unde se uită ca să nimerească drumul. Despici cu briceagul o nucă verde. Pielița este amară, miezul e dulce și alb. Stai În vacanță, la țară. Lângă izvor. Undeva În câmp. Ești ascuns după o tufă de măceș. De acolo, În timp ce ronțăi miezul de nucă, te uiți la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
de Est. Pleci de acasă numai În chiloți. Urci pasarela de peste calea ferată și inspectezi cu privirea ștrandul. E ceva lume. Zăbovești puțin și te mai uiți la șine, la macaze, la trenuri, la motorul de tăiat lemne care șuieră despicând butucii din depozitul Întreprinderii Combustibilul, la locomotiva cu aburi care face manevre cu vagoanele de marfă, În curtea fabricii de ulei, ce frumoase sunt vagoanele cisternă, ce gros e fumul negru al locomotivei, care devine el din ce În ce mai alb, când ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
prin locurile unde porcul nu s-a pârlit bine. Prin urechi, pe la ochi și pe la marginea gurii. Îl bărbieresc bine cu niște cuțite și o scândură. Îl spală cu apă caldă și rece. O cară cu gălețile excavatoriștii. Întâi Îl despică pe spate, Îl dezbracă de slănină și de carne, după aia Îi despică burta. Mai Întâi Îi taie capul. Din burtă ies cei mai mulți aburi. Se văd mațele negricioase, verzulii. Și Încep să scoată la mațe. Madam Țăpăligă dă copiilor pușcăriașului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
și pe la marginea gurii. Îl bărbieresc bine cu niște cuțite și o scândură. Îl spală cu apă caldă și rece. O cară cu gălețile excavatoriștii. Întâi Îl despică pe spate, Îl dezbracă de slănină și de carne, după aia Îi despică burta. Mai Întâi Îi taie capul. Din burtă ies cei mai mulți aburi. Se văd mațele negricioase, verzulii. Și Încep să scoată la mațe. Madam Țăpăligă dă copiilor pușcăriașului șoric. Îți dă și ție o bucată. Pe o parte e rumenit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
impresia că suferise cândva o traumă legată de dezbrăcatul În fața altor femei. Poate un abuz. Poate suferea de stres posttraumatic. Nu fi prostuță, zise Sylvia furând o căpșună și de data asta reușind să se ferească de palma lui Ronnie. Despici prea tare firul În patru. Era doar Îngrozită că ar putea cineva să scoată un aparat de fotografiat, ceea ce ar fi Însemnat ca o poză cu burta ei - pentru care n-a fost plătită - să apară În ziarele și revistele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
adevărat face sex în felul ăsta ? Dar atunci când ieșeam din sală, ea era absentă, ca o figură de ceară. Îmi scuipă în față puțină apă de mare, apoi se scufundă, continuând să înoate în fața mea. Ascultam zgomotul trupului ei care despica apa, tot mai departe. Eram nemișcat, țineam ochii închiși, picioarele puțin desfăcute, mă lăsam legănat de curent. Poate dedesubt era vreun peștișor care scruta chila trupului meu. M-am întors și am coborât cu ochii deschiși în strălucirea care străpungea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
ar face-o acum, cu expresia asta puțin bovină. Poate eu o iau pe micuța roșcovană, care trăiește cu bărbatul robust cu burtă, poate e simpatică, poate vorbim un pic, poate îi place să audă gândurile unuia care toată ziua despică oameni. O privesc pe soția mea și nu există un singur lucru care să-mi placă la ea, un singur lucru care să mă intereseze. Are un păr minunat, e adevărat, dar pentru gusturile mele e prea bogat, sânii perfecți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
patului și acum se uită, cu ochi adormiți, la un televizor dat prea încet. Ce voi putea să te învăț, eu, care nu cred în bucurie, eu, care pedepsesc frumusețea, eu, care iubesc o femeiușcă cu șoldurile slabe, eu, care despic trupuri fără să tresar, eu, care fac pipi în picioare și plâng pe furiș? Poate într-o zi îți voi vorbi despre mine, poate într-o zi vei ști să mă mângâi și ți se va părea ciudat că sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
cu portăreasa), dar și pâcloase, agonice (de ex. cel al lui Augusto cu Unamuno, la Salamanca, sau al lui Unamuno cu Augusto, în vis), fără a fi private totuși de o claritate intrinsecă și tăioasă, cum lama unui cuțit care despică argintiu ceața, dar nu o îndepărtează, ca în scenele dintre Augusto și Unamuno. Un regim comunicațional ezitant și nebulos determină și dialogurile interioare, monodialogurile sau cele câteva pasaje în stil indirect liber. Interlocutorii nu sunt însă numai oameni: o partitură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
ungur viclean ce ești. Pentru cei ca noi, care au venit după, a fost o altă poveste. Soarele revărsa lumină de pe un cer alb și trimitea scânteieri în apa unsuroasă a râului. Pescărușii țipau ca niște bătrâne nebune, fluierul vaporului despica aerul sărat și oamenii strigau unul la altul într-un Babel al limbilor. Chiar dacă nu puteai înțelege cuvintele, puteai interpreta entuziasmul și teroarea. Eram sigur că o să fie împins cineva peste bord sau călcat în picioare în graba de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
covor. Gulerul și vasul de noapte, făceau două pete albe alături de pantofiorii ei minusculi, ca de japoneză. „Gloria... - începeam liniștit, pironindu-mi privirea în colțul plafonului, - dacă vrei să mori, de ce nu te arunci în stradă? Eu nu pot să despic cu securea fruntea ta de fier, fiindcă nu am descoperit între strămoșii mei, nici un pensionar al ocnei. Crapă-ți capul singură, ca să pot citit în creierii tăi risipiți, cruntul adevăr pe care mi-l ascunzi de atâta vreme”. „Să vezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
mai țină de urât”, ne zicea Gheorghe cu surâsul tainic. Trecuse cam la vreo două săptămâni de viață liniștită. Niță Anghel ne părăsise între timp, mulțumită nevestei, care urmase întocmai sfaturile lui. Eu tăiam lemnele, ajutat de trompet, care le despicase până la ultimul butuc, fiindcă am uitat să spun că găsisem în curtea închisorii o capră de lemn cu ferăstrăul pe coarne și vreo două vagoane de cer cojit, care parcă mă așteptau pe mine. Dincolo de zidul înconjurător, ghiceam pădurea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
o parte când Încearcă să Îi arate numele și semnăturile de la sfârșitul lor. În cele din urmă, renunță la efortul neproductiv și Îi cere lui Burgess să mute canapeaua lui Henry lângă fereastra salonului, unde priveliștea vaselor care se perindă, despicând neobosite apele maronii ale Tamisei, Își face obișnuitul efect calmant. În ziua următoare sosește Peggy, fiica dnei James, care a plecat cu vaporul din New York În Ajunul Crăciunului. Faptul că a fost dispusă să Înfrunte oceanul iarna și submarinele germane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
să mi se bandajeze coapsa, și încă înainte ca pantalonii să-mi alunece până la genunchi, s-au stârnit râsete dintr-un prilej cu neputință de ignorat: cutia de la masca mea de gaze, care încă îmi mai atârna de centură, fusese despicată în lungime de o schijă, astfel încât pielea cutiei se căscase, pantalonii mei se porcăiseră, pătați de gemul de căpșune sau de cireșe. Din momentul acela, turul pantalonilor mi se lipea de piele când ședeam, mai târziu atrăgea furnicile, ceea ce nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
schijă, astfel încât pielea cutiei se căscase, pantalonii mei se porcăiseră, pătați de gemul de căpșune sau de cireșe. Din momentul acela, turul pantalonilor mi se lipea de piele când ședeam, mai târziu atrăgea furnicile, ceea ce nu mai stârnea râsul. Cutia despicată de la masca de gaze a rămas în locul unde am fost bandajat. Schija de obuz sovietic, însă, cea care îl menajase și îl lăsase în viață pe acela care, mai târziu, avea să fie tată de fii și fiice, m-aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
niște foi de hârtie și Începură să scrie. — Nu poate fi o gaură Schwartzschild... — ... Nu, nu. Ar trebui să se rotească... — ...Momentul cinetic ar asigura asta... — ...Și nu ai, te-ai putea apropia de singularitatea... — ...Nu, forțele mareice... — ...te-ar despica În două... — Dar dacă au coborât pur și simplu sub orizontul evenimentelor... — E oare posibil? Au avut curajul? Tăcură amândoi, continuându-și calculele și murmurând câte ceva nedeslușit din când În când. Cum rămâne cu gaura neagră? Întrebă Norman. Dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
E acreditarea supremă a suferinței. Și dincolo de amăgire, nu-i consolare, ci doar părere de rău!” V. tînăr îl văd pe Doctor cum mă examinează cu curiozitate. Îl întreb de ce mă privește așa. „-Bine sau rău” -îmi răspunde. „-Dorim să despicăm universul cu gîndul nostru și avem iluzia, pentru o clipă, că am reușit. Era să mă convingi. Noroc că mi-am amintit cît sîntem de mici, altfel întreaga civilizație s-ar putea reformula invers, așa cum spui tu. Micimea ne face
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
decît să mă rog ca lumea, amestec de bine și rău, să mă scuipe... ca un fel de iertare. Chipurile greșiților mei reapar din întuneric. „-Ai fost mîndru!”-îmi strigă. „-Și-ai dorit să ne-nchinăm cu toții minții tale care va despica lumea și-i va alege sămînța ca unui pepene, sîmburii. Să te rugăm să ne mai lași măcar o fărîmă. Și ai muncit ca un dement. Ne-ai lovit, ne-ai luat în rîs, ne-ai batjocorit ca să poți izbîndi
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
rugă în peluzele orizontului ce mă sărută adesea, în propria-mi însingurare în porțile fricii și ale disperării unde viața-mi rămâne ca o filă deschisă de sacrificii... De multe ori sunt fapte minore în încălcarea acelei vorbe planetare ce despică realitatea biciuită a nelegiuirilor, De când m-am născut simt atâtea necazuri încât rechem în inima mea luptătorul iubirii să mă salveze din propria-mi moarte... De aceea încă îmi mai salvez viața somnambulă de liniști unde mă străduiesc să mai
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
Neștiind că sunt DIAMANTUL venit pe un NOR Să-mi apăr destinul din viața-mi banală. Unde nimicul mai doare prin cei ce urăsc Nebunia din amfore uitate-n neștiute izvoare Dar unde-i DESDEMONA să o năruiesc prin PĂMÂNTUL despicat în inimi de osanale. Să-i cânte la cap nevralgii adâncite Să-i moară și moartea în care va fi Un drog de urgii prin vieți suferinde Să-i ningă și chinul prin ceruri de-o zi. Să nu se
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
deranjat, numai că eu eram singura sursă a geloziei. Durerea pe care o simțeam era pricinuită de propria mea imaginație. Era echivalentul emoțional al gestului de a lua o lamă și de a mă tăia la mână, de a-mi despica abdomenul sau de a-mi secționa piciorul. Gelozia însemna automutilare. Era la fel de dureroasă și de lipsită de sens. Simțeam durerea nu pentru că mi se întâmplase ceva, ci fiindcă ceva nu se întâmplase. De ce un lucru care se petrecea între alți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
Aproape toți cei de față vorbeau despre Helenowski și Brownell, despre atacatorii lor aflați În arest și despre cei doi care nu fuseseră Încă prinși. Bud stătea În picioare, lîngă fereastră. La el ajunseră zvonuri confuze: Brownie Brownell avea buza despicată pînă la nas, iar unul dintre halitorii ăia de tortilla Îi mușcase lui Helenowski urechea stîngă. Dick Stens Înșfăcă o pușcă și porni la vînătoare de mexicani. Pentru asta putea să bage mîna-n foc: Îl văzuse pe Dick mergînd spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
batista, scoate pistolul, cotul pe perete, Întrerupătorul. Nici o amprentă. Întrerupătorul Împins În jos, luminile aprinse. Sid Hudgens măcelărit pe covor, covorul Îmbibat, pe podea o baltă de sînge lipicios. Brațele și picioarele tăiate și așezate În unghiuri stranii față de trunchi. Despicat de la vintre pînă la gît, cu albul oaselor ițindu-se prin masa aceea roșie. Fișete răsturnate În spatele lui. Dosarele Împrăștiate pe o bucată mai curată de covor. Jack Își mușcă mîinile, ca nu cumva să urle. Nici o urmă de sînge. Probabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
glonte În picior și altul În șold. Două rateuri, apoi o lovitură În umăr. Încă un rateu... Perkins aruncă pistolul și scoase la iveală un cuțit. Bud Îi văzu inelele de pe degete. Dublu Îl Înjunghie. Bud simți cum i se despică pieptul. Încercă să strîngă pumnul, dar nu reuși. Dublu Își aplecă fața spre el și Îi rînji. Bud Îl lovi cu genunchiul În vintre și-i smulse nasul dintr-o mușcătură. Perkins zbieră. Bud Îl mușcă de braț, Împingînd cît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]