1,678 matches
-
scuzat și și-a exprimat intenția de a se retrage. - Te rog să rămâi. Va trebui să lămurim acele situații care îți pot fi de ajutor. Este vorba de fratele meu. Îmi dau Marian Malciu seama că aveai dreptate, se destăinui ea rușinată. Rostind ultima frază, a realizat că s-a descoperit, că el a înțeles cu ce neîncredere l-a tratat până în acel moment. - Dacă tu crezi că este bine..., rămân, domnișoară, dar te rog să mă ierți! rosti el
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
locul lui. Ne-am împrietenit, în cele două zile și jumătate, cât a durat drumul până la Aiud, unde am fost depuși. Aveam să aflu mai târziu că omul acela, plin de blândețe și bunătate, era marele scriitor Vasile Voiculescu, se destăinuia un anume Aristide Dobre, condamnat și el într-o cauză de nedreaptă aplicare a justiției. Același, Aristide Dobre, descria primirea la Aiud: „Eram împinși din tren și cădeam ca sacii lângă linia ferată... Ajunși pe coridorul de intrare în penitenciarul
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
Colegii de cămin mă tachinau întotdeauna când mă suna Naoko și când plecam duminica dimineața. Presupuneau - și mi se pare normal - că mi-am găsit o iubită. Nu le-am dat nici o explicație și nici nu simțeam nevoia să mă destăinuiesc, așa că i-am lăsat să creadă ce le place. Când mă întorceam seara acasă, trebuia să fac față unei avalanșe de întrebări stupide: ce poziții am mai inventat, cum s-a simțit ea, ce culoare avea lenjeria ei de corp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
am trecut printr-un crâng și am ieșit în altă pajiște. În timp ce ne plimbam, Naoko mi-a povestit despre sora ei decedată. Mi-a atras atenția că nu a prea vorbit nimănui despre ea, dar simțea nevoia să mi se destăinuiască. — Era cu șase ani mai mare decât mine, aveam firi complet diferite, dar ne înțelegeam totuși foarte bine. Nu ne-am certat nici măcar o dată, te rog crede-mă. Datorită diferențelor dintre noi, nici nu prea aveam motive să ne certăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
eu mă zvârcoleam de plăcere. Dacă privesc acum în urmă, mi se pare incredibil. A fost o adevărată nebunie, nu crezi? Parcă îmi făcuse farmece. Reiko se opri ca să mai tragă un fum. — Să știi că este prima oară când destăinuie unui bărbat această secvență din viața mea, spuse ea, privindu-mă în ochi. Îți povestesc aceste tâmpenii pentru că așa cred de cuviinț\, dar să știi că nu mi-e chiar ușor. Îmi pare rău, am zis eu. Nu găseam oricum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
ea, prestația mea o stingherea și o incomoda În același timp. Săptămâna următoare n-am mai sunat-o. Și nici În săptămânile care au urmat. Povestea cu usturoiul distrusese totul. Ar fi trebuit să fiu mai Înțelept și să mă destăinui. Pot să spun În apărarea mea că În adâncul sufletului chiar m-a surprins că Dora nu era doar plăcere și deghizare, dinți umezi și strălucitori sau buze subțiri, inaccesibile. Avea și ea măruntaie; avea și ea nevoie să mănânce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
viitor. Toată lumea va presupune că e creștin, deși e sută la sută musulman... Sau greșesc cumva? Nu e musulman? — Sigur că e, l-a corectat imediat Riza Selim Kazanci. Elhamdulillah. Pentru o clipă i-a trecut prin cap să-i destăinuie funcționarului că mama băiatului era o orfană armeană convertită la islamism și că ar fi un gest frumos față de ea să-i pună numele ăsta, Însă ceva dinăuntrul lui i-a spus că era mai bine să țină informația aia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
acest tip de înfățișare în fața cititorului, o frază sim plă, dar cu efectul unui cuțit care taie un cordon ombilical. E ca și cum i-ar spune cititorului : „cordonul ombilical care mă ținea legat de neant, de tăcere, de obligația de nu destăinui nimic nimănui, acest cordon, deci, a fost tăiat. între mine și tine, dragă cititorule, nu mai există nicio baricadă, mă numesc Ismael și pot să încep să-ți spun această poveste.” Tot atît de brutală, dar infinit mai sofisticată este
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
române din Basarabia” (1996). C.A. Munteanu este apreciat de Acad. C. Ciopraga ca precursor a lui Grigore Vieru, a lui N. Dabija și alți basarabeni contemporani. În felul poeților vizionari, C. A. Munteanu modestul bard al meleagului răpit se destăinuie: „Eu sunt o sonerie a timpului, nu a spațiului. Zvonul clopoțelului meu se va auzi nu doar la capătul firului ci undeva departe În timp, rezonanță și mai mare, dincolo de gratii și sărmă ghimpată”. La mormântul poetului C. A. Munteanu
Refugiaţi basarabeni apostoli ai neamului românesc by Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91599_a_93564]
-
Narbondo, acest cadru de conducere se arăta capabil Încă de mișcare și agil. Oarecum plin de fumuri după ultima victorie a echipei sale asupra selecționatei canare, s-a arătat la largul său și, bând Împreună mate după mate, mi-a destăinuit amănunte importante legate de chestiunea pe tapet. Deși Îmi repetam că Savastano fusese cândva tovarășul isprăvilor mele de tinerețe la colțul străzilor Agüero și Humahuaca, maiestatea funcției mă obliga și, doar ca să mai slăbesc tensiunea, l-am felicitat pentru ultimul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
prăfuite, acoperite de pînze de păianjen ori de cîte ori i se părea că prințul avea chef de petrecere. Cu toate că îi convenea, aproape la orice kief era și el chemat, Radul Popianu era un devotat slujitor al adevărului, iar cele destăinuite de K.F., așa cum o făcea ea, fragmentar, dezordonat, amestecau ceea ce era cu adevărat important cu ceea ce era doar bîrfă nefolositoare, de bîrfă slujitorii oricît de stilați ar fi nu se pot dezbăra, intră în natura ființei lor, adevărul era altul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
trebuie să uităm, prințul i-a trimis în Vladia. Chiar dacă nu s-a mai întors, tot a reușit să ne pună pe jeratic, excelența-sa!" Își trase răsuflarea și începu iarăși, emoționat: "Domnișoară, am socotit că este necesar să vă destăinui un secret îngrozitor!" K. F. strînse din pleoape, lumina albastră a ochilor deveni subțire ca o lamă de cuțit. "Îngrozitor? Poate fi ceva îngrozitor în Vladia? Să nu exagerezi, domnule adjutant, niciodată să nu exagerezi, ceea ce ni se întîmplă e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
îngădui să riște soarta Serviciului, chiar dacă ăsta era un gest chiar împotriva rostului-pe care îl avea această instituție. Deținea un secret pe care îl aflase cu ajutorul Serviciului și a minții sale și nu făcuse ceea ce era de făcut nu-l destăinuise nimănui, nu-l comunicase celor în drept să-l știe, celor care îl plăteau, pe el și Serviciul tot, tocmai ca să facă astfel de lucruri, să afle secrete și să le destăinuie. Mai încălcase el regula din cînd în cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
nu făcuse ceea ce era de făcut nu-l destăinuise nimănui, nu-l comunicase celor în drept să-l știe, celor care îl plăteau, pe el și Serviciul tot, tocmai ca să facă astfel de lucruri, să afle secrete și să le destăinuie. Mai încălcase el regula din cînd în cînd, dar era vorba mai mult de prudență decît de neexecutarea datoriei. Aflase de fiecare dată la vreme de orice combinație politică, de tranzacțiile mai mult sau mai puțin cinstite care făceau și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
controlați chiar mai des. Cum te simți?" Ideea de control fusese exprimată, totuși i-am răspuns: "Nu prea bine, adică nu formidabil de bine..." "Adică?" " Îmi vine să dorm la lectură. Acum sunt ziarist, m-am grăbit eu să mă destăinui și să mint (eram corector și scriitor, ziarist nici vorbă, dar eu mă feream să spun că sunt scriitor) și când citesc materialele, mă apucă somnul." "Poate ești obosit?" Tocmai, că nu sunt." "Și la ce ziar lucrezi?" "La Timpul
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
revărsa asupra ei în valuri adânci, îmbietoare. Tot ce-și dorea era să se cufunde în ele și să le simtă desfătarea. — Aveam o relație. Îmi închipuiam că o să devină ceva permanentă Nu-i venea să creadă că i se destăinuia în felul ăsta lui Jack Allen, ziarist, expert în a stoarce povești lacrimogene de la mame greu încercate, infractori înrăiți și funcționari din administrație obișnuiți să o dea cotită. — Dar n-a fost așa. Mi-a scris și m-a anunțat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
încă nu i-am dat vestea lui Laurence. — De ce nu? Doar n-o să-ți spună că nu mai vrea să te vadă în veci, nu-i așa? Îngrijorarea din vocea lui Stevie spulberă rezervele lui Fran. Simțea nevoia să se destăinuie cuiva și avea o vagă speranță că Stevie ar putea s-o înțeleagă. — Pentru că nu știu dacă e copilul lui sau al lui Jack. Reacția lui Stevie fu ultimul lucru la care se aștepta Fran. Nici urmă de șoc, oroare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
Observator cultural! — Așa e! — Păi vezi? — Văd... Ziceai că așa și pe dincolo! — Ai dreptate. Vezi că există totuși patrioți... Cotidianul, 9-10 martie 2002 Apără-mă, Doamne, de prieteni... E bine să ai prieteni, să ai cui te plânge, cui destăinui necazurile și suferințele. Dar și mai bine, zic eu, e să ai aliați de nădejde pe care să te bizui și cu care să poți întreprinde o acțiune, susține o luptă. Cum spune înțelepciunea populară (care are câte ceva de spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1891_a_3216]
-
dus a fost, fără să-i returneze nimic lui Gheorghe și nici nouă care am făcut multe drumuri pentru a da de urma banilor. Acest Gheorghe s-a plâns mereu, la toată lumea până ce a fost eliberat, de marea lui greșeală destăinuindu-se ,, prietenului’’ în care avea o mare încredere. Organele noastre l-a pus în urmărire pe Gheorghe dar nu s-a mai aflat nimic. Și iată că toate suferințele lui de 10 ani au fost zadarnice părându-i rău mereu
Pe urmele infractorilor by Vasile Ghivirigă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91846_a_92804]
-
motorii. Personal, am un prieten care, din nșefericire, cumulează condi iile de mai sus, și față de care, ca fost om al legii, mi-am permis să-l sfătuiesc uneori să fie mai atent cu cine stă de vorbă, cui îi destăinuie unde pleacă și când revine, ce și unde mai are prin casă și, mai ales, la cine îi vine la ușă. Lasă Vasile, mă asigura el, că doar mă cunoști de-o viață și nici nu am ajuns încă de
Pe urmele infractorilor by Vasile Ghivirigă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91846_a_92804]
-
oră cu trei sticle de vodcă și trei șampanii, face rost și de pahare... Nu ne-am așteptat la o replică așa alcoolică. Dacă-i așa, mie mi-a venit o idee în timp ce beam. Am zis că fata mi-a destăinuit că o să-l caute ea curând, să n-aibă nici o grijă, e teleormăneancă de-a mea și astea sunt femei serioase, nu umblă cu fofârlica. Un timp, s-a mai liniștit băiatu’, da’, p’ormă, iar a început să ne
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
Tu, un domn cu carouri imprimate în piele După perdeaua albă, luminată, te găsesc ascuns chiar dacă transparența te prinde atât de bine. Îmi șoptești îndrăzneț și timid, cu aceiași notă de mister ca și cum mi-ai destăinui cel mai mare secret...te iubesc! Azi am privit apusul împreună. Tu pe casa orașului Ploiești, eu prin iarba înghețată a Moldovei. Tu un domn cu carouri imprimate în piele, eu o domnișoară în așteptare. Momente desigur aștept, cel mai
A doua oară unu by Lungu Andreea-Loredana () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91792_a_92926]
-
întoarcerea defunctului ei soț, în venirea fantomei, adoptă postura deja pomenită a lui waki. Ca să facă posibilă această revenire - „fie și doar în vis, dacă așa i-e vrerea” -, ea se întinde pe pat, spunându-și: „perna mea o să-i destăinuie dragostea ce i-o port”. Totul se petrece ca și cum somnul, acest interstițiu dintre viață și moarte, ar servi drept spațiu al întâlnirii viilor cu morții. Întâlnire a două memorii, care pune în contact, dincolo de granița neființei, forța trecutului pentru cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
viața zgomotoasă a orașului, singur în pădure, își exprimă preferința pentru aceste locuri aflate departe de zarva mulțimii, pentru aceste zone mărginașe, zone-limită. Obscuritatea și pustietatea pădurii („this shadowy desert, unfrequented woods”) creează un spațiu al melancoliei, unde Valentin se destăinuie: Însingurat îmi cat aici aleanul În cântec jalnic de privighetori, Atât de potrivit durerii mele1. Refugiu al melancolicului, desigur, numai că pădurea este totodată și un loc al violenței, al dezlănțuirii instinctelor primare: Silvia, căzută în mâinile proscrișilor, este salvată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
sălbatică peste albul poienii, nu trecuse nici măcar o singură zi fără să viseze la o posibilă apropiere. Și, iată, ea stătea lângă el, mai răpitoare ca oricând în uniforma de mare general a lui Napoleon. Se trezi vorbind. I se destăinui. Ca să se facă mai bine auzit, îi șopti toate acele mărturisiri la ureche, înfundându-și gura în părul ei și urmărind apoi efectul în adâncul ochilor negri, în sclipirea ascunsă sub fluturarea pleoapelor sidefate. ― Nicicând nu mi s-a mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]