2,212 matches
-
asta din neoplatonicieni). Faptul că a trebuit să treacă șapte secole și să curgă mult sânge până să se ratifice teologic implicațiile dogmei fondatoare arată cât de puternică era inerția de care s-a lovit această pătrundere a Cărnii în Divin. Hotărârea din 787 este și astăzi o lege a Bisericii, care, sprijinindu-se pe ea, a putut înăbuși atacurile "celor fără imagini". Atei sau creștini, dacă am scăpat de exigențele celebrării caligrafice a lui Dumnezeu, după moda islamică, datorăm asta
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
caligrafice a lui Dumnezeu, după moda islamică, datorăm asta acelor "bizantini" despre care spunem cu atâta ușurință că discutau despre sexul îngerilor. Grație subtilității lor, flacăra ascetică nu a ars Occidentul. Întruparea, "imaginare de Dumnezeu", pregătise drumul. Ea guvernează distribuția divinului în lume, economia providenței. "Cine refuză imaginea, refuză economia", spune Nichifor 26. Ceea ce Christos este pentru Dumnezeu, imaginea este pentru prototipul ei. Și, așa cum Fiul tinde spre Dumnezeu, eu trebuie să tind spre imaginea Fiului, cu aceeași intenție de a
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
expresie aplicată exclusiv celei de-a doua persoane a Treimii); Christos dă naștere Bisericii, imagine a lui Christos; Biserica dă naștere icoanelor, imagini care trezesc la rândul lor imaginea interioară a Fiului lui Dumnezeu la cel pe care-l iluminează. Divinul, obiectează iconoclastul, este indescriptibil, de aceea orice imagine a lui nu poate fi decât "pseudo", nu "homo", mincinoasă, nu asemănătoare. Spiritual și invizibil ar fi atunci sinonime. Creștinismul separă acest cuplu imemorial, printr-o revoluție în Revelație. Iată că materia
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
propagă în afara perimetrului intelectual în care a luat naștere, practicile legate de imagine reintră în scenă și se accentuează. Ca și cum trecerea la practică i-ar obliga pe susținătorii doctrinei să satisfacă libidoul optic al vulgului. Să sporească partea oamenilor în divin, a tradiției în inovație, a greutății imaginilor în grația semnelor. Împotriva clerului știutor de carte, ordinele călugărilor cerșetori din secolul al XIII-lea se folosesc de imagine și câștigă. Franciscanii și dominicanii remobilizează creștinătatea. Toate marile tulburări populare din istoria
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
catolici din secolul XX. Această postură centristă respinge adorația, care este idolatrie, condamnă execrația, care ar fi un refuz fanatic al lumii (contemptus mundi) și acceptă imaginea ca mediere indispensabilă, în același timp pedagogică și liturgică. Forma ca transitus spre divin. Restricție jansenistă sau permisivitate manieristă? Un mesianism al Literei pure, cu un randament politic slab, și un estetism cu caracter păgân care, ca să spunem așa, "merge prea bine", acestea ar fi cele două extreme sau cel puțin cei doi poli
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
și medalii cu efigia Prințului. Statui ale împăratului, răspândindu-i, sporindu-i aura până la marginea imperiului. Prestigiu și supunere. Spărgătorii de idoli din secolul al IX-lea bizantin sau din secolul al XVI-lea francez contestau principiul sacrileg al reprezentării divinului sau arbitrariul prelevatorilor de plus-valoare și al celor care măreau impozitele? Comunarzii care au atacat Coloana Vendôme nu aveau conturi de reglat cu arta statuară, ci cu Bonaparte. Și cine s-ar gândi să-i considere iconoclaști pe cei care
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
marje de interpretare. Imaginea creează un interval între lege și credință, un mic spațiu de fantezie individuală care-i permite omului să respire. A reprezenta absolutul înseamnă deja a-l atenua punându-l la distanță. Acolo unde există imagini ale divinului, s-a negociat ceva între om și Dumnezeul său. Oare o deosebită voință de putere i-a împins pe occidentali, mai mult decât pe alții, spre imagistică? Și putea ea să nu-și anexeze această forță de atac? Șeful "celulei
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
ci pentru mâna și forța lui. Ca și cum remarcabil, în această metamorfoză a Creației, n-ar fi rezultatul artistic în sine, ci munca supraomenească pe care o presupune. Grecia antică trece pe bună dreptate drept țara vizibilului și a luminii unde divinul este contemplat, în timp ce la evreii și arabii din deșert el este invocat prin cuvinte. "Toți oamenii poartă în fire aspirația de a ști", spune Aristotel la începutul Metafizicii. Stă dovadă întâietatea vederii. Deoarece nu numai ca să acționăm, dar și fără
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
artiști. Ideea de creație artistică s-a construit împotriva celei de creație ontologică, însă modelânsu-se formal după aceasta. Arta este o ontologie inversată prin primatul reprezentării asupra prezenței (Proust: "Realitatea nu se formează decât în memorie"*). Sau al umanului asupra divinului. Altfel, mâna omenească nu-i bună decât să imite ideea divină. Traducere psihologică: atâta timp cât forma slujește drept însoțitor pentru spirit, marile spirite au puțină stimă pentru ea. La fel cum văd în acțiunea istorică "o contemplație slăbită" (Bergson), imageria le
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
momente într-un singur travling înapoi, căci ele își au originea în același progres care combină accelerația istorică și dilatarea geografică. Abreviere a idealului temporal: idolul este imaginea unui timp imobil, sincopă de eternitate, tăietură verticală în infinitul încremenit al divinului. Arta este lentă, dar arată deja figuri în mișcare. Vizualul nostru este în rotație constantă, ritm pur, obsedat de viteză. Lărgire a spațiilor de circulație. Idolul este autohton, puternic vernacular, înrădăcinat într-un sol etnic. Arta este occidentală, țărănească, dar
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
în ele (cum face și cu structurile politice de autoritate), deși teoretic le recuză. Prin factura și simbolistica ei, imaginea paleocreștină este neo-păgână, chiar arheo-romană. "Arta" asigură tranziția de la teologic la istoric sau, dacă preferăm, mutarea centrului de referință de la divin la uman. "Vizualul", de la persoana punctuală la ambientul global sau de la ființă la mediu. În vocabularul lui Lévi-Strauss, am spune că vizualul are o pictură "cu cod", luând drept materie primă rămășițele miturilor anterioare; arta, o pictură "cu mituri" (ansamblu
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
liturgică, care nu are valoare prin forma ei vizibilă, ci prin caracterul deificant al vederii ei, adică prin efect 72. De ce preferăm termenul de idol celui de icoană? Pentru că este mai vechi și are o cuprindere mai generală. Poate îngloba divinul creștin fără a se reduce la acesta. Istoric, idolul în sensul strict grecesc desemnează "soclul cilindric sau tetragonal" sau statuia pre-helenică, anterioară statuii numite dedalică. Dar, în sens larg, grupăm sub acest termen ansamblul imaginilor eficace în mod imediat (cel
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
se face cu mai multe imagini, dar o imagine diminuată ca și cum Reforma ar fi obținut cel puțin această diminutio capitis. Evidenta creștere a puterii artistului ca individ, care marchează în mod clar intrarea în era artei a se vedea, după "divinul Michelangelo", înnobilarea lui Tițian de către Carol Quintul -, are ca revers o scădere a puterii ontologice, a prezenței reale în creațiile lui. Frumusețea este o magie ratată sau refuzată. Așa cum muzeul este pubela credințelor culturalo-degradabile, arta este ceea ce-i rămâne credinciosului
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
au moștenit interdicțiile plotiniene specifice fizicii spiritualiste a ultimilor gânditori greci. Plotin (205-270) interzice profunzimea, fiindcă aceasta este materie, ca și spațiul și umbra. A limita totul la prim-plan, plan unic, înseamnă a favoriza viziunea intelectuală a Ideii, a Divinului în Imagine 78. Este totuși îngăduită o a treia dimensiune. Nu în trompe-l'œil, ci în realitate. Ea nu este situată în interiorul suprafeței pictate, ci între icoană și privitor. Este vorba de distanța pe care o traversează razele purtătoare
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
din trei, Atotputernicul nu are nici chip, nici corp. El este cuvânt. A vrea să-i dai o imagine ar fi o crimă și o nebunie. Doar pentru al treilea, creștinismul, cel puțin în versiunea lui catolică, imaginea fizică a divinului era negociabilă. O dată cu grafosfera, întemeiată pe tipar, vizibilul își redobândise demnitatea, dar ca o contingență care urmărește sau regularizează o necesitate accesibilă logic, prin discurs sau abstracție. Descartes: "Orbul este cel mai bine plasat ca să facă geometrie". Se considera atunci
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
reală [s.n.].“ Reiese, prin urmare, imposibilitatea desprinderii unui set de atri bute care să ofere o definiție clară a termenului „sacru“. Mai degrabă, el este utilizat pentru a sugera și a surprinde o anume calitate și/sau intensitate cu privire la manifestarea divinului ori în relație cu divinul, acesta însuși neputând fi circumscris. Scăpând oricărei încercări de schematizare cu pretenții de obiecti vitate, sacrul este surprins și indicat, prin raportare la o anume dina mică inerentă, sub semnul manifestării. Sacrul nu este dat
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
imposibilitatea desprinderii unui set de atri bute care să ofere o definiție clară a termenului „sacru“. Mai degrabă, el este utilizat pentru a sugera și a surprinde o anume calitate și/sau intensitate cu privire la manifestarea divinului ori în relație cu divinul, acesta însuși neputând fi circumscris. Scăpând oricărei încercări de schematizare cu pretenții de obiecti vitate, sacrul este surprins și indicat, prin raportare la o anume dina mică inerentă, sub semnul manifestării. Sacrul nu este dat ca „obiect“, ci este (pentru
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
are un chip anume, de aceea este desăvârșire. Revalorizarea adecvată a unicității este cheia păcii între religii. Așa cum nici o relație nu poate fi „împrumutată“ sau reprodusă de către ceilalți, tot astfel practicantul își va (re)des coperi chipul în relație cu divinul - un chip unic, născut din legături unice. Oamenii desăvârșiți nu pot fi recunoscuți nici după culoare, nici după miros. Fiecare este desăvârșit în felul lui. în cadrul oricărei tradiții există oameni desăvârșiți și oameni nedesăvârșiți, există tehnici înalte și practici comune
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
loc. în fiecare tradiție religioasă se vor regăsi toate treptele care conduc la reluarea legăturii cu principiul. Formele de manifestare și treptele vor diferi ca expresie de la religie la religie, în funcție de spațiu, limbaj, experiență colectivă etc. Termenii care denumesc principiul, divinul, Unul vor fi și ei diferiți în funcție de modul în care experiența religioasă a întruchipat prezența „divină“ (utilizez acest termen conven țional) pornind de la reprezentările proprii fiecărui context în parte. Este absurdă, de exemplu, pretenția utiliză rii numelui de „Dumnezeu“ sau
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
fi ușor etichetat drept „idolatrie“, dacă nu se cunosc premisele și semnificațiile adânci ale fiecărui gest în parte. Mai mult, o astfel de prejudecată aduce cu ea o mare pierdere: pierzi posibilitatea de a gândi și a trăi legătura cu „divinul“ în alte moduri decât cele devenite „canonice“, riscând, prin ur mare, să transformi această „împietrire“ cu privire la modu rile imprevizibile și întotdeauna unice de manifestare ale prezenței divine într-un idol, prin pretenția de a oferi chipuladec vat (expresia este, în
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
decât cele devenite „canonice“, riscând, prin ur mare, să transformi această „împietrire“ cu privire la modu rile imprevizibile și întotdeauna unice de manifestare ale prezenței divine într-un idol, prin pretenția de a oferi chipuladec vat (expresia este, în acest context, oximoronică) „divinului“. La fel de „primitiv“ sau „idolatru“ poate fi considerat, în oglindă, sacramentul euharistiei, pentru un practicant al unei tradiții non abrahamice, care nu înțelege și nu poate trăi taina preschimbării vinului și a pâinii în sângele și trupul lui Hristos. Un practicant
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
care nu vede în el zeul în persoană. Dimpotrivă, adoratorul se știe artizanul care, din metal, din lemn sau din pietre, a lucrat până la a-i oferi zeului o imagine de văzut (eídolon), ca să consimtă să ia chip în el. Divinul nu produce idolul și nu se produce ca un idol. Adoratorul e deplin conștient că zeul nu coincide cu idolul. Ce adoră el deci în acesta? Chipul pe care zeul sau, mai degrabă, divinul primește să-l ia astfel.“ Or
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
consimtă să ia chip în el. Divinul nu produce idolul și nu se produce ca un idol. Adoratorul e deplin conștient că zeul nu coincide cu idolul. Ce adoră el deci în acesta? Chipul pe care zeul sau, mai degrabă, divinul primește să-l ia astfel.“ Or, nu este, în acest caz, creștinul care sărută icoana pentru chipul „cioplit“, cum adeseori se întâmplă, un idolatru? Iar cel ce se închină în fața prezenței divine prin chipul de piatră nu îl transformă pe
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
sus, cristalizată ca tradiție (orală sau scrisă) ori ca teologie. Ierarhiile reprezintă puntea deschisă dinspre principiu (termen utilizat aici convențional) către om și invers. Modurile de întruchipare a ierarhiilor divine în diferite tradiții sunt relevante pentru înțelegerea relației omului cu „divinul“. Această relație este îndeobște așezată sub semnul religiei sau, nuanțând: sub semnul religiei, în mediile secula rizate, și sub celal religiei (i.e. al „refacerii legăturii“ cu divi nul, așa cum sugerează interpretarea în cheie etimologică a termenului), în mediile practicante. în
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
mai înalte ale experienței „religioase“ a legăturii (expri marea este intenționat pleonastică) . Prin „externalizare“, ele pot institui rituri, practici și simboluri care, la rândul lor, pot da naștere unor curente ori tradiții religioase. Noutatea repezentărilor ce survin în relație cu divinul constă în aceea că formele prin care se nasc aceste reprezen tări nu trimit, reflexiv, la ele însele, ci se prezintă din prima clipă ca „vehicule“ ce exprimă realitatea ultimă în mani fe starea ei (pentru noi). Aceste reprezentări, transparente
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]