KorAP: Find »[drukola/base=doină & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...52 53 54 ...626 >

15,628 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848

-te la un duhovnic, mie mi-ajunge, am aflat unul din păcatele tale; la mine nu găsești iertarea pe care o cauți! Doctorul plecă. Sună telefonul. Aceeași și aceeași voce: Cu Teo vreau să vorbesc!... Menținându-și cu greu calmul, Doina replică: Teo al dumneavoastră doamnă tocmai a plecat la spital. Sunați-l acolo, știți numărul de telefon... De ce nu vrei să mi-l dai la telefon, Doina? Oricum îl voi găsi. Doina nu mai putu să asculte. Închise telefonul. ,,Obraznica

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
și aceeași voce: Cu Teo vreau să vorbesc!... Menținându-și cu greu calmul, Doina replică: Teo al dumneavoastră doamnă tocmai a plecat la spital. Sunați-l acolo, știți numărul de telefon... De ce nu vrei să mi-l dai la telefon, Doina? Oricum îl voi găsi. Doina nu mai putu să asculte. Închise telefonul. ,,Obraznica! Are un tupeu exasperant", își spuse ea și începu să plângă. Beatrice ieși din camera ei și intuind sursa tristeții mamei sale, veni pe canapea lângă ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
vreau să vorbesc!... Menținându-și cu greu calmul, Doina replică: Teo al dumneavoastră doamnă tocmai a plecat la spital. Sunați-l acolo, știți numărul de telefon... De ce nu vrei să mi-l dai la telefon, Doina? Oricum îl voi găsi. Doina nu mai putu să asculte. Închise telefonul. ,,Obraznica! Are un tupeu exasperant", își spuse ea și începu să plângă. Beatrice ieși din camera ei și intuind sursa tristeții mamei sale, veni pe canapea lângă ea și o îmbrățișă: De ce plângi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
mai vedea, așa că... Și tati!? Tati...!? Și iar izbucni în plâns. O strânse tare lângă ea pe fetiță. Beatrice începu să plângă și ea fără să știe de ce. Dacă plângea mămica ei... 8 T ot drumul până la spital, cunoscând personalitatea Doinei, doctorul Teodoru se gândi că soția sa ar putea să-și țină promisiunea și-l va părăsi, punându-l în postura unui om cu adevărat nefericit. Doina avea principii bine statornicite de la care nu abdicase niciodată. Era o soție ideală

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
de ce. Dacă plângea mămica ei... 8 T ot drumul până la spital, cunoscând personalitatea Doinei, doctorul Teodoru se gândi că soția sa ar putea să-și țină promisiunea și-l va părăsi, punându-l în postura unui om cu adevărat nefericit. Doina avea principii bine statornicite de la care nu abdicase niciodată. Era o soție ideală, o gospodină desăvârșită și o mamă duioasă. În situația dată, găsea că nu mai poate să-și continue viața alături de Teo care călcase cele mai sfinte și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-și continue viața alături de Teo care călcase cele mai sfinte și bune conveniențe ale unei căsnicii. Nesăbunița sa era cu atât mai de condamnat cu cât se răsfrângea prin amploare asupra întregii familii, nemaisocotind faptul că ajunsese în gura lumii. Doina fusese de curând promovată în funcția de farmacistă șefă la unitatea 48, cea mai solicitată farmacie din oraș. Autoritatea, stima de care se bucura și recunoașterea ei ca una dintre persoanele distinse ale urbei crescuseră deosebit de mult datorită seriozității, competenței

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
farmacie din oraș. Autoritatea, stima de care se bucura și recunoașterea ei ca una dintre persoanele distinse ale urbei crescuseră deosebit de mult datorită seriozității, competenței profesionale, dublate de o căldură umană care emana în toate împrejurările. De când preluase noua funcție, Doina înlăturase total serviciul preferențial și impuse o serie de reguli menite să mulțumească clientela, străduindu-se în același timp să procure o serie de medicamente care veneau din import și erau foarte căutate de cei aflați în suferință. Deși toate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
doză de optimism, ca o încredințare de grabnică însănătoșire. * În dimineața despre care vorbim doctorul Teodoru trecu zorit prin saloane. Apoi, retrăgându-se în cabinet începu să dea telefoane acasă. Încercă o dată, de două ori, de trei ori, nimic. Ori Doina decuplase telefonul, ori nu mai era nimeni acasă. Ieși din cabinet și întâlnind-o pe asistenta șefă îi comunică din mers: Lipsesc zece minute! Urcă în mașină și porni spre casă. Cu gândurile împrăștiate, atenția îl părăsi pentru o fracțiune

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
pe buzele acestuia însoțită de un semn al unui pumn amenințător ieșit prin geamul deschis, dar în loc să-i reproșeze, îi mulțumi în gând că scăpaseră amândoi teferi. Ajuns acasă, rămase stupefiat. Chiar lângă cuierul de la intrare, era o valiză, pardesiul Doinei pus peste ea și un pachet de cărți, care erau desigur cărțile de școală ale Biatricei. Nimic nu era mișcat de la locul său, dar valiza și cărțile fetei arătau că familia era pe cale de a se destrăma. În acea clipă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
devoreze. Zăbovi un timp în vestibul, fără să știe pe ce drum să apuce, învălmășit, răscolit, căutând parcă adăpost pentru sufletul său ce pășise într-un imperiu al întunericului. Ieși din casă. Primul gând îi purtă pașii către farmacie. Colegele Doinei îi spuseră că șefa trecuse pe la serviciu cu puțin timp înainte anunțându-le că își ia câteva zile din concediu. Alergă la mama Doinei. Aceasta îi destăinui că fiica ei îi spusese că pleacă la o conferință la București. Deci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
într-un imperiu al întunericului. Ieși din casă. Primul gând îi purtă pașii către farmacie. Colegele Doinei îi spuseră că șefa trecuse pe la serviciu cu puțin timp înainte anunțându-le că își ia câteva zile din concediu. Alergă la mama Doinei. Aceasta îi destăinui că fiica ei îi spusese că pleacă la o conferință la București. Deci nu-i dezvăluise adevăratul mobil al părăsirii căminului conjugal". Derută totală. Unde să o caute. Trebuie neapărat să vorbească cu ea, să o implore

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
la spital pentru a se informa dacă sunt cazuri urgente și, în jurul orei zece porni la drum. Avea de străbătut cu mașina o cale de peste 150 de kilometri, timp suficient să-și întocmească un dialog mental cu ai săi, dacă Doina nu i-ar fi luat-o înainte să le detalieze întreaga poveste. La intrarea în Focșani, după nici un kilometru parcurs pe șoșeaua de centură, avu o pană de cauciuc. Asta îi mai lipsea. În cele din urmă, încărcat nervos, ajunse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
casă vizibil zorit. Își roti privirile prin prima încăpere, apoi prin a doua, chipurile din dorința de a-și revedea căminul părintesc dar el, de fapt își căuta soția și fata. După toate aparențele nu se aflau aici. Rămase descumpănit. Doina nici nu se gândise poate să vină la părinții lui. Pentru a-și motiva prezența le spuse părinților că avusese treabă într-un oraș din apropiere și a dat o fugă să-i vadă ce mai fac, cum o duc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
are o mie de treburi care îl așteaptă și efectiv, nu poate. Nu stai și tu câteva ore, îi spuse mama lui, am mai fi vorbit, ne-am fi sfătuit în unele probleme... Nu ne-ai spus ce mai face Doina și Beatrice?... Bine, bine, îngăimă el fără convingere, fiecare cu treburile lui: Doina cu farmacia, fata cu școala... Suntem copleșiți de problemele de serviciu, care apar zilnic. Mai luați-vă și voi un concediu. Poate ar trebui să veniți cu toții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
stai și tu câteva ore, îi spuse mama lui, am mai fi vorbit, ne-am fi sfătuit în unele probleme... Nu ne-ai spus ce mai face Doina și Beatrice?... Bine, bine, îngăimă el fără convingere, fiecare cu treburile lui: Doina cu farmacia, fata cu școala... Suntem copleșiți de problemele de serviciu, care apar zilnic. Mai luați-vă și voi un concediu. Poate ar trebui să veniți cu toții la toamnă, să mai stăm și noi la taifas, ca altădată, sub mărul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
accidente. Din poartă, îi mai spuseră: Cum ajungi, să ne dai un telefon, ai auzit? El confirmă că a înțeles mesajul lor și porni pe drumul de întoarcere, mai întunecat de cum venise. Nu știa ce să creadă. * În acest timp, Doina, găzduită de verișoara ei Natalia, la doar două case de locuința ei, avea sub observație orice mișcare din preajmă. Descifră din întreaga comportare a lui Teo o neliniște exprimată în gesturi, în crispări, în izbirea dușmănoasă a portbagajului mașinii... Era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
unele din ele chiar mai apetisante, și nici una nu l-a atras, cel puțin așa mi-a spus. Și tu l-ai crezut? De ce să nu-l cred, când nu mi-a dat nici un motiv de care să mă îndoiesc! Doina, Doina, am convingerea că a fost un accident. Încearcă să uiți, să ierți, nu, nu acum imediat, ci în timp. Teo e un om deosebit. Descoase-l, vezi ce l-a mânat către această cădere. * Doina dormi și noaptea de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
din ele chiar mai apetisante, și nici una nu l-a atras, cel puțin așa mi-a spus. Și tu l-ai crezut? De ce să nu-l cred, când nu mi-a dat nici un motiv de care să mă îndoiesc! Doina, Doina, am convingerea că a fost un accident. Încearcă să uiți, să ierți, nu, nu acum imediat, ci în timp. Teo e un om deosebit. Descoase-l, vezi ce l-a mânat către această cădere. * Doina dormi și noaptea de duminică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
care să mă îndoiesc! Doina, Doina, am convingerea că a fost un accident. Încearcă să uiți, să ierți, nu, nu acum imediat, ci în timp. Teo e un om deosebit. Descoase-l, vezi ce l-a mânat către această cădere. * Doina dormi și noaptea de duminică la Natalia. Încă înainte de ora șapte auzi mașina lui Teo. Pleca la spital. Recunoștea mașina după mersul motorului. O rodea însă întrebarea: Unde a fost ieri toată ziua?" Avusese o noapte de calvar. Dimineața găsi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
Teo, apoi trecu pe acasă să-și ia cele necesare pentru serviciu. Beatrice o însoți o bucată de drum. La despărțire, fata îi spuse: Mamă, eu vreau să fiu cu voi amândoi!... și se depărtă de mama ei în fugă. Doina observă că din ochii fetei, ca niște boabe de rouă, se rostogoliră mai multe lacrimi. Intră în farmacie cu aerul unui om răvășit. Paloarea feței ei trăda zbuciumul interior. Evitând cu abilitate privirile întrebătoare se strădui să acopere cât mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
începu o nouă zi de muncă. * Seara, când Teo parcă mașina văzu lumină în casă. Îi era frică de prezența unor nechemați. Hoții știu mai bine când casa e bună de jefuit. Deschise yala cu grijă. Când o văzu pe Doina, se liniști, dar avu în același timp un șoc. Reuși să articuleze totuși: Sărut mâna! Doina nu-i răspunse. Supărarea ei înnegurase întreaga casă. Teo nu insistă. Găsi că e mai cuminte să aștepte verdictul, privitor la cele ce vor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
era frică de prezența unor nechemați. Hoții știu mai bine când casa e bună de jefuit. Deschise yala cu grijă. Când o văzu pe Doina, se liniști, dar avu în același timp un șoc. Reuși să articuleze totuși: Sărut mâna! Doina nu-i răspunse. Supărarea ei înnegurase întreaga casă. Teo nu insistă. Găsi că e mai cuminte să aștepte verdictul, privitor la cele ce vor urma, de la aceea care avea toate drepturile să pronunțe sentința. După ce se asigură că fata se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-i răspunse. Supărarea ei înnegurase întreaga casă. Teo nu insistă. Găsi că e mai cuminte să aștepte verdictul, privitor la cele ce vor urma, de la aceea care avea toate drepturile să pronunțe sentința. După ce se asigură că fata se culcase, Doina reveni în sufragerie și, deși îl văzu îngândurat, porni o discuție lămuritoare: O fac pentru Beatrice și pentru gura lumii. Vom locui sub același acoperiș, cum s-ar spune sub imperiul aparenței. Rufele murdare se spală în familie, așa se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
sub același acoperiș, cum s-ar spune sub imperiul aparenței. Rufele murdare se spală în familie, așa se spune, nu? Și ale noastre au nevoie de atâta apă și săpun... Și, ridicându-se din fotoliu, plecă spre camera ei. Stai Doina, stai o clipă! Îți vorbește acum, dacă așa vrei să mă consideri, cel tolerat... Ce trebuie să mai fac ca să mă achit de obligațiile unui om îndurat sub acest acoperiș? Nimic! Tot ce ai făcut e mai mult decât suficient

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
Teo rămase în sufragerie fără replică, urmărindu-i pașii și gesturile urmate de închiderea ușii care-i zgudui întreaga ființă. I se părea totuși că o luminiță, mică ce-i drept, al cărei licăr abia se zărea, venea de undeva. Doina amintise numele fetei. Înseamnă că pentru ea o făcea. Putea oare să spere că această casă se va mai umple vreodată de o lumină adevărată? Când? Numai Dumnezeu știa... Dar spera... 9 E ra într-o zi de vineri după

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]