KorAP: Find »[drukola/base=dos & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...52 53 54 ...292 >

7,291 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406

ieșeau aburi de țuică și de tutun Înăuntru era cald glasul lăutarului schelălăia Săbărelu-i cu dulceață trece iarna și nu-ngheață cîntecul preferat al bunicului ce chefuri trăgeau ei pe vremuri cu fudulii și momițe de berbec pe Griviții În dosul gării aveam nouă ani cînd am văzut mîinile ciolănoase și negre pe pulpele slăbănoage ale fetei cu fusta sumeasă pînă la gît găzarul o Înghesuia acolo la intrarea În grădina de vară ea necheza ca o iapă și lăcrima de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
utopic că Îmbătrînirea și moartea Încep cînd privirile celorlalți nu ne mai caută mîinile lor nu ne mai ating viața grețoasele ei obligații trăim Într-o fundătură În devălmășie cu trei patru prieteni ne cunoaștem și pe față și pe dos pînă la exasperare cum să mai aprinzi curiozitatea tentația am nevoie de neprevăzut ca de aer o petrecere o călătorie un scurt concediu miracolul se poate produce oricînd ai altă identitate sau nu mai ai identitate și mai bine ești

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
chiar un vis cu tîlc, asta e soarta artistului. Toți sîntem sacrificați lent sau brutal, n-are importanță. Există nenumărate forme de a ucide artiștii, poate unde sîntem mai vulnerabili, exaltați, cabotini, alteori introvertiți, imprevizibili, un fel de clovni pe dos, dacă vrei, cum să-ți spun, noi rîdem și plîngem pe dinăuntru. Nu sîntem ca toată lumea, nu ne Înscriem În baremul unei unanim acceptate normalități; geniul se plătește cu nenumărate infirmități. — Vai, ce emoționant, nu știam că ești și poet

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448

însă nimic. Dea lungul zidurilor ciuruite de gloanțe se întindea un gang în formă de U, sprijinit cu grinzi de lemn. După-amiaza mă proțăpeam în mijlocul curții și trânteam pe dalele murdare tigaia cu care se ducea mâncarea la găinile din dos. Imediat apăreau priviri încărcate de ură la ferestrele de la bucătărie. Nu simțeam, de fapt, nici bucurie, nici teamă, pur și simplu lăsam tigaia aia să cadă de la înălțimea umerilor pe caldarâmul de culoarea șobolanilor, apoi rămâneam în mijlocul ecoului. Încă nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
el în gang și am văzut pe cineva în oglinda lui, l-am scăpat pe jos. S-a spart în bucăți pe scândurile butucănoase. M-am aplecat deasupra lui și chipul meu se clătina în mulțimea de cioburi. Așadar, în dosul curții era un șir de șoproane. Acolo erau adunate relicvele războiului, ca amintire. Arătau precum cabinele dintr-o stațiune părăsită, dar nu am ajuns la această comparație decât mult mai târziu. Pe vremea aceea, nu aveam încă nevoie de ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
Grădină. Lui îi atârna pe burtă o pungă de piele plină de cuțite încă neascuțite și deja distruse, căci le alegea numai după inspirație. Pe unele le ascuțea de mai multe ori, pe altele niciodată. După fiecare „meștereală“ dispărea în dosul perdelei murdare pe care se vedea mai bine de o jumătate de oră umbra lui aprinzându-și țigara, luând o dușcă de băutură sau nefăcând nimic. Perdeaua aceea era ca un ecran de cinematograf, bătut uneori de vânt. Între timp

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
pe scaune. Apoi arunca în veceu resturile mucegăite ale mâncării de săptămâna trecută și gătea alta, la fel. De cele mai multe ori mă feream să dau ochii cu ea. Purta uniformă; se numea Helga. Rareori dormeam în același loc. Peretele din dosul camerei era acoperit de un singur tablou uriaș. În rama neagră, nu era nimic altceva decât un lac, nori și luna plină. Adâncimea norilor înghițea lumina veiozelor de aramă de pe perete, așa că în cameră era mai tot timpul amurg. Celălalt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
a fost un mare dansator, dar în vremuri ca astea e mai bine să mori. Ascultă ce-ți spun. În timp ce plecau am mai auzit că vor veni autoritățile, apoi sora, și să-i aștept neapărat, dacă se poate chiar în dosul ușii. Dar eu m-am întors în cameră și m-am așezat pe scaun, cu ochii ațintiți asupra leilor. Am privit de-a lungul camerei pe fereastră, printre cei doi platani, la acoperișurile de peste drum și am văzut altceva. Ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
preotul a spus că numai Satana bărbierește cu mâna stângă. Asta i-a mai lipsit! I-au tras nenorocitului o bătaie soră cu moartea, apoi l-au alungat din sat. L-au găsit a doua zi la marginea păduricii, în dosul capelei. S-a spânzurat, pentru că ăla era al șaptelea sat unde pățea la fel. Nimeni nu s-a atins de el, așa că după-amiază ciorile bisericii începuseră deja să se înfrupte din carnea lui. Iar noi, copiii, am împușcat ciorile cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
copacii și totodată oglindirea chipului ei. — Minunat - am spus eu, dar atât de încet, că sigur nu m-a auzit. Am învățat în câteva zile să scriu și să citesc, iar din clipa aceea am primit o cameră separată în dosul magaziei, unde puteam să învăț în singurătate. Într-o seară, le-am spus celor din dormitor să nu mă mai urască, apoi mi-am luat așternutul și m-am mutat definitiv de acolo. Am tras două fotolii și așa m-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
brutală, știința - milostivă. Doar asta desparte trasul în țeapă de scaunul electric și copilul de omul adult, ceea ce veți deveni și dumneavoastră în curând. Noi nu facem sacrificii pe altarul științei strivind cu o piatră capul unei găini șterpelite din dosul casei. Vedeți bine cu toții? Acesta este coșul pieptului. Și până acuma nu a curs nici o picătură de sânge. Știința nu mânjește. Dați-mi vata, vă rog. Ceea ce vedeți aici nu e altceva decât inima. Care pompează. Funcționează. Trimite sânge în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
amintire sau vei croi o pătură din materialul acela moale. Eu le-am schimbat în albul și negrul de pe mine. — Sunt ultimele haine pe care le mai croiesc - a spus Benjamin în timp ce eu mă dezbrăcam ca să-mi ia măsura în dosul paravanului înfățișând Decăderea Domniei Lebedelor. O fac numai de dragul lui Adél. Căci eu i-am croit pe vremuri cel mai important costum din viața ei, când tu încă nici nu te născuseși. Acesta va fi singurul lui urmaș. De croiuri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
Unii din cei de față își mai amintesc de asta! Le-a promis în schimb cinci urși, numai să fie niște păuni puternici, pentru că voia să-i înhame la sania noii lui amante. Apoi s-au urcat în sanie, în dosul păunilor legați câte zece, și s-au luat la întrecere cu tramvaiul. Iar vatmanul știa că, dacă-și voia binele, trebuia să cedeze, iar țiganii și-au primit cei cinci urși, numai buni de dans, fiind că i-au adus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
de capul lor. Nu-i bai. Așa cum te văd, comoara mea, sigur a avut șapte amanți. Și nici n-am exagerat cu asta. Poți să ai încredere în mine. Rujul îi însângera colțurile buzelor. Cum stătea în colivia ei, în dosul sticlei, nu mi-era teamă de ea. Îmi trezea doar milă. — Bine, atunci imaginează-ți că eu sunt mama ta. — Nu pot. Numai un pic, bine?! a țipat ea brusc. — Îmi imaginez. — Nu așa! Cu „m“ mare, cum zice poetul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
tot, iar ceilalți se holbau la câte feluri ies din mămică și în ce cantități. Apoi a băut apă proaspătă, rece, ca să nu înnebunească de tot, i-a luat pistolul șefului de gară și s-a furișat în desiș. În dosul storurilor trase din sufragerie - trei gemeni Ulrich își făceau bagajele, iar mama i-a împușcat pe toți trei. Károly: unul. Brigadieri: altul. Șeful de gară: încă unul. Mama: trei. În total șase. Nu-i așa? — Ba da - am spus eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
ocrotitorului. Era Păstorul cel Bun. Nu Păstorul Necunoscut, ci, cu neobrăzare, Păstorul cel Bun, cocoțat pe o coloană în stil doric, înconjurată de bănci, în amintirea țăranilor răpuși de holeră la întemeierea Băilor Vechi. Iar mai jos, pe malul din dosul pieței, era o singură vilă. Cu debarcaderul, cu pontonul și cu cabinele lângă ea. Deasupra porții se bălăngănea o „Amintire din Stațiune“, iar în vitrină, niște fotografii prăfuite, vreo trei. Se vede că va trebui să aștept din nou, mi-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
a fost fotografia mea cea mai reușită. Era în patru labe prin zăpadă, cărând în spate o curvă ordinară care sufla într-un tub de orgă. Dacă-mi amintesc bine, era un fa. Nu se vedea decât atât, iar în dosul lor ușa de la biserică ieșită din țâțâni, ca la nunta Satanei. Am expus cu șaisprezece pe șaizeci, deci i-am dat adâncimea cerută, și am mărit chiar în ziua aceea cincizeci de exemplare, cu inscripția „Crăciun fericit“, ca felicitări, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
dacă totuși nu a meritat, dincolo aceste mărunțișuri vor ieși imediat la iveală. Eu nu pot să fac pentru dumneavoastră mai mult decât să-mi intitulez unul dintre tablouri «Sacramentul Euthanasiei». Vă voi picta pe dumneavoastră, cum vă pregătiți în dosul cortinei, dar nu luați asta ca încurajare din partea mea. Am ars deja o mulțime de tablouri nereușite.“ Seara s-a posomorât. Priveam pe furiș, suspicioși, plini de teamă. Atunci am discutat prima oară serios despre moarte. „Dar și-a imaginat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
Nimic. Mă duc la animale. Ele trăiesc. Le lovesc. Nici nu se mișcă. Le strălucesc doar ochii, ca gheața. Mă foiesc luni întregi în jurul lor. Insistent. Mă întorc zi de zi. Le duc la lumina ferestrei. Sub ele pânza, în dosul lor nu știu ce, iar ăsta e doar primul tablou, vai, Doamne. Intră Bódog Artúr, îmi aduce un ceai. — Nu-ți face griji, nu înțelegem nici noi - îmi spune el. Și atunci observ că în celălalt tablou, în aceeași locuință, un copil

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
Zăpada însăși. Eu ce-mi mai croiam drum prin ea. Uneori până la Igor, iar până la Iosif și Fratele său zi de zi, ca un animal polar. Iar când mă întorceam acasă, puteam s-o iau de la început. Simțeam că, din dosul florilor de gheață, mulți credeau că mi-am pierdut mințile. Se vorbea că parohul a predicat săptămâni întregi numai pentru cantor și c-au băgat morții în cămară, să păzească făina până la primăvară. Cum a început să se topească, m-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
de la magazin, cenușie și fărâmicioasă, ca la institut. Am uitat din nou să cumpăr zahăr, dar o iau de parcă am fi fost săraci. Engelhard mestecă în cafeaua lungă și slabă cu ochii pierduți în gol. — La Eberhart toate erau pe dos. Locuiau cel puțin două trupuri într-un singur suflet. Adeseori cred că eu i-am furat lumina ochilor, la schimb sau de adio sau cine știe de ce. Pentru că, până să mă fac mare, el dansa deja cu Edit și a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
zi a intrat în atelier un bătrân. Era desfășurată tocmai pânza cu Lacul la asfințit. S-a oprit în fața ei, o privea și bătea din picioare. Clătina din cap, dar n-a scos nici un cuvânt. Eu m-am ascuns în dosul ursului, să nu mă vadă. Îl priveam de acolo și aproape plângeam. Engelhart nu știa ce să creadă, dar n-a intervenit, cum nu intervenea niciodată — E vreo problemă? Vă nemulțumește ceva? l-a întrebat el plin de speranță pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
decât el în atelierul din stațiunea balneară. Din cap până-n picioare, chiar în costumul acesta, să zicem în fața sobei. Ar fi și caracteristic, pentru că el, la balul feroviarilor, începe să danseze întotdeauna de la sobă. N-am îndrăznit să ies din dosul ursului. Oricum va veni după-amiază după fotografii, și poate atunci. După ce bătrânul a plecat, Engelhard a încercat să mă liniștească, dar nu trebuia. M-am liniștit plângând. Nu înțelegea nimic. — Rar întâlnești oameni ca ăsta - mi-a spus el. Trebuie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
am vreme - i-am răspuns eu. Fotografia să fie perfectă. Alerg după cumpărături. O să încerc să gătesc măcar o dată în viață ceva ca lumea. Azi cinăm în trei. — Unul ca el merită - s-a consolat el. M-a întors pe dos. — Da, merită! i-am mai strigat eu din ușă și am alergat să mai găsesc chifle proaspete la brutărie. Cu șuncă și cașcaval în ele. Și câte ceva pe lângă ele. După-amiază i-am aplicat pe dos ștampila cu „Amintire de la Domnul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
el. M-a întors pe dos. — Da, merită! i-am mai strigat eu din ușă și am alergat să mai găsesc chifle proaspete la brutărie. Cu șuncă și cașcaval în ele. Și câte ceva pe lângă ele. După-amiază i-am aplicat pe dos ștampila cu „Amintire de la Domnul...“ și i-am scris numele deasupra punctelor, literă cu literă: Szén Károly, apoi l-am șters cu o linie și am scris deasupra, corect: Szén Pál. Am stat de vorbă până în zori. A fost impresionat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]