1,466 matches
-
exil, că au decis să locuiască acasă deși sunt oameni ai lumii, ei scriu despre țara lor, paradoxală tocmai datorită fermenților exotici ai naturalității care abia de ating zveltețea civilizației. Scriu cu durere sau cu umor, tăios sau dimpotrivă, cu duioșie. Ceea ce rămâne despre țara lor din scrierilor a lor este asemeni unei chirurgii: se arată tumorile, chisturile, excrescențele, anomaliile tocmai pentru a elibera trupul țării lor de exotica povară a prostiei, a încremenirii, a inadecvării, a trivialității, a nepăsării, a
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
după ce primise zvonurile urgiei ce va să-l cuprindă, totuși înțelege să se întoarcă în țară acolo unde trebuia să-și slujească comunitatea lui. Are pentru această comunitate din România sentimente de fiu dar și de părinte. O iubește cu duioșie, se interesează de soarta ei, suferă pentru dezbinările ei, luptă pentru idealul unui stat în Țara Sfântă, militează pentru cultura și spiritualitatea ei, intervine insistent pentru redobândirea a ceea ce a pierdut. După holocaust, când America oferă evreilor ajutoare consistente, Șafran
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
absolut ("Beat turtă!"/ "Mânios Dunăre"; Deștept minune mare!; Era o făptură frumoasă, frumoasă, frumoasă! / Avea un zâmbet laaaaarg!). Expresivitatea mijloacelor lexico-sintactice este actualizată prin termenii colocviali și argotici, prin derivatele lexicale. Sufixele diminutivale și augmentative dezvoltă o funcție hipocoristică, exprimă duioșia sau atitudinea ironică a emițătorului, asemenea derivatelor antroponomastice (Guliță, Ioniță, Angheluș). Substantivarea adjectivelor potențează forța expresivă a textului, grație detașării însușirii pe care obiectul o posedă (a se compara om sătul cu Sătulul... din proverbul: "Sătulul nu crede celui flămând
Lingvistică și terminologie: hermeneutica metaforei în limbajele specializate by Doina Butiurcă () [Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
sora ta Sfânta și pura simplitate. Doamnă Sfântă dragoste Domnul să te salveze cu sora Sfântă ascultare. Preasfinte virtuți Domnul de la care veniți și purcedeți să vă salveze pe toate”. În poezia franciscană vibrează tonalitățile înalte ale rugăciunii afective din duioșia inimii rănite de suferințele Mântuitorului, dar și din bucuria luminoasă a Învierii Lui. „Cântecul fratelui Soare și al tuturor creaturilor”, „Simplă rugăciune”, „Laudă pentru toate orele” exprimă suav și sincer căldura contemplației mistice. Dar întâlnim și accente și nuanțe grave
Franciscanii în Ţara Românească by Consuela Vlăduţescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100986_a_102278]
-
grijilor legate de muncă și de foame. E un băiat bătăios, certăreț, care-și disputa cu înverșunare partea lui din micile furtișaguri la care se dedau copiii tuturor satelor în vagabondajele lor. Mama, pe care Benito a iubit-o cu duioșie, a avut grijă să-i asigure o învățătură temeinică. A studiat la colegiul Salesienilor din Faenza, unde disciplina era strictă, iar tratamentul diferit al elevilor - regulă. Mussolini era mândru și certăreț și obișnuia să-i spună mamei că „Într-o
Al doilea război mondial : Holocaust, rasism, intoleranţă şi problema comunităţilor evreieşti din România şi Italia : ghid pentru predarea istoriei holocaustului în liceu, cu ajutorul platformei on line by Serinela PINTILIE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101009_a_102301]
-
cu fecioara acoperită de dantele ghemuită în pat, nu se simte în largul lui, ci se arată șovăitor, încurcat. Fără îndoială, explică Maupassant, pentru că simte "vag cât de primejdioasă e această luptă și ce mlădioasă stăpânire de sine, ce vicleană duioșie e necesară ca să nu atingi niciuna din pudorile delicate, din infinitele gingășii ale unui suflet feciorelnic, hrănit cu visuri". Plin de blândețe așadar, tânărul prădător îngenunchează lângă patul soției sale, îi ia mâna și i-o sărută cu respect. Îi
Istoria flirtului by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
plimbau pe aleea baroanei, el vorbind de viitor, ea cu ochii plecați, privind urma prăfuită a piciorului mamei ei". Odată stabilită ziua nunții, "așteptau clipa hotărâtă pentru unirea lor fără o nerăbdare prea vie, dar învăluiți și legănați de o duioșie încântătoare, gustând farmecul delicat al celor mai neînsemnate mângâieri, al strângerilor de mână, al privirilor pătimașe, atât de lungi încât sufletele lor păreau că se contopesc, tulburați de dorința nehotărâtă a marilor îmbrățișări". În ciuda acestei libertăți, cei doi logodnici știu
Istoria flirtului by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
o înțeleagă și pe care să-l înțeleagă din vorbe rostite pe jumătate, abia șoptite. Însă Catherine nu întâlnește niciunde un astfel de bărbat. Nu e îndrăgostită cu-adevărat. Cel mult, simte uneori o urmă de dorință, un "soi de duioșie, pe jumătate prietenie, pe jumătate dragoste", ce o face "să-și dorească să fie strânsă-n brațe de un băiat". Mai mult, Catherine știe că o căsătorie îi va aduce un statut social, dar îi va răpi libertatea, pe care
Istoria flirtului by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
să reamintim că Franța este încă la acest sfârșit de veac o țară predominant rurală, foarte atașată de cultura și de tradițiile sale țărănești. În mediul urban, mai cu seamă la Paris, francezii nutresc față de lumea țărănească un soi de duioșie oarecum condescendentă și amestecată cu nuanțe de nostalgie. Într-o perioadă în care unul ca Maurice Barrès se transformă într-un bard al rădăcinilor și înainte ca un oarecare Pétain să facă elogiul gliei "care nu minte", zona de țară
Istoria flirtului by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
senzualitatea, fata se arată în general rezervată, gravă și pudică. În timpul unei plimbări sub clar de lună, cu iola, pe lac, Maxime își declară sentimentele, iar tinerii își jură în secret credință unul altuia. Când tânărul provincial își întinde cu duioșie spre ea brațele deschise, Maud, ca o fetișcană neștiutoare și neprihănită, se ferește de această îmbrățișare cum nu se poate mai castă, menită să le pecetluiască logodna. Nu îi permite viitorului soț mai mult decât un sărut nevinovat pe frunte
Istoria flirtului by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
călătorind, prin Europa sau prin America. Simone de Beauvoir, care muncește pe rupte, nu trăiește decât pentru aceste regăsiri. Visează fără încetare la Nelson Algren și îi scrie de mai multe ori pe săptămână lungi scrisori din care se revarsă duioșia și pasiunea. "Iubitul meu drag din Chicago, mă gândesc la tine de la Paris, din Parisul acesta în care-ți simt lipsa [...]. Orașul n-are astăzi niciun farmec, e cenușiu și mohorât, e duminică, străzile sunt pustii, totul are un aer
Istoria flirtului by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
băgaseră într un șopron aveau grijă și le dădeau fân din belșug, iar ei aveau și ovăz pentru ei și îi alimentau cu dărnicie. Când le-au sosit trenul, despărțirea lor de noi a fost marcată de gesturi de adevărată duioșie, semn că ne acceptasem reciproc. Comportarea și ajutorul alimentar primit de la ei a fost ca o mană cerească, aprecia mama, dar și eu, cu mintea mea de adolescent în devenire. Chiriașul un informator La câteva zile după plecarea nemților ne-
Întoarcere în timp by Despa Dragomi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1236_a_2192]
-
România, deși era cel mai înverșunat dușman al său”. În Dicționarul Junimii,Iacob Negruzzi remarcă: „După plecarea lui Maiorescu la București, Eminescu era lectorul autorizat al Junimii. În vreme ce citea versuri, mai ales pe ale sale, el ridica totdeauna ochii cu duioșie spre podele”. Eminescu era unul dintre cei mai sensibili la critică. În poezia Criticilor mei își dezvăluie atitudinea: Multe flori sunt, dar puține Rod în lume au să poarte, Toate bat la poarta vieții, Dar se scutur multe moarte. E
Junimiștii la ei acasă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1686_a_2905]
-
De ce răscoliți cenușa inimii mele ?... Părăsiți-mă... (I, p. 43-44). Tace ca lovit, privindu-l intens pe Quintus când acesta scrie pe tăblițele destinate regelui că-l așteaptă cu drag (II, p. 55). În momentul execuției, se uită cu nespusă duioșie la cel capabil să-i trezească emoțiile cele mai vii (stârnești lacrima unui strigoi - III, p. 80). Cu un ultim gest, sărută capul retezat al tânărului care se plângea că moare înainte de a fi cunoscut îmbățișările. Martorul anacronic al luptei
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
pe rotile. Nu mai are nevoie de terapie intensivă. Patul îi este împins până la frontiera cu serviciul de chirurgie, de unde vine s-o ia în primire o infirmieră. E o femeie de culoare, puțin vorbăreață, care pune în exercitarea meseriei duioșie maternă. Toată ființa ei degajă o înțelepciune calmă, de idol vechi. O cunoscuse la prima spitalizare. Se internase pentru o coelioscopie, un fel de butonieră care îți permite să vezi ce ai în abdomen. Examen aprofundat, dacă există așa ceva, urmat
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
Asta trebuie să trăiască!". Două surori mai mari Aurelia și Cornelia muriseră la scurt timp de la naștere. În satul adormit, acoperit de umbrele nopții, doar o casă era luminată, iar pe uliță cineva cu glas de bariton a murmurat cu duioșie: Încă o fată în casa secretarului, Silvestru. (Trăia Oltea, care deja împlinise patru anișori). Tata, Silvestru Lavric (1900-1953) aștepta calm, pe sală, vestea nașterii mele; auzind că mai are o față lăcrimând cu bucurie: Am două flori! Numai să fie
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
cât confort. Mama muncea mult la școală și acasă. În ochii ei citeam mereu durerea, epuizarea. Tata reprezenta echilibrul! Simpla lui prezență aducea calmul, liniștea, încrederea în inimile noastre. Înțelept, bun, protector, l-am iubit mult și îl păstrez cu duioșie și dragoste în inima mea. Am îndurat mizerie, frig, foame uneori, dar eram împreună! Apoi, deodată, în atmosfera de tensiune și neliniște s-a ivit o rază de lumină; S-a semnat armistițiul! Acum aveam voie să părăsim localitatea de
POVESTEA REFUGIULUI MEU. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Elena Codreanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1674]
-
pe o eretică, pe care azi, mâine o vor arde pe rug. Pe de altă parte, firea deschisă a fetei o cuceri și, deși o certa În gura mare pentru toate păcatele nemaiauzite, bătrâna doamnă o privea pe ascuns cu duioșie, mândră de frumusețea și de firea dominatoare a protejatei sale. „Ce vrei?“ Își spunea ea. „Are caracterul tatălui ei. De la un sânge atât de ilustru și de cutezător, nu poți să aștepți altceva. Păcat numai că nu-i băiat. Ce
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
dimineață (7,15 min.), am plecat pe bicicletă pe E85, spre Cârligi. Înainte de Filipești, indicatoarele rutiere mi-au presemnalizat drumul spre destinația stabilită. Sincer să fiu, aveam oarecari emoții care creșteau pe măsură ce mă apropiam, fiindcă mulți vorbesc cu dor și duioșie despre locul venirii lor pe lume, numai eu nu mai fusesem pe acolo, nu mă legau de el nicio amintire proprie. Atent la indicatoare am trecut de CASA DE CULTURA RADU BELIGAN, (prin anagramarea denumirii satului GALBENI, component ca și
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
încântă încă. Pentru celelalte sunt gata să cer scuze... Sunt un apolitic de stânga A.B.Domnule Mircea Sântimbreanu, vă invit să privim puțin înapoi, spre Editura Albatros și perioada în care ați fost acolo director: cu mânie sau cu duioșie, nu-mi dau bine seama... Într-adevăr, am fost director la Editura Albatros până la data memorabilă de 7 ianuarie 1986. Desfacerea contractului de muncă a fost "cadoul" pentru ziua mea de naștere. Aceasta, după 12 ani în care, ca și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
ascult neîncetat. Nu-mi dispărea însă, sentimentul acela de puști părăsit. Sau poate... răzgâiat? M-a scos din nedorita melancolie o surioară ce mi-a oferit o poză de-a Mamei ce arbora un zâmbet larg, plin de dragoste și duioșie; mie îmi era adresat - nicio altă poză nu ar fi fost mai potrivită, niciun alt dar nu ar fi fost mai prețios! Mama m-a văzut, mi-a simțit frământarea și a venit de mi-a șters lacrimile de pe obraji
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
relatarea cu Carmen Sylva, venită de departe, aducând cu ea poezia vechilor balade și a lăsat să răsară pe pământul României duioase poezii de dor și de bucurie, de suferință și de izbândă; Regina Maria, suflet nostalgic și plin de duioșie, care în « Povestea vieții mele» reînvie lumea vieții de la curțile europene dar și de la curtea noastră regală; Iulia Hașdeu, întruparea unei inteligențe sclipitoare; Veronica Micle, temperament aprins, dar cu duioase scăpărări ale sufletului împletite în poezie... Erau prezente și teme
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
scrisorile noastre s-au Încrucișat, totuși o nespusă plăcere Îmi face scrisul Dvs. care mai totdeauna aduce o veste plăcută. Bunăoară, comemorarea a 50 ani a liceului de fete Fălticeni, din martie viitor (Înființat În 1921, n.n.) o aștept cu duioșie. De pe acum am emoțiile provocate de un trecut Îndepărtat și de amintirea greutăților pe cari le am Întâmpinat, ca să punem pe roate acest liceu, care până atunci funcționa În casa altuia (la lic. de băieți). Fiecare dintre noi cei trei
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
în metaforă. Gheorghe Grigurcu e criticul serios care "nu s-a jenat" niciodată de prezența filonului poetic în miezul ființei, de această perpetuă copilărie a sufletului care e poezia, "tatăl cel aspru" este surprins de fiii mânuindu-le păpușile cu duioșie. Poate să știrbească din autoritate o asemenea slăbiciune dovedită? Doar pentru moment, poate, a doua zi lumea se întoarce la regulile ei aspre, maturul ia frîiele realității imediate, momentul de slăbiciune și fantezie este depășit cu eleganță de toată lumea. A
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
câmpului cu toții. Era o armonie plăcută, că ne Întreceam la prășit. Tata mereu cânta cântece duioase. Ele se numeau: Iisuse călător, Cruce sfântă, părăsită, Pasăre măiastră, Pe drum cu spini Încununat, Blândul Păstor și altele. El cânta și lăcrima de duioșia cuvintelor care-L Înfățișau pe Domnul Iisus și Golgota. Apoi cântam cu toții. Era frumos și plăcut. Și Dumnezeu parcă le sporea pe toate. Tata, fiind bun gospodar, ne Învăța de toate. Iarna și vara. În zile de sărbătoare, după-amiaza tata
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]