11,261 matches
-
reușește să facă gazetărie de bună calitate, nu propagandă de partid. Nu vom întâlni în paginile Dreptății din această nouă serie nici discursuri oficiale, nici articole apologetice. Publicația și-a regăsit intransigența și dramatismul care aveau cândva atât de mare ecou în conștiința cititorilor. Predomină informațiile de ultimă oră, anchetele sociale, analizele succinte și revelatoare ale situației din România. În fiecare număr este prezent Ion Barbu, cu caricaturile sale caustice. Formula grafică (din care nu lipsește policromia) este modernă și elegantă
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/9511_a_10836]
-
și descendentă - cărților purtând marca Dan C. Mihăilescu sunt cumva dependente de o întreagă tradiție a sensibilității ultragiate. Iată de ce reproșurile cronicarilor literari urmează - cu extrem de vagi excepții - un ritual oarecum ready made al ridicării din sprânceană. Consultați selecția de ecouri la volumul al doilea - orchestrată de Dan Stanca, Tudorel Urian, Paul Cernat, Doris Mironescu, Bianca Burța-Cernat, Antonio Patraș, Mihai Iovănel, Andrei Terian, Al. Cistelecan - și vă veți convinge singuri. Stereotipii ambalate colorat, maliții de diagnostician, scrupule teoretice. Am mai spus
Ultimul cincinal by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/9515_a_10840]
-
cu precădere asupra eului propriu, liricul nu rămîne totuși opac la dramele lumii în care trăiește: calmul livezilor de portocali e sfîșiat de explozia unei bombe (Iarnă verde); o mamă își plînge fiul ucis: "ce vesel era cînd a plecat// ecoul pașilor lui n-are să mai sune/ urcînd scara cîte două trepte odată" (Bocet); "moartea stă la pîndă sub măslini" (Pîndă sub măslini). Dar dăinuirea milenară a locurilor poartă în ea speranța păcii; poetul aruncă o punte peste timp, desenînd un
În descendența simbolismului by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/9524_a_10849]
-
în timp ce dreapta, o labă mare arsă de soare, se plimba pe claviatura micuță de două octave. Muzica - misterioasă, insinuantă, ezitantă - abia acoperea gâfâitul burdufului; fraze suspendate, crâmpeie de melodie răzlețe sau - când degetele groase apăsau două clape deodată - urmate în ecou ca de o umbră fidelă. Apoi, cu privirea în pământ, a început să cânte cu o voce răgușită care trecea ca un fir de lână roșie printre notele nazale ale armoniului. Un soi de tânguire cântată, amintind uimitor de cântecele
Nicolas Bouvier L'usage du monde by Emanoil Marcu () [Corola-journal/Journalistic/9507_a_10832]
-
speranța că drumul va fi altul. Complet altul. Nici urletul visceral al muncitorilor care anunța triumfător "IMGB face ordine! Noi muncim, noi nu gîndim". Nici bătăile, nici loviturile aplicate cu bestialitate de regulă în cap, ca să ne iasă gărgăunii, nici ecoul înfricoșător de pe Edgar Quinet al lozincilor devastatoare " Moarte studenților! Moarte intelectualilor!". Nici aplauzele peceriste ale unor femei cu pungi în mîini care se excitau teribil de cîte ori mai luam o bîtă în cap sau un șut în fund, nici
Mai bine golan! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/9557_a_10882]
-
pentru înțelegerea profundă a importanței și a semnificației existenței lor, ne amintim de ele doar în situații excepționale, după care le abandonăm iarăși în uitare. Alteori, reducem totul la o formulă, zarurile au fost aruncate, de pildă, sau, cu un ecou mult mai profund în conștiința și în sufletele noastre, pe aici nu se trece! Dacă la originea primei formulări memorabile știm că stă Cezar, cîți dintre noi mai știu că părintele celei de-a doua este unul dintre miturile României
Eremia și Dan Grigorescu sau despre oameni, legende și eroi by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9595_a_10920]
-
în manualele de astrologie, stăpânul casei: "Lucram pe marginea acestui cuvânt/ Gândindu-i asemănări, deosebiri/ Și deodată el deveni guraliv -/ Un haos cu rostogoliri// De parcă avea spuzenie de guri/ Șiroindu-i trupul, rotocolul,/ Fiecare gură de fapt înghițea/ Sunetul celeilalte, ecoul -/ încât el însuși devenise brusc/ Un continuu, un prelins ecou/ Al unei peșteri universale/ în care mă-nghițeam și eu." Poezia se intitulează Cercul. într-un Turnir medieval se precizează și mediul: "De-atâta liniște-mi părea/ Eu însămi umbra
Aventurile stilului by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/9605_a_10930]
-
cuvânt/ Gândindu-i asemănări, deosebiri/ Și deodată el deveni guraliv -/ Un haos cu rostogoliri// De parcă avea spuzenie de guri/ Șiroindu-i trupul, rotocolul,/ Fiecare gură de fapt înghițea/ Sunetul celeilalte, ecoul -/ încât el însuși devenise brusc/ Un continuu, un prelins ecou/ Al unei peșteri universale/ în care mă-nghițeam și eu." Poezia se intitulează Cercul. într-un Turnir medieval se precizează și mediul: "De-atâta liniște-mi părea/ Eu însămi umbra altcuiva/ Cum șiroia pe zidiri./ Venisem să aprind un gând
Aventurile stilului by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/9605_a_10930]
-
ziua de azi n-a făcut decât să le prelungească, în armonioase polifonii, inconfundabilul ton fundamental. Mi-a plăcut, ani de zile, să citez, cu diverse ocazii, multe dintre versurile acelui ciclu de neuitat și, mai ales, unul de luminos ecou platonician: "Odată am știut să zbor, odată, / Dovadă n-am, dar îmi aduc aminte". Îl reiau acum fiindcă îmi pare că, dincolo de încărcătura emoțională a momentului evocator, concentrează ceva esențial pentru definirea particularului sentiment al lumii pe care întreaga operă
Adrian Popescu - 60 Căutând "Înțelesul minunii" by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/9623_a_10948]
-
viermi care își merită soarta“, nota Urban referitor la decizia președintelui Traian Băsescu de a retrage Legea Sănătății din dezbatere publică. După 25 de zile de proteste, pe 6 februarie 2012, manifestanții obțin demisia premierului Emil Boc. Timp o lună ecourile protestelor de la Universitate au trecut granițele țării, iar mai apoi fenomenul s-a stins încet-încet.
Un an de la protestele din ianuarie. Ai fost în Piață? by Andrei Moisoiu (Google) () [Corola-journal/Journalistic/80384_a_81709]
-
din Morte a Venezia (Moarte la Veneția, 1971) nu poate să nu sară în ochi, mai ales în folosirea clarobscurului, a alternațelor dintre lungile momente de tăcere și limbaj, cîteva cuvinte rămase în suspensie reverberînd printr-un straniu efect de ecou. Ștefan Iordache reușește să confere personajului său întreaga subtilitate sadoveniană, schimbîndu-i însă aerul hedonist-oblomovian în notă frivol-pygmalionescă într-un fel de scîrbă princiară, într-un soi de sarcasm în fața energumenilor, a corupției generalizate, a imbecilității neaoșe, a lipsei de orizont
Ieșirea din scenă a lui Ștefan Iordache... by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8039_a_9364]
-
la cerere, căci n-am vorbit neîntrebată, doamne ferește, și nici să fac pe deșteapta nu m-am apucat. Corespondența cu dvs. se păstrează, ca și textele pe care am lucrat cu toată râvna. Mă voi bucura însă, fratern, de ecourile dvs. editoriale, fiți sigur. Vegheați la calitățile, dar și la defectele care vă sunt proprii. înțelepciunea vârstei să vă țină treaz asupra lor, cu vigilență. Din defecte se poate învăța mai bine decât din calități. în fine, revin la ideea
Actualitatea by Mihaela Mocanu Gâlcă () [Corola-journal/Journalistic/8040_a_9365]
-
intrat direct din idiș, dar poziția lui ar fi fost întărită și de circulația argotică din rusă. Așa se explică, de altfel, unele diferențe de sensuri (între "de încredere" și "ilegal") și chiar de construcție (pe blat fiind un posibil ecou al lui po blatu). Diferențe evidente există mai ales între înregistrările din argoul hoților și cele din literatura lui I. Peltz (semnalate de Iordan); în acestea din urmă, sensul este probabil cel din idiș - "apropiat, familiar, de-ai noștri" (,vrei
Blaturi by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/7709_a_9034]
-
de o tristețe arhaică, străbătând vămi uitate. Cu o rară intuiție, regizorul a prins această coprezență a unor timpuri care s-au sedimentat în memoria celor doi și care devin contemporane în perspectiva morții. Lumea romanței este interbelică, transmisă prin ecou și după 1947 înainte de a se dizolva cu lumea din care a provenit, lumea satului este bogată în cimilituri și coduri organice care fixează ironia la locul ei în cântec. Cel mai des cei doi discută despre căsătorie și moarte
Constantin și Elena by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/7716_a_9041]
-
posedat de cultul stabilității. O privire epicureică, saturată de senzații și generatoare, la rîndul ei, de nesfîrșite voluptăți, trece dincolo de mirajul suprafețelor și se sprijină pe chipul netrecător al lucrurilor. Pictorul caută esențe, ciocănește coaja pentru a asculta, în străfunduri, ecoul arhetipului. Cu fața întoarsă către lumea rurală, către valorile ei atemporale și stereotipe, el visează ideea de arhaicitate, vîrsta de aur a unei umanități care-și neglijează memoria. Dumitriu nu pictează obiecte, ci invocă obiectul. El nu reprezintă șure, bîrne
Rememorări de Sf. Ion by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/7717_a_9042]
-
jur. În Legenda sfântului bețiv, iubita de odinioară a protagonistului "îmbătrînise - era palidă, puhavă, o femeie îmbătrînită, cu respirația grea, surprinsă în timpul unei somn matinal". Multe femei sunt frivole, ispititoare, aducătoare de nenorocire. În Iov, nimfomana Miriam sfîrșește nebună (un ecou al suferințelor soției lui Roth, bolnavă de schizofrenie). În același roman, se remarcă portetul dur al meschinei doamne Skowronnek. Dur este surprins și declinul fizic al unor femei de treabă: soția lui Mendel Singer sau mama lui Golubcik (adulterină, totuși
Un scriitor de neimitat by Mircea Lăzăroniu () [Corola-journal/Journalistic/7720_a_9045]
-
să proclame noul destin al țării. Cei care își trăiau mânia de a nu găsi în acest roman supunerea față de o tradiție, față de imaginile consacrate ale lumii rurale au aruncat anatema, iar când cel care aruncă anatema se numește Iorga ecoul e enorm și lectura condusă pe alte căi. Doar Lovinescu încerca să restaureze contextul fericit și, la o sută de ani după nașterea scriitorului, Edgar Papu: "Iată de ce apariția lui Ion în 1920 a avut pentru noi o semnificație cu
Ce știm și ce ar mai trebui să știm despre Liviu Rebreanu by Cornel Ungureanu () [Corola-journal/Journalistic/7737_a_9062]
-
doar întrepătrunderea razelor, diafană. Atunci,/ noi facem copii de raze. Bucălai îngeri ai razelor/ dintr-o lume aeriană, supramundană." (Popor de raze); În lumea de diamant se face dragoste/ în acest mod: se introduce membrul/ tău erectil, melodios, într-un ecou de vioară.// La rândul tău, și tu gemi,/ străpunsă de un grif de ghitară." (În lumea de diamant aș fugi cu tine, poem încheiat cu următoarele versuri, penibile: "Mirosim fiecare cosinus al celuilalt./ Diamantul e înalt, înalt și foarte invoalt
Sex și mistică by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9631_a_10956]
-
Sibiu 2007. Pe alte scene unde-l văzusem în ultimii ani părea copleșit de oboseală. De data asta însă artistul și-a alcătuit o formație pe măsura complexității propriilor capacități expresive, ca saxofonist, cântăreț, recitator: un nonet capabil să concilieze ecouri din Sun Ra sau Art Ensemble of Chicago cu frazările a doi rapperi (Jalal și Vicelow), fantasmele keyboardistice ale malianului Cheik Tidiane Seck, cele ghitaristice ale francezului Stephane Guéry și suportul solid al camerunezului Raymond Doumbé la ghitară-bas și al
Sibiul rămâne capitala jazzului by Virgil Mihaiu () [Corola-journal/Journalistic/9638_a_10963]
-
și în neliniștea cercetătorului implicat în viața politică și socială, contemporanii primei apariții a romanului Orgolii au întrezărit silueta academicianului Octavian Fodor (1913-1976), specialist în gastroenterologie, medic clujean de prestigiu, cu autoritate civică și științifică impresionantă în anii '60-'70. Ecoul romanului în mediul intelectual clujean s-a amplificat și datorită acestei conexiuni. Ion Cristian e un revoltat intransigent, nemulțumit de lume așa cum e, un meliorist cu ezitări, decepții și melancolii, un orgolios intratabil, om al principiilor morale severe, ca toți
Romanul conștiinței etice by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9633_a_10958]
-
și anume blamarea condițiilor mizerabile în care ne-am aflat cu toții în epoca finală a regimului totalitar din România, zisă "de aur". Ca dovadă avem cîteva texte de rejecție a naționalismului festivist ajuns pe atunci la saturație și încă neistovit. Ecoul imnului național se pierde într-un peisaj crud al indolenței, somnolenței, incuriei, desfigurat pînă la grotesc: "deșteptarea în gara de nord că măturăm culoarele/ astfel se trezesc din somn românii/ care nu mai așteaptă nimic/ nici un tren nu mai vine
Oroarea de realitate by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9654_a_10979]
-
publica în toamna anului 1926. Prima dată se întîmpla aceasta acum aproape trei decenii, în momentul în care, preocupat fiind de anchetele literare din presa interbelică, transcriam demersurile întreprinse în ziarul respectiv și, în paralel, urmăream meticulos cele mai infime ecouri, dar și activitatea desfășurată pe multiple planuri de inițiatorul lor, redactorul paginii culturale, Petru Comarnescu. Dat fiind rolul jucat de viitorul promotor al grupării Criterion în dezbaterile de idei ale epocii, personalitatea lui a ajuns să mă intereseze în cel
Un roman necunoscut al lui Petru Comarnescu by Victor Durnea () [Corola-journal/Journalistic/9649_a_10974]
-
referitor la incriminările care au determinat inițierea procedurii de suspendare, iar prin referendum Președintele este repus în funcție, această situație să conducă necondiționat la dizolvarea Parlamentului." O propunere de bun simț, veți spune. Din nefericire, oricât de mare va fi ecoul ei în rândul societății civile și al cetățenilor capabili de rațiune, ea nu ar trece. Motivul e simplu: în actuala conjunctură, nici o idee de bun simț nu are cea mai mică șansă în fața mașinăriei de vot a conjuraților din pentagonul
Țânțăriada politică by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/9673_a_10998]
-
n-a apărut înainte de Revoluție, ci ulterior, în 1993, când interesul publicului larg și, parțial, al criticii se deplasase către alte forme de discurs: publicistic, civic, politic. O a doua ediție, publicată în 2002 la Dacia, n-a avut nici un ecou, din cauza difuzării și difuziunii limitate. Abia aceasta de față, apărută la aproape douăzeci de ani de la data finalizării ultimei variante (1 aprilie 1988), are șansa de a-și ocupa locul meritat, în rândul celor mai serioase lucrări dedicate postmodernismului românesc
După douăzeci de ani by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9679_a_11004]
-
rol dramaturgic. Kieslowski nu folosește culoare într-un sens estetizant, somptuos ca la, spre exemplu, Peter Greenaway, ci într-un sens muzical, impresionist. Culoarea prezentă nu pe pînză, sau reificată în obiect, ci ca efect luminos, vivant, vibrant răspunde în ecou emoțiilor: tenta albastră a asfaltului șoselei, reflexul albăstriu al lămpii pe chipul Juliei, hîrtia albastră în care e învelită acadeaua cu care se joacă Anna cu puțin înainte de accident, reflexul apei în bazinul în care înoată Julie etc. Albastrul este
Pur și simplu Albastru by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9688_a_11013]