1,494 matches
-
care le va fi voia și pentru podvoade încă să aducă numai o dată pe an până la Iași, iar ce va fi acolo secară și grână și pâine, iar ei să aibă a le vinde acolo și banii să trimită la egumen, ca să aibă a trimite la sfânta marea biserică din Ierusalim". În prezent, manuscrisul original se află în inventarul Complexului Muzeal Bucovina din municipiul Suceava. Aceste danii sunt confirmate de cronicarul Miron Costin în letopisețul său: În iulie 1629, domnitorul Miron
Biserica Barnovschi () [Corola-website/Science/311338_a_312667]
-
Maicii Domnului - Axionița se află în noua biserică. Actuala Mănăstire Dumbrăvele a fost construită între anii 1994-1998, în vremea arhipăstoririi Înalt Prea Sfințitului Mitropolit Daniel, prin osârdia Arhimandritului Pavel Toderiță, care, în data de 6 decembrie 1993 a fost numit egumen la Schitul Dumbrăvele, având ca sarcină reconstruirea schitului; La data de 1 noiembrie 1998 - după finalizarea lucrărilor de construcție a bisericii Schitului Dumbrăvele, Înaltpreasfințitul Părinte Daniel, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a săvârșit slujba de sfințire a noii biserici adăugând hramul
Mănăstirea Dumbrăvele () [Corola-website/Science/312437_a_313766]
-
locul unde se afla ea a fost construită în perioada 1832-1835 o biserică de zid, mai trainică. Ridicarea noii biserici s-a realizat de către câțiva călugări de la mănăstirile Neamț și Secu, ajutați de schimonahia Safta Brâncoveanu și de , prin osârdia egumenului (nacealnicul) Ghervasie, originar din Mănăstirea Neamț. Cheltuielile au fost suportate de trei negustori înstăriți din Piatra Neamț (frații Gheorghe și Ioan Prosie și Vasile Iliovici). Tot în 1835 a fost construit și un turn-clopotniță de zid, cu două etaje. Biserica a
Mănăstirea Durău () [Corola-website/Science/312438_a_313767]
-
locașului boierii Bengești și Maria din Obede (Obedeanu), aceștia au fost îngropați la mănăstire. Actuala mănăstire a fost construită între anii 1654 - 1658 din porunca doamnei Bălașa, care era soția domnitorului Constantin Șerban Basarab. A fost terminată în 1701 de egumenul Popa Luca de la Sfetagora și de Petru Obedeanu care era mare armaș. Conform unei inscripții din 1731, tot atunci au fost zugrăvite tinda și chiliile. Alte reparații au fost făcute în 1812, de Arhimandritul Dorotei Craioveanul și 1856, când a
Mănăstirea Jitianu () [Corola-website/Science/312450_a_313779]
-
S-a zidit din cărămidă, în formă de cruce, în stil brâncovenesc, de meșteri necunoscuți. Nu se cunoaște exact data terminării. Se poate afirma sigur că în anul 1769 era gata, căci la acea dată, ctitorul Tândălescu, devenit între timp egumen, sub numele de Iosif ieromonahul, face un act de închinare a schitului ca metoc al Episcopiei Râmnicului. O pisanie veche ne spune următoarele: „Având râvnă bună, numitul părinte ieromonah Ion ca să facă o biserică de piatră pe cureaua moșiei Sfinției sale
Mănăstirea Logrești () [Corola-website/Science/312451_a_313780]
-
Constantin Nicolae Mavrocordat. Cea mai mare atenție îi acordă ulterior Constantin Brâncoveanu, care începând din 1708 întărește drepturile anuale ale mănăstirii asupra tuturor averilor funciare. Tot în același an acesta intervine pe langă domnul Moldovei, Mihai Racoviță să dea voie egumenului să taie cotul Șiretului pentru a nu lăsa „"acea sfântă mănăstire să se prăpădească fiind cu multă cheltuiala"” . În contextul poziției de avanpost, a vremurilor tulburi și repetatelor inundații, spre mijlocul secolului XVIII mănăstirea decade până la întreruperea vieții monahale. În
Mănăstirea Măxineni () [Corola-website/Science/309506_a_310835]
-
vieții monahale. În 1750 un moment important și cu urmări nu prea fericite în istoria ctitoriei, a fost închinarea ei că metoc "Spitalului Pantelimon" din București de către Grigore ÎI Ghica. Lipsa grijii reale pentru lăcaș (adiminstrarea ei se făcea de către Egumenul Mănăstirii Sf. Ioan din Focșani) a condus la accentuarea decăderii. Au urmat apoi cutremurele din 1802 1838 și 1856 care au tansformat-o într-o ruină. În perioada 1858-1859 sub domnia lui Alexandru Ghica și apoi a lui Alexandru Ioan Cuza
Mănăstirea Măxineni () [Corola-website/Science/309506_a_310835]
-
dacă trebuința cerea să clădească din nou expusă mănăstire sau dacă se poate aduce în starea desăvârșită, buna, prin reparații"”. Pentru a evita prăbușirea zidurilor, în 1859 sunt demolate turlele. Doi ani mai tarziu, clădirile mănăstirii au fost reparate de egumenul acesteia, după cum rezultă din pisania pusă cu această ocazie și care se află astăzi în original la "Muzeul de Istorie" al Brăilei: „"S-a ridicat din temelie acest lăcaș de fericitul intru pomenire domnul Matei Basarab, în trecerea să ce
Mănăstirea Măxineni () [Corola-website/Science/309506_a_310835]
-
în trecerea să ce a avut pe aici cu oștirea. După 220 de ani, fiind ajunsă la ruinare de întâmplările vremurilor de atuncea, acum se văzu iarăși măreață prin bunăvoință prințului Alexandru Ghica și din partea cheltuielii a cuviosului protosinghel Ciprian, egumenul acestei sfinte mănăstiri"” . Între anii 1864-1877 (când datorită deselor inundații și izolării este închisă) lăcașul a funcționat că biserică parohiala pentru sătenii din Măxineni. După retragerea din noiembrie-decembrie 1916, Armata Română a consolidat frontul pe linia Șiretului și în regiunea
Mănăstirea Măxineni () [Corola-website/Science/309506_a_310835]
-
Sturdza, și cu cheltuiala monahului Macarie Hrisoverghi, s-a refăcut turnul porții, înălțându-se alte două niveluri de formă octogonală. Tot în secolul al XVIII-lea a fost adăugat un mic pridvor în fața bisericii mari. În anul 1851, la inițiativa egumenului Acachie, biserica a fost supusă unei intervenții dictată de moda epocii (de inspirație rusească). Au fost adăugate trei turle masive, cu acoperiș în formă de „bulb de ceapă”, dispuse în linie, prin spargerea bolților naosului și pronaosului, precum și a semicalotei
Mănăstirea Dobrovăț () [Corola-website/Science/309112_a_310441]
-
contrastând cu piatra de pe mormântul Doamnei Nastasia. A mai fost identificat în biserică și mormântul medelnicerului Mihu. Biserica dispunea de obiecte de cult prețioase, valoroase documente, manuscrise și cărți, majoritatea acestora fiind trimise în anul 1860 la Muntele Athos de către egumenul Nathanail de la Mănăstirea Zografu. Dintre obiectele de cult valoroase s-au mai păstrat până astăzi numai un Epitrahil (donat de Ștefan cel Mare) și un Epitaf (început în vremea lui Ștefan și terminat în timpul lui Bogdan al III-lea), aflate
Mănăstirea Dobrovăț () [Corola-website/Science/309112_a_310441]
-
sa pomenire. Fost-au sârguitori cu osteneala Dum(nealui) Ștefan Rusăt vel pah(arnic) cu giupâneasa dum(nealui) Marie Sturdza. Leat 7251 (=1743) mart(ie) 5"". Pe partea cealaltă a turnului, inscripția se continuă astfel: ""Fost-au la această vreme egumen Ștefan monah"". Turnul este construit din pereți portanți din zidărie de piatră tencuită cu mortar de var. Pe fațadă sunt arcaturi oarbe, racordate cu rudimente de capitele de forme rar întâlnite. Fundația este alcătuită din piatră de calcar, legată cu
Mănăstirea Dobrovăț () [Corola-website/Science/309112_a_310441]
-
autori consideră că această piatră de mormânt a fost pusă prin 1619-1620 de către soția lui Simion Movilă, Doamna Marghita, călugărită în 1616 cu numele de Melania și decedată în 1622. Clădirea paraclisului a fost mărită în 1851, din inițiativa aceluiași egumen Acachie, fiul preotului Stoianovici din Rusciuc, construindu-se o turlă prin spargerea bolții. Tot atunci s-a repictat interiorul de către zugravul Gheorghe Mavrodin. Cu acel prilej, s-a pictat o pisanie cu următorul text: "„Nu nouă Doamne, nu nouă, ci
Mănăstirea Dobrovăț () [Corola-website/Science/309112_a_310441]
-
pisanie cu următorul text: "„Nu nouă Doamne, nu nouă, ci numelui Tău dăm slavă, acest sfânt și dumnezeesc lăcaș, s-a zidit a doua oară din nou și zugrăvindu-se de robii lui Dumnezeu arhimandritul Acachie sin erei Stoianoviciu Rusciucliu, egumen acestei sfinte mănăstiri, cu cheltuiala și a dumisale, bătrânul Pavel Stoianoviciu Rusciucliu, spre veșnică pomenire, 1851 oct. 28, pe vremea înaltului domn Grigore Ghica Vodă, cu mâna lui Gheorghe Mavrodin.”" Cutremurul din 4 martie 1977 a dus la fisurarea gravă
Mănăstirea Dobrovăț () [Corola-website/Science/309112_a_310441]
-
cu scândură la interior. Cu privire la inventarul schitului , în 1805, schitul era foarte sărăcăcios; „5 chilioare mici, proaste, stricate, clopotniță mică, hambaraș micușor, morișcă cu puțin iezișor” Obiecte de cult la fel; vechi, „cusute pururi”, „cărți rusești”. În 1806, se instalează egumenul Teofilache, care îmbunătățește situația: catapeteasmă nouă, trapezare (sală de mese) cu patru chilii la un loc, ograda împrejmuită cu zaplaze, 12 vite cornute. Treptat starea materială a schitului devine tot mai bună. În 1828; 80 vite cornute, 383 de oi
Biserica de lemn din Căpușneni () [Corola-website/Science/310576_a_311905]
-
chilii la un loc, ograda împrejmuită cu zaplaze, 12 vite cornute. Treptat starea materială a schitului devine tot mai bună. În 1828; 80 vite cornute, 383 de oi, 180 stupi. Numărul calugărilor crește în 1823, erau peste 50. În 1824, egumen era Luca iar, în 1840 egumen era Teodor. Schitul se afla sub conducerea unui monah recunoscut de către sobor, și de către părintele stareț, al mânăstirii căreia îi era închinată. El se numea egumen sau stareț, uneori arhimandrit urmat de ; protosinghel, singhelul
Biserica de lemn din Căpușneni () [Corola-website/Science/310576_a_311905]
-
cu zaplaze, 12 vite cornute. Treptat starea materială a schitului devine tot mai bună. În 1828; 80 vite cornute, 383 de oi, 180 stupi. Numărul calugărilor crește în 1823, erau peste 50. În 1824, egumen era Luca iar, în 1840 egumen era Teodor. Schitul se afla sub conducerea unui monah recunoscut de către sobor, și de către părintele stareț, al mânăstirii căreia îi era închinată. El se numea egumen sau stareț, uneori arhimandrit urmat de ; protosinghel, singhelul, ieromonah (preot călugăr) și călugării, numiți
Biserica de lemn din Căpușneni () [Corola-website/Science/310576_a_311905]
-
crește în 1823, erau peste 50. În 1824, egumen era Luca iar, în 1840 egumen era Teodor. Schitul se afla sub conducerea unui monah recunoscut de către sobor, și de către părintele stareț, al mânăstirii căreia îi era închinată. El se numea egumen sau stareț, uneori arhimandrit urmat de ; protosinghel, singhelul, ieromonah (preot călugăr) și călugării, numiți și părinți. Schitul era sub supravegherea discretă a ctitorului(Safta Bogdan ), sau a urmașilor acesteia . Ca instituție religioasă schitul a fost desființat în 1861, iar biserica
Biserica de lemn din Căpușneni () [Corola-website/Science/310576_a_311905]
-
biserică de curte în stil neoclasic. Banii pentru construcția noului lăcaș de cult au provenit din veniturile Mănăstirii Bărboi de pe urma moșiilor, viilor, caselor și dughenilor deținute de aceasta. De construcția acestei biserici s-a ocupat mitropolitul grec Grigorie Irinupoleos (1764-1846), egumenul Mănăstirii Golia, prin arhimandritul și exarhul Dionisie Vatopedinos. Mitropolitul Grigorie este zugrăvit pe peretele vestic al pronaosului, în dreapta intrării. Lucrările au fost coordonate de arhitectul grec Andrei Karidis și de colegii săi, meșterii greci Atanasie și Gheorghe din provincia Sisanion
Biserica Bărboi () [Corola-website/Science/310582_a_311911]
-
Creangă. Certându-se cu socrul său, el a cerut în martie 1863 arhiereului Chesarie Răzmeriță "Sinadon", locotenentul de mitropolit al Moldovei, să fie mutat la Biserica Bărboi. La 23 martie 1863, diaconul Creangă a încheiat un contract cu arhimandritul Chiril, egumenul mănăstirii, primind ca leafă 48 de galbeni cezaro-austrieci, plătibili de două ori pe an (la Sf. Gheorghe și Sf. Dumitru), un stânjen de lemne și o casă de locuit în ograda bisericii. La 19 și 31 aprilie 1863, el este
Biserica Bărboi () [Corola-website/Science/310582_a_311911]
-
fost călugărit la Huși la 18 iunie 1842, sub numele Calinic, de către unchiul său, episcopul Sofronie Miclescu. A fost hirotonit ierodiacon (23 aprilie 1843), ieromonah (31 noiembrie 1848), fiind hirotesit apoi protosinghel și arhimandrit. Între anii 1851 și 1858 este egumen la Mănăstirea Slatina, când a înființat o școală în satul Mălini pentru copiii țăranilor. La 2 februarie 1855 a fost hirotonit arhiereu titular cu titlul “Hariupoleos". Activează ca membru în Divanul Ad-hoc (1857). Pentru o perioadă, PS Calinic este numit
Calinic Miclescu () [Corola-website/Science/310823_a_312152]
-
februarie 1855 a fost hirotonit arhiereu titular cu titlul “Hariupoleos". Activează ca membru în Divanul Ad-hoc (1857). Pentru o perioadă, PS Calinic este numit ca locțiitor de episcop la Huși (8 noiembrie 1858-15 ianuarie 1861), după care devine din nou egumen la Mănăstirea Slatina (1861-1863). La data de 7 mai 1863, PS Calinic este numit ca locțiitor de mitropolit al Moldovei, apoi la 10 mai 1865 este numit mitropolit al Moldovei prin decret al domnitorului Alexandru Ioan Cuza. În primele luni
Calinic Miclescu () [Corola-website/Science/310823_a_312152]
-
XIX-lea, să fi existat undeva în pădure, în vecinătatea clădirilor actuale. Probabil că în secolul al XVII-lea a fost întemeiată la Prislop școala de învățătură bisericească pentru tinerii care urmau să devină preoți la sate. În anul 1585 egumenul Ioan ajunge mitropolit la Bălgrad (Alba Iulia), iar Teofil devine în 1615 episcop la Vad. Aici în secolul XVII viețuiește Sfântul Ioan de la Prislop. În secolul al XVIII-lea a fost mănăstire greco-catolică. A primit un ultim veșmânt de frescă
Mănăstirea Prislop () [Corola-website/Science/308823_a_310152]
-
a înzestrat lăcașul cu odoare scumpe și moaște. Dintre ele, pe cât se pare, doar o icoană a ajuns până astăzi. Piatra funerară a Zamfirei, sfărâmată în mai multe bucăți, se găsește la Prislop. Ea conținea inscripții latine și chirilice. Doi egumeni, Ioan și Teofil, sunt pomeniți în documente. Nu se cunoaște absolut nimic despre rolul lor în administrarea mănăstirii. Probabil că în secolul al XVII-lea a fost întemeiază la Prislop școala de învățătură bisericească pentru tinerii care urmau să devină
Mănăstirea Prislop () [Corola-website/Science/308823_a_310152]
-
documente. Nu se cunoaște absolut nimic despre rolul lor în administrarea mănăstirii. Probabil că în secolul al XVII-lea a fost întemeiază la Prislop școala de învățătură bisericească pentru tinerii care urmau să devină preoți la sate. În anul 1585 egumenul Ioan ajunge mitropolit la Bălgrad (Alba Iulia), iar Teofil devine în 1615 episcop la Vad. Aici în secolul XVII viețuiește Sfântul Ioan de la Prislop. În secolul al XVIII-lea a fost mănăstire greco-catolică. A primit un ultim veșmânt de frescă
Mănăstirea Prislop () [Corola-website/Science/308823_a_310152]