1,905 matches
-
secretele compoziționale ale tehnicii muzicale elegiace. Să arate, concret și palpabil, ce rafinate îmbinări de sunete și timbre, silabe și cuvinte, durate și pauze, secvențe frastice și lanțuri metrice fac din rostirea elegiei o muzică. Adică, repetăm, o artă. Pentru elegie, ca și pentru oricare artă autentică, mesajul ideatic în sine, pe care creatorul nu urmărește decât să îl comunice, dobândește un sens, cel așteptat de autorul lui, doar scos din ascunzișurile latente ale limbii, care îl tăinuiesc, precum perla extrasă
Lira greacă by Liviu Franga () [Corola-journal/Journalistic/12941_a_14266]
-
pe care creatorul nu urmărește decât să îl comunice, dobândește un sens, cel așteptat de autorul lui, doar scos din ascunzișurile latente ale limbii, care îl tăinuiesc, precum perla extrasă din scoică. În solara lumină, aceea scânteiază. În aceeași lumină, elegia cântă. Nevăzută, cosmică liră. Să ne mai întrebăm de ce mitul lui Orfeu, de oriunde va fi venit bardul, s-a născut în Grecia? * Profesor de limba și literatura greacă veche la Catedra de Filologie Clasică a Facultății de Limbi și
Lira greacă by Liviu Franga () [Corola-journal/Journalistic/12941_a_14266]
-
lui Orfeu, de oriunde va fi venit bardul, s-a născut în Grecia? * Profesor de limba și literatura greacă veche la Catedra de Filologie Clasică a Facultății de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, al cărei recent volum, Elegia greacă arhaică. București, Editura Niculescu, 2002; 208 p., constituie prilejul însemnărilor din Semnalul clasic de astăzi.
Lira greacă by Liviu Franga () [Corola-journal/Journalistic/12941_a_14266]
-
trăi fără griji până la sfârșitul vieții. Un poem ca Lunatecii, ca să dau un singur exemplu, ar ajunge în mod sigur în manualele școlare și ar avea parte de tot atâtea comentarii critice ca După melci de Ion Barbu sau 11 elegii de Nichita Stănescu. Iată însă că Mihail Gălățanu continuă să scrie, și nu într-o stare de seninătate, ci tot mai iritat de frigiditatea estetică a lumii în care trăiește. El și-a pierdut răbdarea și face aproape orice ca să
Mihail Gălățanu și-a pierdut răbdarea by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16780_a_18105]
-
se erijează și în instanță morală? La simpla invocare a unor nume ca Villon, Rimbaud, Verlaine, Baudelaire sau Esenin, se pare că răspunsul e negativ. Trebuie ca o figură arhicunoscută să devină trâmbiță de alarmă în vremuri de opresiune? Părintele Elegiilor nu a fost un mesianic, chit că, între curiozitățile (spre a le numi eufemistic) propagate de înfierbântații „cultului“ se afla și putința descifrării, în unele poeme, oarecum în maniera în care se „citește“ Nostradamus, a evenimentelor din însângeratul decembrie 1989
Între legendă și tratament critic by Gabriel Coșoveanu () [Corola-journal/Journalistic/2425_a_3750]
-
nu este opera regimului comunist, ci opera criticii estetice șaizeciste (Nicolae Manolescu, Eugen Simion etc.). După 1980 sau după 1989 se întemeiază, pur și simplu, alături, alt canon, dacă nu cumva postmodernismul acționează dizolvant față de mentalitatea canonului literar unic. O elegie pentru canon putem murmura și noi, pe urmele melancoliei lui Harold Bloom. În postmodernismul pluralist și relativist nu există un canon unic, nici ierarhii severe, unanim acceptate, pentru că nu există doar un public de elită (al cărui rol decisiv se
Canon după canon by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10885_a_12210]
-
virtual, pe diverse portaluri destinate seducției, au cam același rol. Chiar ironizate fiind, din ele rămâne totdeauna ceva de decantat. Rivalul de moarte al lui Thomason, un anume Alex Supersexy, transpune în proză un cunoscut poem al lui Mircea Dinescu, Elegie la trenurile reci: Dacă un tren te-ar vedea dormind pe șinele lui, s-ar furișa tiptil, tiptil pe câmp, să nu-ți tulbure somnul, vrăjit de frumusețea sa răvășitoare." (pag. 107) Spre deosebire de celelalte cazuri de paradă culturală, sursa nu
Un roman de fițe by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6902_a_8227]
-
cu încetul oferă senzația că universul se poate desfolia cu tact până la miezul tainic, acolo unde respirațiile morții sunt zgomotoase. Un loc în care sugestia nu are alternative. A. R. Deleanu este un artist al stărilor depresive, un poet al elegiilor apocaliptice. Cu toate scăpările, nepotrivirile, uneori trecerile grăbite de planuri ori cu scufundările psihedelice nereușite. Toate acestea pălesc în fața întregului. Iar microromanul lui Deleanu este un pastel al morbideții domestice, în care prea puține discordanțe tulbură poemul morții individuale. Foarte
Un poem apocaliptic by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/4267_a_5592]
-
de vreme / un cer insipid / doar fetele mele au prins trenul / speranței, / mă împac cu mine / îmi aduc aminte de pactul eșecului / cei de dincolo mă recunosc." De dincolo de zidurile de sprijin ale Haifei se aude răspicat cuvântul latin al elegiei Biancăi Marcovici la răscrucea dintre două lumi. Bianca Marcovici, Amprente, Ed. Papyrus, Țel Aviv, 1999.
Retragerea în poem by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/17677_a_19002]
-
Mi-e sufletul de vechi amurguri plin (Lied);/ Tăcut ca vremea, orb ca un mormînt,/ La capătîiul meu de veghe sînt (Veghe);/ Lumea începe și sfîrșește- în mine (Schiță pentru un autoportret);/ Ce vechi sunt vorbele, ce greu e gîndul! (Elegie);/ În tîrgul nostru vechi, pe care-l știm,/ Duc toate străzile spre țintirim (Scrisoare); E-atîta timp în tine de cînd nu te-ai întors!/ Ca niște pietre grele dai clipele- ntr-o parte (Împăcare);/ La marginea de noapte a vieții m-
Alexandru Philippide – pentru totdeauna by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/3140_a_4465]
-
celor două compoziții. Ele dezvăluie predilecția autorilor lor pentru climatul liric, pentru avânturi romantice și zvâcniri de umor. Aceste cvartete s-au bucurat în decursul timpului de interesul ansamblurilor noastre. Cvartetul de coarde nr.1 de Alfred Mendelsohn (1910-1966) - Sonata; Elegia; Fugă - nu înseamnă numai un tur de orizont asupra scriiturii moderne, ci și o deschidere asupra problematicii de mai târziu. Cvartetul de coarde op.4 de Mihail Andricu (1894-1974) marchează orientarea către adâncirea unui filon emoțional românesc și spre obținerea
Incursiuni ?n muzica de camer? rom?neasc? Cvartetul de coarde ?i reprezentan?ii s?i din prima jum?tate a secolului XX by Lumini?a Virginia Burc? () [Corola-journal/Science/83153_a_84478]
-
bucuria vieții. Un critic adevărat, cum e Alex Ștefănescu, știe acest secret (calea livrescă spre fericire) al comunicării permanente dintre biblioteca esențială și viața cotidiană. E un elogiu ceea ce am scris aici? Nu, nu asta aș fi vrut. E o elegie aniversară pentru un cititor profesionist. Prin el se înțeleg și alții.
Aaa! Alex! by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9101_a_10426]
-
mică a copiilor există totul: un cer mic, un soare în miniatură,o biserică mică, de mucava și chiar un Dumnezeu mic căruia să-i adresezi o mică rugăciune. Imaginea Dumnezeului mic, apărut în literatura română în 1931, în volumul Elegii pentru ființe mici, este suficient de îndrăzneață ca să valideze un poet mare. Mai există un autor român pentru care copiii sînt doar niște oameni mari reduși la scară: Caragiale. Goe, Ionel și ceilalți "puișori" sînt niște mici bărbați, cu pălărie
Păpușile lui Eugen Ionescu by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Imaginative/14017_a_15342]
-
apărat de un Dumnezeu mic, face ca ființele mici să trăiască mult mai acut sentimentul neputinței și tragismul existenței. Povara întrebărilor strivește pur și simplu lumea în miniatură, în care totul este din carton, vată și tărîțe. Moartea păpușii și Elegie mică sînt cele două fețe ale morții din lumea mică: într-una "A murit, de congestie pulmonară, / păpușa, madonă de ceară", în cealaltă moare un copilaș "cu păr blond, / cu lumină în priviri / și cu suflet de argint" sau "fata
Păpușile lui Eugen Ionescu by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Imaginative/14017_a_15342]
-
păpușile, care bocesc de-a valma creaturile umplute cu tărîțe și pe cele din carne și sînge. PĂpușile cu care s-a jucat ( în realitate sau în poezie) "ființa mică" Eugen Ionescu nu sînt simplă recuzită, ci modelul omului ionescian. Elegie pentru păpușa cu tărîțe conține, in nuce, toată filozofia ionesciană și scenariul tuturor pieselor sale. Este așadar, o artă existențială și un crez artistic: S-a afărîmat păpușa care mișca mîna dreaptă, cînd trăgeai sfoara stîngă, și piciorul stîng, cînd
Păpușile lui Eugen Ionescu by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Imaginative/14017_a_15342]
-
trist, extrem de departe de cel exaltat de clasici ( frumos și sănătos) sau de romantici ( damnat întrucît genial), un om cu gura strîmbă și pupila bleagă, un om bătrîn, căci, imaginea păpușii înainte de sfărîmare este o caricatură a bătrîneții. Păpușa din elegie este una bătrînă. Iar cînd vine moartea, nu mai poate face "nimeni nimic". Faptul că în universul "ființelor mici" păpușile sînt trase de sfori, că îmbătrînesc și mor și că cei care se joacă cu ele sînt conștienți de asta
Păpușile lui Eugen Ionescu by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Imaginative/14017_a_15342]
-
universul "ființelor mici" păpușile sînt trase de sfori, că îmbătrînesc și mor și că cei care se joacă cu ele sînt conștienți de asta face poezia lui Eugen Ionescu profund originală. După cum originală este și ideea de a spune copiilor elegii, adică de a-i lega de tristețe. Ființele mici din aceste poeme, fie ele copii, păpuși, animale sau obiecte animate, sînt aceleași din teatrul ionescian de mai tîrziu. Adică ființe care cunosc întrebarea DE CE? În Prezent trecut- trecut prezent ( traducere
Păpușile lui Eugen Ionescu by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Imaginative/14017_a_15342]
-
Spre deosebire de dialogul antic, în teatrul de mai tîrziu al lui Ionescu teoria lui Hermogenes o învinge pe cea despre "dreapta potrivire a numelor". Poetul nu și-a luat în seamă cartea de debut, deși nu există nimic mai "ionescian" decît Elegii pentru ființe mici. Încă o dovadă că autorii nu trebuie crezuți pe cuvînt atunci cînd fac aprecieri asupra propriei opere.
Păpușile lui Eugen Ionescu by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Imaginative/14017_a_15342]
-
mulți prieteni s-au desprins din rânduri") și dor după ireversibila mitologie personală (deplinătatea vieții în peisajul transilvan). Alternând ritmul unui amplu melos învăluitor și rima versatilă ce amintesc de dramatismul versurilor târzii ale lui Vasile Voiculescu, cu tropul febrilei elegii eufonice tip "mai am un singur dor" sau "stelele-n cer", Ion Horea se lasă pătruns de misterul morții și al credinței. își exorcizează "marea trecere", pe care de câțiva ani buni o privește-n față, amănunțind-o în cântece
Iconografie transilvană by Geo Vasile () [Corola-journal/Imaginative/10490_a_11815]
-
pe viață și pe moarte, spre cei ce se atașează liricii sale. Poetul s-a arătat, ziceam, lizibil (prin comparație cu majoritatea poemelor sale) în poezia de dragoste citată mai sus. îl regăsesc într-o dispoziție asemănătoare într-o armonioasă elegie a extincției presimțite. pisica va deschide iar fereastra pisica verde și proaspătă ca iarba și în odaia pustie se va strecura și la picioarele stăpânului se va încolăci dormi dormi somnul te duce de pe lume te spală și te piaptănă
Frumosul greu explicabil by Ilie Constantin () [Corola-journal/Imaginative/11075_a_12400]
-
directă, umoristica în sensul thomasmannian al cuvîntului. Amîndoi sînt "dereglați", adică romantici. Pe Cioran îl incită agresivitatea ei de Cezara posteminesciana ("Iubita agresoare...") și visează să fugă cu "iubita lui țiganca" pe "o insulă părăsita". Pe Friedgard Thoma o tulbură elegia "bătrînului domn" și, vicleana, i se prezintă că o fată ce trebuie dusă de mînă prin Paris (mozartianul Là ci darem la mano...). De aici și lungul impas donjuanesc în care curînd se blochează amîndoi: Cioran trece de la echivocul senzual-spiritual
Vînătorul de fuste by Ion Vartic () [Corola-journal/Imaginative/14721_a_16046]
-
Elegiile negre - Apocalipsa nebunilor - I Mă agățasem de acest colac de salvare, pe care-l numisem orgoliu. îl purtam la gât ca pe un colan. îl purtam ca și cum prin el alergau litere de mercur, ca și cum, prin el, aș fi putut reda
Radu Cange by Radu Cange () [Corola-journal/Imaginative/10326_a_11651]
-
Emil Brumaru (Elegie pentru Pino) Cantoane, hălți, pavilioane C.F.R., Closete vechi de scînduri, oh, cotețe, Eterna Servitoare-o să ne-nvețe Ce are-ascunsă coapsa-n izuri crețe, Sînii boltiți cum nici un cer nu e, Gura-i adîncă, limba-n moi povețe, Saliva-n
Poem feroviar by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/11604_a_12929]
-
salonul (sufrageria) și dormitorul, incursiune ce are deseori aerul unei veritabile explorări și este ghidată de două busole: una psihologică, indicând un magnetism erotic de senzualitate orientală, alta estetică, relevând un simț parodic activizat de o atitudine elegiacă". Cu poezia Elegia se deschide volumul de debut al lui Emil Brumaru, Versuri (1970). Aflăm, în această poezie, toate datele și trăsăturile acestui lirism de esență epicureică, în care apetența senzorială și dinamica languroasă a imaginilor se conjugă cu recursul la amintire, cu
Universul intimității by Iulian Bol () [Corola-journal/Imaginative/12494_a_13819]
-
ars poetica a paradoxului sub zodia căruia ființează poetul proiectat dincoace și dincolo de istorie. Este neșansa asumată a scribului de a fi cutia de rezonanță a solitudinii "în inversul propriei existențe". Nu putem încheia aceste scurte impresii fară să amintim elegia "Trist de tristețea cuvintelor". Cartea este depoziția unui poet cu voce arhaică, alexandrină despre sine și strategiile de rezistență și ascundere "în trecut", în numele poeziei. Lamento, rugăciune, penitență, delir oniric a la Gellu Naum, dar și "dreptul la singurătate", cum
Dor de a cuprinde sfera by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/8232_a_9557]