5,930 matches
-
altele, memorabile sunt aici textele polemice (desființarea lui Eugen Barbu, de exemplu, cu Poezia românească contemporană), în care victima este luată ceremonios de departe până la sprintul devastator din final. Altă particularitate este utilizarea conceptualului și abstractului în forme și modulări empirice. „Lui S. îi este familiară gândirea cu concepte și noțiuni”, scria Șerban Cioculescu, „dar ariditatea lor primește corectivul ce l-am numit «debutonat», adică neceremonios, firesc, comunicativ, presărat de glume, deci propriu umoristului de rasă.” Maniera soresciană e de a
SORESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289796_a_291125]
-
ocupând un loc central și trecând alte probleme în stare manifestă/latentă. Teorema 3: Ascensiunea unei probleme sociale în poziția de centralitate împinge pe cea care ocupa această poziție în poziții inferioare. Această teoremă se bazează pe o anumită evidență empirică. Argumentul care o sprijină este următorul: o problemă de o importanță majoră mobilizează masiv resursele, trecând celelalte probleme în stadiile inferioare. Cu cât problema din centralitate este mai importantă, cu atât celelalte sunt trecute spre latență. Situațiile de urgență - război
O nouă provocare: dezvoltarea socială by Cătălin Zamfir [Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
concepte, teorii asupra dezvoltării sociale semnificativ din unghiul de vedere a ceea ce sociologul elvețian Giovanni Busino numea „permanența trecutului” în cunoașterea științifică. Cunoașterea istoriei disciplinei facilitează reconstrucția actuală a sociologiei dezvoltării sociale printr-o „critică din trecut”, care îmbogățește conținutul empiric al teoriilor actuale prin extinderea faptelor relevante pentru generalizările teoretice. Spațiul istoriei sociologiei românești oferă diagnoze semnificative asupra stării societății românești și strategii de dezvoltare socială caracterizate prin diversitate, caracter problematic, contextualitate, relevanță istorică și contemporană. Cum apare societatea românească
O nouă provocare: dezvoltarea socială by Cătălin Zamfir [Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
ca măsură a tranziției postcomuniste capacitatea de dezvoltare socială și economică a societăților postcomuniste devenite, deja, capitaliste. Saltul este radical. El a fost consemnat științific prin includerea tranzițiilor postcomuniste în problematica generală a dezvoltării (Pleskovics, Stern, 2001), prin consacrarea constatării empirice că nu există diferențe notabile între tranzițiile bazate pe terapia de șoc și cele graduale, în materie de rezultate, dar mai ales prin faptul că, în prezent, tranzițiile postcomuniste sunt privite ca succese sau eșecuri ale capitalismului, și nu ale
O nouă provocare: dezvoltarea socială by Cătălin Zamfir [Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
și acțiune colectivă În ultimele decenii s-au dezvoltat mai multe direcții de cercetare dedicate participării care au reușit să producă rezultate interesante chiar fără a comunica prea mult între ele. O direcție este produsă de bogata investigație teoretică și empirică a participării și socializării politice, alta e preocuparea mai recentă, dar la fel de productivă față de participarea în organizații voluntare, a treia orientare este cercetarea și teoretizarea din ultimele două decenii despre mișcările sociale, iar ultima e reprezentată de eforturile din ultimii
O nouă provocare: dezvoltarea socială by Cătălin Zamfir [Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
principalul motiv din spatele implicării în mișcările de protest (Kemper, 1978; Ost, 2004). Mai apropiate de teoriile deprivării relative sunt teoriile care explică implicarea în mișcările sociale prin nemulțumirea de status (Lipset, Raab, 1978) și inconsistența de status (Lenski, 1956). Evidențele empirice care ar susține aceste teorii sunt fragile (Wood, Hughes, 1984), cu toată constanța încercărilor de a explica activismul din diferite domenii, mai ales în domeniul politic și în mișcări sociale, prin variabile legate de status. Un alt factor psihologic mai
O nouă provocare: dezvoltarea socială by Cătălin Zamfir [Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
normative este recunoscută și de Calhoun (1991) și Elster (1989), care se plasează pe poziții paradigmatice opuse. Palmaresul metodologic al culturalismului este însă puțin convingător: a fost acuzat de idealism sau de exces de metafizică (Alexander, Smith, 1993), iar rezultatele empirice au subliniat mai degrabă contradicțiile dintre atitudini și comportamente sau incapacitatea de a stabili ordinea cauzării între acestea (McAdam, McCarthy, Zald, 1988). S-a remarcat adesea că participarea socială - indiferent dacă este politică sau voluntară - e mai puternică printre membri
O nouă provocare: dezvoltarea socială by Cătălin Zamfir [Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
consum, în defavoarea investițiilor generatoare de profit. Situația din România se înscrie, din acest punct de vedere, în regularitățile internaționale. Asupra patternurilor de cheltuire a banilor trimiși din străinătate, fără a fi vorba despre evaluări sistematice, există o serie de evidențe empirice. Bunurile de folosință îndelungată (aparatură electrocasnică, automobile), investiția în îmbunătățirea locuințelor sau construcția unora noi, inclusiv în forme ostentative pentru anumite arii (Diminescu, 1996), sunt, se pare, principalele direcții de investiție a banilor trimiși sau aduși de migranții externi. Orientarea
O nouă provocare: dezvoltarea socială by Cătălin Zamfir [Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
pentru reușita școlară a unui copil, este esențial ca el să posede ori, cel puțin, să fie orientat spre un cod elaborat (1978, p. 73). Dincolo de pozițiile teoretice, mai mult sau mai puțin speculative, ale funcționaliștiilor sau conflictualiștilor, rămân studiile empirice realizate pe eșantioane consistente în diverse țări din Europa Occidentală. Cercetările empirice (Jencks, Boudon, Goldthorpe, Bowles, Gintis și alții) au demonstrat că, în cazul unor țări precum SUA, Marea Britanie sau Franța, ipoteza meritocratică este falsă, chiar în înțelegerea noțiunii de
O nouă provocare: dezvoltarea socială by Cătălin Zamfir [Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
ori, cel puțin, să fie orientat spre un cod elaborat (1978, p. 73). Dincolo de pozițiile teoretice, mai mult sau mai puțin speculative, ale funcționaliștiilor sau conflictualiștilor, rămân studiile empirice realizate pe eșantioane consistente în diverse țări din Europa Occidentală. Cercetările empirice (Jencks, Boudon, Goldthorpe, Bowles, Gintis și alții) au demonstrat că, în cazul unor țări precum SUA, Marea Britanie sau Franța, ipoteza meritocratică este falsă, chiar în înțelegerea noțiunii de merit ca nivel de școlarizare dobândit. Astfel, studiile întreprinse de autorii citați
O nouă provocare: dezvoltarea socială by Cătălin Zamfir [Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
cuvinte, indivizi cu origini sociale diferite vor ajunge în poziții sociale diferite chiar dacă au același nivel de școlaritate. Astfel, în lucrarea sa Les causes de l’inegalité de chances scolaires, principala concluzie pe care Boudon o trage în urma analizelor sale empirice este aceea că, în timp ce inegalitatea oportunităților educaționale (IOE) descrește de-a lungul timpului, inegalitatea oportunităților sociale (IOS) are tendința de a rămâne constantă. Altfel spus, structurile sociale au un grad ridicat de stabilitate, iar schimbarea sistemelor educaționale în sensul creșterii
O nouă provocare: dezvoltarea socială by Cătălin Zamfir [Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
valabilă și în cazul planurilor de acțiune. Programe și proiecte Deși teoretic există diferențe marcante între programe și proiecte, monitorizarea CASPIS le-a neglijat, tratând împreună programele și proiectele, dată fiind lipsa de armonizare a termenilor între instituțiile guvernamentale. Cercetarea empirică a arătat că instituțiile guvernamentale monitorizate utilizează mai degrabă aleatoriu termenii program, proiect și măsură. Spre exemplu, programele includ între două și 324 de proiecte, dar și unele proiecte includ între unul și 145 de proiecte. Reamintim că monitorizarea CASPIS
O nouă provocare: dezvoltarea socială by Cătălin Zamfir [Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
Relațiile de cunoaștere dintre omul de știință și drept au depășit cadrul empiric și simplist dintre drept și sancțiune, devenind un factor de progres social și judiciar. S-a impus astfel nevoia becariană de a cunoaște omul, juristul devenind un om de știință și un umanist. Mesajelor privind relația de cunoaștere dintre omul
COORDONATE ETICO - ŞTIINŢIFICE ALE EXPERTIZEI MEDICO - LEGALE PSIHIATRICE. In: BULETIN DE PSIHIATRIE INTEGRATIVĂ 2003, an IX, volumul VIII, numărul 1 (15) by Gh. Scripcaru, V. Astărăstoae, I. Agrosoaie, C. Scripcaru () [Corola-publishinghouse/Science/574_a_1481]
-
acest fenomen social, cu implicații în toate sferele societății. Tema abordată se situează la granița dintre pediatria comportamentală, psihosociologie, pedagogie comportamentală, asistență socială și geriatrie. Prezentul demers presupune atât fundamentare teoretică, cât și practic-aplicativă, deoarece prezintă amănunțit rezultatele unei cercetări empirice, pe baza anchetei și a interviului ghidat. Astfel, noi, cadre didactice fiind, am realizat un studiu prin care am evidențiat măsura în care bunicii pot să substituie părinții plecați la lucru în străinătate. Prin cele două metode de cercetare utilizate
Bunicii ca părinţi de substituţie by Mariana Carcea, Ana Haraga, Didita Luchian () [Corola-publishinghouse/Science/393_a_761]
-
intravenos, rectale) intervin În rapiditatea acțiunii. Aceste examene de variabilitate a efectelor de adicție au demonstrat că convergențele pe plan teoretic nu sunt totdeauna traduse În plan empiric mai ales referitor la relația adicției tabacice și narcisism. Există câteva studii empirice care testează relația dintre adicția tabacică și narcisism. Deși au pus În evidență rolul factorilor de personalitate În conduita adictivă, nu au putut explora variabilitatea efectelor adicției tabacice În relație cu variabilitatea dispoziției narcisiste. Studii psihometrice au fost interesate de
NICOTINA - BENEFICII VERSUS NOCIVITATE. In: BULETIN DE PSIHIATRIE INTEGRATIVĂ 2003, an IX, volumul VIII, numărul 1 (15) by P. Boişteanu () [Corola-publishinghouse/Science/574_a_1467]
-
al XVIII-lea termenul „psihologie” se instituie definitiv, deși el lipsește la Hume, Condillac, Locke, care vorbesc despre „știința omului”. Cel care impune definitiv și solid termenul de psihologie este Ch. Wolff. Acesta publică în 1732 prima sa lucrare Psychologia empirica, urmată de o a doua lucrare, în 1734, Psychologia naturalis. Ambele lucrări oferă o imagine ordonată sistematic a psihologiei, impunând atât utilizarea termenului de psihologie, dar și recunoașterea acesteia ca știință de sine stătătoare. În 1754 Ch. Bonnet va scrie
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
menționate se impun câteva precizări în relație directă cu o antropologie psihiatrică (V.E. von Gebsattel). Plecând de la ideile lui M. Scheler, V.E. von Gebsattel face distincția între „omul-individ” și „omul-persoană”. Persoana ca atare nu poate constitui un „obiect” de cercetare empirică întrucât noțiunea de persoană reprezintă substanța individuală unitară, trăită individual și neobiectivabilă în câmpul cercetării științifice. Știința creează un „obiect” sau un „lucru” (Dinge) și nu o „ființă” (Sein), susține M. Scheler. Dimpotrivă, corpul omenesc sau mai exact „trupul” (Leib
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Diferitele momente ale existenței în lume, trebuie privite ca un tot unitar și gândite în unitatea lor. De aici rezultă pentru psihologie că omul nu poate fi înțeles decât dacă îl scoatem din lumea lui. În această situație sau „condiție empirică”, omul ni se relevă cu toate aspectele sale caracteristice, care altfel, sunt „mascate” de relațiile existente între individ și lumea sa proprie. Lumea este întotdeauna concretă întrucât ea este reală. Din acest motiv și existența noastră în lume este întotdeauna
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
felul acesta, din punct de vedere antropologic, pentru V.E. von Gebsattel, „nevroza este întotdeauna o camuflare a unei crize existențiale a omului”. În acest fel pusă problema, persoana umană încetează de a mai fi considerată ca un „obiect al cercetării empirice”, ea devenind, în sfera psihopatologiei, o „ființă umană trăită individual” care, nefiind „obiectivabilă”, se supune unei analize comprehensive de tip fenomenologic. În felul acesta „cunoașterea în psihopatologie” se va realiza în cadrul „contactului”, al comunicării cu bolnavul, în cursul căreia, înțelegerea
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
externe a individului, având prin aceasta o semnificație antropologică lărgită. Considerată din punct de vedere psihologic, normalitatea este definită de I. Kant în felul următor: „Inteligența este și rămâne normală, în viața practică, în măsura în care își manifestă și își păstrează caracterul empiric. Ea trebuie să fie și să rămână conformă cu experiența. Spiritul omenesc este prin urmare sănătos atunci când simte, judecă și hotărăște potrivit cu experiența, și bolnav atunci când se îndepărtează sau chiar se înstrăinează de ea”. Această definiție formulată de I. Kant
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
vor construi „cadrul epistemic” formalizat și care, în final, exprimat concentrat din „diagnosticul clinic” va desemna codul epistemic al „conceptelor clinice” sau „imaginile suferinței” respectiv bolile psihice. Organizarea și semnificația discursului clinic Orice „discurs clinic” își are o dublă origine: empirică și științifică. El se constituie, așa cum am mai spus, în cadrul relației de co-prezență dintre „observat” (bolnavul psihic) și „observator” (medic și/sau psiholog). Latura empirică a acestuia este reprezentată de „discursul narativ” al bolnavului care-și expune propria sa suferință
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
bolile psihice. Organizarea și semnificația discursului clinic Orice „discurs clinic” își are o dublă origine: empirică și științifică. El se constituie, așa cum am mai spus, în cadrul relației de co-prezență dintre „observat” (bolnavul psihic) și „observator” (medic și/sau psiholog). Latura empirică a acestuia este reprezentată de „discursul narativ” al bolnavului care-și expune propria sa suferință, resimțită ca o „schimbare” de factură anormală a naturii sale. Latura științifică a „discursului clinic”, reprezentată prin „discursul medico-psihologic” este rezultatul unei elaborări a intelectului
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
sub forma „tablourilor clinice”, respectiv „boli psihice” cu o configurație precisă, constantă. În felul acesta „discursul clinic” devine cadrul teoretic epistemic care exprimă, într-un limbaj științific, „suferința psihică” considerată ca „boală mintală”, făcând, în felul acesta, trecerea de la „cazuistica empirică” la „cadrul teoretic” al unei riguroase „cunoașteri științifice” medico-psihologice. Orice discurs, fie că este vorba despre „narațiunea clinică” a bolnavului despre el însuși, fie că este vorba despre „discursul clinico-medico-psihologic”, despre bolnav și boala psihică, are un conținut și o
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
în ceea ce în final va constitui epistémé. Cunoașterea științifică va fi rezultatul fuziunii limbajului cu gândirea științifică. Acest efort are ca rezultat constituirea domeniului științei respective. Caracteristicile limbajului în psihologie și psihopatologie Trebuie făcută diferența în sfera cunoașterii, în ceea ce privește „limbajul empiric” și „limbajul teoretic”. În cazul științelor pozitive, ale naturii, cu caracter empiric, în care „obiectul” este dat direct accesibil cunoașterii, ca fapt material-concret, limbajul empiric se formează plecându-se de la obiect către cuvântul care-l denumește. În acest caz, observația
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
fuziunii limbajului cu gândirea științifică. Acest efort are ca rezultat constituirea domeniului științei respective. Caracteristicile limbajului în psihologie și psihopatologie Trebuie făcută diferența în sfera cunoașterii, în ceea ce privește „limbajul empiric” și „limbajul teoretic”. În cazul științelor pozitive, ale naturii, cu caracter empiric, în care „obiectul” este dat direct accesibil cunoașterii, ca fapt material-concret, limbajul empiric se formează plecându-se de la obiect către cuvântul care-l denumește. În acest caz, observația directă, imediată și experimentul vor integra obiectul în gândirea cercetătorului, reprezentându-l
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]