1,663 matches
-
misiune, Șirin scoase un țipăt: Titanicul se găsea acum În poziție verticală, luminile i se estompaseră. A rămas așa timp de cinci minute interminabile, apoi, cu solemnitate, se afundă spre destinul său. Soarele zilei de 15 aprilie ne surprinse Întinși, epuizați, Înconjurați de fețe compătimitoare. Ne aflam la bordul navei Carpathia, care, la primirea unui mesaj disperat de ajutor, venise În mare grabă ca să salveze naufragiații. Șirin stătea tăcută alături de mine. De când văzuserăm Titanicul scufundându-se, nu mai rostise nici un cuvânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Ce ziceți de un compromis? Îmi epilați picioarele și sprâncenele și despre restul nu pomenim nimic. Dacă vreți, vă pot face un masaj în schimb, zice cosmeticiana. Ca să profitați de timpul pe care îl aveți. — Vedeți! zic ușurată. Perfect! Ușor epuizată, mă așez pe pat, iar cosmeticiana mă acoperă expert cu un prosop. — Deci doamna Sherman are un fiu? zice, dându‑mi părul spre spate. Da, spun ridicând privirea, șocată. Nu v‑a vorbit niciodată despre el? — Din câte‑mi amintesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
la marele fix, în niște haine care să mă avantajeze, să dea bine pe ecran, să fie perfecte... N‑am nimic de genul ăsta. Nimic. Îmi trec a mia oară în revistă toate hainele și mă las pe marginea patului, epuizată. Nu pot să cred că am venit aici fără niște haine adecvate pentru un test video. Ei, n‑am ce face. Va trebui să mă duc să‑mi cumpăr. Îmi iau geanta, mă uit să văd dacă am portofelul înăuntru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
fost în stare să‑l sărut când am plecat, așa că l‑am pupat scurt pe obraz, după care m‑am întors cu spatele, înainte ca vreunul dintre noi să apuce să zică ceva. Acum, după douăsprezece ore, mă simt complet epuizată. N‑am închis un ochi în timpul zborului de noapte, copleșită de tristețe și de dezamăgire. Cu numai câteva zile în urmă eram cu aripile întinse, crezând că tocmai îmi iau startul într‑o viață nouă și fantastică în America și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
cred că mă înțelege perfect. Apoi se întoarce și o ridică sus în aer victorioasă, ca pe un trofeu. Ce ghinion pe capul tău, Miggy! Mă întorc cu spatele și revin pe podium, unde Caspar se așază, cu un aer epuizat. — Bravo, zic, așezându‑mă lângă el. Și îți mulțumesc încă o dată. Ai făcut o treabă extraodinară. — Pentru puțin! zice Caspar. Să știi că chiar mi‑a făcut plăcere. Te cam saturi de atâta porțelan german timpuriu. Arată spre notițele lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
lucrurile. Tu nu mai ai absolut nimic, îi aduc aminte. Ai aruncat tot. — A, da. Îi cade fața. Dumnezeule, de ce‑oi fi făcut asta? Mă las înapoi, sprijinită în coate și închid ochii. Deodată, fără nici un motiv, mă simt complet epuizată. Deci mâine pleci, zice Caspar, luând o gură de bere. — Mâine plec, îl îngân, cu ochii în tavan. Mâine plec din Anglia și zbor spre America. Las totul în urma mea și o iau de la zero. Mi se pare complet ireal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
amărât de minut! Ieșind din coroana de nori, Nostromos străpunse vidul negru. Un minut cincizeci de secunde mai târziu, indicatorul de suprafață-gravitație pe consola lui Dallas căzu la zero. Strigătele de bucurie și de ușurare, explodară pe pasarelă. ― Am reușit! (Epuizată, Ripley se lăsă să cadă pe spetează.) Am reușit! ― Când ne-am zgâlțâit prima dată și când a început glisarea, n-am crezut c-o să reușim! exclamă Dallas. Ne și vedeam prăbușindu-ne pe munți. Oricum, ar fi fost mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
cu plămânii aproape goliți de aer. În hubloul ușii apăru o figură. Era distorsionată, umflată și totuși, vag familiară. Ripley parcă o cunoscuse cu mult timp în urmă. Cineva, care, dacă-și aduce bine aminte, se chema Lambert. După care, epuizată, alunecă ușor. Un gând scurt și vag de amărăciune și de furie... Să eșueze atât de aproape de capăt... Ușa glisă și capul îi căzu pe puntea metalică. Un curent de aer răcoros pe față, dulce și curat. O mângâiere binecuvântată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
cuminte în cursivă. Reluă drumul spre navetă, ținând într-o mână aruncătorul de flăcări și în cealaltă cutia lui Jones. O umbră se profilă în urma ei. Urlă de groază. Nu era decât o umbră. În ultimul tronson al coridorului, șovăi, epuizată, neștiind ce să facă. Dar vocea Mamei nu-i dădea pace și nici de ales. ― Atenție! Motoarele vor exploda în nouăzeci de secunde. Punând jos cutia lui Jones, luă cu amândouă mâinile aruncătorul de flăcări și se îndreptă spre tambuchiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
ciungii aduc ghinion, zice Kiril, mai liniștit. Dar ăștia au mai puțină importanță, le ignoră Esmé comentariile. Important e că, în cele din urmă, o să mori pe neașteptate. Adică nu chiar pe neașteptate, că acum știi de la mine. Gata, sunt epuizată. Puteți pleca. Ușa e deschisă. Stinge lumina în compartimentul lor. Roman are un acces de furie: — Îi dau foc! Și-a bătut joc de noi! — Roman, te rog, nu vreau scandal, se sperie Lionel. Împreună cu Kiril, încearcă să-l oprească
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
și repetase, în două seri la rând, nu mai știa. Da, Mircea e singurul care ar înțelege, ar întreprinde ceva concret, imediat. Să-i spună că bărbatul acela acut, puternic, numit Marcu Vancea era ieri seară, dintr-odată, bătrân. Livid, epuizat. Nimic nu rămăsese din armura perfectă, din ceremonia gesturilor stăpânite, din lumina privirii, din vocea totdeauna limpede, care încă în urmă cu doar două săptămâni păreau la fel ca totdeauna. Da, în urmă cu două săptămâni, prezentase soției, hodoronc-tronc, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
zâmbea, scaraoțchi! Unde mai pui că zâmbea nătângul, să-ți înghețe sângele. Zâmbea cu toți dinții aceia perfecți, mari și galbeni. Domnul Bazil părăsea, demn și zâmbitor, ca un mare mahăr, holul! Tolea își acoperise privirea cu mâinile și coborâse, epuizat, capul în piept. ...Pe străzi, pustiu. Dura mult, mult de tot, până să ajungă acolo, în câmp. O lungă clipă infinită, nu puteai măsura. La podețul de lemn din marginea satului, acolo s-a oprit Vasile. Să-și îndrepte pălăria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
o șansă. Ridic o pietricică mică mică, otrăvită. Poate nimeresc centrul Monstrului. Poate orbesc Ciclopul. Poate îl otrăvesc pe Goliat, cu mica mea floricică. Ridicase ceașca goală, ca pentru un toast. Țigara îi ardea degetele. Și se prăbușise iarăși, prostit, epuizat. Se încâlciseră iarăși umbrele încăperii și gândurile și orele, venise iarăși amurgul. S-ar fi întins pentru câteva clipe pe canapea, nu, pe canapea nu e bine, acolo îl găsise nepoftitul Toma, iscoada. Mai bine aici, așa, în picioare, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
că noaptea ieșise, parcă, pe pragul casei, să se aerisească. Noapte tulbure, încărcată de vise bizare, gonite, odată cu bezna. Se simțea obosit, greoi. Abia după vreo oră recunoscu masa vraiște, fereastra deschisă, papucii. Intrase, până la urmă, în baie, apoi zăcu, epuizat, pe fotoliu, apoi se bălăbănise printre scaune. Mintea pornea greu, se oprea, amâna. Pe masă, plicul lunguieț, cu ștampile și timbre. Îl văzu, îl recunoscu, începu, parcă, să se zorească. Se grăbea, da, grozav se mai grăbea. Dintr-odată, începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Plinul acestei uitări, în care hohotește, satisfăcută, târfa lacomă, Moartea? Elixirul uitării, tu, picioarele tale fosforescente și buzele și sânii și sexul tău cosmic și privirea aceasta mare, ingenuă, primordială... Tu, dulcissima, târfa planetară.“ Gândurile încetiniseră viteza, captivul se chircise, epuizat. Chilia se tot lumina, parcă. Lumina sporea lent, o vibrație bolnavă, dar gândurile slăbeau, diluate, împrăștiate. Emilia se afla la un birou. Coatele sprijinite de lemnul lucios, părul tânăr, fluturând. Obrazul prelung, de neuitat, ochii, da, ochii... A coborât privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
mijite, Bătrâna. Sforăia, clătinându-se, zornăia din șuruburi, ușile se bălăbăneau, roțile pufneau în obositele anvelope. Piciorul pe scară. Pensionara abia de putea căra atâta amar de lume. Avansa greu, pe drumuri cotite, noroioase. Bătrâna trecu podul, începu să urce, epuizată, șoseaua cu plopi. Aici, la cotitura drumului, la intrarea în oraș, simțea întoarcerea acasă. În primii ani de studenție și, apoi, în toate întoarcerile, vehiculul senil, dezmembrat, clătinându-se între plopii suverani, atingea în cele din urmă punctul de cotitură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
englez Wellington din 13 iunie 1815, ca urmare a neconcordanței timpului minutul se dilatase pentru englezi și se contractase pentru adversari -, la fel și doctorul Talancă fusese învins de teleconferință. Când, după 28 de ore de convorbiri înfocate, bietul ministru epuizat avea să se refacă timp de 6 luni într-un sărman bungalow din Insulele Canare, deja plăpumăreasa dispăruse. Bolnavă de veșnicie, plăpumăreasa muri prin implozie, devenind o gaură neagră septică. "Cum, a murit?!" se miră întrebând doctorul. Asistentele, bucătăresele, femeile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
iubești, pentru că eu nu am iubit pe nimeni, dar de când Mioara te desenează a început să îmi placă ideea de iubire, apoi mi-am zis: ce-ar fi dacă mi-aș dărui și sufletul, nu numai trupul, trupul acesta obosit, epuizat, ruginit? Da, cu siguranță e autoflagelare, mă denigrez pentru a crea negarea negației, eu sunt femeia visurilor tale, izvorul plăcerilor, satisfacerea dorințelor, mamă și amantă, prietenă și iubită și, în cele din urmă, soție definitivă, summum-ul tuturor femeilor care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
seama că ziua nu avea să fie o zi bună. Iar după numai o oră, unul dintre ei spuse, în cele din urmă că, după părerea lui, numai un idiot ar fi investit în citocine. Frumos. Așa că acum se simțea epuizat și învins, stând prăbușit în vestiar, când Jack Watson, bronzat și splendid într-un costum alb de tenis, se lăsă să cadă pe bancă, lângă el, și spuse: — Deci? A fost un meci util? Era ultima persoană pe care și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
departamentul nostru. Toată lumea bate de zor la computer, nimeni nu scoate o vorbă. Parcă am fi cu toții la examen. Mă mănâncă piciorul, dar nu Îndrăznesc să mă scarpin. Cum naiba or face oamenii ăia documentarele alea ciné-vérité? Mă simt complet epuizată și nu au trecut decât cinci minute. — E foarte liniște aici la voi, spune Jack Harper, mirat. Așa e de obicei ? — Ăă... Ne privim cu toții ușor stresați. Vă rog, nu mă băgați În seamă. Vorbiți sau faceți ce ați face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
ți luau mințile cu mare ușurință. Alunecoasă și diafană, de o tandrețe care alterna cu acea pasiune feroce când femeile se află În acea pământeană călătorie către cerul Încărcat cu stelele iubirii! La orele nouă a sunat ceasul iar românul epuizat, cu ochii roșii de nesomn și cu o stare de mahmureală pronunțată a Încercat să mănânce ceva și a ajuns În biroul directorului general. Avea În servietă contractul pe care Îl studiase În acea dimineață și ale cărui cifre și
Învierea pământeană by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1269_a_1901]
-
atât se îndepărtează mai mult. Dorin: ”Ce-i dragostea? Un joc de nenoroc... De-a baba-oarba-n prima jumătate, De-a v-ați ascunselea,către mijloc, Și la sârșit de-a leapșa pe furate...”. (M.Breslașu) Alin:”Iubirea este un orizont epuizat și de aceea se caută un alt plan de acumulare”. Propun să renunțăm la ness și să serim un pahar de vin dobrogean. Voi aduce gheață de la frigider. Iese cu o oală în mână) Monica:Vă place muzica?Am vechituri
BANCHETUL CUGETĂRILOR by Eugen - Nicuşor Marcu [Corola-publishinghouse/Imaginative/1594_a_2966]
-
Krogh și băcanul semnară testamentul. —Tu să ții hârtiile, îi spuse Janvier primarului. Poate nemții or să te lase să le trimiți după ce termină cu mine. Dacă nu, le păstrezi până la sfârșitul războiului... Se sprijini cu spatele de zid, tuși epuizat și spuse: Sunt un om bogat. Totdeauna am fost convins că voi ajunge bogat. Treptat, lumina părăsi celula, traversând-o de la un capăt la altul ca un covor care se rulează. Întunericul îl înghiți pe Janvier, pe când funcționarul care ședea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
Și mi-era teamă să aprind lumina, ca nu cumva Chaquie să se trezească și să înceapă iar să vorbească. Așa că, pe întuneric, mi-am tras pe mine aceleași haine pe care le aruncasem pe jos cu o seară înainte. Epuizată, m-am îndreptat către baie ca să mă spăl pe dinți, dar baia era deja ocupată. în timp ce tremuram pe scară așteptând ca baia să se elibereze, nebuna cu lanterna a apărut din nou. —Te-ai trezit! Ce fată bună! a zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
gândit. Cunoșteam genul. Era membră a Mamelor Catolice de Dreapta împotriva Plăcerii sau cum naiba își numeau ele organizația. La scurt timp, într-o tăcere mohorâtă, Chaquie a stins lumina și s-a băgat în pat. Din fericire, fiindcă eram epuizată, am reușit și eu să adorm. 20tc "20" Duminică! Ziua de vizite! Nu și pentru mine. Mi-ar fi plăcut să iau contact cu lumea de-afară. Aș fi fost bucuroasă s-o văd chiar și pe mama. Dar pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]