11,327 matches
-
devreme (ce consolare!), dar ea, cu siguranță va ajunge ziua cînd, "va bîntui prin casă în întuneric, îmbrăcată doar în cămașă de noapte, urlînd de neputința de a-și aminti ce anume a pierdut." The Art of Cooking and Serving, evocă amintirea naratoarei legată de momentul crucial al nașterii surorii ei. Astfel, sîntem purtați înapoi în timp cînd femeia care în povestirea anterioară întîmpina oarece greutăți cu acomodarea la realitate după momentul trezirii din somn, este acum o adolescentă, terifiată la
Toți devenim povestiri by Florin Irimia () [Corola-journal/Journalistic/9713_a_11038]
-
descrierea păienjenișului începuturilor, atunci cînd fiecare pas înainte este îngreunat de temerea eșecului iminent. În același timp, tonul are și anumite nuanțe vindicative ale celei care în final poate plăti niște polițe, fie și prin intermediul ficțiunii. În Monopoly ni se evocă începuturile relației cu Tig, relație determinată, culmea!, de Oona, cea care a pus practic la cale legătura celor doi, favorizînd întîlniri din ce în ce mai dese (sub acoperirea faptului că Nell a fost pentru o perioadă editoarea unei cărți a acesteia, timp în
Toți devenim povestiri by Florin Irimia () [Corola-journal/Journalistic/9713_a_11038]
-
sănătoasă de ideologie. Și care, iată, se plasează bine în actualitate fie cu subiect rural, fie cu subiect (sub)urban, asemeni faimosului dramaturg, la fel de celebru, Paul Everac. Romanul lui Săraru, al cărui titlu, Ciocoi noi cu bodiguard (Editura Rao, 2004), evocă romanul lui Filimon, prezintă avatarurile ciocoiești mai noi, ceea ce încearcă să transpună în film și Șerban Marinescu. Regizorul are la activ filme precum Magnatul (2004), Turnul din Pisa (2002) din care am reținut o singură replică simpatică a la D.R.
Ticăloșii și România "care este"... by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9733_a_11058]
-
de fondul lui poros, de culoarea sângelui. Sunetele se scurg spre el, așa cum, într-o fază ulterioară a picturii lui Bacon, o va face Figura însăși. Dar nu atât strigătul îl fascinează pe Bacon, cât gura, cu culorile ei roșu-sângeriu, evocând un apus de soare de Monet. Gura deschisă în care se întrezăresc dinții reproduce în mic tensiunea dintre carne (buzele) și oase (dinții). Cum însă Bacon e, ca și Picasso, un burete care absoarbe orice imagine, combină influențele receptate din
Viața imaginilor, dialogul imaginilor (pe marginea unei expoziții Bacon - Picasso) by Marina Debattista () [Corola-journal/Journalistic/9712_a_11037]
-
care se răsfrînge splendoarea obiectivă a lumii. Lucrurile mici" au un rol expiator, întrucît ne pun în contact cu totalitatea, dizolvînd grandoarea secundă, artificioasă a subiectului ce-și compensează inadecvarea prin retorica damnării. "Nivelarea" funcționează precum o antidamnare. Constanța Buzea evocă un existențial redus la domesticitate, cu un calm pictural care nu ignoră "trecerea șarpelui", "otrava" durerii de-a fi, ci doar le anesteziază: "formele mici ale muzicii// toate sunt neieșite din fire și bune/ ceasuri intacte ca fructe în coș
Relația între mic și mare by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9747_a_11072]
-
roman Prețul singurătății. Firește, cu toatele, motive de bucurie. Abia absolventă de facultate, E.T.A. se întâmplă să locuiască în casa scriitoarei Ticu Arhip și să fie destulă vreme în compania soților Felix Aderca și Sanda Movilă, pe care îi și evocă în câteva rânduri. Intenționând să scrie o monografie despre Ionel Teodoreanu, a cunoscut-o pe soția acestuia, Lili Theodoreanu, care i-a schițat portretul mult persuasivului și impetuosului avocat și al romancierului, mare consumator de cafea, care-și scria cărțile
Între bucurie și nemulțumire by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/9777_a_11102]
-
pornit cu băgare de seamă. Ceilalți cărăuși au rămas cu urechile ciulite. După o vreme, s-a auzit clar strigătul așteptat... La drum, flăcăi! a strigat moș Dumitru. Au coborât cu ușurință. Pâcu a folosit momentul și a ținut să evoce momente grele ale cărăușiei: Vă mai aduceți aminte cum coboram valea asta prin glod până la butucul roții, sau iarna, pe omăt până la brâu? Si unde mai pui că o făceam doar la lumina felinarelor. Altă cale nu era, Pâcule. Cine
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
convins, deși nu mai era nevoie, că oamenii care se ocupă de cultură-n mass-media n-au dorința informării. Deci, majoritatea , nu-s profesioniști. Spre exemplu, Într-o seară, la o emisiune tv, simpaticul Cabral s-a găsit să-l evoce pe Dinică. Și ce am aflat? Că e un actor de telenovele care a avut șansa să lucreze sub bagheta celebrului Iura Luncașu. Că marele Dinică a jucat și sub Îndrumarea regizorală a lui Esrig și Pintilie, Blaier și Iulian
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]
-
-l păstrăm. Fiindcă sunt un om echilibrat și solomonic În forul meu interior, Încerc să țin cumpăna. Cred că orice spectacol trebuie să aibă o componentă de respect față de tradiție și o componentă de Îndrăzneală novatoare. - Am observat că Îl evocați des pe Valentin Silvestru. E o personalitate luminoasă pentru biografia lui Bogdan Ulmu? - Am stat lângă Valentin Silvestru opt ani. Devenise, Încă de atunci, Ayatollahul criticii naționale de teatru. Era un om serios, minuțios. Elabora, studia, se documenta, nu pierdea
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]
-
cu apelative precum Domnul Ludic, Ironistul, Cel Mai Ludic Dintre Serioși, Cel Mai Serios Dintre Ludici. Pur și simplu mă fură condeiul. Pe de altă parte, mi-e frică mereu de penibil, de rizibil. Ca să fiu mai clar, vreau să evoc spusa unui critic la un spectacol de-al meu, de pe la nceputuri, cu „Patima roșie”, o piesă pe care am tratat-o În cheie parodică, nu ca pe o dramă, cum o priveau toți la acea vreme. Mi s-a părut
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]
-
colectare nu ar cumpăra niciodată așa ceva. Praful - cuvânt cheie. În sens citadin, ține de igienă, în sens rural, de ornamentică, aș zice. Praful la țară are un fel de funcție artistică. La oraș el se șterge, e antipatic. La țară evocă nostalgic, face parte din peisaj. Nu e nociv, nu trebuie să te descotorosești de el. E un strat printre altele, un fel de giulgiu provizoriu. Nu e obligatoriu poluant. Cînd acoperă rugina, de exemplu, se poate vorbi ca despre un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
nevoie de mituri și rituri pentru a încărca cu sens viața care nu are cum să fie trăită strict rațional. Există o anume nevoie de irațional. Realismul extrem devine halucinant și, cum spuneam, scârbos. Există suficiente practici magice sau care evocă magia în societatea de azi. Practici asimilabile magiei. Sigur aici avem de-a face cu un sens extins al termenilor de mit, rit și chiar de religie totuși, omul va rămâne, dincolo de toate astea, un animal ritual. „Dacă suprimi o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
ruinele celei vechi, făcând-o să renască din cenușă, precum mitica Pasăre Phoenix. Hotărâre pornită din convingerea că „Biserica este comoara spirituală a unui sat, fără aceasta oamenii vor fi săraci și bolnavi sufletește.”. „Ploaia” - „poem” dedicat ploii și copilăriei evocată în deplina ei libertate și inocență. Povestirile comprimate, „Ploaia”, „Pomii lui moș Anton”, „Fântâna lui Bulgaru”, „Vecinii darnici”, „O lecție de neuitat”, tratează despre lumina sublimă a dărniciei, dar și despre bucuriile copilăriei și sinceritatea-i desăvârșită. Chipul de lumină
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
precedat, istoricește, Statul, iar normele fundamentale care o guvernează Încă și În zilele noastre nu și-au tras originea lor de la Stat, ci direct de la natură, atât În ce privește legătura conjugală, cât și În ceea ce privește raportul, legătura dintre părinți și copii. Sunt evocate: autoritatea lui pater familias, cu caracterul său privat, În Societatea civilă („domestică”) „puterea disciplinară” este caracteristică. Pe lângă aceasta, trebuie remarcat că „familia este o instituție juridică”. Ea comportă legături și datorii morale, la fel de importante ca cele juridice. Codul civil (italian
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
O prăpastie adâncă se căscase între ele și mine, inima îmi era goală, iar mărăcinii își pierduseră nu demult parfumul încântător. Chiparoșii erau despărțiți de spații mari, colinele aride. Cel care fusese nu mai exista și dacă l-aș fi evocat, dacă i-aș fi vorbit, nu m-ar fi auzit, nu m-ar fi înțeles. Ar fi avut fizionomia unei vechi cunoștințe, dar n-aș fi fost eu, nici măcar o părticică din mine. În ochii mei, lumea lua aspectul unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
mă strângea în brațe. Avea o respirație fetidă; părul negru și aspru mă zgâria pe față. Dimineața, când deschideam ochii, regăseam aceeași față, doar că ridurile erau mai adânci și mai aspre. Deseori, ca să uit, să fug de mine însumi, evocam zilele copilăriei mele. Ca să mă simt ca înainte de a mă îmbolnăvi, ca să mă simt sănătos. Aveam din nou impresia, în astfel de momente, că sunt un copil. Mă vedeam în fața morții mele viitoare ca pe o ființă, căreia i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
-se într-o piatră de mormânt, pivotând pe balamalele sale, îngropându-mă și zăvorându-și dinții de marmură; groază la gândul că mi-ar înăbuși vocea: în zadar aș striga, nimeni n-ar veni în ajutorul meu. Ardeam să-mi evoc copilăria, dar când venea la mine și îi simțeam prezența, totul era la fel de dur și de dureros ca în această epocă îndepărtată. Să tușești cu aceeași tuse ca mârțoagele negre și costelive pe care le vedeam în fața prăvăliei măcelarului, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
convins, deși nu mai era nevoie, că oamenii care se ocupă de cultură-n mass-media n-au dorința informării. Deci, majoritatea , nu-s profesioniști. Spre exemplu, Într-o seară, la o emisiune tv, simpaticul Cabral s-a găsit să-l evoce pe Dinică. Și ce am aflat? Că e un actor de telenovele care a avut șansa să lucreze sub bagheta celebrului Iura Luncașu. Că marele Dinică a jucat și sub Îndrumarea regizorală a lui Esrig și Pintilie, Blaier și Iulian
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
Wilson și Femeia mării, recenzii la cărți de specialitate, un eseu incitant despre cuvînt-În teatru (autor-Horia Dulvac) și, În fine, două pagini pe care-mi place mereu să le privesc, cu portretele membrilor colectivului artistic al Teatrului Național : unele Îmi evocă repetiții, amiciții, cursuri de pregătire, Întîlniri agreabile... Fiindcă a fost iarăși, În România, spectacolul lui Strehler Slugă la doi stăpîni, montare celebră, montarefetiș, care s-a plimbat prin lumea Întreagă, am reținut, dintruna dintre cronici (semnată Oana Stoica) o idee
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
corupție, răutate. Dar să citez din ilustrul critic :”...Calea Victoriei, cu mașini, trăsuri și o mulțime de oameni, Într-o zi Însorită. [...]Mașinile trec prietenos, printre pietoni. Un domn se plimbă relaxat, cu mîinile Împreunate la spate. Recla mele de pe clădiri evocă naturalețea relațiilor cu străinii : Philips, Chlorodont, Wimpassing...Dar cel mai elocvent rămîne peisajul uman. Nu există copii ai străzii, spălători, cerșetori, traficanți de valută. Nu se aleargă bezmetic, nu se vorbește conspirativ, nu se aruncă ambalaje pe stradă. Asfaltul, fără
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
e o Mutter Courage a aristocrației. O Mutter Courage pe dos, căci , pe cîtă vreme mama brechtiană nu are astîmpăr, Liubov rămîne nemișcată”(114); „Livada de vișini a fost balena albă a lui Lopahin”(127); „Vocea sîngelui [pînza lui Magritte] evocă Livada de vișini : un copac imens, În trunchiul căruia zărim, așezate În două intrînduri separate, o casă burgheză și un ou enigmatic”(131); „Lopahin acțio nează asemeni lui Alexandru cel Mare și greșește”(142)... Comparațiile marelui teatrolog, completate cu comparațiile
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
avem vreun indiciu că ar deveni frigid, În cazul doamnei Trahanache. Am iarăși rezerve În cazul lui Spiridon care, zice autoarea, „plînge pe Înfundate” din cauza bătăilor jupînului : Spiridon, În viziu nea mi personală, este un simulant, didascaliile comediei nearătîndu-ne contondențele evocate În monolog. În fine, aș mai avea o rezervă legată de imaginea nopții caragialiene :”una luminată vesel, zgomotoasă”(p.88) ;cred că mai există și o noapte terifiantă, născătoare de spaime și deliruri, În proză și teatru ; Miticii nu-s
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
întoarcem, însă tot simt nevoia să mai adâncesc ceva înainte. Hanibal trecând Alpii, Cezar avântându-se peste Rubicon, Napoleon șarjând la Austerlitz (astea sunt exemplele cele mai la îndemână și care îmi par cele mai elocvente totodată). Ei? Ce anume evocă toate aceste personalități și evenimente? Pentru unii nimic altceva decât dulcea somnolență de la ora de istorie. Dar să-i lăsăm pe-ăștia de-o parte. Toate aceste elocvente exemple reprezintă forța sintezei dintre inteligență și determinare, precum și hotărârea de a
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
o propunere de candidatură din partea partidului respectiv la postul de primar al orașului. Celebritatea lui Gustav ajunsese la apogeu. Mai trebuia să Întindă mâna și ar fi cules, una după alta, toate stelele de pe firmament, imagine pe care, firește, o evocăm aici doar de dragul frumuseții. Papa, diverși președinți și regi, participante la Miss World Îl căutau pentru a se fotografia alături de el, sportivi celebri cereau să le fie tratate fracturile În spitalul În care lucra, vedete ale cinematografului solicitau internarea Întru
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
un fel de zăcământ prețios În creierul masculin, din care bărbatul poate trăi și după ce sursele clasice de energie se vor fi epuizat, iar Pământul va fi doar o bucată de cărbune fumegând trist prin univers. Era Însă greu să evoci acolo o anume fiică a Evei, Întrucât a le despărți În blonde și brunete, scunde și Înalte, asiatice și negrese, În „de-abia majore“ și „pe deplin mature“ constituia o gravă discriminare În acea lume perfectă, care funcționa după preceptele
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]