2,080 matches
-
4. 5 ) . Au fost raportate cazuri clinice de hipotiroidism la pacienții cu tiroidectomie cărora li s- a administrat levotiroxină ca tratament de substituție în timpul tratamentului cu Glivec ( vezi pct . 4. 5 ) . Metabolizarea Glivec este predominant hepatică și numai 13 % din excreție se realizează pe cale renală . La pacienții cu disfuncție hepatică ( ușoară , moderată sau severă ) , hemogramele periferice și enzimele hepatice trebuie atent monitorizate ( vezi pct . 4. 2 , 4. 8 și 5. 2 ) . Trebuie notat că pacienții cu GIST pot prezenta metastaze hepatice
Ro_417 () [Corola-website/Science/291176_a_292505]
-
2 ori , corespunzând unei creșteri de 1, 5 ori a concentrației plasmatice a AGP , de care imatinibul este puternic legat . Clearance- ul imatinibului liber este probabil similar la pacienții cu insuficiență renală și la cei cu funcție renală normală , deoarece excreția renală reprezintă doar o cale minoră de eliminare a imatinibului ( vezi pct . 4. 2 și 4. 4 ) . Deși rezultatele analizei farmacocinetice au indicat faptul că există o variație inter- individuală considerabilă , expunerea medie la imatinib nu a crescut la pacienții
Ro_417 () [Corola-website/Science/291176_a_292505]
-
4. 5 ) . Au fost raportate cazuri clinice de hipotiroidism la pacienții cu tiroidectomie cărora li s- a administrat levotiroxină ca tratament de substituție în timpul tratamentului cu Glivec ( vezi pct . 4. 5 ) . Metabolizarea Glivec este predominant hepatică și numai 13 % din excreție se realizează pe cale renală . La pacienții cu disfuncție hepatică ( ușoară , moderată sau severă ) , hemogramele periferice și enzimele hepatice trebuie atent monitorizate ( vezi pct . 4. 2 , 4. 8 și 5. 2 ) . Trebuie notat că pacienții cu GIST pot prezenta metastaze hepatice
Ro_417 () [Corola-website/Science/291176_a_292505]
-
cu insuficiență renală ușoară și moderată par să prezinte o expunere plasmatică mai mare decât pacienții cu funcție renală normală . Clearance- ul imatinibului liber este probabil similar la pacienții cu insuficiență renală și la cei cu funcție renală normală , deoarece excreția renală reprezintă doar o cale minoră de eliminare a imatinibului ( vezi pct . 4. 2 și 4. 4 ) . Deși rezultatele analizei farmacocinetice au indicat faptul că există o variație inter- individuală considerabilă , expunerea medie la imatinib nu a crescut la pacienții
Ro_417 () [Corola-website/Science/291176_a_292505]
-
4. 5 ) . Au fost raportate cazuri clinice de hipotiroidism la pacienții cu tiroidectomie cărora li s- a administrat levotiroxină ca tratament de substituție în timpul tratamentului cu Glivec ( vezi pct . 4. 5 ) . Metabolizarea Glivec este predominant hepatică și numai 13 % din excreție se realizează pe cale renală . La pacienții cu disfuncție hepatică ( ușoară , moderată sau severă ) , hemogramele periferice și enzimele hepatice trebuie atent monitorizate ( vezi pct . 4. 2 , 4. 8 și 5. 2 ) . Trebuie notat că pacienții cu GIST pot prezenta metastaze hepatice
Ro_417 () [Corola-website/Science/291176_a_292505]
-
2 ori , corespunzând unei creșteri de 1, 5 ori a concentrației plasmatice a AGP , de care imatinibul este puternic legat . Clearance- ul imatinibului liber este probabil similar la pacienții cu insuficiență renală și la cei cu funcție renală normală , deoarece excreția renală reprezintă doar o cale minoră de eliminare a imatinibului ( vezi pct . 4. 2 și 4. 4 ) . Deși rezultatele analizei farmacocinetice au indicat faptul că există o variație inter- individuală considerabilă , expunerea medie la imatinib nu a crescut la pacienții
Ro_417 () [Corola-website/Science/291176_a_292505]
-
care ar rezulta după doze orale bine tolerate . Studiile farmacocinetice după administrare orală au dus la concluzia că timpul de înjumătățire plasmatică al olopatadinei a fost de aproximativ opt până la 12 ore , iar eliminarea s- a făcut în principal prin excreție renală . Aproximativ 60- 70 % din doză s- a regăsit în urină ca substanță activă . Doi metaboliți , mono- desmetilul și N- oxidul , au fost detectați în concentrații mici în urină . Deoarece olopatadina este excretată în urină în principal ca substanță activă
Ro_733 () [Corola-website/Science/291492_a_292821]
-
prin hemodializă . Studiile care au comparat farmacocinetica dozelor orale de 10 mg olopatadină la tineri ( vârsta medie 21 ani ) și vârstnici ( vârsta medie 74 ani ) au arătat că nu sunt diferențe semnificative ale concentrațiilor plasmatice ( ASC ) , legării de proteinele sau excreției urinare pentru medicamentul nemodificat și metaboliți . 5 A fost efectuat un studiu după administrare orală de olopatadină la pacienți cu insuficiență renală severă . Rezultatele indică faptul că într- o oarecare măsură sunt de așteptat concentrații plasmatice mai mari după administrarea
Ro_733 () [Corola-website/Science/291492_a_292821]
-
efecte toxice asupra funcției de reproducere ( vezi pct . 5. 3 ) . Femeile aflate în perioada fertilă trebuie să utilizeze măsuri contraceptive eficace în timpul tratamentul . Posaconazolul se excretă în lapte la femelele de șobolan ( vezi pct . 5. 3 ) . Nu a fost studiată excreția posaconazolului în laptele uman . Alăptarea trebuie să fie întreruptă la inițierea tratamentului cu posaconazol . 4. 7 Efecte asupra capacității de a conduce vehicule și de a folosi utilaje 4. 8 Reacții adverse Siguranța posaconazol a fost evaluată la > 2400
Ro_711 () [Corola-website/Science/291470_a_292799]
-
și , de obicei , nu necesită tratament . Tiazidele pot să determine scăderea secreției urinare a calciului și pot să determine o creștere ușoară și intermitentă a calcemiei , în absența unor tulburări cunoscute ale metabolismului calciului . S- a demonstrat că tiazidele măresc excreția urinară a magneziului , ceea ce poate duce la hipomagneziemie ( vezi pct . 4. 5 ) . 4 Sorbitol și lactoză monohidrat . Altele : Ca în cazul utilizării în cazul utilizării oricărui alt medicament antihipertensiv , reducerea excesivă a tensiunii arteriale la pacienții cu cardiopatie ischemică sau
Ro_629 () [Corola-website/Science/291388_a_292717]
-
concentrația plasmatică a acidului uric . Poate fi necesară creșterea dozei de probenecid sau sulfinpirazonă . Administrarea în asociere cu tiazide poate crește incidența reacțiilor de hipersensibilitate la alopurinol . Săruri de calciu : diureticele tiazidice pot determina creșterea concentrației plasmatice a calciului datorită excreției scăzute a acestuia . Dacă trebuie prescrise suplimente de calciu , trebuie monitorizată concentrația plasmatică a calciului , iar doza de calciu trebuie ajustată corespunzător . Beta- blocante și diazoxid : Efectul hiperglicemiant al beta- blocantelor și diazoxidului poate fi crescut de tiazide . Amantadină : Tiazidele
Ro_629 () [Corola-website/Science/291388_a_292717]
-
calciu trebuie ajustată corespunzător . Beta- blocante și diazoxid : Efectul hiperglicemiant al beta- blocantelor și diazoxidului poate fi crescut de tiazide . Amantadină : Tiazidele pot determina creșterea riscului reacțiilor adverse la amantadină . Agenți citotoxici : ( de ex . ciclofosfamidă , metotrexat ) : Tiazidele pot determina reducerea excreției renale a medicamentelor citotoxice și pot potența efectele lor mielosupresoare . Pe baza proprietăților lor farmacologice , este de așteptat ca următoarele medicamente să potențeze efectele hipotensive ale antihipertensivelor , inclusiv ale telmisartanului : baclofen , amifostină . În plus , hipotensiunea ortostatică poate fi agravată de
Ro_629 () [Corola-website/Science/291388_a_292717]
-
două tratamente antihipertensive . Nu se cunosc efectele telmisartanului asupra mortalității și morbidității cardiovasculare . Hidroclorotiazida este un diuretic tiazidic . Mecanismul efectului antihipertensiv al diureticelor tiazidice nu este pe deplin cunoscut . Tiazidele afectează mecanismele reabsorbției electrolitice la nivelul tubilor renali , crescând direct excreția de sodiu și clor , în cantități aproximativ egale . Acțiunea diuretică a hidroclorotiazidei determină reducerea volumului plasmatic , crește activitatea reninei plasmatice , crește secreția de aldosteron , crescând în consecință pierderea urinară de potasiu și bicarbonat și scăderea concentrației plasmatice a potasiului . Administrarea
Ro_629 () [Corola-website/Science/291388_a_292717]
-
Cmax și ASC ) , în cazul creșterii progresive a dozelor . După administrări repetate , telmisartanul nu se acumulează semnificativ în plasmă . Hidroclorotiazidă : După administrarea orală de MicardisPlus , concentrațiile maxime de hidroclorotiazidă se ating în aproximativ 1- 3 ore după administrare . Pe baza excreției renale cumulative a hidroclorotiazidei , biodisponibilitatea absolută a fost de aproximativ 60 % . 13 Distribuție : Telmisartanul se leagă în mare măsură de proteinele plasmatice ( > 99, 5 % ) , în principal de albumină și de alfa- 1 glicoproteina acidă . Volumul aparent de distribuție pentru
Ro_629 () [Corola-website/Science/291388_a_292717]
-
distribuție este de 0, 83- 1, 14 l/ kg . Metabolizare și eliminare : Telmisartan : după administrare intravenoasă sau după administrare orală a telmisartanului marcat 14C , cea mai mare parte din doza administrată ( > 97 % ) a fost eliminată în materiile fecale , prin intermediul excreției biliare . În urină au fost decelate doar cantități mici . Telmisartanul este metabolizat prin glucuronoconjugare , formând acilglucuronid , produs inactiv din punct de vedere farmacologic . Glucuronidul produsului inițial este singurul metabolit care a fost identificat la om . După o singură doză de
Ro_629 () [Corola-website/Science/291388_a_292717]
-
și , de obicei , nu necesită tratament . Tiazidele pot să determine scăderea secreției urinare a calciului și pot să determine o creștere ușoară și intermitentă a calcemiei , în absența unor tulburări cunoscute ale metabolismului calciului . S- a demonstrat că tiazidele măresc excreția urinară a magneziului , ceea ce poate duce la hipomagneziemie ( vezi pct . 4. 5 ) . Sorbitol și lactoză monohidrat : Acest medicament conține lactoză monohidrat și sorbitol . Pacienții cu afecțiuni ereditare rare de intoleranță la fructoză și/ sau cu afecțiuni ereditare rare de intoleranță
Ro_629 () [Corola-website/Science/291388_a_292717]
-
concentrația plasmatică a acidului uric . Poate fi necesară creșterea dozei de probenecid sau sulfinpirazonă . Administrarea în asociere cu tiazide poate crește incidența reacțiilor de hipersensibilitate la alopurinol . Săruri de calciu : diureticele tiazidice pot determina creșterea concentrației plasmatice a calciului datorită excreției scăzute a acestuia . Dacă trebuie prescrise suplimente de calciu , trebuie monitorizată concentrația plasmatică a calciului , iar doza de calciu trebuie ajustată corespunzător . Beta- blocante și diazoxid : Efectul hiperglicemiant al beta- blocantelor și diazoxidului poate fi crescut de tiazide . Amantadină : Tiazidele
Ro_629 () [Corola-website/Science/291388_a_292717]
-
calciu trebuie ajustată corespunzător . Beta- blocante și diazoxid : Efectul hiperglicemiant al beta- blocantelor și diazoxidului poate fi crescut de tiazide . Amantadină : Tiazidele pot determina creșterea riscului reacțiilor adverse la amantadină . Agenți citotoxici : ( de ex . ciclofosfamidă , metotrexat ) : Tiazidele pot determina reducerea excreției renale a medicamentelor citotoxice și pot potența efectele lor mielosupresoare . Pe baza proprietăților lor farmacologice , este de așteptat ca următoarele medicamente să potențeze efectele hipotensive ale antihipertensivelor , inclusiv ale telmisartanului : baclofen , amifostină . În plus , hipotensiunea ortostatică poate fi agravată de
Ro_629 () [Corola-website/Science/291388_a_292717]
-
două tratamente antihipertensive . Nu se cunosc efectele telmisartanului asupra mortalității și morbidității cardiovasculare . Hidroclorotiazida este un diuretic tiazidic . Mecanismul efectului antihipertensiv al diureticelor tiazidice nu este pe deplin cunoscut . Tiazidele afectează mecanismele reabsorbției electrolitice la nivelul tubilor renali , crescând direct excreția de sodiu și clor , în cantități aproximativ egale . Acțiunea diuretică a hidroclorotiazidei determină reducerea volumului plasmatic , crește activitatea reninei plasmatice , crește secreția de aldosteron , crescând în consecință pierderea urinară de potasiu și bicarbonat și scăderea concentrației plasmatice a potasiului . Administrarea
Ro_629 () [Corola-website/Science/291388_a_292717]
-
Cmax și ASC ) , în cazul creșterii progresive a dozelor . După administrări repetate , telmisartanul nu se acumulează semnificativ în plasmă . Hidroclorotiazidă : După administrarea orală de MicardisPlus , concentrațiile maxime de hidroclorotiazidă se ating în aproximativ 1- 3 ore după administrare . Pe baza excreției renale cumulative a hidroclorotiazidei , biodisponibilitatea absolută a fost de aproximativ 60 % . 28 Distribuție : Telmisartanul se leagă în mare măsură de proteinele plasmatice ( > 99, 5 % ) , în principal de albumină și de alfa- 1 glicoproteina acidă . Volumul aparent de distribuție pentru
Ro_629 () [Corola-website/Science/291388_a_292717]
-
distribuție este de 0, 83- 1, 14 l/ kg . Metabolizare și eliminare : Telmisartan : după administrare intravenoasă sau după administrare orală a telmisartanului marcat 14C , cea mai mare parte din doza administrată ( > 97 % ) a fost eliminată în materiile fecale , prin intermediul excreției biliare . În urină au fost decelate doar cantități mici . Telmisartanul este metabolizat prin glucuronoconjugare , formând acilglucuronid , produs inactiv din punct de vedere farmacologic . Glucuronidul produsului inițial este singurul metabolit care a fost identificat la om . După o singură doză de
Ro_629 () [Corola-website/Science/291388_a_292717]
-
împreună cu MicardisPlus ( vezi pct . 4. 5 ) . Nu există dovezi conform cărora MicardisPlus ar reduce sau ar preveni hiponatremia indusă de diuretice . Deficitul de clor este în general mic și , de obicei , nu necesită tratament . S- a demonstrat că tiazidele măresc excreția urinară a magneziului , ceea ce poate duce la hipomagneziemie ( vezi pct . 4. 5 ) . Sorbitol și lactoză monohidrat : Pacienții cu afecțiuni ereditare rare de intoleranță la fructoză și/ sau cu afecțiuni ereditare rare de intoleranță la galactoză , deficiență Lapp de lactază sau
Ro_629 () [Corola-website/Science/291388_a_292717]
-
concentrația plasmatică a acidului uric . Poate fi necesară creșterea dozei de probenecid sau sulfinpirazonă . Administrarea în asociere cu tiazide poate crește incidența reacțiilor de hipersensibilitate la alopurinol . Săruri de calciu : diureticele tiazidice pot determina creșterea concentrației plasmatice a calciului datorită excreției scăzute a acestuia . Dacă trebuie prescrise suplimente de calciu , trebuie monitorizată concentrația plasmatică a calciului , iar doza de calciu trebuie ajustată corespunzător . 36 Beta- blocante și diazoxid : Efectul hiperglicemiant al beta- blocantelor și diazoxidului poate fi crescut de tiazide . Amantadină
Ro_629 () [Corola-website/Science/291388_a_292717]
-
trebuie ajustată corespunzător . 36 Beta- blocante și diazoxid : Efectul hiperglicemiant al beta- blocantelor și diazoxidului poate fi crescut de tiazide . Amantadină : Tiazidele pot determina creșterea riscului reacțiilor adverse la amantadină . Agenți citotoxici : ( de ex . ciclofosfamidă , metotrexat ) : Tiazidele pot determina reducerea excreției renale a medicamentelor citotoxice și pot potența efectele lor mielosupresoare . Pe baza proprietăților lor farmacologice , este de așteptat ca următoarele medicamente să potențeze efectele hipotensive ale antihipertensivelor , inclusiv ale telmisartanului : baclofen , amifostină . În plus , hipotensiunea ortostatică poate fi agravată de
Ro_629 () [Corola-website/Science/291388_a_292717]
-
două tratamente antihipertensive . Nu se cunosc efectele telmisartanului asupra mortalității și morbidității cardiovasculare . Hidroclorotiazida este un diuretic tiazidic . Mecanismul efectului antihipertensiv al diureticelor tiazidice nu este pe deplin cunoscut . Tiazidele afectează mecanismele reabsorbției electrolitice la nivelul tubilor renali , crescând direct excreția de sodiu și clor , în cantități aproximativ egale . Acțiunea diuretică a hidroclorotiazidei determină reducerea volumului plasmatic , crește activitatea reninei plasmatice , crește secreția de aldosteron , crescând în consecință pierderea urinară de potasiu și bicarbonat și scăderea concentrației plasmatice a potasiului . Administrarea
Ro_629 () [Corola-website/Science/291388_a_292717]