2,392 matches
-
lipsa unei analize românești științifice a marxismului. Suntem Într-o situație stranie: aproape o jumătate de veac societatea românească a fost nevoită să evolueze după proiectul marxist de construcție socială, dar nu putem reține nici măcar un nume de referință În exegeza marxistă. Elita intelectuală românească a căutat pe toate căile să estompeze sau să ocolească răspunsurile la provocările societății din perspectiva marxistă. Nu este nimic insolent În afirmația noastră dacă susținem că singurul analist marxist de valoare rămâne tot C. Dobrogeanu-Gherea
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
fapt ce merită reținut: o bună parte din opera lui K. Marx, inclusiv Capitalul, este tradusă În românește, altfel spus, accesul e mult mai facil la cunoașterea acestui mare gânditor. Cu toate acestea, referințele bibliografice În multe dintre lucrările de exegeză sociologică includ cu mult mai puțin din titluri opera lui K. Marx decât din scrierile altor sociologi netraduși. Și acum revenim la o chestiune esențială: lipsa oricărui interes din partea tinerilor cercetători pentru gândirea marxistă. Există Însă o atenție specială pentru
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
definițiilor date celor două concepte, Maria Constantinescu se ocupă de componentele competenței sociale: comunicarea, empatia, asertivitatea, gratificația și sprijinul, prezentarea sinelui, particularitățile specifice competențelor sociale. Descrierea conceptului de competență socială se raportează la aptitudine, abilitate și capacitate. Se Întreprinde o exegeză a noțiunii de competență, reținându-se că aceasta reprezintă un ansamblu de capacități și aptitudini relaționate Între ele. Se subliniază pertinent necesitatea luării În considerare a corespondenței organice Între latura social-obiectivă determinată de tipul de activitate și planul subiectiv-psihologic. Competența este
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
cadre militare. S-a confirmat ipoteza conform căreia ,,competența intelectuală de excelență este În relație pozitivă cu competența profesională și reprezintă o condiție necesară, dar nu și suficientă pentru dobândirea acesteia” (p. 284). În „Concluzii” sunt sintetizate principalele idei ale exegezei Întreprinse cu multă acuratețe și competență de către Maria Constantinescu. Ideea de bază este că reușita profesională e legată de competența socială, dar aceasta nu este suficientă, tot atât de importante fiind competența intelectuală și competența socioemoțională. Lucrarea se distinge și prin travaliul
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
Secției de științe filologice, literatură și artă a Academiei Române. În perioada 1986-2000 a fost secretar al Comisiei de Folclor a Academiei Române. După 1989 înființează și conduce editurile Saeculum I.O. și Vestala. O. s-a afirmat ca istoric literar prin exegezele Opera lui Mihail Sadoveanu și Romanul vieții lui Bogdan Petriceicu Hasdeu (1990). Scrierile lui Sadoveanu sunt analizate în profunzime, exegetul explicând viziunea acestuia asupra lumii prin vechimea, originalitatea, rafinamentul și viabilitatea - cel puțin sub latura valorilor moral-spirituale - a civilizației de la
OPRISAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288557_a_289886]
-
Burada, Puncte extreme ale spațiului etnic românesc, pref. edit., București, 2003; Nicolae Petrescu, Primitivii, București, 2003. Repere bibliografice: Șerban Cioculescu, Ion Marin Sadoveanu, RL, 1970, 4; Șerban Cioculescu, Ion Marin Sadoveanu și teatrul românesc, RL, 1978, 37; Constantin Ciopraga, O exegeză sadoveniană, CL, 1986, 34; Mihai Ungheanu, „Opera lui Mihail Sadoveanu”, LCF, 1986, 37; Constantin Trandafir, Sadoveanu - un temerar proiect exegetic, CNT, 1986, 47; Ion Simuț, „Opera lui Mihail Sadoveanu”, ALIL, t. XXX, 1985-1987; Șerban Cioculescu, Portretul lui Lucian Blaga, RL
OPRISAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288557_a_289886]
-
importanța activității foștilor membri ai grupului oniric rămași în țară - Leonid Dimov, Sorin Titel, Virgil Mazilescu, Emil Brumaru - nu mai trebuie demonstrată. Teoreticienii și exegeții - subiectivi, militanți, implicați - ai o. au fost cei doi inițiatori, Dumitru Țepeneag și Leonid Dimov, exegeza profesionistă neputându-se exprima aproximativ două decenii asupra chestiunii. Conținutul o. e indicat de însăși denumirea lui, ce trimite la vis. Însă poetul oniric, precizează Dimov, „nu descrie visul, el nu se lasă stăpânit de halucinații, ci, folosind legile visului
ONIRISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288537_a_289866]
-
silnică. Eliberat în august 1964, i se oferă să aleagă între expatriere și rămânerea în țară. Alege să rămână în țară și peste un an este încadrat cercetător la Centrul de Logică al Academiei, unde se ocupă cu istoria logicii, exegeza greacă a aristotelismului și traduce scrieri ale lui Teofil Coridaleu în limba franceză. Se pensionează în 1975 și se stabilește la Păltiniș, de unde revine în București cu diverse prilejuri. Perioada 1964-1987 cuprinde anii când N. își dă măsura personalității creatoare
NOICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288472_a_289801]
-
a fost întâmpinată cu obiecții, fiind socotită destul de restrictivă, ceea ce avea să îl determine să revină asupra ei în 1975. Exceptând studiul Trei esteticieni..., care îi readuce în actualitate pe Mihail Dragomirescu, H. Sanielevici și Petre P. Negulescu, toate celelalte exegeze care au urmat debutului sunt consacrate unor curente culturale sau sociale importante, examinate într-o succesiune cronologică, nu însă și ideologică, a junimismului: Țărănismul (1969), Sămănătorismul (1970) și Poporanismul (1972), completate în 1977 prin Curentul cultural de la „Contemporanul”. Ele dezvăluie
ORNEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288593_a_289922]
-
90 este prima promoție a unei generații noi (admițând că șaizeciștii, șaptezeciștii și optzeciștii fac împreună o singură generație, iar cincizeciștii sunt ultima promoție a generației zise «a războiului»”. Totuși, sintagma „generația ’80” s-a impus în panoplia conceptuală a exegezei și a istoriei literare consacrate perioadei contemporane, existând convingerea larg împărtășită că promoția de scriitori afirmați în deceniul al nouălea al secolului trecut este - prin numărul și prin valoarea componenților ei și mai ales prin caracterul radical novator al demersului
OPTZECISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288562_a_289891]
-
anterioare. În anii ’80 criticii debutau de regulă cu volume despre clasici ori cu eseuri de istorie sau teorie literară, în vreme ce beletristica optzecistă emergentă era descoperită, comentată, recomandată și validată de critici consacrați, precum Nicolae Manolescu, Eugen Simion ș.a. Prima exegeză panoramică nu numai a o., ci a întregii literaturi a tinerilor din deceniul al nouălea aparține totuși unui critic optzecist, Radu G. Țeposu, în Istoria tragică & grotescă a întunecatului deceniu literar nouă (1993). Trebuie însă subliniat faptul că poeții și
OPTZECISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288562_a_289891]
-
Manole, meșterul fiind chiar textul de debut al criticului în „Echinox”), urmată de o versiune intermediară (Apărarea unui voievod, în „Almanahul «Ramuri»”, 1985), rămâne elocvent pentru traiectul actului critic. Autorul optează pentru interpretarea celebrei balade drept „piatră de temelie în exegeza mitului estetic la români”, citind-o prin prisma mitului dedalic. E implicată astfel tema căutării (itinerarul prin labirint, traseul inițiatic, drumul spre un centru sacru). Aceste căi ale interpretării structurează și alte eseuri. Cel despre Ion Creangă (datat 1979-1988) reține
PECIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288745_a_290074]
-
și la elaborarea unei ediții științifice a operei cronicarului moldovean. Deși examinează literatura și cultura pe provincii, lucrările lui evidențiază influențele reciproce dintre scriitori, oameni de cultură și acordă interes centrelor de iradiere culturală. Ca folclorist, P. este autorul primelor exegeze filologice și stilistice ample asupra ghicitorilor românești. Potrivit observației lui Ovidiu Bârlea, studiul despre cimilituri reprezintă, după monografia lui Lazăr Șăineanu despre basme, cea mai extinsă și fundamentată lucrare despre o specie a folclorului românesc. În prima parte autorul întreprinde
PASCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288707_a_290036]
-
Premiul Universității „Babeș-Bolyai” (2003). Eseul Antimemoriile lui Grobei înfățișează o lectură critică fluentă și coerentă, expusă seducător, a operei romanești a lui Nicolae Breban. Firește, P. examinează - într-o formulare personală, deseori originală - diferite chestiuni care au preocupat și anterior exegeza, îl consideră pe romancier un postflaubertian, revelează asumarea de către acesta, în spațiul ficțiunii (și în alt mod decât, de pildă, Balzac), a unei posturi de Dumnezeu-Tatăl, accentuează importanța extraordinară a personajului, opinând că esențială ar fi „relația de tip agonal
PAVEL-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288733_a_290062]
-
eminescolog nu se reduce la atât. Cunoașterea operei lui Eminescu constituind pentru el o „cotitură decisivă”, nu s-a rezumat la activitatea de traducător, ci după ani îndelungați de studii, timp în care a cunoscut și principalele contribuții românești la exegeza eminesciană, a scris el însuși în limba rusă un amplu studiu, Mihail Eminescu i problema romantizma v rumânskoi literature XIX-ego veka (1968), cercetare a întregii creații eminesciene pe fondul romantismului românesc și al celui european. Varianta revăzută a cărții a
KOJEVNIKOV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287720_a_289049]
-
multe cărți. Cantitativ deloc amplă, poezia lui M., de o originalitate ireductibilă, a produs o puternică impresie și i-a rezervat poetului un loc cu totul aparte în tabloul literaturii contemporane. Prizată direct de publicul avizat, examinată cu diligență de exegeză, producția poetului rămâne oarecum greu de clasat sub raportul identității. Tocmai această relativă dificultate, ridicată de creația unui poet reticent, pare să o caracterizeze în primul rând. A putut fi considerat un continuator al suprarealismului, un neosuprarealist sau, în sens
MAZILESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288071_a_289400]
-
creată la noi în secolul al XX-lea sub semnul simbolismului, expresionismului, ermetismului, avangardismului etc. are sau nu „semne particulare”, dacă se poate vorbi de un specific al modernismului românesc. Concluziile nu sunt spectaculoase, ci întrucâtva previzibile, dar argumentația și exegeza sunt demne de tot interesul. Ca și în alte rânduri, M. se lansează în cercetare fără prejudecăți, recurge masiv la analiza de text și împărtășește cititorului întreaga dinamică a raționamentelor și emoțiilor estetice pe care își întemeiază concluziile, extrem de nuanțate
MICU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288109_a_289438]
-
223-228; Stănescu, Poeți și critici, 166-176; Piru, Varia, I, 332-335, II, 321-324; Georgescu, Printre cărți, 213-219; Grigurcu, Idei, 135-140; Ciobanu, Critica, 216-220; Raicu, Critica, 434-445; Regman, Colocvial, 126-137; Vlad, Lectura, 100-107; Georgescu, Volume, 166-168; Dimisianu, Opinii, 251-256; Laurențiu Ulici, O exegeză exemplară, CNT, 1979, 30, 31; Mihăilescu, Conceptul, II, 179-184; Ion Caraion, Jurnal, I, București, 1980, 325-330; Popescu, Cărți, 40-43; Zaciu, Lancea, 212-223; Iorgulescu, Critică, 196-202; Grigurcu, Critici, 106-111; Dobrescu, Foiletoane, II, 226-233; Ciobanu, Opera, 277-280; Regman, Noi explorări, 778-779; Marcea
MICU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288109_a_289438]
-
sub forma unor definiții unanim acceptate, adesea însă doar tacite, subînțelese - pe de o parte, și atrofiere, clasicizare, academizare - pe de alta. Este, într-un sens, stratul arheologic al ideii bimilenare de literatură. Cuvântul cheie este arheologie. Pe întreg parcursul exegezei de aici M. excavează sistematic și meticulos. În fundațiile edificiilor avangardiste și al zgârie-norilor speculativi contemporani se ascund vestigii milenare. Show-urile epatante, cu focuri de artificii orbitoare, ale teoriilor de ultimă oră se desfășoară după indicații de regie străvechi
MARINO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288040_a_289369]
-
de tinerețe constituie, ca și piesele pe care le justifică teoretic, un fenomen de ruptură, de discontinuitate în raport cu contextul artistic al epocii și mai cu seamă al teatrului. Considerându-l pe tânărul Blaga „un revoluționar”, studiul răstoarnă perspectiva încetățenită în exegeza blagiană și modifică poziția ocupată de Blaga în contextul cultural al epocii, apropiindu-l de novatorii avangardei, ca promotor al modernizării teatrului românesc în regie, repertoriu, artă actoricească, estetică a stilizării, genuri dramatice etc. Autoarea evidențiază, pe un plan mai
MODOLA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288201_a_289530]
-
1; Mircea Morariu, Artiști pe scena lumii, RL, 1990, 37; Ion Cocora, „Actori pe scena lumii”, TR, 1991, 16; Nicolae Balotă, „Lucian Blaga și teatrul”, TTR, 2001, 3-4; Dicț. scriit. rom., III, 265-266; Adrian Țion, Lucian Blaga într-o nouă exegeză critică, ST, 2002, 2-3. M.Pp.
MODOLA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288201_a_289530]
-
rezistând definițiilor juridice exhaustive. Sinoadele ecumenice, bunăoară, nu descoperă adevăruri fundamentale, ci doar le exprimă, cu mereu adâncite nuanțe. Pe scurt, pentru Biserica Ortodoxă, tradiția a rămas membrana pneumatică ce poate ține comunitățile locale înăuntrul matricei gestante a „Trupului mistic”. Exegeza Scripturilor, celebrarea liturghiei și toate celelalte gesturi cotidiene ale creștinilor aflați în spațiul public nu reprezentau decât momente de vârf proiectate precum niște stele strălucitoare pe un firmament cuprinzător. Tradiția era mediul propice inițiativelor care individualizau virtuțile distincte ale creștinismului
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Reformei se vor vedea într-un spectru aproape nelimitat. Apare, mai întâi, „individualismul intramundan” (Louis Dumont) de tip pietist, care refuză total noțiunile de tradiție, angelologie sau mistagogie, în favoarea unei etici pragmatic-soteriologice (Max Weber), a simplificării liturgice și a reducerii exegezei biblice la un singur palier hermeneutic (primatul literei). În arta religioasă, Reforma renunță nu doar la tabloul perspectival consacrat mai întâi în Biserica Romano-Catolică, ci la orice formă de reprezentare vizuală a sacrului. Simbolismul naturalist și arta decorativă își fac
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
motivele să suspecteze ineficacitatea mecanic-cauzală și futilitatea logic-matematică ale postulatului existenței lui Dumnezeu. Dintr-un timp al negării unei anumite imagini despre Dumnezeu, modernitatea devine un timp al uitării divinului. Dispar problemele existențiale și rămâne problematica teoretică. În acest punct, exegeza făcută de Mircea Eliade (1907-1986) timpului profan al modernității 2 nu contestă realitatea renunțării consimțite a omului recent la întrebările clasice privind sufletul, mântuirea sau Dumnezeu. Uitarea modernilor târzii nu este doar pasageră sau involuntară, ci cronică, cultivată și profund
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ioaneică le preferă. Departe de a trăda prezența unui cripto-platonism rezidual, aceste imagini redau trăsăturile unui eveniment inalterabil care presupune o radicală transformare a sinelui. Condensând atâtea provocări aduse identității de tip aristotelic, evenimentul revelației lasă totuși loc comentariului sau exegezei, fiindcă este saturată cu un conținut. Ireductibilă la un simplu mesaj, revelația consemnată de apostoli vorbește de la sine și accede, prin discurs (lógos), la universalitate. Exegeza recuperează urmele lăsate de explozia de sens pe care orice revelatio immediata o provoacă
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]