2,317 matches
-
oferi primarului argumentul, pentru a-și scuza crimele edilitare. Nu cunoști periferia, draga mea! - cuvântul "periferie" rosti în largul ochilor lui Mini n întrebare, apoi umbre molcom',? și sclipiri scurte, asemeni bulevardelor umbroase sau ulicioarelor blânde, în care rar pilpîie felinare melancolice sau fulgeră ochiul orbitor 37 al vreunui far de automobil răzleț. Clișeuri, rămase acolo pe retină, acum evocate, apăreau în transparența ochilor. - Drumuri tăiate de suflet! Felicitări! . . . Noroioase, desfundate! . . . bombănea Nory. - Da! Până când se vor îndruma căile lăuntrice, atunci
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
-o din cauza mamei lui. Femeia obișnuia să vorbească singură, în șoaptă. Când intra în încăperea ei, avea senzația c-o întrerupe. Cu toate acestea, în pofida campaniilor sale publice despre puritate, de la moartea ei făcuse multe vizite secrete în încăperile cu felinar aflate deasupra bazarului. Acolo le cerea femeilor să se poarte într-un fel anume, să-l atingă în locuri pe care se jena să le numească. Acest fiu era o amintire neplăcută a mamei care plantase sămânța păcatului în conștiința
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
mele părintești, Doar nucul pus de tata mai rodește. Cireșul s-a uscat și creanga-i mărginește, Grădina din vecini, cu meri domnești. Prin geamul colbuit de anotimpuri, Zăresc năframa mamei și-un ștergar Și-n cui, mai ruginește bătrânul felinar, Ce sta de veghe noaptea-n alte timpuri. Icoana cu Iisus, aproape că-i desprinsă De pe peretele cu laviță și masă; Mai binecuvîntează liniștea din casă, Dar candela nu-i mai demult aprinsă... îngenunchez precum la Liturghie Și spun o
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
comunist Începuse, la vreo zece ani după ce anunțase cu mândrie electrificarea țării, să facă economie de energie, că prea se Învățase poporeanul cu binele. Tatapopii a prins mișcarea și a făcut avere din comerțul cu sticle de lampă, fitil, gaz, felinare, lumânări. Nu s-a mulțumit cu atât. Toamna, mai ales, după ce fierbea mustul, oamenii se apucau de făcut nunți. Corturile, farfuriile, tacâmurile, paharele, mesele, băncuțele lungi și Înguste, betelile de hârtie colorată și câte mai erau trebuincioase de la el le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
câinele) unul Hristu, suplinitor și el, pe o jumătate de normă, fără studii, băiat bun, deși cam hahaleră. Era Întuneric beznă și, când a ieșit din casă să vadă la cine se dă dulăul, s-a speriat și-a scăpat felinarul. Crăcănat În mijlocul bătăturii, Înfipt până la brâu În zăpadă, cu paltonul descheiat și fluturând, Dordonea nu putea să facă nici un pas, nu putea să scoată vreun sunet. Hristu l-a cărat În casă, la căldurică, și s-a rugat de scorpia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
și ridicau praful până pe frunzele pomilor. Alde Căloi nu aveau difuzoare pe vremea aia; chiar dacă le-ar fi avut, nu le-ar fi putut folosi: În satul nostru Încă nu fusese adusă electricitatea. Când s-a lăsat noaptea, au aprins felinare și lămpi. Ginerică era din ce În ce mai emoționat, iar boala de care suferea Îl Îmboldea cu necruțare și mișelie. Nu l-a văzut nimeni când a băut primul pahar. După care nici el n-a văzut ori nu și-a amintit mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
nimeni când a băut primul pahar. După care nici el n-a văzut ori nu și-a amintit mare lucru. Poveștile spun că, după ce băgaseră de seamă că mirele lipsea cam de multișor, porniseră prin Împrejurimi să-l caute cu felinarele. L-au dibuit În cele din urmă, inconștient, prăvălit de boală Într-un șanț. Mireasa, zice-se, văzând una ca asta, a plecat și dusă a fost. Căsătoria s-a desfăcut, conform legii, În primele douăzeci și patru de ore de la Încheiere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
de a pleca. Atunci se sculă și Nobunaga, pentru a-i conduce până la coridorul cu punte. — Somn ușor, îi ură Nobutada, întorcându-se, încă o dată, pe culoar pentru a-și privi tatăl. Nagato și fiul său stăteau lângă Nobunaga, cu felinare în mâini. Sălile din incinta Templului Honno se cufundau într-un întuneric negru ca de cerneală. Era a doua jumătate a Orei Șobolanului. * * * Mitsuhide stătea la o răspântie: dacă ar fi luat-o la dreapta ar fi ajuns spre apus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
său, Hideyoshi reducea problemele vieții și ale morții la acest unic concept: detașarea. Stătuse culcat doar puțin timp. Dormise o oră? Hideyoshi se ridică și coborî scara, la toaletă. Imediat, un om de gardă îngenunche pe veranda podită, ridicând un felinar de hârtie. Foarte curând, când ieși de la toaletă, găsi un alt om ținând un mic căuș cu apă pe care, apropiindu-se, i-o turnă peste mâini. În timp ce-și ștergea mâinile, Hideyoshi privi poziția lunii deasupra streșinilor, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Unii spun că nu podul ce trece peste Bahlui s-ar numi așa, ci ulița până la pod, cum este și firesc. Motivele? Ar fi două: întâi „gurile rele” spun că pe această uliță ar cam fi fost multe case cu felinar roșu la poartă, semn că acolo sunt femei ușoare. Alții spun că Podul Spânzurătorilor poartă numele de Podul Roșu pentru că aici în spânzurătorile puse de voievozi ar fi curs și curge mult sânge... Dar, dincolo de Bahlui, ulița se numește Podul
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
de colo - a rostit bătrânul, arătându-mi un petec de loc sterp, pe care armenii au avut case, le-au dărâmat și au început să facă altele, dar „egumenul de Băboiu nu îngăduiește”. Pe unde am umblat, am tot întâlnit felinare. Asta m-a făcut să-mi aduc aminte de făclierii întâlniți în cele cărți citite. Uneori, în chip de martori la cine știe ce judecată sau chiar în chip de vânzători sau cumpărători de case, dughene sau locuri. Mereu i-am crezut
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
O să ți se pară o poveste clasică, mă preveni ea. ― Îmi plac chestiile clasice! am asigurato. ― S-a Întâmplat Într-o seară târziu, când alergam disperată să ajung acasă Înainte ca mama să se panicheze și să cheme poliția. Deși felinarele de pe stradă erau aprinse, abia dacă vedeam pe unde merg. Când am trecut de ultimul colț de stradă, m am ciocnit de un băiat absolut superb. Nu știu de unde a apărut, dar pur și simplu mi-a fost de ajuns
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
o națiune de bețivi? m-am gândit eu nedumerită. Ce fel de națiune de bețivi era aia dacă toate barurile se deschideau la zece și jumătate, când ziua era deja pe terminate? De ce n-avea și Dublinul un cartier cu felinare roșii? De ce nu eram eu olandeză? Am luat-o pe niște drumuri lăturalnice și, mai mult din noroc, decât datorită vreunui plan, m-am trezit pe o stradă lungă care apărea din când în când la știri ca un exemplu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
definitivă a gândurilor, sentimentelor, speranțelor și ambițiilor sale era să ajungă între picioarele unei târfe stilate. Și asta însemna eliberare, emancipare! „Simte-te liber“, îi spusese ea și apoi îl înțepenise în blestemata aia de păpușă gonflabilă. Ajuns sub un felinar, Wilt scrâșni din dinți. Și ce se întâmpla cu Eva? în ce fel de iad urma să-i transforme de-acum viața? Dacă până acum traiul cu ea fusese insuportabil, de-acum înainte avea să fie nenorocire în stare pură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
în poala halatului. — Eu am visat scrisoare. — Ce scrisoare? — Scrisoarea becherului. Bibicul. Mutulache, știi ’mneata. El o fi fost autorul, musai, el o fi fost... Gușa Dușa Păpușa Spiridușa, cum îl mai cheamă. Octavian, fantoma Octavian. De curiozitate, sub un felinar, am deschis-o. Expeditorul necunoscut. Dar era scrisoarea becherului, jur. Destinatarul: tata. Care după aceea... știi ’mneata. Doctorul va zâmbi, sleit. Ar scoate o batistă din buzunar, ar renunța la batistă, ar spune că e obosit... dar va renunța să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
sunt obosit. Cetățeanul Marga își aprinse țigara, ieșea din joc. — Altă dată? Da’ acu ce treabă avem? Eu am visat scrisoare. — Ce scrisoare? — Scrisoarea becherului. Bibicul, mutulache, știi ’mneata. Care nici nu e mut, mutulache, deloc! De curiozitate, subt un felinar, am deschis-o. Expeditorul necunoscut. Dar era scrisoarea becherului, jur. Plic cu doliu, cu emblemă, din alea, știi ’mneata. Destinatarul: tata. Care după aceea... știi ’mneata. Doctorul zâmbi, sleit. Scoase o batistă din buzunar, dar renunță la batistă, vru să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
pare rău de oamenii care fac asemenea filme oribile? Oricum, mereu am crezut că așa-zisele „vedete“ sunt drogate până nu mai pot. Apropo de Amsterdam, ultima oară când am fost acolo prietena mea a insistat să mergem în Cartierul Felinarelor Roșii. A fost groaznic, cu femei care stăteau în vitrine, ademenindu-și clienții. Unele dintre ele tricotau, citeau o carte sau ceva de genul ăsta și puteai să vezi în cameră. A fost un pic înfricoșător, sincer. Așa e, Cartierul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
Roșii. A fost groaznic, cu femei care stăteau în vitrine, ademenindu-și clienții. Unele dintre ele tricotau, citeau o carte sau ceva de genul ăsta și puteai să vezi în cameră. A fost un pic înfricoșător, sincer. Așa e, Cartierul Felinarelor Roșii din Amsterdam a devenit o atracție turistică a Olandei, dar mi se pare deprimant să vezi ființe umane tratate ca niște bucăți de carne de tineri beți în ultimul lor weekend de burlăcie. I-am spus prietenei mele că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
Islington până În Clerkenwell. Lissy mă conduce pe un drum pustiu, din apropierea pieții Smithfield, plin de depozite și clădiri de birouri, vacante. După care dăm colțul, apoi Încă unul, până când ajungem Într-o mică alee. — Așa, spune Lissy, stând sub un felinar stradal și consultând o bucățică de hârtie. E ascuns, pe undeva pe aici. — Dar nu e nici o tăbliță, ceva ? — Nu. Toată ideea e ca nimeni, În afara membrilor, să nu știe unde se află locul. Trebuie să bați la ușa din dreapta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
spre etaj. Mă duc spre scaunul din față, locul În care Îmi plăcea la nebunie să stau când eram mică și privesc spre Londra scufundată În noaptea adâncă și ploioasă. Dacă mă uit suficient de mult timp pe geam, luminile felinarelor se vor transforma Într-o ceață, ca de caleidoscop. Ca de basm. Prin minte mi se perindă amestecate imagini cu femeia În auriu, cocteilul roz, chipul lui Jack când i-am zis că plec, chelnerul care mi-a adus haina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
serii, fazele lor ne-au urmărit ore în șir. Doar de la un moment dat păream să fi intrat într-un spațiu fără nici o așezare pe zeci de kilometri. Vecina de pe bancheta de vis-à-vis, adormită cu capul pe spate, primește de la felinarele de pe traseu, ca pe un upercut, câte un punct alb în plinul bărbiei ei rotunde de copil. N-am mai fost la Mare din adolescență și nici nu-mi-am dat seama, în copilăria mea petrecută într-un oraș de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
-o fi căzut el probabil că așa se vede, striga în urma mea mama, pregătită de culcare... De fapt eu, devenit matur odată cu căderea nopții, ieșeam să mai fumez o țigară. Asta face și Sile - fumează așezat pe trotuarul nostru, sub felinar, cu picioarele slabe întinse în stradă. (Din poziția asta) dacă aș privi peste cap, și mie mi-ar părea înclinat blocul.) La cutremurul din șapteș’ șapte, un corp uriaș din biblioteca noastră veche a zburat până-n pat, unde eu chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
repeta mai mult de zece ori, până mă prindea somnul. Iar dacă se întâmpla să mă mai trezesc după primul somn, El era imobil în cui și mă fixa. Din geanta neagră a tovarășei mele de călătorie scot colții, atunci când felinarele de pe traseu luminează scurt cărțile din colecția „Biblioteca de artă“. Artistă deci? Mă apropii și aștept răbdător felinarul, care luminează la suprafață cotorul unui volum despre pictura lui Kandinsky. Țin minte că geometria lui încărcată, lumea lui tăiată în colțuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
după primul somn, El era imobil în cui și mă fixa. Din geanta neagră a tovarășei mele de călătorie scot colții, atunci când felinarele de pe traseu luminează scurt cărțile din colecția „Biblioteca de artă“. Artistă deci? Mă apropii și aștept răbdător felinarul, care luminează la suprafață cotorul unui volum despre pictura lui Kandinsky. Țin minte că geometria lui încărcată, lumea lui tăiată în colțuri era prea dură pentru mine. Într-una din după-amiezele pierdute în București la Dalles, o băbătie vorbea despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
realitate umplându-mă de scârbă după majoritatea țigărilor fumate. Noaptea nu mai aveam nevoie de țigară pentru a așterne, între trecerile spectrale ale lui unchiu-meu, ale mamei, ale fetelor-pisici, pagini cu o limpezime de spectacol de la teatrul de vară cu felinare albe focalizate. La cârciuma învelită cu bușteni, Carmen își manifestă nervozitatea printr-un stacatto în tăblia jegoasă a tejghelei, cu degetele scurte cu unghiile vopsite bleu. Atunci meseriașii nu mai știu cum să-și ia repede băuturica și să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]