54,757 matches
-
părut formidabilă și o emoționa. Ca și revenirea. Și iarăși podul de piatră s-a dărîmat, a venit apa și l-a luat. A luat și rîsul formidabil al Vasilicăi Tastaman, un rîs năvalnic și cotropitor, care îi antrena toată ființa, cu toate împlinirile și neîmplinirile, cu toate iubirile, tăcerile, cu toate aplauzele din lume. Valul acesta nu s-a mulțumit cu atît. De ziua Poetului, a luat o poetă. De acum înainte ne va fi greu să-l sărbătorim pe
In memoriam Mariana Marin () [Corola-journal/Imaginative/14055_a_15380]
-
o poetică axată pe conceptul de umbră: "Dar umbrele?", scrie el într-un pasaj crucial al cărții, " Nu cele care întovărășesc niște contururi, și pe care nimeni nu le bagă în seamă, ci acelea care s-au desprins de niște ființe vii și nu pot căpăta contur. ... A scoate pe om din starea de umbră înseamnă de cele mai multe ori a-i răpi din farmec..." Și chiar, pînă la urmă, a-i răpi din "realitate", din acea "realitate" imponderabilă, misterioasă, indefinibilă, care
O capodoperă de tinerețe by Matei Călinescu () [Corola-journal/Imaginative/14252_a_15577]
-
anima vicina, independentă de mine, parcă, niciodată atașată cu adevărat de mine. Să o numesc, acuma, o umbră? .... Arta pentru mine asta ar fi: ca, în tăcere, să fii în stare să-ți găsești interlocutori în alții, cu inși, cu ființe care nici nu e nevoie uneori să fi existat.... Ți se confundă totul, cu limitele dizolvate sau schimbate mult sub imperiul fanteziei mele, în toate aceste prea numeroase pagini - totul în același plan pe hîrtie: oameni și umbre, glasuri, tăceri
O capodoperă de tinerețe by Matei Călinescu () [Corola-journal/Imaginative/14252_a_15577]
-
dori acesta, figură de tranziție între autoritarismul paternalist tradițional și lumea modernă (simbolizată prin instituția la care lucrează, Banca Națională). Pe aceeași linie, manifestările patologice ale modernității, prin religiile seculare și revoluționare contrarii ale socialismului și naționalismului, sunt din adîncul ființei sale respinse de narator: fără argumentări care nu și-ar avea rostul într-un discurs romanesc, fără filozofări, fără vorbe. Polemica are loc în dimensiunea tacită a romanului, în profunzimea lui, lăsînd să se desfășoare în libertate arta nuanțată a
O capodoperă de tinerețe by Matei Călinescu () [Corola-journal/Imaginative/14252_a_15577]
-
demnitate. În plus, aservindu-și conștiința, ei au ales Academia, în aceeași vreme în care mulți dintre colegii lor preferaseră Temnița". Sentimentul exilului, ce-și extrage energiile purificatoare nu atât din osânda dezrădăcinării pur geografice, cât din ruperea tragică a ființei de spațiul său matricial spiritual, e starea afectivă ce domină aceste pagini. Starea de alertă a eseistului, starea lui de grație, normalitatea sa - își află în nostalgie, în dorul de peisajul și sufletul românesc, un hotărât accent compensativ. Echilibrul interior
Virgil Ierunca sau sentimentul românesc al exilului by Iulian Bol () [Corola-journal/Imaginative/14401_a_15726]
-
Ierunca se află aici, în spațiul acesta greu de determinat, dificil de precizat, aflat la limita dintre sarcasm și dor, dintre ocară și mângâiere. Exilul este astfel o cruce răscolitoare de întoarceri, o "cruce de dor", e o stare a ființei care leagă, într-o mult mai hotărâtă măsură individul de spațiul care l-a născut și de care - cu voie sau fără voie - s-a desprins. Exilul favorizează privilegiul întoarcerilor - în timp și spațiu. Exilul a reprezentat, pentru Virgil Ierunca
Virgil Ierunca sau sentimentul românesc al exilului by Iulian Bol () [Corola-journal/Imaginative/14401_a_15726]
-
Noi suntem dintre aceia care cred că poezia nu este și nu poate fi o simplă pritocire de "cuvinte potrivite". Că găteala vorbei e cu totul altceva decât povestea vorbei. Că povestea aceasta e gravă și că ea "angajează" toată ființa celui care-o slujește într-o "tinerețe fără bătrânețe", într-un permanent risc și într-o permanentă alegere. Când un poet se lasă purtat de vorbe, când faimoasa inițiativă a cuvântului nu este cum ar trebui să fie - o inițiativă
Virgil Ierunca sau sentimentul românesc al exilului by Iulian Bol () [Corola-journal/Imaginative/14401_a_15726]
-
care-o slujește într-o "tinerețe fără bătrânețe", într-un permanent risc și într-o permanentă alegere. Când un poet se lasă purtat de vorbe, când faimoasa inițiativă a cuvântului nu este cum ar trebui să fie - o inițiativă a ființei - ci doar expresia unei podobiri formale, sunt semne că poetul acela gospodărește îndoielnic propria lui vocație". "Vocație", "misiune", "angajare", "responsabilitate", "mărturie" - sunt cuvinte cărora Virgil Ierunca le acordă accente patetice, lipsite însă de orice urmă de iluzionare, sunt cuvinte care
Virgil Ierunca sau sentimentul românesc al exilului by Iulian Bol () [Corola-journal/Imaginative/14401_a_15726]
-
Se mai poate observa că Virgil Ierunca percepe cuvântul în dubla sa intenție și în dubla sa realizare; cuvântul mântuie prin crâmpeiul de transcendent pe care îl pune în joc, pe care inevitabil îl conține, dar angajează, în egală măsură, ființa într-un joc aproape tragic al limitelor și revoltei, al deschiderii și claustrării. Preluând o sintagmă eminesciană de amplu fior nostalgic (Trecut-au anii...), Virgil Ierunca își așază paginile de jurnal, "întâmpinările" și "accentele" ori "scrisorile nepierdute" sub semnul timpului
Virgil Ierunca sau sentimentul românesc al exilului by Iulian Bol () [Corola-journal/Imaginative/14401_a_15726]
-
profesiuni de credințe, cu fireștile și necesarele lor clarificări, întâlnim în dialogurile adunate aici, dialoguri în care este expusă cu limpezime metodologică o concepție estetică intransigentă, deși deloc rigidă. Din aceste dialoguri ni se revelează felul cum se întregesc, în ființa lăuntrică a scriitorului, moralistul și estetul, criticul literar și comentatorul politic, exprimându-se, în fapt, o semnificativă armonie a contrariilor. Referindu-se, de pildă, la propria sa biografie, scriitorul o leagă de "povestea" exilului ce i-a marcat fundamental ființa
Virgil Ierunca sau sentimentul românesc al exilului by Iulian Bol () [Corola-journal/Imaginative/14401_a_15726]
-
ființa lăuntrică a scriitorului, moralistul și estetul, criticul literar și comentatorul politic, exprimându-se, în fapt, o semnificativă armonie a contrariilor. Referindu-se, de pildă, la propria sa biografie, scriitorul o leagă de "povestea" exilului ce i-a marcat fundamental ființa: "Cât despre biografia mea "publică", e firesc să fie foarte puțin cunoscută. Este mai ales necesar. Nu-mi recunosc o "biografie", ci doar conștiința unei existențe confruntată cu ceea ce îi transgresează neîntrerupt limitele: despărțirea de singurătate, nostalgia rânduielii, apelul la
Virgil Ierunca sau sentimentul românesc al exilului by Iulian Bol () [Corola-journal/Imaginative/14401_a_15726]
-
în volumul Prozatori de azi, din 1970, dacă mi se îngăduie autocitarea) despre acel Marin Preda preocupat de psihismele incontrolabile, obscure în motivația lor, neliniștitoare prin felul în care se exteriorizează, despre acel Marin Preda aplecat asupra laturii tenebroase a ființei umane, despre acel Marin Preda care vine, în câteva nuvele din epoca începutului, cu altă imagine asupra omenescului decât aceea solară (deși dramatică) din Moromeții. În Calul procedează prin notarea rece, naturalistă (de ce nu?), obiectivă până la cruzime a felului în
Momentul literar 1945-1948 - Primul Marin Preda by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Imaginative/14521_a_15846]
-
la muncă. În La câmp doi ciobani violează o fată surprinsă adormită într-un lan. Fapta nu este raportabilă la conștiința comițătorilor, deci nu are vreun sens moral, înscriindu-se în categoria întâmplărilor naturale, inevitabile și firești, în universul unor ființe care sunt acționate exclusiv de instincte. Colina și Amiază de vară (aceasta inclusă numai în sumarul edițiilor târzii ale Întâlnirii din Pământuri) dislocă realismul, recurgând la fantastic și vis. Luăm act de angoasarea eroului din Colina, care într-o dimineață
Momentul literar 1945-1948 - Primul Marin Preda by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Imaginative/14521_a_15846]
-
la sfîrșitul capitolului anterior (capitol încheiat chiar cu aceste cuvinte, "...un alt eu însumi", pentru ca următorul să se deschidă, la fel de semnificativ, cu "Un prieten de cînd lumea...", pp. 73-74).l) În al doilea paragraf al "Celor trei hagialîcuri", citim: "Sunt ființe cari prin cîte ceva, uneori fără a ști ce anume, deșteaptă în noi o vie curiozitate, ațîțîndu-ne închipuirea să făurească asupra-le mici romane. M-am mustrat pentru slăbiciunea ce-am avut de asemenea ființe; nu destul de scump era s-
Recitind Remember by Matei Călinescu () [Corola-journal/Imaginative/14139_a_15464]
-
Celor trei hagialîcuri", citim: "Sunt ființe cari prin cîte ceva, uneori fără a ști ce anume, deșteaptă în noi o vie curiozitate, ațîțîndu-ne închipuirea să făurească asupra-le mici romane. M-am mustrat pentru slăbiciunea ce-am avut de asemenea ființe; nu destul de scump era s-o plătesc în pățania cu sir Aubrey de Vere? De data asta, peste curiozitate se altoia un simțămînt nou: o apropiere sufletească mergînd pînă la înduioșare" (p. 74). O nouă mențiune, destul amplă, pleacă de la
Recitind Remember by Matei Călinescu () [Corola-journal/Imaginative/14139_a_15464]
-
a fi și autorul nuvelei - o povestire deci tot la persoana întîi - primim, între multe altele, cîteva sugestii care adîncesc taina lui Pantazi, și anume taina identității sale sexuale. Aubrey de Vere, din relatările voit ambiguizante ale naratorului, este o ființă cu o sexualitate incertă: e desigur un dandy, un bărbat de-o eleganță sfidătoare prin excentricitate unită cu perfecția gustului estetic; e un bărbat cu ciudate înclinații și dorințe de a fi femeie, poate un travestit, poate un invertit (cum
Recitind Remember by Matei Călinescu () [Corola-journal/Imaginative/14139_a_15464]
-
catifea și de plumb" în care îl întîlnește naratorul - și ca bărbat, cu pudră albastră pe față, cu buzele spoite violet, cu cearcăne negre trase în jurul ochilor, cu o pulbere de aur presărată pe păr: "... acum mi se părea că ființa ce mă tîra cu ea în umbră nu era un bărbat.... Trăsăturile feței sale prelungi se ascuțiseră, de la albastrul fraged de floare, culoarea ochilor lui trecuse la albastrul cu licăriri aspre ale oțelului, iar pe buzele subțiate zîmbetul i se
Recitind Remember by Matei Călinescu () [Corola-journal/Imaginative/14139_a_15464]
-
la ambiguitatea hermafroditică, pînă la, pentru o clipă, androginismul primordial-angelic de tipul swedenborgian din romanul lui Balzac Séraphîta, în care Seraphitüs și Seraphîta (animus și anima în termenii psihologiei analitice a lui C.G. Jung) nu sunt decît una și aceeași ființă spirituală, Seraphîtüs-Seraphîta, natură dublă. Dar în cazul nuvelei Remember, în loc de o dualitate de tipul "și/și", a împlinirii în unitate, avem de a face cu una negativă, de tipul "nici/nici". Bărbat care nu e bărbat și femeie care nu
Recitind Remember by Matei Călinescu () [Corola-journal/Imaginative/14139_a_15464]
-
l'Isle-Adam din Contes cruels, sau din Diabolicele lui Barbey d'Aurevilly (acesta din urmă intertext indicat de narator prin citare explicită). Aubrey de Vere, văzut prima oară de către narator, și apoi în mod repetat, la Muzeul Frederic e o ființă ieșită dintr-un tablou, dintr-unul din acele portrete de lorzi pe care un "Van Dyck și, după el, Van-der-Faës le-au hărăzit nemuririi". Din nemurire, Aubrey intră, ca printr-o vrajă, în mortalitate - drept care va fi ucis în circumstanțe
Recitind Remember by Matei Călinescu () [Corola-journal/Imaginative/14139_a_15464]
-
cu orgoliul filosofic al unui visător impenitent: "...rămîie în totul sir Aubrey de Vere așa cum mi-a plăcut să-l văd eu, numai așa - ce-mi pasă de cum era în adevăr? Am nimicit singura dovadă că l-am cunoscut în ființă, am ars scrisoarea în a cărei pecete zîmbea sfinxul împresurat de zicerea" «Remember». Remember? - da, firește, că n-am să uit, dar cum anii tulbură unele din amintirile vechi, făcîndu-le să plutească aburite la hotarul dintre realitate și închipuire, dacă
Recitind Remember by Matei Călinescu () [Corola-journal/Imaginative/14139_a_15464]
-
de cîmp" (sau "floarea de maidan": Pena Corcodușa) e mai rezistentă, mai vitală, mai longevivă decît "floarea de grădină". Căci naratorul îi supraviețuiește delicatului, pervesului, seraficului Aubrey tot așa cum Pena îi supraviețuiește (demențial și tragic) îndrăgostitului nepot imperial Leuchtenberg-Beauharnais, "în ființa căruia se răsfrîngeau întrunite strălucirile a două cununi împărătești". Într-un fel, s-ar putea argumenta că în ipostaza conștientă de "floare de cîmp" naratorul din Remember lasă deschisă posibilitatea unei variante feminine. Aceasta se va încorpora literar în personajul
Recitind Remember by Matei Călinescu () [Corola-journal/Imaginative/14139_a_15464]
-
în clipa în care o telegramă, trimisă de la București, îmi anunța sosirea domnului Lovinescu. Stăpînită de un sentiment catastrofic am alergat la gară. Maestrul coborî din vagon cu un salt tineresc și mă salută cu o vioiciune care îmi cuprinse ființa. - La ce oră pleacă trenul spre faimoasa stațiune?, m-a întrebat. Au fost primele cuvinte, cu care mă salută. Am răspuns îngăimînd cuvintele, încercînd să-i abat ideea pe care eu o împlîntasem în percepția lui, în București, dar n-
Evocări esențiale din aproape o sută de ani de viață by Ioana Postelnicu () [Corola-journal/Imaginative/14432_a_15757]
-
nu este o joacă. Dumneata trebuie să-ți urmezi drumul greu într-o împlinire viitoare. Rostirea lui mă tulbură. Simțeam că mă încărcase cu o obligație, a cărei înfăptuire se prefigura într-o activitate continuă la care visasem în adîncul ființei mele, de cînd începusem să cunosc taina și atracția lecturilor de la care mă adăpam. Am ajuns la timp la gară. Lovinescu săltă cu un avînt tineresc pe scară și apăru în cadrul largului geam al vagonului. Părul lui argintiu strălucea sub
Evocări esențiale din aproape o sută de ani de viață by Ioana Postelnicu () [Corola-journal/Imaginative/14432_a_15757]
-
de a fi pedepsită pentru ceva ce nu avea nici un nume. Și eu plîngeam uneori așa cu ea și acele lacrimi doar treceau prin noi în drumul lor spre altceva; făceau parte dintr-un rîu de lacrimi care ne traversa ființa de la începutul timpului. Rîul ne sorbea pe toți în învolburarea lui și noi ne împotriveam cît puteam, bocind și certîndu-ne cu ceva invizibil în limba lamentației. Cele două mătuși ale mamei, surorile bunicii, moarte la Auschwitz, au fost sorbite de
Andrei Codrescu by Carmen Firan () [Corola-journal/Imaginative/14675_a_16000]
-
și de camaraderie. Cioran nu se gîndește la existențialism și găsește gust vieții". (Busuioceanu stă deoparte, făcînd în gînd "portretele amîndurora", iar mai tîrziu, pornind de la femininul Cioran și de la masculină Juana, se gîndește că ambivalenta existența în noi oferă "ființei umane posibilitatea de a-și trăi succesiv viața sa de bărbat și de femeie, după nevoia propriului instinct și spirit".) Protectoare, Juana Mirdó începe, imediat, "să se agite pentru Cioran" și, apoi, "regretă grozav cînd află că șacestaț a plecat
Vînătorul de fuste by Ion Vartic () [Corola-journal/Imaginative/14721_a_16046]