6,379 matches
-
la șezlong, se așeza și mintea ei nu înțelegea ce se întâmplă. Apoi își aminti, acum își amintea, florile de trandafir găsite într-o dimineață acolo, la locuința ei înainte de căsătorie, florile acelea ce-i dădură la un moment dat, fiori. Asta e prea mult, ăsta este deja altceva! Asta este, altceva! Cineva mă urmărește, cineva, dar de ce trandafiri și nu alt mod de a ma atenționă? Speriată intra în casă. Nu mai avea chef de nimic. Se întinse pe canapea
SĂ NU UIȚI TRANDAFIRII CONTINUARE de VIORICA GUSBETH în ediţia nr. 1797 din 02 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383190_a_384519]
-
propria noastră identitate de popor creștin. Pentru acest motiv, Patriarhia a căutat și caută specialiști care au mai construit biserici, dar care știu că bisericile, mari sau mici, sunt construite pentru rugăciune, nu pentru a impresiona și a-ți da fiori reci când te vei afla lângă sau în ele din cauza stilului epocii. De aceea nu au motiv de supărare specialiștii în blocurile comuniste sau cei care au construit monstruozitățile stresante postrevoluționare din jurul Capitalei și nu ar trebui să se cantoneze
VORBIREA DESPRE BISERICĂ ÎNTRE CURS ŞI DISCURS SAU A CUVÂNTA, ÎNTR-UN DUH CREŞTINESC, DESPRE CATEDRALA MÂNTUIRII NEAMULUI ROMÂNESC... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 1792 din 27 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383114_a_384443]
-
observat că în urma mea, la vreo douăzeci-treizeci de pași, se tot profila o umbră mătăhăloasă. La început, am crezut că este vreun trecător. Dar...cum mă opream eu la o casă cu uratul, matahala cenușie se oprea și ea. Un fior de îngrijorare mă cuprinse. Și îmi era o ciudă că tocmai acum se umpluse traista. O luai la fugă. Matahala după mine. Mă oprii. Se opri. Iar alergai. Alerga și ea. Mă întorsei și trecui de partea cealaltă a drumului
POVESTIREA BOLINDEŢI DIN VOL. MAGIA COLINDEI de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2184 din 23 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383082_a_384411]
-
un rol. Muzica ritmată a tobelor și a farfuriilor crescu și mai abitir. Antilia continua să se apropie, parcurgând un larg arc de cerc prin spațiul rămas liber dintre mese. Treptat, curiozitatea inițială a poetului se preschimba Într-un subtil fior de plăcere, pe măsură ce femeia se apropia de ei, ignorând plebea ce părea să o idolatrizeze. Dansatoarea se ascundea sub un văl subțire și prețios de mătase, brodat În ochi de păun, care Îi conferea grația fermecătoare a unei păsări minunate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
mine, nu exista altă speranță În afară de amputarea mâinii. Și, cu singura Întărire a lotusului, mi-am oferit brațul fiarelor cu care ei lucrau. Privi În jur, fixând cu mândrie pe toți cei de față, care parcă erau străbătuți de un fior. Fiecare din ei părea să retrăiască În carne și oase chinul povestit de ciung. — Dar otrava necredincioșilor s-a dovedit mai rapidă decât s-ar fi crezut și cangrena mi s-a ivit la Încheietură, iar mai apoi la cot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
răspundă la formulele ritului. Acesta stătea ușor separat de ceilalți, de cealaltă parte a naosului față de dânsul, cu fața Înfundată În glugă. Tocmai când Dante se uita Într-acolo, Își mișcă Încetișor capul, dezvăluindu-și chipul pentru o clipă. Un fior Îi străbătu poetului șira spinării, În timp ce, instinctiv, se retrăgea Îndărătul unei coloane. Chiar și În penumbră, nu putea să se fi Înșelat. Era același om pe care Îl surprinsese examinând cadavrul lui Ambrogio. Noffo Dei, inchizitorul. Reflectă agitat ce era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Înainte Încă, toți fuseseră În Răsărit. Ca și Baldo, cruciatul. Și Antilia... Avea impresia că Cecco acoperea sub mantia demnității astrologice ceva mai tulbure. Și că Antilia s-ar fi putut să fie ceva mai mult decât o dansatoare. Un fior Îi străbătu pielea când Își aminti de trupul ei. Trebuia să o vadă. Acum. Singur. Ca să afle mai multe despre ea, firește. În aceeași zi, la Începutul după-amiezii Taverna lui Baldo era aproape pustie la ora aceea. Doar doi servitori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ceva asemănător la o vânătoare de mistreț, pe colinele Împădurite de pe lângă Fiesole. Tufișurile se deschiseseră În același fel, cu o clipită mai Înainte ca un exemplar enorm să se precipite afară din desiș, sfâșiind cu colții burta calului său. Un fior În scutură, la gândul acela. Din spate, gărzile se apropiau și ele, dar se mișcau prea Încet ca să ajungă la timp, Împiedicându-se În lăncile care li se Împleticeau pe culoarele Înguste. Mai curând decât să Îi fie de ajutor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
mai potrivitele: intervenție brutală și voluntaristă, asasinat, terorism, criminalitate de orice natură... Exageram intenționat, așteptând să fiu contrazis. Mai bine zis, sperând să se Întâmple așa. Gândul că s-ar putea, totuși, să nu mă-nșel foarte tare Îmi dădea fiori. Încercam să mă liniștesc cu nădejdea că e o măsură În toate: nu, nu se putea să fi nimerit chiar Într-o casă de nebuni cu titluri științifice. - În linii mari ai dreptate, a spus calm Howard. Ar exista și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Monte Cristo care descrie momentul când Edmond Dantes dă cu ochii de comoara abatelui Faria, ca și secvența corespunzătoare din numeroasele ecranizări ale romanului lui Alexandre Dumas pe care le-am văzut mă emoționau de fiecare dată, declanșând În mine fiorul copilăresc al Întâlnirii cu miracolul. Dar reprezenta, Într-adevăr, consemnarea aceea telegrafică o dovadă peremptorie că tezaurul templierilor exista? De ce n-ar fi argumentat ea, dimpotrivă, exact contrariul, respectiv faptul că Întregul text era o aiureală, o poveste de adormit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Bine ați venit pe frumoasele meleaguri tătărăști! - zise numai zâmbet hanul cel tânăr, ieșind în întâmpinarea lor. — Care e vodă? - șopti Huruzuma, care stătea mai deoparte cu Iovănuț, apucându-l strâns de mână. Pe Iovănuț îl trecu, pe sub sutană, un fior din creștet până-n tălpi. Așa ceva nu mai simțise niciodată. - Uite ăla! șopti el emoționat. Episodul 12 BARZOVIE-VODĂ E ȘI EL OM — Prezintă-mă lui Vodă! - șopti atunci Huruzuma, trăgându-l pe Iovănuț de mânecă. — Nu știu dacă se cade... șopti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
muncească mai cu sârg, să fie mai activ, ca să răsplătească astfel încrederea pe care cei de-acasă o aveau în el. Episodul 56 COSETTE — Vino după mine! - îi șopti Cosette în slavonă, ajungând în dreptul lui. Cuprins de-ai iubirii calzi fiori, Broanteș o urmă supus, câinește. Pășind mărunțel, cu spor, țigăncușa ieși din piața Balgi-Bașlâc, coti pe o ulicioară îngustă, apoi încă pe una, se opri în fața unei porți înalte, de lemn, se uită cu grijă în jur și-apoi intră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
strâns discret pe corp, dantelat la extremități, cam ros pe la încheieturi și care-i punea și mai mult în valoare lui Broanteș rufăria lui curată, de răzăș dintr-o familie cinstită, atestat încă din timpul lui Ștefan cel Mare. Un fior trecu prin inima lui Broanteș văzând decăderea cumplită în care ajunsese vestimentația otomană. O asemenea risipă de material, proasta alcătuire a croielii, întreținerea de mântuială a capotului îl cutremură. Vădit lucru, era ceva putred în Imperiu. Și totuși, nu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
morun și miere de albine. Suntem deci pe mare, într-o frumoasă dimineață cu soare. O, Mare Neagră! Câți poeți, prozatori, critici nu ți-au cântat cu meșteșugite cuvinte valurile vijelioase! Pe câți mateloți cuprins-ai de-ai morții reci fiori! Câte lighioane groaznice la vedere și atingere adăpostești în întunericu-ți matern! Pe dâra albă de spumă din urma corăbiei, cei patru eroi ai noștri priveau jucându-se delfini albăstrii ce-și dovedeau inteligența înotând în formație de semilună, rechini bătrâni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ursul din episodul 30. Ospățul a decurs într-o atmosferă de caldă voie bună. Episodul 201 ROMA Roma! Simpla rostire a acestui nume, ce începe cu rostirea amenințătoare a „r”-ului și se sfârșește domol, dulce-senzual, ca o mângâiere, provoacă fiori oricărui povestitor de bună credință. Căci dacă e adevărat - și este - că toate drumurile duc la Roma, atunci cu necesitate și firele epice ale unei povestiri tradiționale (care nu e decât o oglindă purtată de-a lungul unui drumî vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
-mbracă din cap până-n picioare să nu mai știm care a cui este, și-ncepe jocul. — Ce joc? - făcu Metodiu numai ochi și urechi. — Jocul cu iataganul! - făcu turcul mirat. Nu-l ști ? — Mărturisesc că nu - spuse scuturat de-un fior bunul părinte. — Vai, dar e simplu! - făcu turcul. Se ia un iatagan bine ascuțit, se așază femeile echipate astfel în cerc și fiecare din noi, în mijlocul cercului, învârtește pe podea iataganul, ca un titirez. în direcția pe care o arată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Dintre toate acestea, Venus, numită luceafărul de seară sau de dimineață, era cea mai luminoasă. Orice pas ce-l făceam nu avea regret. Apoi, mi-am dat seama că nu puteam respira, deoarece nu aveam oxigen. În acele clipe un fior m-a cuprins și eram una cu universul. Atunci nu puteam să plâng sau să râd, să tac sau să vorbesc, ci doar să aud și să privesc. Pe pământ și în cer e liniște. Încercam să mai gust din
Rătăcitor printre stele. In: ANTOLOGIE:poezie by Cosmina Bojoga () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_660]
-
s-ar fi aflat pe marginea unei prăpăstii. În rarele momente când își recupera luciditatea, își repeta că, fără îndoială, era vorba de o obsesie nejustificată, dar numai gândul că ar putea fi legat de mâini din nou îi dădea fiori. La rândul său, Gacel Sayah, rezemat de peretele negru de stâncă, cu arma pregătită și cu urechea atentă la tot ce se petrecea în jur, se uita cufundat în gânduri la tinerelul cu trăsături delicate și pielea albă, și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
mai ciudat loc de pe pământ. Se întunecă și se opri să aștepte nerăbdător ca luna să lumineze suficient ca să poată continua să înainteze fără teama de a se abate din drum. Își aminti de șarpe și simți că-l trec fiorii gândindu-se ce s-ar întâmpla dacă l-ar mușca unul sau dacă l-ar înțepa un scorpion. Ar suferi cea mai lungă și groaznică agonie din câte și-ar putea imagina cineva, și ar sfârși întins, cu fața spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
că vedea cum fiecare pas îl apropie încă un pic de țintă făcea să-i calmeze tensiunea ce părea că i se adunase în capul pieptului. Râsul îndepărtat al unei hiene îl făcu să tresară de spaimă. Din nou, un fior, mai puternic, îi străbătu șira spinării. Hienele rareori îndrăznesc să atace omul direct. Așa i s-a spus întotdeauna, dar, de asemenea, i se povestiseră teribile întâmplări despre hiene flămânde care, în disperarea lor, nu ezitau să atace în haită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
de pîslă cu un picior lipsă „și toți bătrînii ăștia pe bănci prin șanțuri adormiți În rigole au fost cîndva băieței și au avut părinți și unchi și bunici...“ Conversația n-am mai fost la cinema de ani de zile fiorul acela cînd se stinge lumina și te izolează brusc fără praguri moi de acomodare Înserarea se deapănă gradat ca o promisiune sau zorile o rostogolire de bile lentă peste pajiște ținta nu e de atins cel puțin În ce mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
mă fac să-mi fie scîrbă de mine. Atunci apare reflexul dublu pe care Îl am de fiecare dată În actul dragostei - sub mîngîiere trupul nu cunoaște numai plăcerea atingerii de alt corp, el Își descoperă totodată forma trăind concomitent fiorul de a fi mîngîiat și senzația mîinii care mîngîie. țAh, masochismul de a te citi cu ochii cititorului!) De aceea, ori de cîte ori mă Întorc la chipul meu dinainte de operația estetică, buzele mi se crispează Într-un rictus de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
dulce inconștiență și șarpele nu le-a Învățat Încă gustul fricii și al rușinii. Maree de limfe se umflă ca aburii fierbinți Într-o baie turcească și bărbații se Întorc cu fața În jos și se deșartă, cuprinși de un fior epileptic, În nisipul care șterge toate urmele. Țărm de nerăbdare, de pîndă, de așteptare, delicii ale regnului alunecos și umed. Sus pe dîmb recruții În uniformele lor cafenii, În poziție de drepți lîngă tunuri, scrutînd marea, auzindu-i geamătul Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
doilea serviciu chinezesc din mâinile care-i tremurau, s-a dus la Andor, i-a cerut partitura, a făcut câteva corecturi și, cu toate că, oficial, aceea într-adevăr nu putea fi considerată muzică, seara, când l-am ascultat, ne-au trecut fiorii pe toți. Dintre astea îmi povestea Engelhard când discutam despre evoluția mea. Și că, într-o seară de vară, Amália s-a aruncat cu halat cu tot în lac după Baár. Nebunul s-a dus să-l viziteze pe Păstorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
vine să crezi? Niște nemernici. După tot ce am făcut pentru locul ăla! Era o dărăpănătură când ne-am mutat noi. — Iar acum lucrurile stau cu totul altfel, am spus-o eu pe un ton sarcastic. M-a trecut un fior. O disprețuiam pe Mo. Liz și Judy erau exagerat de serioase, prinse în propriile intrigi și se complăceau în vorbărie cu tentă psihologică, dar nici una nu mirosea a parfum de paciuli și nici nu zornăiau întruna, acompaniate de clinchetul clopoțeilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]