1,545 matches
-
după obiceiul său Pascalopol, cu mâinile împreunate la piept, și era gata sa-i scoată un morman de volume. Însă Otilia îl opri, răzgîndindu-se deocamdată și oferindu-se să vină în altă zi. Pe un raft, Felix zări și un flaut, desfăcut în două fragmente. - Cântați din flaut? întrebă el. - Câteodată, în ceasurile mele bune. Sunt și eu un felde boem. Pascalopol îi rugă să se așeze puțin, până la pregătirea ceaiului, și începu să dea, mai mult pentru Felix, câteva informații
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
la piept, și era gata sa-i scoată un morman de volume. Însă Otilia îl opri, răzgîndindu-se deocamdată și oferindu-se să vină în altă zi. Pe un raft, Felix zări și un flaut, desfăcut în două fragmente. - Cântați din flaut? întrebă el. - Câteodată, în ceasurile mele bune. Sunt și eu un felde boem. Pascalopol îi rugă să se așeze puțin, până la pregătirea ceaiului, și începu să dea, mai mult pentru Felix, câteva informații autobiografice, văzîndu-l cam surprins. Moștenise de la părinți
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
pătrunzător de lintiță umplea aerul. Dinspre sălcii, câteva bivolițe și vaci înaintau până la pântece în apă, supravegheate de un copil gol, cu abdomenul prea umflat. Un muget răsună prelung din depărtare, și din băltoacă îi răspunse, cu tonuri scurte de flaut, broaștele. Era o apă mocnită, smârcoasă, cum apare uneori în visele grele în care adormitul se cufundă mereu în nămoluri universale și nu scapă de ele decât zburând pe deasupra. Un om venea de undeva, de-a lungul bălții, cu o
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Otilia făcu un astfel de gest, că Felix se sperie că avea de gând să se dezbrace spre a se scălda. Era însă prea târziu, se întunecase de-a binelea și trebuiră să se-ntoarcă, lăsând în urma lor corul de flaute acvatice. Masa de seară decurse într-o atmosferă apăsată, fiindcă luau parte la ea trei indivizi necunoscuți, cu care moșierul avea treburi în vederea asigurării de incendiu și inundații a unor magazii cu cereale, deși dorința lui vădită era de a
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
spune niște lucruri, care, nu se îndoia, "erau de cel mai mare interes pentru ei amândoi și pentru o persoană la amândoi egal de scumpă". Deci, Felix se duse. Așteptând în birou pe Pascalopol, auzi sunetele dulci, melancolice ale unui flaut. Își aduse aminte că i se spusese că moșierul cânta la flaut. Auzi o melodie de tip clasic, cu măsuri de menuet, cu totul abstractă, dar tocmai prin aceea mai plină de caracter. Părea să fie de Mozart sau de
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
interes pentru ei amândoi și pentru o persoană la amândoi egal de scumpă". Deci, Felix se duse. Așteptând în birou pe Pascalopol, auzi sunetele dulci, melancolice ale unui flaut. Își aduse aminte că i se spusese că moșierul cânta la flaut. Auzi o melodie de tip clasic, cu măsuri de menuet, cu totul abstractă, dar tocmai prin aceea mai plină de caracter. Părea să fie de Mozart sau de un contemporan al acestuia, o bucată de acelea din caiete pentru amatori
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
un contemporan al acestuia, o bucată de acelea din caiete pentru amatori. Cântecul avea oboseli și stingeri grațioase, opriri și reluări de fraze. Cântecul muri într-o notă, semn că se vestise prezența lui Felix. Pascalopol apăru, în mână cu flautul ca un sceptru de abanos și îmbrăcat într-un greu chimono de mătase albastră, brodată cu balauri. Era impresionant. Moșierul vorbi de una, de alta și se vedea că voia să ajungă undeva fără să se bage de seamă, fără
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Paris, cu un om străin, să nu-i aducă iarăși acele neplăceri din partea cui nu cunoștea lucrurile. Așa vorbi Pascalopol, risipit, în frânturi, cu aerul de a nu da nici o importanță la ceea ce spune, privind cu un ochi prin găurile flautului, și suflând în chip de control câte o notă. Apoi, deodată, întorcîndu-se spre Felix, cu o față părintească și hotărâtă, îl luă de mâini și-l ținu strâns cât dură acest mic discurs: - Domnule Felix, Otilia nu m-a autorizat
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
să ia un vermut. Orice încercare a lui Felix de a mai aduce vorba asupra problemei Otiliei fu infructuoasă. Plecă învăluit de gesturile afectuoase ale moșierului, însă tulburat. Din stradă, pe fereastra deschisă de la etaj, auzi limpede sunetele dulci ale flautului, reluând aria de menuet. Calea Victoriei pe porțiunea aceasta era destul de liniștită, și notele se auzeau uneori clare ca-ntr-o poiană. Felix admiră pe Pascalopol și gândi că era un om superior, vrednic de imitat. Se cădea ca și el
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
și-i găsește banii? Ce om, ce om, Costache ăsta!" Pascalopol se duse de-a dreptul acasă, își puse halatul chinezesc, ceru o sticlă de Vichy, pe care-l îndulci cu puțin sirop, se plimbă prin casă, cântă puțin din flaut, cu întreruperi, menuetul din D dur-Divertimento de Mozart, apoi trecu la registrele lui, le consultă bine, iar se plimbă, cu mâinile la spate, lovind palmele una într-alta, în prada celor mai adânci preocupări, umplu din nou un pahar de
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
care însă îi aparțin de drept. Cu deosebită stimă, Leonida Pascalopol" Pascalopol făcu alt plic, sună feciorul, îi dădu întîia scrisoare s-o ducă la bancă și-i ordonă să cheme pentru a doua zi pe avocat. Apoi își luă flautul, se așeză turcește pe sofa, sub candelă, și cântă cu mai multă râvnă Menuetul lui Mozart. G. Călinescu O zi, două după aceasta, moșierul trecea din nou pe la bătrân și-l ruga s-o lase pe Otilia să se plimbe
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
scumpă. Soțul ei vine și o ia cu un Mercedes alb. Dar dacă va fi întrebat de ce se interesează, ce-ar putea răspunde?! Că o caută pe Teona?, sau că vrea măcar vești despre ea? Aseară a fost o premieră. Flautul fermecat, își amintește Liliana. Am avut și bilete reținute, voiam să-ți propun, dar... Ai văzut afișele azi prin oraș, nu? Mihai încuviințează plin de zîmbet, bucuros că n-a mai fost nevoit să dea explicații. Mîna lui, lăsată în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
e un ton infim (bas) la care te cobori oarecum pe scara tonurilor. Acest schimb, această suire și coborâre prin toate tonurile nu numai că va conserva vocea, ci va da și reprezintațiunei un farmec deosebit. Însă pe cântătorul de flaut trebuie să-l lăsați acasă daca numai vă aduceți aminte de sensul acestei deprinderi pe tribuna oratorică". Marele cunoscător al artei declamațiunei orale concepe aicea niște punte de vedere foarte importante. Schimbul vocei prin urcarea și coborârea ei nu numai
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
produși fără sforță (silă). Numai prin aceasta ni se impune binefăcătoarea siguranță cumcă vorbitorul mai posedă încă un escedent de putere în sine pe care încă nu l-a întrebuințat. Când însă Cicero ni adaogă ca să lăsăm pe cântătorul de flaut acasă (făcînd aluziune la oratorul L. Gracchus, care în genere când vorbea avea după el un om espert cu un mic flaut de fildeș, care prin tonul fluierului său trebuie să-l rețină de la estreme întru întrebuințarea vocei sale), atunci
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
sine pe care încă nu l-a întrebuințat. Când însă Cicero ni adaogă ca să lăsăm pe cântătorul de flaut acasă (făcînd aluziune la oratorul L. Gracchus, care în genere când vorbea avea după el un om espert cu un mic flaut de fildeș, care prin tonul fluierului său trebuie să-l rețină de la estreme întru întrebuințarea vocei sale), atunci el nu esprimă cu aceasta decât cerința unei domniri libere asupra vocei până și la întrebuințarea înălțimei și, a profundității estreme. Numai
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
dorința nu s-a conturat prin unirea cu obiectul ei bine precizat și, ca atare, ambele rămân confuze și nediferențiate, rolul "pajului mitic" este încredințat de Mozart unei voci de femeie pentru ca sugestia androginului să poată apărea. Al doilea stadiu ― Flautul fermecat ― este întruchipat de Papageno. Dorinței trezite îi corespunde acum o multiplicitate de obiecte care se succedă ca tot atâtea contacte efemere. Reprezentarea acestui studiu, în opoziție cu primul, este bucuria scurtă și reînnoită pe care poate s-o procure
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Întinse ale unchilor și mătușilor ei, de pe valea Rhonului și fusese la Paris În 1925 să vadă Expoziția universală. CÎnta la pian și Începuse să Învețe să restaureze instrumente muzicale sub oblăduirea nașului ei, care cu asta se ocupa. Curățase flaute cu ulei de migdale, refăcuse lacul unor viori, lipise părți desprinse ale unor clavecine. CÎnd eram mici, mama ne vorbea adesea de meseria asta la care renunțase cînd s-a căsătorit. Eram de-a dreptul uluiți cînd aflam că, pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
soțul din pasiune pentru Egist și totodată pentru a răzbuna jertfirea Ifigeniei. Eroina lui Petru Dumitriu acționează din imboldul de a-și umple vidul sufletesc. Din prima replică aflăm că regina l-a căutat pe Egist pentru cântecul lui din flaut (De când îmi cânți... mi-a mai trecut acel urât înspăimântător. Eram bolnavă de plictiseală - I 1). Ea îi cere să nu se laude cu iubirea lor (stăpânește-ți mândria... altfel mă plictisești - I 1), fiindcă l-a ales dintr-o
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
fostul ei profesor de muzică, Adrián Neri, a cărui simfonie a rămas neterminată și care, pe cît se pare, a făcut carieră ca gigolo printre damele din cercul de la Teatrul Liceo, unde acrobațiile sale de alcov i-au atras porecla Flautul Fermecat. Anii n-au fost prea generoși cu amintirea inspectorului Fumero. Parcă nici măcar cei care Îl urau ori se temau de el nu și-l mai amintesc. Cu ani În urmă, m-am Întîlnit pe Paseo de Gracia cu locotenentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
omul, nici unul? Nu fiindcă acesta din urmă, fiind un golan între pământ și cer, riscă și suferă mai mult decât Cel așezat în confortul Absolutului? Ce să mai cauți printre muritori, când tu cânți din orgă și ei din fluier? Flautul îmi poartă părerile de rău spre toate femeile pe care le-am născocit în bănuiala nostalgică a altor lumi. Și tot el îmi descoperă o existență ce se sfarmă de toate clipele... Are cineva dreptul să-și asculte până la capăt
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
moarte? Cât prestigiu nu aruncă iminența neființei peste peisajul șters și searbăd al ființei? Dorința de a te îneca, de a te înălța la ceruri prin spânzurătoare sau de a-ți curma viforos zilele pleacă dintr-un sublim al plictiselii - flaut în fund de iad. A stoarce din clipe un cântec de pieire, a născoci veninuri transcendente în urâtul vremii, a-ți spulbera dracii în sânge și în devenire... Rostul metafizic al timpului e să ne descarce de povara individuației. A
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
conchide alt adevăr: „...așa ceva nu se poate scrie În două luni după Revoluție. Există aici o tezaurizare”... pentru că „exploziile demascatoare acuză timp”, Îi răspunde Hușanu autorului, la 17 martie 1990 cu mult Înainte de publicarea versurilor. Aruncând o privire asupra volumului FLAUT TENEBRA de acelasi autor apărut În 1996, Constantin Hușanu, În Convorbiri Literare, vede În „Sarabanda versurilor rupte din viile” Întinse pe colinele Burdusacilor, Cotnarilor și ale Iașului, Însăși nemurirea poetului, pentru că „transforma viața În vis și poezia În medicament alintător
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
versurilor rupte din viile” Întinse pe colinele Burdusacilor, Cotnarilor și ale Iașului, Însăși nemurirea poetului, pentru că „transforma viața În vis și poezia În medicament alintător, deoarece numai el „a avut inspirația să-și Înmoaie penița și să cânte apoi la... Flaut tenebra, așa cum numai el o face În mod atât de măiestrit”. Despre „Corabia portugheză” - 1996, „Ironiile plecării” - 2000, „Desfrâu sacru” - 2005, cărți tatuate ironic pe bicepșii amantului aforistic, semnate de Alină Tăcu și aruncate cu grație sub ochii cititorilor, critică
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
adoarme,/ Când apa sună-n pietre că un corn/ Să rupă luna vârfurile-n coarne”... Tot din surse absolut sigure știm, ca poetul Alexandru Tăcu continuă să scrie Intru iluminarea sufletului NOSTRU”. Prevestita carte a lui Alexandru Tacu-Zeletin se intitulează ,,Flaut Tenebra”, apare În 1996 la Editură Moldova din Iași, fiind prefațata de Aurel Ștefanachi, ,,prieten sau harababura de gand poetic”, prefață de care cititorii nu merită să fie lipsiți de cunoașterea cuprinsului ei: ,,...Uneori mi se Înnegrește față. De ce oare
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
am fi fost mai fericiți Suntem o lume neterminata Veneai Înspre furtună Pălmuindu-ți suferință Revoltă Îți aruncă În priviri Ploile Uraniei Mulțumesc omule că nu ai plâns Cred În tine În poezia ta Unde Dumnezeu s-a sinucis” ÎI ,,Flaut Tenebra”, pentru că așa se intitulează această carte de poezie; (puține sunt cărțile de poezie care să aibă o atât de perfect sincronizata menire...), se Întâmplă, si nu, În cazuri izolate, că titlul să fie bun iar conținutul să fie prost
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]