2,299 matches
-
nou fiu în casa lui Nakht-re. Mâncarea și băutura erau în cantități pe care eu nu le puteam cuprinde: pește și vânat, fructe și dulciuri atât de consistente că-ți strepezeau dinții, vin și bere din abundență. Muzicanții cântau la fluiere, la sistre, și la niște instrumente cu ciocănele care sunau exact ca o apă curgătoare. Erau cântece glumețe, cântece de dragoste și cântece închinate zeilor. Când au apărut sistrele, fetele dansatoare s-au și repezit, învârtindu-se și sărind și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
să cânte așa, apoi a așezat acul pe placă, și i-a spus lui Jancsi să se ocupe de gramofon, nu mai auzisem un gramofon atât de vechi cântând, suna strident, cu hârâituri și scârțâieli, dar se puteau auzi clar fluierul, vioara, acordeonul și o voce răgușită de femeie, cântecul zicea despre un codru des, umbros și întunecat, atât de des încât ucide bunătatea și dragostea, nu prea-mi mai aduc aminte textul, numai cum făcea cântăreața să-i vibreze vocea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
departe, de după ziduri, s-a pornit un huruit puternic, la început se auzea ca o bolboroseală surdă, vibra până și podeaua, apoi sunetul a devenit tot mai ascuțit, părând tot mai îndepărtat, semănând în cele din urmă cu sunetul unui fluier, și atunci s-a auzit un pocnet și, brusc, s-au aprins luminile din sală. M-am uitat la Feri și am văzut că și el se strâmbă, orbit de lumină, și atunci am oftat amândoi deodată, iar eu i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
Carol către Biserica Armenească, merg fără să vadă, văzând fiecare altceva, imposibil altfel, fiecare altfel, de nespus, spus. Nici nu bănuiesc când trec pe lângă fereastra de la demisol că de cealaltă parte, lungit în pat, un moșneag a suflat într-un fluier de bâlci din cele care în loc să scoată sunet, scot o potecă de hârtie foșnitoare. Acum îl ia de la buze și preț de o clipă, imaginea unei fetițe în fustă verde de catifea îi luminează creierul tăcut. La fiecare întâlnire cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
La ușă se auzi un ciocănit puternic, strident. Am deschis ușa și în prag stătea șoferul lui Jones, un negru bătrân și zbârcit, cu ochi gălbui, răuvoitori. Purta o uniformă neagră cu tighele albe, o centură tip Sam Browne, un fluier nichelat, un chipiu Luftwaffe fără însemne și moletiere din piele neagră. Nu era nici urmă de Unchiul Tom în acest negru bătrân cu părul alb ca bumbacul. Intră cu pas de om suferind de artrită, dar cu degetele mari înfipte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
Tudor, de la casă, face semne cu mâna. Andrei îmi zbiară comanda în ureche. Închid ochii și tai castraveți. Aș vrea să se facă toți mici și să-i arunc pe plită și să-i aud cum sfârâie. În momentele astea fluier Indiana. Aș vrea să vină doamna director și să stea în mijlocul nostru toată ziua, să înțeleagă cât de mult mă strădui și câte trebuie să îndur de la toți imbecilii. Am încuiat, am salutat paznicul și mi-am înfundat mâinile în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
trebăluiască, unele mătură, altele scutură, unele sădesc, altele aerisesc. Prin fereastra deschisă intră soarele binefăcător. Razele lui încă firave se strecoară prin unghiurile casei și a sufletului. Glasuri de copii, de chicote și râs vin în sunet de tobă și fluier! Mielușeii zburdă pe câmpii. Toți oamenii, păsările și animalele au ieșit din amorțeala iernii și se citește pe chip o undă de frumos și bine. Pe cerul albastru-azuriu, se poate vedea cu litere de catifea scris mare spre desfătarea tuturor
Primăvara în haine de sărbătoare. In: ANTOLOGIE:poezie by Estera Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_680]
-
gol, cu pielea tot așa de neagră și de mânjită de noroi uscat ca și a bivolilor. Degetele picioarelor atârnând fără scări erau îmbrăcate într-o coajă de tină. Noroiul în care intrase i se lipise în țurțuri de perii fluierelor. Sudoarea, îngroșată cu colb, îi brobona fruntea adăpostită sub o pălărie mică, ardelenească, foarte unsuroasă, și semănând cu tichia lui Mercur. Părea Hermes însuși, rătăcit prin nămoluri, cu caduceul rupt. - Tu ești, măi Lepădat! zise Pascalopol. Unde îi duceți? - D-apăi
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
se urce chiar pe calul lui Felix. Calul, masiv, suportă fără obiecție îndoita greutate, și astfel oamenii văzură, crucindu-se, noua arătare, un cal purtând în spinare un bărbat și o fată, care stătea în față, lângă coamă, băiețește, cu fluierele picioarelor scăpate de sub rochie. Otilia găsea că acesta e sportul cel mai chic. - Simt nevoia, îi mărturisi într-o astfel de cavalcadă Felix, după atâta singurătate, să iubesc pe cineva, să am o tovarășă... nedespărțită. - Felix, îi răspunse Otilia, ești
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
intrări, întrucît de o parte și alta a curții se întindeau apartamentele joase, cu câte o mică marchiză. Călare pe o scară, un om gras, ras, tânăr, cu chivără de hârtie în cap și cu halat medical pe el alterna fluierul cu vocalizările și se extazia înaintea propriei opere, care consta din aplicarea cu ajutorul unui șablon, confecționat, precât părea, de el însuși, a unui feston cu fructe sintetice în partea de sus a peretelui exterior. La întrebările lui Stănică, zugravul se
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
casele de pe Lăpușneanu? Dacă ar lua pe Otilia cu el? Însă și acolo ar fi fost nevoie de bani, și apoi Otilia nu era fată să stea în provincie. O văzu trecând mândră în trăsura trasă de cai lucioși, cu fluierele subțiri înfășurate în jambiere. Trăsura din viziune călcă crescând peste el, făcîndu-l să se zvârcolească în pat de contrarietăți. Ce să facă, ce să facă? Acum înțelese profund zbuciumul Otiliei, starea asta ciudată în care te simți străin pe lume
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
dată de eugenie... Zi-i vrăjitoarei că, pentru ea, țin eu mereu eugenia încălzită... - Cât n-am scurmat eu, bă, la șanțurile Nicoloaicei... de mi-am făcut palmele purulente de la târnăcop și lopată... de mi-am ferfelițit și frumusețe de fluiere ale picioarelor, ca să nu mă doară pe mine în coclender de eugenia ta!... ...Bă, pe noi ăștia, ai ei, de la noi din cartier, ne-a scos într-o dimineață, nașparlia, ca naziștii, la robotă forțată... Pe unii ne momise că
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
pasta cafenie. Cum se treziseră împărțiți, ca niște cărți de joc, printre picăturile de fiere, firele de tutun și chiar și la acesta, ce se lăudase a nu consuma, firimituri de eugenie. 65 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Un fluier cu bilă al unui caraliu șef șuieră, dând semnalul ridicării blocajului. Semaforul clipi. Iar lumina verde expulză coaja de nucă a taximetrului în uriașul bol al intersecției bucureștene, șters pe dinăuntru de postavul gros, gri-albăstrui, al uniformelor sutelor de milițieni
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
și omul, nici unul? Nu fiindcă acesta din urmă, fiind un golan între pământ și cer, riscă și suferă mai mult decât Cel așezat în confortul Absolutului? Ce să mai cauți printre muritori, când tu cânți din orgă și ei din fluier? Flautul îmi poartă părerile de rău spre toate femeile pe care le-am născocit în bănuiala nostalgică a altor lumi. Și tot el îmi descoperă o existență ce se sfarmă de toate clipele... Are cineva dreptul să-și asculte până la
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Mai greoaie scârțâiau carele cu lemne ce veneau din munte; românii ședeau culcați pe foale în vârful carălor sau, mergând alături, șuierau doine bătrâne și triste ca suvenirile trecutului. Toate farmecele unei nopți de vară - lună albă și stele aurii, fluierul melancolic și câmpii ce par a adormi, iar drept în față, bătrânii urieși de piatră, munții, ce acum păreau încununați de stele ce tremurau asupra frunților lor. Mergeam neoprit prin cărările albe ce duceau crucișe pin lanurile, unele încă verzi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
rece - șezând roată de jur împrejur cete de români, iar pe frigări lungi frigând berbeci și oi, chiuind, cântând, horind - într-o parte unii jucau pisând pământul pietros cu opinca cea ușoară, pe când unul șezând pe-un bolovan fluiera în fluier de soc. Chiuiturele vesele, fumul înălțîndu-se din focurile multe, fețele cele curioase cu ochii lor cei vii, cari de cari mai mari - în fine, acolo-l vedeai pe român, cu fața arsă dar adâncă, cu ochii caprii și vioi, cu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
vom face să prețuiască mult!... Ochii săi străluciți se aprinsese în fundul capului și un fior de mândrie însenină fața sa. În curând mă simții familiar între oamenii noștri. În curând încălțai și eu cioarecii strâmți și lungi, încrețiți cât ține fluierul piciorului, și pusei piciorul în opinca cea ușoară. Astfel îmbracat, adeseori păzeam pe culmile munților noaptea, în razele lunei, asemenea sentinelei Romei care, păzind creștetele de fier ale Carpaților, privește cu ochii plini înspre sud, gândind la muma sa, regina
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
meu; astfel mă uitam la el și nu ziceam nimic, decât sărutam fața lui ca alabastrul cu gura mea cea plină de sângele inimei sale. Fața rămânea nemișcată, moartă; numai albeața ei contrasta ciudat cu petele sângeroaselor mele sărutări. Un fluier vâjâitor din frunză mă trezi din atonia mea; împușcăturile încetase și auzeam din ce în ce apropiindu-se pași; presupuneam cumcă sunt voinicii cari, neputând să susțină lupta, se retrăgeau. Și în curând văzui apropiindu-se bătrânul tribun, asudat și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cu fața adâncită și zice: uite, sub tufa aceea, un titirez s-a amorat foc într-o zână, uite cum se ridică din călcâie și se uită la ea. Și dacă ți se pare c-auzi cântec de bucium și fluier din acel codru verde, el va asculta cum îi țiuie pin ureche și-ți va spune anume aria ce s-aude. Un asemenea om face cucoși de hârtie și-i pune să joace comedie pe masă, e-nstare să-ți spună
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și abia-ncrețit care-i dumbrava centrului, ce constituie izvorul regenerărei omenești, apoi urmau trîmbii rotunzi a picioarelor, tari și copți, numai buni de-a zugruma șelele unui amant între ele, apoi genunchii, ce făceau gropițe când ea* stătea, apoi fluierele cu pulpe tăiete-n lapte, până la gleznuțele și piciorușele de argint... Ea surâdea... buzele jîmbate de acest surâs sensual și voluptos lăsau să se vadă dantura întredeschisă ca la o leoaică însetată, obrajii suflați abia cu rumăn făceau gropițe abia desemnate
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
bine decât noi să asculte.” Vaughn Beals, fost președinte al Consiliului de administrație, Harley-Davidson Am cunoscut nu demult un inginer feroviar, conductor de tren. I-am spus că, În copilărie, Îmi plăcea tare mult să-i văd pe mecanici cu fluierul În mână, aplecându-se În afara locomotivei pentru a inspecta șinele din față. „De fapt”, mi-a spus inginerul, „ei făceau altceva”. După care mi-a povestit că adevăratul motiv pentru care se aplecau peste geamul locomotivei nu era să verifice
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
de fiecare dată când primiți o comandă de peste 10.000 de dolari. Noi facem toată munca de proiectare, dar n-avem parte de ceva similar.” „De ce nu vă alăturați și voi?”, i-am spus. El a plecat și a cumpărat fluiere. De fiecare dată când clopotul suna la departamentul de vânzări, 12 ingineri scoteau fluierele și se alăturau sărbătorii. Nu după mult timp, a trecut pe acolo și managerul de producție. „Numai voi vă distrați”, a spus el. „Las-o baltă
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
toată munca de proiectare, dar n-avem parte de ceva similar.” „De ce nu vă alăturați și voi?”, i-am spus. El a plecat și a cumpărat fluiere. De fiecare dată când clopotul suna la departamentul de vânzări, 12 ingineri scoteau fluierele și se alăturau sărbătorii. Nu după mult timp, a trecut pe acolo și managerul de producție. „Numai voi vă distrați”, a spus el. „Las-o baltă”, i-am zis. „Alăturați-vă și voi!” El a plecat și a cumpărat niște
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
spălat furtuna, În cîntecul greierului ascuns În piersice, În ploaia printre brazi ca un ceardac la Putna, În fulgerele sunînd ca lingurițe de-argint, În cămara cu-arome de suvenir, de gutuie, Surîs ca o mănușă, uitat În pian, În fluier, Din ringlodă spre-albastru mai profund suind, PÎnă-n monedele dansului, pînă-n hohotul pîinii PÎnă-n părul conducînd În mansarda din flaut, PÎnă-n omida odihnită pe crepusculul mîinii, PÎnă-n versul acesta În care te cînt și te laud. Nici un vers nu este Însă
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
orchestră a culorilor și a bucuriei, un covor de lumină scuturat peste balconul În oboseală al ochiului [...]. Un curcubeu de rezonanțe și de imagini Îi Înfășoară ca un fular umerii. Pasul său sună În moneda asfaltului, atinge ca o buză fluierul aerului. MÎna oprește ca un inel zborul, Împrumută albastrul din aripile coțofenei, Împletește beteala versului În ritmul ciocănitoarei, toarnă În degetarul rimei toată licoarea codrilor”... Voronca este Însă și autorul unor adevărate poeme În proză, mai mult sau mai puțin
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]