1,717 matches
-
și când era profund preocupat de altceva, ca ieri, spre exemplu, când coborâse din greșeală la altă stație decât trebuia. Fima stătu două-trei minute pe strada cenușie, printre frunzele moarte și bucățelele de hârtie suflate de vânt, se concentră asupra foșnetului pinilor uzi din spatele gardurilor de piatră și privi În direcția autobuzului care se Îndepărta. Ce uitase de fapt În el? O carte? Umbrela? Un plic? Poate un pachețel? Ceva care-i aparținea Tamarei? Sau Annettei Tadmor? „Cocorii zboară și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
era În stare să-și amintească nici măcar titlul articolului. 24 Rușine și vină În curte, mergând pe poteca pietruită ce Înconjura clădirea și ducea la intrarea În clinică, se opri puțin, pentru că de la etajul doi răzbăteau, prin geamurile Închise, prin foșnetul pinilor și al vântului, sunetele violoncelului uneia dintre cele trei bătrâne. Sau poate nu era decât un elev, care repeta același solfegiu, iar și iar. Fima se strădui În zadar să recunoască melodia, stând și ascultând concentrat, ca un om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
pe nume: — Fima, unde ești? Se opri și răspunse imediat, cu devotament: — Da. Sunt aici. Ascult. Dar dintre gardurile ude de piatră nu se auzeau decât miorlăiturile pisicilor În călduri. Urmate, ca un burete care trece și șterge tot, de foșnetul vântului printre pini În Întunericul curților părăsite. Sitra de-itkasia: partea ascunsă. Continuă să meargă Încet, trecu prin fața clădirii Terra Sancta, În care nu se zărea nici o lumină, așteptă trei minute să se schimbe culoarea semaforului din Piața Paris, apoi Începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
În furcă, ridică din umeri și spuse: Bravo, amice, amintindu-și că oricum n-avea la el nici o fisă. Mâine se va trezi devreme și le va povesti totul iubitelor sale. Sau se va trezi și va pleca de-aici. Foșnetul coroanelor ude, frigul cumplit, pustietatea străzilor, toate astea Îi făceau plăcere lui Fima. Continua să se plimbe În direcția pantei și a câmpurilor. Mama sa avusese un obicei ciudat - să sufle Întotdeauna În orice fel de mâncare, chiar dacă se răcise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
În toiul bărbieritului, căci noua lui idee i se părea rodnică și folositoare, ba chiar foarte urgentă. Dar din receptor urca iarăși aceeași tăcere. Fima simți totuși că această tăcere era mai puțin adâncă decât noaptea trecută: un fel de foșnet slab, intermitent, ca un scrâșnit din dinți, se auzea estompat. Ca un oftat din rărunchi. Fima diagnostică astfel primele semne vagi de viață, Începutul reanimării aparatului. Era convins că telefonul nu-și pierduse viața, doar căzuse Într-un fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
să mă duc În oraș să cumpăr un acvariu cu pești aurii pentru Dimi, Își zise, așa că exact asta am să fac. Reuși să Închidă ușa atât de ușor, Încât nu se auzi nici un sunet. Nici un zgomot. Nici un ciocănit. Nici un foșnet. Apoi, În timp ce mergea spre nord, aceeași liniște domnea pe stradă și În gândurile sale. Străbătu Încet toată strada Hehaluț, Încercând, spre propria sa mirare, să fluiere melodia vechiului cântec despre bărbatul pe care toți Îl strigau Johnny Chitară. Așa, acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
el ceva deznădăjduit și pătrunzător, ca un țipăt disperat după ajutor, ca și cum cineva ar fi fost ucis. Strigătul acesta era legat În amintirea lui Fima de toamnă, de nori joși, de tunete și de primele picături prăfuite de ploaie, de foșnetul tainic al pinilor, de lumina cenușie și neclară, de trotuarele pustii și parcurile părăsite În vânt. Îl cuprindea frica, strecurându-se uneori noaptea, În visele sale. Ca un fel de ultim avertisment În fața unei nenorociri care Începuse deja. Multă vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
tainic, iar cerul era absolut fastuos. Acele imagini m-au ajutat mai târziu, la Universitate, să pricep cam ce e metafizica. Și cum să vă descriu drumul prin pădure, noaptea, când veneam din vârful muntelui unde duceam sare la oi? Foșnetul frunzelor de fag, uscate, pe care călcam îmi sună acum, în gând, ca venind dintr-o altă lume. V-am povestit, oare, că într-o noapte am rupt o creangă dintr-un fag și o loveam de trunchiurile copacilor strigând
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2165_a_3490]
-
Salmon ? Mă întrebam dacă mai aveți excursii programate în următoarele două săptămâni. Așteptați puțin, a zis bătrânul. Aveți noroc că m-ați prins pe telefonul prin satelit. Eu sunt acasă acum. Stați să iau caietul cu programări. Jina a auzit foșnetul unor hârtii și o bubuitură înfundată, urmată de o serie de înjurături, apoi bărbatul a revenit la telefon. Scuzați-mă, a spus el. Nenorocitele astea de hârțoage. De obicei, de chestiile astea se ocupă fiu-meu, Drew, dar el e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
eșuată între ei, acum, când părea că ea se îndepărtează, Mike o iubea mai mult. Of, Mike, a zis ea, atât timp cât omu’ trăiește, în viața lui se tot întâmplă câte ceva. Când a ieșit afară, Jina a observat, cu satisfacție, că foșnetul vântului fusese cotropit de conversația fetelor. Mary și Irene își luaseră băuturile și se duseseră pe plajă. Vocile lor se confundau cu vocea râului: acum o șoaptă, acum o explozie intensă. Alice și Helena se cuibăriseră pe verandă. Alice cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
Focul de tabără proiecta umbre fantomatice pe pereții din pânză. Alice a stat ascunsă până când toată lumea s-a culcat și peste tabără s-a așternut liniștea, până când și-a auzit numele. Nu fusese decât un murmur slab, acompaniat de un foșnet al tufișurilor din spatele cortului. Cineva s-a oprit chiar în fața cortului, cu un braț ridicat, ca și când ar fi chemat-o. Nu, a spus Alice, dar vocea i-a crescut în intensitate, ca și când cuvântul respectiv era pus la îndoială. Femeia a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
copiii, dar aceștia erau niște creaturi minunate, separate și deseori indiferente. Copiii ei nu erau responsabili de fericirea lui Alice. Gândul că doar ea era singura responsabilă era înfricoșător, mai terifiant decât noaptea. Alice a așteptat s-audă din nou foșnetul și chiar l-a auzit venind dintre copaci, departe de râu. A făcut un pas, apoi încă unul. Tresărea la fiecare pocnet de crengi, dar sărea tot înainte. Chiar și prin fum și cu toate că luna era ascunsă, peste tot se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
a auzit un bubuit, un mârâit prelung și, de deasupra capului ei, o bufniță și-a luat zborul. Până și transpirația de pe spatele femeii avea un traseu sinuos, aluneca acum spre dreapta, acum spre stânga. Și totuși, scriitoarea a urmat foșnetul și-ar fi putut să jure că și-a auzit din nou numele. A urcat pe-o pantă abruptă, a ajuns pe ceea ce părea a fi un vârf, deși nu era. Dincolo o aștepta o coamă și mai înaltă, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
fie nevoită să creadă: inelele părului i se transformaseră în ierburi exotice de râu, brațele îi deveniseră catifelate și maro ca ramurile unui copac care-au alunecat pe râu încă de sus, de lângă Stanley. Din tufișuri s-a auzit un foșnet, iar Charlie și Danny au înlemnit. Jina a recunoscut țopăitul veverițelor, dar băieții s-au retras lângă foc, pretinzând că le era frig. Jina s-a întors ca să-și ascundă zâmbetul. Jake a ridicat capul și-a privit cu atenție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
mi-ai zis ceva că am găsit banii. — Ai fost al naibii de isteață, Shula. Da. Felicitări. Ai fost isteață. — Chiar am fost. Am observat cum se umfla perna sub tine, nu ca alte perne, și când am pipăit-o, am auzit foșnetul banilor. Am știut după foșnet ce erau. Firește, nu i-am spus nimic lui Wallace. I-ar risipi Într-o săptămână. M-am gândit să-mi cumpăr niște haine. Dacă m-aș Îmbrăca de la Lord and Taylor, poate că aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
am găsit banii. — Ai fost al naibii de isteață, Shula. Da. Felicitări. Ai fost isteață. — Chiar am fost. Am observat cum se umfla perna sub tine, nu ca alte perne, și când am pipăit-o, am auzit foșnetul banilor. Am știut după foșnet ce erau. Firește, nu i-am spus nimic lui Wallace. I-ar risipi Într-o săptămână. M-am gândit să-mi cumpăr niște haine. Dacă m-aș Îmbrăca de la Lord and Taylor, poate că aș fi mai puțin excentrică și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
la focurile lor. Se înghesuiră mai aproape fără să li se mai spună. Fermierul începu să vorbească, gândindu-se în acest timp la pământurile lui care se întindeau peste tot în jur, nevăzute în întuneric, dar trimițând o dată cu vântul un foșnet șoptit ca murmurul mării; cu toate că le vorbise de atâtea ori înainte și o făcea și acum, cu o doză de cinism, știind că era o pierdere de vreme, vocea lui căpătă o notă de poruncă și chiar de mânie când
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2204_a_3529]
-
poartă, În imensul oraș al apusei civilizații arabe, ci că are ceva din masivitatea și răcoarea unui munte ascuns. Doar În locurile unde spiritele muntelui ocroteau Înălțimile mai putea fi simțită o asemenea liniște dincolo de care sufletul singur putea auzi foșnetul egal al timpului. Mausoleul de pe aleea mărginașă, nu departe de mormântul „regelui nemuritor” Amir Temur, conducătorul care Înnobilase orașul cu zeci de victorii și de moschei, Îi apăru tânărului mongol la fel de părăsit și de modest ca prima oară. Își aminti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
liniștită și adâncă a monahului. - Ștefan, domnul Moldovei. - Domnul Moldovei va aștepta afară până când Îmi termin rugăciunea. Ștefan avu o ezitare. Nu fusese niciodată trimis afară după ce intrase. Dar ezitarea fu scurtă. Voievodul ieși, Închizând ușa. Afară regăsi miresmele codrului, foșnetele Înserării și privirea iscoditoare a lui Alexandru, care se așezase pe iarbă, la câțiva pași de intrarea În chilie. - Nu e chiar atât de simplu pe cât părea? Întrebă tânărul, cu un zâmbet care nu avea nici o ironie. - Nu chiar... spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
un corn de vânătoare care, din câte Își amintea, nu fusese acolo când intrase prima oară. Îl luă În mână și păși pe urmele călugărului, care deschise ușa chiliei și ieși În poiana Încărcată de miresme de brad și de foșnete de animale care se strecurau spre culcușurile lor de noapte. Pădurea mișuna de vietăți. Pădurea era vie. Alexandru se ridică la vederea sfântului Daniel. - E cornul bunicului tău Alexandru. Apoi a fost al tatălui tău, Bogdan. Acum e al tău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
un orator și nu avea menirea de a face previziuni. Sau poate că doar socotea dialogul cu stăpânul Imperiului Otoman Încheiat. Nici un cuvânt În plus nu mai avea rost. Se ridicaseră, oricum, prea multe Întrebări. 3 august 1476, obcinele Suceviței Foșnetele Însoțeau tropotul ușor al calului de câteva minute. Deși nu se vedea nimeni, pădurea se schimbase. Respira altfel. Era mai vie. Voievodul se opri. Ieșeau Într-un tăpșan luminat de soarele, Încă puternic, al după-amiezii. I se părea că e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Alexandru privi și el, uimit, transformarea fratelui său. Portretul nu mai era același. Era din ce În ce mai dur. Fără expresie. Fără trăsături. Galopul achingiilor se apropia. Sus, departe, călărimile Moldovei intrau În dispozitivul ordonat de căpitanul Oană. O clipă se auzi doar foșnetul vântului prin păduri. Apoi Andà ridică brațul drept și spuse un singur cuvânt: - Răzbunare! Era formula sacră a celei mai aspre bătălii. Mongolii Își lipiră din nou frunțile de pământ, cu sufletele tresăltând de furie și de mândrie. Marele Maestru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
-mă, tată... Pornește atacul... Timpul se derulă Înapoi, ca o străfulgerare de imagini. Era noapte. În depărtări se auzeau zgomotele unei bătălii. Un cal galopa, tot mai departe de zgomotele acelea, care erau acoperite deja de vaierul vântului. Și printre foșnetele ierbii și printre tropotele copitelor se auzi un strigăt pierdut și deznădăjduit: Ștefăneeel! Apoi strigătul dispăru, Înghițit de infinitul nopții, iar privirile urcară spre cerul Înstelat, unde se zărea, cu o claritate uimitoare, Calea Lactee, drumul luminos și singuratic al rătăcitorilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
muzică, atât de neobișnuită și de nepătruns, Încât urechile lui nu știau ce-ar trebui să facă). Stătea În pat și asculta mieunatul insistent al pisicii care-l ținea sub observație de pe dulap. Asculta Însă mai mult decât orice altceva foșnetul Îndepărtat și adormitor al valurilor sparte de stânci, care Îl potolea până când Îl cuprindea somnul. Pricepuse de ce se afla acolo. Înțelesese și că făcea parte dintre cei norocoși. Fusese adus ca să Înceapă o viață mai bună. Dar pe atunci nu
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
spunea, huruise cu doar câteva ore în urmă o coloană de Tiger-uri și vehicole blindate, avansând ca vârf de lance. Dar din aparatura radio pe care o căram cu noi nu venea nici o indicație, doar o salată de cuvinte și foșnete. De ambele părți ale drumului, fondul forestier se juca de-a repetiția: pini, numai pini, pini cu trunchiuri înalte pe stânga, pe dreapta. E drept că nu aveam de cărat armament greu, numai că, pe drum, culesesem un bărbat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]