2,594 matches
-
îi numește olosoi. Grecii înșiși îi considerau pe hiperboreeni, pe pelasgii din N. Dunării dioi, adică divini, asemenea zeilor’’. De la eponimul pelasgus la cel de valah s-a ajuns în timp îndelungat. În toate transformările evidente este vorba de alunecări fonetice în funcție de aparatul fonator, de urechea vorbitorului și nu în ultimul rând de modalitatea cea mai comodă și mai rapidă de comunicare. 1. Așadar bilabiala p și labiodentala v se confundă în vorbire cu ușurință, pentru că efortul pentru emisia
C?teva considera?ii privind legea fundamental? a comodit??ii ?n vorbire - factor important ?n evolu?ia ?i continuitatea limbii rom?ne by Maria Ciornei () [Corola-publishinghouse/Science/83669_a_84994]
-
există în vorbire cuvinte ce conțin grupe de consoane, ce duc la o pronunție mai aspră, de ex: sr. Sârbii au chiar o localitate numită Srebenița. În cazul eponimului pronunțat de ei vlahi, e vorba și de adoptarea unei forme fonetice scurtate, ce s-a impus apoi și în cancelariile din țările românești medievale, în care se scriau actele în limba slavonă. Eliminarea primei vocale a din termenul valah s-a făcut prin atracție vocalică eliminând o emisie în timp a
C?teva considera?ii privind legea fundamental? a comodit??ii ?n vorbire - factor important ?n evolu?ia ?i continuitatea limbii rom?ne by Maria Ciornei () [Corola-publishinghouse/Science/83669_a_84994]
-
a din termenul valah s-a făcut prin atracție vocalică eliminând o emisie în timp a cuvântului, dispărând prima vocale a, care este compensată de impunerea accentuării celei de a doua vocale a, ceea ce asigură o anume ritmicitate și valoare fonetică simetrică, fiind în acord și cu aparatul fonator al slavilor. Vom găsi de aceea în documentele vremii din arhiva românească, ori la Muntele Athos, în actele de danii ale domnitorilor, mențiuni precum - Io Ștefan cel Mare, Domn al Țării Moldo
C?teva considera?ii privind legea fundamental? a comodit??ii ?n vorbire - factor important ?n evolu?ia ?i continuitatea limbii rom?ne by Maria Ciornei () [Corola-publishinghouse/Science/83669_a_84994]
-
mai frecvente a vocalelor în cuvinte care se interpun de regulă, dislocând grupurile de două sau mai multe consoane dure. În demersul nostru, pentru că am pornit de la evoluția unui termen foarte vechi, vom aborda și explicarea etimologiei, prin urmărirea transformărilor fonetice, întro firească existență, într-un timp foarte îndelungat al unui popor, al altui asemenea lexem, din același fond străvechi, și anume al oronimului Kogaionon. Despre Kogaionul, Muntele Sacru al dacilor, deținem primele informații de la geograful grec Strabon, care în Geographia
C?teva considera?ii privind legea fundamental? a comodit??ii ?n vorbire - factor important ?n evolu?ia ?i continuitatea limbii rom?ne by Maria Ciornei () [Corola-publishinghouse/Science/83669_a_84994]
-
dar schimbările s-au făcut în interiorul acestora prin aplicarea legilor general valabile în comunicare, având în vedere acomodarea urechii dar și a vorbirii firești, care înlătură piedicile artificiale, nenecesare. Toate acestea se confirmă urmărind evoluția cuvântului în discuție Toate transformările fonetice ce vor rezulta vor fi urmarea aceleași legi universale în evoluția unei limbi, aceea a comodității în vorbire. Această lege se concretizează prin anume fenomene lingvistice: - căderea consoanei(lor) finale; pornim de la forma Kogaionus (Kogaionon are evident termiația grecească on
C?teva considera?ii privind legea fundamental? a comodit??ii ?n vorbire - factor important ?n evolu?ia ?i continuitatea limbii rom?ne by Maria Ciornei () [Corola-publishinghouse/Science/83669_a_84994]
-
avut un sens clar, corelat cu epoca, și cu misterele religioase practicate. Iaho=Iah+o, lexemul având în componența originară teonimul proto -pelasg cu sensul de Supremul Creator, Iahavanus+o (i-oi=este). Iahavanus urmeză în transformările sale aceleași legi fonetice, de care am vorbit, deci vom prezenta doar formele în evoluție. Iahavanus-Iahavanu-Iahvanu-Iahva; în limba ebraică întâlnim forma aceasta. Este cunoscută în epocă polemica lui Origenes cu iudeii pe care-i acuză că s- au inspirat din religia dacilor, dar și
C?teva considera?ii privind legea fundamental? a comodit??ii ?n vorbire - factor important ?n evolu?ia ?i continuitatea limbii rom?ne by Maria Ciornei () [Corola-publishinghouse/Science/83669_a_84994]
-
compus, arhaice, păstrate în graiuri care se supun legii generale a comodității în vorbire, dar fiecare structură va trebui analizată separat pentru a explica motivul prezenței auxiliarului o pentru au ale verbului a avea. Legea are reglementări speciale, în funcție de construcția fonetică a cuvintelor. De ex. verbul o ajutat arată că întâlnirea celor două vocale a auxiliar și a inițial al verbului propriu-zis, ar fi dublat efortul de pronunție, prin intervenția inerentă a unei pauze de emisie a fluxului sonor, care ar
C?teva considera?ii privind legea fundamental? a comodit??ii ?n vorbire - factor important ?n evolu?ia ?i continuitatea limbii rom?ne by Maria Ciornei () [Corola-publishinghouse/Science/83669_a_84994]
-
așa cum în muzică, sau în fizică, sau în alte domenii, și în limbă există legi care impun reguli, ce urmăresc în primul rând stadiile de evoluție ale acesteia din cele mai vechi timpuri și discernerea acelora care au consolidat formele fonetice, ori structuri morfo-sintactice, potențând forțele de exprimare ce impun comoditatea în vorbire. Studiul poate aduce la lumină și raportul dintre această vorbire veche și într-o continuă șlefuire, cu limba română literară, limba ce se supune unor norme impuse, care
C?teva considera?ii privind legea fundamental? a comodit??ii ?n vorbire - factor important ?n evolu?ia ?i continuitatea limbii rom?ne by Maria Ciornei () [Corola-publishinghouse/Science/83669_a_84994]
-
altele sunt prea mari sau prea mici, unele prea înghesuite sau altele, dimpotrivă, cu spații prea mari între ele; dificultăți în corelarea complexului sonor cu simbolul grafic. Acești copii stabilesc cu greu legătura fonem- grafem, realizează defectuos analiza și sinteza fonetică; omisiuni ale elementelor grafice, ale literelor, silabelor, grupurilor de grafeme, diftongilor, grupurilor consonantice sau chiar a cuvintelor întregi. Acestea se pot datora fie deficiențelor la nivelul auzului fonematic, fie insuficientei capacități de analiză fonetică sau celei de sinteză a cuvântului
Elemente specifice comunic?rii la elevii cu dificult??i de ?nv??are din ciclul primar by Gabriela Raus () [Corola-publishinghouse/Science/84053_a_85378]
-
grafem, realizează defectuos analiza și sinteza fonetică; omisiuni ale elementelor grafice, ale literelor, silabelor, grupurilor de grafeme, diftongilor, grupurilor consonantice sau chiar a cuvintelor întregi. Acestea se pot datora fie deficiențelor la nivelul auzului fonematic, fie insuficientei capacități de analiză fonetică sau celei de sinteză a cuvântului etc; substituiri de litere, silabe, cuvinte, ca urmare a asemănărilor din punct de vedere optic (d-p, u-n, s-ș, t-ț, a-ă ), acustic, kinestezic și fonematic (f-v, p-b, c-
Elemente specifice comunic?rii la elevii cu dificult??i de ?nv??are din ciclul primar by Gabriela Raus () [Corola-publishinghouse/Science/84053_a_85378]
-
suprafrastice), în funcție de criterii determinate și de intențiile de comunicare, prin asociere cu un model. Numit inițial falsă analogie și considerat o anomalie, procedeul a fost valorizat pentru prima dată de școala neogramatică, care a arătat că el reprezintă, împreună cu schimbările fonetice, factorul decisiv în evoluția limbilor, procedeul prin care se trece de la o stare de organizare la alta. Ulterior, i s-a recunoscut polivalența și reversibilitatea, cîmpul universal de aplicație, capacitatea de a acționa ca o "tendință generală regularizatoare" în toate
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
XIX-lea. Din punctul de vedere al actului lingvistic, ca o instanță de enunțare care se manifestă pe suprafața discursivă argumentativă, ce favorizează structurarea universurilor de cunoaștere, analogia acționează, pe fondul unui fapt problematic de cunoaștere, la toate nivelurile limbii: fonetic (luni, în loc de lune < lat. Lunae, sub influența analogică a celorlalte nume ale săptămînii), morfologic (cu frecvență deosebită, în interiorul unei paradigme sau ca urmare a influențelor reciproce dintre paradigme ori favorizînd, după modele preexistente, crearea derivatelor; de exemplu cu sufixul -itate
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
speciale, care le conferă alte sensuri decît cele denotative. De exemplu: streptomicină = băutură alcoolică, texte sau tromboane = minciuni ș. a. Limbajul argotic este fundamental oral, ceea ce determină o mare instabilitate a formelor și a semnificațiilor sale. Cuvintele argotice cunosc numeroase variațiuni fonetice și semantice, cu înlocuiri spectaculoase de termeni în decurs de cîteva decenii. Fenomenul se poate explica deopotrivă prin nevoia de expresivitate (repetarea banalizează cuvintele, chiar pe cele create prin metafore sau jocuri sonore spectaculoase), ca și prin intenția criptică: odată ce
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
tocmai pentru că și-au pierdut funcția ințială, sau se mențin o perioadă în lexicul unor scriitori, cu intenționalitate stilistică ludică sau provocatoare. O altă trăsătură esențială a argoului este efemeritatea. De aceea, pentru argou creativitatea este o necesitate. La nivel fonetic, creativitatea se relevă prin particularități fonetice ale pronunției populare a unor cuvinte (a se benocla, panaramă pentru "panoramă", bagabond etc.). La nivel morfosintactic, poate fi identificată accentuarea tendințelor populare ale limbii române, cum ar fi: construcția glumeață a pluralului în
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
ințială, sau se mențin o perioadă în lexicul unor scriitori, cu intenționalitate stilistică ludică sau provocatoare. O altă trăsătură esențială a argoului este efemeritatea. De aceea, pentru argou creativitatea este o necesitate. La nivel fonetic, creativitatea se relevă prin particularități fonetice ale pronunției populare a unor cuvinte (a se benocla, panaramă pentru "panoramă", bagabond etc.). La nivel morfosintactic, poate fi identificată accentuarea tendințelor populare ale limbii române, cum ar fi: construcția glumeață a pluralului în -e al unor substantive neutre (benoacle
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
omiterea componentelor exprimate anterior în context, operație generată de intenția de evitare a redundanțelor. V. oralitate, parataxă, zeugmă. DUBOIS 1973; DSL 2001; BUSSMANN 2008. RN EMFAZĂ. În înțeles general, emfaza este un mod de exprimare caracterizată prin exagerarea unor trăsături fonetice sau morfologice, printr-o atitudine nenaturală și pretențioasă, manifestată în vorbire și în comportare. Această noțiune prezintă interes pentru a n a l i z a d i s c u r s u l u i din două puncte
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
inevitabil o teatralizare a actului discursiv. Astăzi, emfaza este folosită adesea cu sens peiorativ. În sintaxă, emfaza desemnează tipuri de construcție prin care emițătorul selectează un termen pentru a-l evidenția. Figură de insistență, emfaza este întotdeauna însoțită de intensificarea fonetică a expresiei, de prezența unei intonații și, eventual, de schimbarea ordinii sintactice în propoziție prin dislocare sau hiperbat. Emfaza poate constitui și o trăsătură a oralității, întrucît în comunicarea orală se manifestă printr-o exagerare în ton, în voce, în
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
Termenul focalizare este utilizabil în a n a l i z a d i s c u r s u l u i și cu semnificația din lingvistică, domeniu în care vizează întrebuințarea unor mecanisme gramaticale (de obicei sintactice) sau fonetice pentru a scoate în evidență un component al frazei. Principiile de focalizare sînt cu valabilitate generală, fiind reprezentate de obicei de o dislocare a componentelor, însă întrucît limbile au norme diferite în ceea ce privește determinarea și alte succesiuni ale elementelor enunțurilor, această
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
sistemele de scriere cu ideograme. În sistemele alfabetice ale limbilor naturale, decalajul dintre evoluția sistemului alfabetic și codificarea grafică face ca transcripția grafică să aibă întotdeauna o anumită variabilitate, parțial etimologică, și, din acest motiv, chiar în limbile cu scriere fonetică, nu poate exista o totală corespondență dintre foneme și grafeme. În cazul sistemelor de scriere cu ideograme, una dintre problemele principale este conversiunea simbolurilor (care atestă un raport mimetic între reprezentarea grafică și referent) în semn (care este lipsit de
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
o existență singulară, concretă și distinctă. Cu această accepție, principiul individuației stabilește cînd două elemente pot fi considerate ca fiind entități distincte și cînd se cuprind în aceeași entitate. În acest mod, se poate determina, de exemplu, dacă anumite variante fonetice reprezintă aceeași formă de cuvînt și, prin urmare, un singur cuvînt sau dacă sînt forme ale unor cuvinte diferite. Pentru a n a l i z a d i s c u r s u l u i, individuația reprezintă
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
În terminologia lingvistică tradițională, morfemele se opun lexemelor; acestea sînt formele care au semnificat lexical, în timp ce morfemele au doar semnificat instrumental, funcționînd ca modificatori și determinatori gramaticali sau lexicali. Prin urmare, în cuvinte sînt "morfeme": desinențele, prefixele, infixele, sufixele, alternanțele fonetice, eventual și accentul, chiar și absența unei determinări materiale ("morfemul zero"), dacă aceasta indică o anumită funcție. Lexemele funcționează numai împreună cu morfemele gramaticale de orice tip (desinențe, sufixe, articole etc.), iar cuvintele nu pot consta decît în asocieri de lexeme
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
COSERIU 1964; DÖRSCHNER 1996 ; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. VI LEXICALIZARE. Proces lingvistic de codare (codificare) care constă în crearea unei noi unități lexematice (cuvînt sau sintagmă), prin atribuirea de etichete lexicale cu cuvintele unei limbi înțelese ca o intersecție de relații (fonetice, morfologice, sintactice, semantice), în care este antrenat raportul dintre gramatică și lexic. Într-o interpretare specializată, lexicalizarea este procesul lingvistic prin care o sintagmă constituită din morfeme libere se transformă într-o sintagmă fixă, comutabilă din punct de vedere paradigmatic
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
româna veche, forma de singular copaci(u) nu era diferențiată de plural, diferență exprimată de opoziția actuală copac/copaci care lexicalizează numărul. În categoria procedeelor secundare de formare a cuvintelor în limba română, unii lingviști au inclus lexicalizarea de variante fonetice, morfologice (forme flexionare) derivative (reale sau aparente) ale unuia și aceluiași cuvînt polisemantic. Prin acest procedeu, dintr-o variantă (alofon, alomorf) a unui cuvînt originar se formează un alt cuvînt (sau chiar două cuvinte), fiecare cu sens/sensuri și formă
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
aspecte particulare, specifice fiecărei limbi și presupune mai multe etape: configurarea prin transfer, textualizarea, adoptarea în uz și generalizarea (standardizarea). Lexicalizarea prin transfer apelează la mecanisme universale ale creației lingvistice, precum împrumutul lexical, care presupune transferul integral (conținut și formă fonetică) al unei unități lexicale din limba sursă în limba țintă, calchierea lexicală, care presupune transferul semantic din limba sursă în limba țintă, însoțit de refacerea, cu mijloace morfologice proprii limbii țintă, a structurii interne a modelului din limba sursă, și
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
dacă acesta este tipul reprezentativ al parantezei (cu denumirea paranteze rotunde), prin frecvența în textul scris, există și alte tipuri, dintre care mai folosite sînt parantezele drepte, între care se cuprinde un adaos făcut într-un text citat sau transcrierea fonetică a cuvintelor și grafemelor. Parantezele unghiulare se apropie însă prin funcții de ghilimele, iar parantezele liniare au rolul virgulelor care separă o apoziție, un element incident sau un alt determinant facultativ. Izolarea unui adaos prin parantezele tipografice este avută în
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]