1,684 matches
-
de vedere, încântător, iar întâlnirea mea cu ei a fost una de care îmi amintesc cu mare plăcere și foarte utilă dacă stau să mă gândesc la câte lucruri am învățat despre umilință, despre dusul tăvii cu profesionalism, despre vise frânte, despre acceptarea cu seninătate a condiției, lipsa de invidie profesională, curajul de a te bucura de succesul altuia care izbutea să iasă în lume, să spargă carapacea anonimatului. Povestește Bobiță Mușatescu despre Grișa Nagacevschi care, în Înșir’te mărgărite, intra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
larg, primitor, Împrejmuită de scânduri și, În față, o livadă.” Când Își Întâmpină prietenul, glasul lui Blecher părea că vine de departe... „Clătinat, ca și privirea albastră, mătăsoasă, din orbitele Înfundate. Sub cuvertură, genunchii Împietriți În unghi ascuțit - o scândură frântă - și scursoarea abceselor care colectau În pungi purulente, lunecate sub șalele Împăturite În vată. Palid ca paiul, frumos și sfâșietor ca o statuie vie a durerii”... Blecher publică mai multe articole În Vremea, dovedindu-se un eseist pătrunzător și acut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
imensei stupidități a durerii fizice”, Îi scrie Blecher lui Miron Grindea. Lacrimi pentru sine nu și-a Îngăduit Blecher; privirea sa albastră se umezea doar când vorbea despre părinți, Îngrijorat că ei s-ar putea considera vinovați de existența sa frântă, ca autori ai unei vieți blestemate, În afara normalității. Pe strada Costache Morțun, nr. 4, patul pe rotile era adus uneori pe cerdacul larg, cât o cameră. Blecher atingea cu degetele fructele din crengile copacului... Dar puținele clipe de răgaz ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
Chinul pământesc al lui Blecher s-a curmat În ultima zi a primăverii anului 1938. Cu câteva luni Înainte de moarte, Aderca Îl văzuse la sanatoriul St. Vincent de Paul, ca pe o „fantomă crispată și deteriorată a unui svelt și frânt adolescent”. În preziua sfârșitului, cum povestește Sașa Pană, Blecher Își chemase mama la patul său de muribund. S-a despărțit de ea cu aceste cuvinte: „Am trăit În 29 de ani mai mult decât alții În 100. Am călătorit, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
activizată, manipulată, Încolonată În cazonele valorificări birocratice ale cruzimii și aservirii, ale duplicității, ale indiferenței abrutizante. Îngerul tenebrelor nu este doar cronica persecuțiilor la care este supus artistul care a de-mascat monstrul orb și rapace, nu este doar cardiograma frântă a unei lumi despiritualizate și totuși Însetate de credință și adevăr. Este În primul rând și mai ales un „roman total”, făcut din vise, Îndoieli, știri de gazetă, convorbiri Întâmplătoare, În acea evazivă „hipnoză” care convoacă, din nou, personaje deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
irosește în lupte. În sfârșit, cocorii își găsesc liniștea într-un somn prudent, pe cataligele lor, cei mai mulți stând în picioare în apă, iar alți câțiva mai departe, pe miriște. Un scrâșnet de frâne, zgomotul metalului strivit de asfalt, un strigăt frânt și apoi un altul trezesc cârdul din amorțire. Camionul se arcuiește prin aer, prăbușindu-se în spirală pe câmp. Un fior săgetează păsările. Își iau zborul clătinându-se, bătând din aripi. Covorul cuprins de panică se înalță, se rotește, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
chipul lui fără gură, înghesuind în el cuvinte. Le mestecă și suflă înapoi sunetul. Cineva zice răbdare, dar nu lui. Ai răbdare, fii răbdător, asta trebuie să fie. Pot fi zile. Nu se știe. Timpul fâlfâie în jur, cu aripile frânte. Voci trec, unele dau roată și se întorc, dar una-i cât se poate de mereu acolo. O față aproape fața lui, atât de aproape încât vrea ceva de la el, măcar cuvinte, cel puțin. Fața aia este o „ea“ și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
ei și îi urară însănătoșire grabnică. Deci pot să-l aresteze, își zise ea, zâmbind larg și făcându-le cu mâna în semn de salut. Vine o înălțare care nu-i întotdeauna moarte. Un zbor care nu se termină întotdeauna frânt. Zace nemișcat în timp ce trece prin toate luminile imaginabile, iar razele-l pătrund de parcă ar fi apă. Se solidifică, dar nu tot deodată. Se depune ca sarea când marea se evaporă. Descuamându-se imediat ce se încheagă. Din când în când, este dus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
luminile imaginabile, iar razele-l pătrund de parcă ar fi apă. Se solidifică, dar nu tot deodată. Se depune ca sarea când marea se evaporă. Descuamându-se imediat ce se încheagă. Din când în când, este dus de un curent. Îi străbate trupul frânt. De cele mai multe ori îl poartă înapoi, la accident. Dar uneori, un râu îl cară pe deasupra dealurilor joase și cenușii, aiurea. Părțile din el încă emit și recepționează, dar nu una spre alta. Cuvintele i se preling prin cap. Mai degrabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
sunetului-mamă. Orice linie curbă din lume e vorbă. Crengile care bat în geam. Urmele în zăpadă. „Norocos“ e aici, învârtindu-se prin preajmă. „Frumușel“ gâfâie, de bucurie că-l vede. „Bine“, o floare purpurie, țâșnind din iarbă. O ultimă clipă frântă și poate că încă e în stare să simtă: ceva pe șosea care m-a distrus. Dar reparația îl aduce înapoi, la spoiala de gânduri și cuvinte. Uneori, mânia lui era așa de mare, că îl înfuria până și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
pe-aci să trimită tot acolo și mesajul din Nebraska, după ce-i citise primul rând. Dragă domnule doctor Gerald Weber, fratele meu a suferit recent un accident auto groaznic. Weber nu se mai ocupa de accidente groaznice. Cercetase destule povești frânte cât să-i ajungă toată viața. În timpul care-i mai rămăsese, voia să se întoarcă la povestea creierului în deplinătatea capacităților sale. Dar următorul rând îl făcu să nu mai apese pe butonul Forward. De când a reînceput să vorbească, fratele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
măsurătorile. Încercările sale de calibrare erau în cel mai bun caz primitive. Fără randomizare, fără dublu-orb. Fără variabile de control. Nimic din fotografiile lui Karin nu-i oferea vreun reper. Nu făcea decât să-l cunoască superficial pe bărbatul ăsta frânt și să vadă încercările lui Mark de a se repovesti pe sine într-o istorie continuă. Mark își ridică mâna fără fire. — Promit că voi spune adevărul... etc. etc. Așa să mă ajute Doamne-Doamne. Se uitară împreună la fotografii. Weber
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
risca să înmugurească un Manhattan în toată regula. Weber se așeză pe o bancă în fața monumentului, încercând să identifice ceea ce-l neliniștise în întâmplările ultimelor două zile. Se gândi la Mark Schluter, la încrederea sa neîntreruptă, nechibzuită în sinele său frânt. Dar faptul că se oprise ca să se gândească la Mark se dovedi a fi o greșeală. Acolo, pe strada prea spațioasă, vertijul îl cuprinse din nou pe Weber. Ceva crucial îi scăpa. Se lăsase descoperit în fața unui atac. Trotuarul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
poți să speri să te faci? În timp ce se juca cu grepfrutul lui, ceva se izbi de geamul bucătăriei cu o bufnitură insuportabilă. Își dădu seama înainte să se întoarcă. Iar când se întoarse în sfârșit, văzu pasărea care se zbătea, frântă: un cardinal care, de două săptămâni, își ataca propria reflecție din geamul bucătăriei, crezându-se un intrus în propriul lui teritoriu. Stătea în fața amfiteatrului plin de studenți, jucându-se cu microfonul fără fir și luptându-se cu senzația aceea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
să încheie. Dar acest unic cuvânt ucide orice urmă de iubire ar fi simțit el vreodată pentru ea. O s-o vadă limpede, în tot ceea ce are ea mai hidos. Dacă tace, poate că va reuși chiar să-l păstreze, așa frânt cum e, pentru că are nevoie de ea. Nu i-ar mai rămâne nimic, în afară de grija ei. O clipă se gândește că face asta pentru păsări. Pentru râu. Apoi își spune că o face ca să-l salveze pe omul ăsta cinstit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
îmbrăca frumos, se parfuma și umbla de la o instituție la alta. Obținea de fiecare dată ce-și propusese. O femeie și jumătate. Dar în ziua întoarcerii voastre, când am fost invitați la voi, mama ta era un om cu moralul frânt. Ca o creangă frântă din copac. Vorbise deseori despre avionul care avea s-o ducă și pe ea în America. În ziua aceea, ea arăta ca și cum avionul tocmai s-ar fi zdrobit de Statuia Libertății, iar sfărâmăturile lui ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
soți. Uneori o floare din buchetul de nuntă sau simbolul țării vizitate în luna de miere. Ce i-aș putea dărui lui Mark? Știam trucul perfect pentru a împături hârtia în formă de inimă secționată la mijloc foarte realist - inima frântă perfectă. Ce era în mintea mea? Ăsta ar fi fost cadoul perfect pentru mine, nu pentru el. — Ce faci aici? Mark se trezise fără să-l fi auzit și stătea pe vine în fața canapelei. Ar fi trebuit să mă chemi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
Stai, că mai e. Cum poate spaima să se smulgă din Înalta slavă-n pene-ntruchipată? Ce poate trupul ei, sub albul chin, Decât să-i simtă inima bărbată? Fiori i se strecoară prin spinare. E turnu-n flăcări și e zidul frânt. Mort e-Agamemnon... Poate să priceapă Ea, tremurând sub cruda zburătoare, Puterea strânsă-n penele veșmânt Când ea, din plisc, cu nepăsare-o scapă? — Asta a fost, am zis. Pauză. — De cine-i scrisă? Apoi, la mișto: — De tine? — E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
cu pas prima lor întâlnire, Rafael a amuțit. N-a mai scos o vorbă de mai bine de un ceas, dinainte să plece de sub duzii ăia de pe baltă, și uite-l cum i s-a răsucit uitătura. Are o uitătură frântă, ruptă-n două, de nebun, de animal care suferă, iar asta pare să-l incite pe Mărgărit, vesel și gureș și îmbiindu-l cu mici, păi, cum să nu-i fie foame după atâta bălăceală? Apa te trage, te suge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
Marius închide ușa iute, învârte cheia în broască și proptește un scaun în clanță. Ajunși în fața camerei Ricăi cei doi se privesc o clipă, apoi izbesc puternic cu picioarele în zona mânerului. Ieșită din balamale, ușa se prăbușește peste scaunul frânt și el în bucăți sub violența loviturii. Rafale lungi de automat ciuruiesc pereții, geamurile explodează și cioburi tăioase se împrăștie haotic peste dușumeaua fără covor a încăperii. Firimituri din tencuială galben pal cad peste mobilierul sfărâmat. Urmează o liniște încordată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Aleargă către învălmășeala luptei. Iovuț se apleacă și se repede cu casca în burta dușmanului. O ridică brusc sus. Lovește bărbia adversarului, amețindu-l. Se apleacă asupra lui și cu un gest scurt îi rupe gâtul în trosnet de oase frânte. Ceva mai încolo, soldatul Anghelache Constantin, căruia îi spuneau Pomană, pentru că fusese gropar, se zvârcolește sub greutatea unui neamț. Cu două lovituri de baionetă în burtă, Pomană își dă duhul repede. Abia se ridică neamțul, că Americanul îi zdrobește fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
geometric rotunde, crescând în amploare de la încheietura mâinii în sus; ochii lungi, cu încarnatul pleoapelor mat, ca la copii, și genele stufoase umbrindu-i albastrul privirilor; bărbia îngustă, fină, de rasă evoluată, care-i dă o gingășie emoționantă; linia corpului frântă, ascunsă pe alocurea, ca să reapară în toată puritatea ei. În sfârșit, confecțiunea rochiei-jucărie ajungând la un stadiu care necesita intervenția mașinii de cusut, Adela mi-a dăruit privirile, amânând croitoria pentru altă dată. I-am arătat o fotografie de când aveam
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
umezit parcă de lumina lunii. Căutând să evităm prundul drumului, ne înde-părtam adesea unul de altul. Atunci ea mă chema lângă dânsa făcîndu-mi loc pe îngusta fâșie fără pietriș. Nu se auzea nimic în toată imensitatea decât nota misterioasă, naiv frântă, a bu-hailor-de-baltă de prin șanțurile drumului, geamăt al nopții și al pământului. Fusta de mătase suna aspru sub rochia groasă și strânsă pe picioare a femeii de lângă mine. Dar când am ieșit în câmp... o, luna avea altceva de făcut
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
vorbele primului meu critic literar în orice cuvânt pe care-l voi așterne pe hârtie și chiar dacă vi s-a părut întâmplarea o fantezie, să știți că ceva adevăr a fost aici. Dar la culcare am plecat tot cu inima frântă, cu gustul înfrângerii, asemeni unui ostaș rănit grav într-un război nemilos, care se târăște anevoie cu ultimile puteri. Ei, nici chiar așa, ce naiba, par eu un înfrânt? Copilărie, dulce copilărie! Când amintirile se nasc, și devin obsesie, atunci ele
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
facă În viață. ― Mă gândeam, poate, să preiau barul lui tata. Peste toate celelalte opoziții, se prea poate să fi fost și aceasta din urmă: barman, preot. Mi-e imposibil să mi-l imaginez pe tatăl meu plângând cu inima frântă. Mi-e imposibil să mi-l imaginez refuzând să mănânce. Mi-e imposibil, de asemenea, să mi-l imaginez sunând iar și iar la pensiune, până când, În cele din urmă, doamna O’Toole i-a spus: ― Auzi, scumpete? Nu vrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]