1,377 matches
-
mai larg, măreț sau chiar purtând pecetea eroicului.” P.H.L. își contemplă personajul care își duce fetița de mână și meditează la toate acestea, pe cărarea dintre șoseaua națională și liziera pădurii. Profesorul îi simte degețelele în podul palmei, calde și fremătând, ca niște muguri gata să străpungă scoarța inertă și scorojită a pământului. Da, cam acesta-i adevărul: el însuși ca un pământ vechi, spălat de ploi, macerat de înghețuri și dezghețuri succesive. Iar ființa Clarei, fragilă, dar energică, urcă din
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
azi. Își scoase cuțitul, Îl deschise și-l Înfipse În buștean. Apoi ridică sacul, băgă o mână Înăuntru și scoase un păstrăv. Simțindu-l viu În mână, ținându-l cu greu de undeva aproape de coadă, Îl lovi de buștean. Păstrăvul fremătă rigid. Îl Întinse pe buștean, la umbră, și apoi rupse gâtul celuilalt păstrăv În același fel. Stăteau Întinși, unul lângă celălat, pe buștean. Era o captură bună. Se apucă să-i curețe, despicându-i dinspre coadă spre cap. Măruntaiele, limba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
el... Când cocoșii cântau de jumătatea nopții, fiecare grupă a pornit spre locul destinat. Grupa în care se 28 găsea Toaibă, aflată sub comanda mea, a rămas pe loc, până ceilalți își vor fi ocupat pozițiile ordonate. Lângă mine, Toaibă fremăta ca o locomotivă sub presiune. În sfârșit, a venit și ora stabilită pentru acțiune. Toaibă, mă urmezi îndeaproape. Voi ceilalți nu faceți nimic din proprie inițiativă! Răspundeți doar semnalelor mele. Le-ați reținut cred. Răspunsul celor din grupă a fost
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
infernului. O invocă pe Velunda, să-l apere ea, vrăjitoarea, preoteasa care vorbea cu spiritele și știa să le îmblânzească, așa cum o făcuse de atâtea ori, salvându-l. În clipa acela auzi un șuierat chiar deasupra capului său. Crengile stejarului fremătară, iar zăpada care le acoperea căzu. Valerius zări ceva; copacul parcă însuflețise și acum întindea un braț să-l apuce de gât, un spectru infernal înainta spre el. Închise ochii. După o clipă care i se păru nesfârșită, reuși să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
puțin două ori pe săptămînă, ca orice om ce nu mai suportă injustiția pentru că-i personaj pozitiv. Lăsînd la o parte reacția cititorului din epocă la imaginea pungilor de plastic burdușite cu ciubucuri pentru medici, la care ochiul aceluiași cititor fremăta de plăcere, de bucurie, de frig În fața curajului nemaivăzut al scriitorului ce demasca, iată, medicii, adică vinovații pentru tot, lăsînd Într-o altă parte și vulgaritățile de ton nejustificate, din roman nu mai rămîne decît stupidul discret, dar ferm Întins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
pe toți, spectatori, cititori, detectivi, goi de gînduri. Numai În suspans. Dar paragraful culminant este acela În care naratorul (Petrică?) se apropie de Lacar, Îi ridică gulerul costumului Nasa și „prin grosimea blănii Îi simte ceafa. Ea se Încruntă, apoi freamătă”. Noi fierbem. O facem degeaba, deoarece cîteva rînduri mai jos naratorul (Petrică?) uită complet de blana deasă și-o ia razna În chip astronautic: „Pielea ei fină ca un bot de căprioară... Ah, Lacar, oare tu ai inimă?” Are Charlotte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
se explică starea de patrupedie, sau, mai popular, În patru labe, care a cîștigat un uimitor teren la români, oameni prin excelență deschiși informației medicale, adepți ai noului, și care-și mută bufnițele de pe un umăr pe altul pe Întuneric, fremătînd prin procesul de aspirație subcuantică de-o bucurie cel puțin similară cu a Curierului Național. Pe care se lățește umbra unui alt uriaș scriitor conspectat la bibliotecă de Kevin Spacey supravegheat de Ion Cristoiu; În paginile roase de timp ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
poșeta cea nouă și drăguță, cea pe care mi-a luat-o Bruce de Crăciunul trecut, ei bine acum e de fapt penultimul Crăciun, dar Încă nu m-am obișnuit total cu ea. The Tron e segmentat, iar centrul orașului freamătă. Asta era Înainte o chestie tradițională scoțiană, dar acum este doar Festivalul de Anul Nou din Edinburgh, Încă un lucru turistic. Mi-e scîrbă de asta. Plec departe de toate, merg pe Leith Walk, trecînd pe lîngă grupuri de tineri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
-l adoptase, îl bucura. Știa bine drumul până-n Copou, forfota studenților prin fața Universității nu-l mai mira, iar clădirea mare a școlii părea proaspăt văruită, anume pentru el. Copacii de pe marginea aleii, cu frunzele stând să ruginească sub bruma toamnei, fremătau odihnitor. Își lăsă bagajele pe pat și fugi în livadă. Nevăzut de nimeni, mângâie cu privirea crengile nucilor tineri. Se așeză sub pomul lui, copacul cu crengile torsionate asemeni unui măr de acasă, sub care se refugia duminica c-o
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
fi prins și ea. Era primăvară. La 17 ani, simțea imbolduri pe care nu și le putea explica. Sub soarele deodată binevoitor, privea lung prin livadă crengile cu mugurii stând să explodeze. Văzând colțul firav al ierbii, tot sufletul îi fremăta de bucuria trezirii la viață a întregii firi. Ar fi vrut să le strige tuturor că, uite, a venit primăvara, e timpul să se schimbe ceva, dar n- avea cine să-l asculte. Poate toți colegii simțeau la fel, cum
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
ofer direct ce-am trăit. Asta dă alt rost experienței mele. Bună-rea, cum a fost. Ajung la Șichy altfel decît dacă mi-ar citi o carte-două-trei. Și invers, îmi verific imaginea în ochii ei. Și-i ațintește pe gura mea, fremătînd din năsucul subțirel, cînd o surprind, cînd o șochez în stilul-dinamită. Am ajuns să-i spun lucruri pe care credeam că nu mi le spun decît mie. I-am povestit și depresia: cînd mă închideam în casă și mîncam în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
mea". Era foarte "ambarcat", cum ar fi spus Liselle. Prea sceptic, prea tăios cu confrații. Nici disprețul vanitos ca al lui Cezanne ("Tous mes compatriotes sont culs a cote de moi") nu se justifica. Interviul i-l lua o domnișorică fremătînd de admirație. Era ca și cum i se coborîse cuvîntul lui Dumnezeu pe creștet. Vreau să spun că se uita la Rusalin Pop ca la un altar. Mîinile le ținea a rugăciune: depuse pe pupitru și împreunate mai sus decît trebuia. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
e foarte feminină. Discutăm grav despre ce trebuie să urmeze Între noi. Coborâm sobri din autobuz. Înainte de casă, ne oprim brusc lângă un zid din strada Paris. Ochii ei albaștri mă privesc intens. Nasul acvilin de o finețe antică Îi freamătă. Are fața văroasă, de infantă á la Velásquez, părul la fel de roșu-aprins, buclat În jurul frunții. Mă sperii cât de vie poate să pară; vie ca În tabloul unui mare artist. Gâtul neverosimil de subțire, capul ușor aplecat spre mine, ochii umezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
plictiseala gestului mecanic de a mă Îmbrățișa cu A. Dar nu mă plictisesc, fiindcă este de vină A.; ea este atât de firească În actul erotic cu mine, că o disculp de toate păcatele trecute, prezente și viitoare; carnea ei freamătă senzual, o simt vie, recunoscându-mă doar pe mine. Orgoliul meu este satisfăcut În cel mai Înalt grad. Particip la act și o observ În același timp cu luciditate; este teribilă, de aceea mă oblig să fiu la Înălțime, prelungesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
așa, un soi de mănuși... Era o poartă nefăcută de mâna omului. Avea forma unei ogive de catedrală, numai că stâlpii erau vii, iar arcadele erau formate din coroanele copacilor care se uneau. Deși nu se simțea nicio adiere, frunzele fremătau, sugerând că miș carea lor nu e stârnită de cerurile nemișcate, ci de pământul încărcat de îndoieli. Auzea păsările, fără să le vadă. Avea impresia că sunt peste tot, de parcă cineva le-ar fi azvârlit deasupra lui, în stoluri. Cântecul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
situații stânjenitoare, Rada se refugie în detalii. Văzu, astfel, că pe calendarul de pe perete timpul rămăsese mult în urmă. În colțul din tavan unde se întâlneau cele trei dimensiuni, praful se tot depusese pe o pânză părăsită de păianjen care fremăta totuși de zbaterea unei gâze imaginare. Doar unul dintre cele două tuburi de neon funcționa, aruncând o lumină de care nu era nicio trebuință la ceasul de dimineață târzie. Iar pe chipiu începea să se contureze un cerc de sudoare
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
oraș vreun bloc mai înalt ca mormanul ăsta. — Nici nu e, întări Bunelu. Dacă mai pui la socoteală și macaraua ruginită... Tufișurile foșniră. Întâi ieși Marchiza, cu pași împleticiți, scuturându-și poalele fustei. În spatele ei, cu pieptul înainte și nările fremătând, cu mersul satisfăcut și crăcănat, venea Calu. — Ce ai, femeie, de bălăngăni așa din cap ? întrebă Bunelu, singurul care privea scena cu detașare. — Mi-a înțepenit gâtul, bodogăni Marchiza. — Ziceam să nu-i cauzezi la inimă, îl admonestă Isaia, da
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
brusc. Îl apucase tristețea de după. Ridică ochii spre muntele de gunoi, apoi trecu peste toți, așezați cum erau în jurul focului. Isaia privea prin fundul sticlei, la foc, ca printr-un ochean întors. Calu întinse degetul spre vale, acolo unde orașul fremăta, lăsând un vuiet surd, ca de mare spartă. — Ia uitați-vă ! exclamă. Ce de lumini ! Parcă a luat foc orașu’... Se ridicară, unul câte unul, și se uitară. Nu înțelegeau, așa că își trecură sticla de la unul la altul, ceea ce nu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de mult asta și nu voiau ca vârfurile ascuțite să-și greșească ținta, apoi oftară ușurate și se lăsară cuprinse de moliciune. Frunzele redeveniră cum fuseseră și jocul își recâștigă noima. Pe tavan planta urca în arcade și Magul frunzelor fremăta, cu capul în jos, ca liliecii. Jenică le dibui în mormanul de hârtii pe cele mânjite de sânge și devenite lipicioase. Atunci îl găsi pe al o sutălea. Îl rupse și citi, cu privirile împăienjenite : „mai trage o dată“... Încă o dată
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
flacăra brichetei îi arse degetele, o aruncă, suflându-și în mâini înciudat. Slavă Domnului, nu e totul pierdut. Încă se mai găsește câte ceva de furat. Bâjbâi după scaun și, negăsindu-l, se așeză direct pe podea, rezemat de perete. Întunericul fremăta, apoi se coagulă în mogâldețe care începură să-i danseze în jur. Privi, indiferent, jocul de umbre. Începeau să prindă contur, trăsăturile li se alungeau, când se întorceau una spre alta, le putea vedea profilurile, fruntea teșită, bărbia ascuțită, nasul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Ieși, săltând pe vârfuri. Maestrul păpușilor rămase în dreptul ușii întredeschise, privind în urma tinerilor. Mergeau ținându-se de mână. Părul le flutura, râdeau, strânși unul în altul, făcându-se unul altuia trup. În jur zidurile se dădeau la o parte, copacii fremătau din ramuri înmiresmate și lumea se deschidea în fața lor. — Îți dai seama, spuse Maestrul păpușilor, fără să-și poată lua ochii de la perechea care se depărta, aproape plutind, ăștia doi sunt născuți după revoluție. Ce știu ei ? Tili închise ușa
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
burtă și țip. Aud atunci un urlet puternic ce vine din celălalt capăt al sălii. — Nu clintiți și liniște! Împăratul Hsien Feng se aruncă între mine și eunucul-șef Shim. E în roba sa de mătase galben deschis. Nările îi freamătă, iar ochii îi sunt plini de mânie. An-te-hai stă în spatele lui, abia răsuflând. Eunucul-șef Shim îl salută pe Majestatea Sa, dar nu primește nici un răspuns. Nuharoo se ridică de pe jilțul ei: — Majestatea Voastră, vă mulțumesc foarte mult că ați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
că Îl veneram. Chestie care, dacă cineva se obosea să facă această paralelă, era exact ceea ce simțise Lucinda Înainte de prima ei Întâlnire Între patru ochi cu Marcello În Mângâierea tandră a magnatului. Era prima oară, din câte Îmi aminteam, când fremătam de anticipare nervoasă, așa cum făceau Întotdeauna femeile din cărțile mele. L-am simțit cum stă deasupra mea Înainte să-l văd, un fel de siluetă amorfă În negru. Și mirosea bine! Ca pâinea proaspăt coaptă sau prăjiturile cu zahăr sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
ale "sprâncenelor ei minunate" și în același timp să mascheze partea de jos a feței, gura pe care o găsește "prea mare" și bărbia "prea scurtă". "Sunt cochetă", mărturisește ea în jurnal în chip de concluzie, rușinată că-și simte fremătând "trupul de fecioară". Nu există printre gesturile mele măcar unul care să nu fie studiat și ivit dintr-un gând ascuns". Discuțiile pe care le poartă Catherine cu tinerii de care se simte atrasă poartă amprenta aceleiași ambiguități. Folosindu-se
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
strunele chitarei... Ne privim lung în ochi, iar apoi dansez iar țiganca se trezește, întregu-mi trup se trezește iar Lauth îmi vorbește fără să mai știe ce spune". Seara, în cupeul care o duce spre casă, Catherine se simte "singură, fremătând de aceeași dorință pe care o făcuse să vibreze în inimile tuturor bărbaților aceia". Cea pe care a trebuit s-o trezească în ea însăși pentru a dansa, și care acum "nu mai vrea s-o părăsească". Tânăra e "însetată
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]