1,433 matches
-
câteva lumini dar nu era Încă destul de dimineață să poți vedea casele. Un pod peste Dunăre, mărginit de lumini, străluci precum catarama unei jartiere. Și-uite așa e calea mea, fără nici o zi mai grea. Undeva În josul râului se zări fugar o casă albă. Ai fi putut s-o iei drept un trunchi de copac Într-o livadă dacă n-ar fi fost cele două lumini ale Încăperilor de la parter și, În timp ce fata privea, ele se stinseră. Au stat și-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
fața apelor ca hotar între lumină și întuneric. 11. Stîlpii cerului se clatină și se înspăimîntă la amenințarea Lui. 12. Prin puterea Lui tulbură marea, prin priceperea Lui îi sfarmă furia. 13. Suflarea Lui înseninează cerul, mîna Lui străpunge șarpele fugar. 14. Și acestea sunt doar marginile căilor Sale, și numai adierea lor ușoară ajunge pînă la noi! Dar tunetul lucrărilor Lui puternice cine-l va auzi?" $27 1. Iov a luat din nou cuvîntul, a vorbit în pilde, și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
la Nürnberg milioanele de morți ai naziștilor? Nu, nu compensau, și o știa. Nimic nu justifică sângele vărsat. O învățase pe propria lui piele, deși poate că o învățase prea târziu. De aceea era ofițer dezertor și nu un simplu fugar ce se împotrivea să intre sub drapel. Dacă ar fi aflat la timp adevărul despre război, s-ar fi mărginit să-și rupă livretul militar și să fugă cu mult timp înainte în Amazonia. Ar fi scăpat de atâtea lucruri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
ia zvîcnetul cobrei faraonii morți În sarcofagele lor, cît deșert sub un bombardament lunar, Înspăimîntător și apele tale fosforescente, focurile tale solidificate de Îngheț, pămînt strălucind ca tabla, pulverizat În particule electrice. Deșert, deșert, Înainte și după. Oare aceste amintiri fugare Îmi justifică euforiile, orgoliul, frica? Ăsta-i un loc al aberațiilor, sînt gata să spun, simt dinții mici, ascuțiți, de rozătoare cum Îmi ronțăie creierul paralizîndu-mi centrii motori. Și deodată o limuzină galbenă traversează hîrtia. În după-amiaza zilei acelea - Birgit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
i se încețoșaseră de lacrimi pe care se străduia să nu le lase să curgă. — Mie chiar îmi pasă de tine, să știi. — Hei, e-n ordine. Te cred. Cu fața în sus, se hazardă să-mi arunce o privire fugară. — Iisuse. — O să fie bine, am spus. Haide, o să fie bine. Am încercat s-o cuprind cu brațul ca s-o trag spre mine, dar nu vru să se miște, încremenită și zguduită de suspine interioare, uitându-se țintă la tavan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
dată când se apleca. Din spatele paharului meu cu hârtii, încercând să rămân neobservat, am urmărit-o cum îl dă la loc iar și iar. Mi se părea că apăruse o graniță nestatornică între noi și nu puteam risca decât priviri fugare spre ea. Singura dată când mă surprinse că o privesc, am încremenit. Lăsase repede ochii în pământ și apoi se uitase în altă parte, având poate același gânduri ca și mine, deși poate că nu. N-am înregistrat nici o reușită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
foarte interesant să‑ți observi semenii, iar în acest scop te poți așeza pe un trunchi de copac. Țelul ne stă pe limbă și se numește iubire. Rezervorul inepuizabil care alimentează conversația tinerilor din jurul lui Hans trădează acum o întâlnire fugară a privirilor și o scurtă adăstare‑a‑lor‑una‑într‑alta. Când șezi pe un copac tăiat în mijlocul unei păduri de conifere și te bucuri de soare, poți să uiți până și de ceas, bineînțeles, nu să‑ți uiți ceasul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
de vin și Împărțiră și brânza astfel că, pentru o vreme, În poiană se făcu liniște. Nu se mai auzeau decât clefăiturile și râgâiturile noastre. Coțcarul de Minos profită de neatenția celor din poiană pentru a-mi strecura o privire fugară. Îmi făcu cu ochiul și-mi zâmbi scurt, din colțul gurii, pentru ca În clipa următoare să redevină serios și să se uite Încruntat la cei strânși În jur. - Să știi de la mine ceva, avea să-mi spună a doua zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
faima subțioarelor ori de fum de busuioc), prin care se acutizează înclinarea spre dionisiac. O vitalitate neobosită răzbate din spațiul asupra căruia poetul deține hegemonia, nu impusă, ci dorită, de la glasul de fecioară și până în vârful păpădiei, eul liric percepând Fugare femei cu chipuri de lumină stinse / iar după ferestre bănuiam sigur / bărbați jinduindu-le, fiindcă imaginarul creat de Ovidiu Genaru e amestec de real și fantasmagoric, punându-se laolaltă o pasăre cu patru sâni, râsul felinarelor roșii, poemele fiind, de
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
Acoperit de neaua în albu-i de smarald./ Visarea este dulce și voalu-i de rubine,/ Mă poartă-n sărbătoare, mă cheamă iar la Tine!”) și în versurile ce redau stări interioare („Ne pierdem crud adesea și întrebăm de noi,/ În rătăciri fugare ca picurii prin ploi”; „Sunt starea de stâncă din grota adâncă/ De munte surpat ca un vis uitat,/ și nemângâiat...”) și în versurile de dragoste („Dacă mă cauți / Prin foșnetul din munte/ Când cu parfumu-i te va încânta,/ Mă vei
Aproape de cer by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Imaginative/318_a_544]
-
învăluit în uitare. Uriași parapeți se vor eroda în timp și se vor pulveriza în nisip. Timpul a fost scurt și eram legat de organizatorii incursiunii. Nu am avut răgaz pentru a medita mai mult. Destinul omului și existența noastră fugară pe acest pământ sunt fulgerări scurte drapate cu bucurii și pătimiri, căderi și înălțări, înfrângeri și biruinți, și aceasta depinde de cum îți interpretezi rostul tău, departe de Dumezeu, sau în slujba Sa și a iubirii aproapelui, îmbrăcat în giulgiul muncii
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
biruința adevărului legionar creștin. De la Închisoarea Văcărești am fost transportați la temnița Galaților pentru a fi judecați de Curtea Marțială a Diviziei 21 Infanterie. După un timp de detenție în temniță, am ajuns pe băncile acuzării. Procesul s-a judecat fugar, deoarece sentința era dinainte pregătită. Am avut mai mulți avocați în apărare, printre care și Radu Budișteanu, comandant legionar, fost ministru secretar de stat, avocat de mare valoare. Acesta a fost cel mai curajos, incisiv și tăios, acuzând organele de
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
1951). Alt caz: Îl văd aievea pe blândul CORNELIU NIȚĂ, plin de viață, credință, curat în gând și în faptă. Perioada anilor de după 1945 l-a dus la un sfârșit tragic. Arestat ca legionar, în toamna anului 1948 (el fiind fugar), a fost dus la Securitatea Bacău de unde, după grele anchete, a ieșit cu trupul șubrezit și cu timpanul spart. Transferat la închisoarea Suceava, stă aici până în luna ianuarie 1950, când este transferat la închisoarea Pitești. Dorința conducerii comuniste de atunci
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
nehotărârile. Razele lumii se scăldau pe chipurile lor radioase. Se întoarse spre el cercetându-l cu atenție; începu să-l mângâie și alinte, întărâtându-l: - Îi așteptăm sau le-o luăm înainte? Se furișară înapoi printre copaci ca două umbre fugare ținându-se iarăși de mâini dar grupul răsfirat se apropia; fuseseră zăriți... de acum nu se mai fereau și alergau ca două victime disperate căutându-și sihăstriile. Ceilalți înțeleseră și nu-i mai urmăriră. Curând s-au pierdut în cetate
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
fel de condiții îl descătușă deodată cu toate că trăiește permanent teama când auzea zgomote bruște în jurul lor... îngrijorarea îl apăsa de ce ar putea să li se întâmple, - Ce e cu tine iubite? nu îi răspunde și îi trec prin gând impresii fugare, - Poate m-a luat prea repede, dar din nou nu am dreptate. Eu am luat-o... și mai repede.. cum aș vrea să-mi spună ? mai bine.. o sărut! și repetă neîncetat în tăcere pentru el... Iubito ! Iubito! - Hai spune
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
din buzunarul sacoului. Mă duc să-l aduc. — Ești un gentleman, Michael. Un gentleman de pe vremuri. — Mulțumesc. — Încă un lucru, înainte de a te duce să-l iei. — Da? M-am oprit în timp ce dădeam să mă ridic. Bănuiesc că o labă fugară n-ar fi deloc binevenită? Mă tem că nu. Dar încă o ceașcă de ceai ar fi. Findlay se retrase rușinat în bucătărie și după ce mi-am luat portofelul, m-am dus după el. — Nu știu ce speranțe vă puneți în asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
jumătate închise și veți spune ceva impresionant de genul, „E un caz singular, domnule Owen, categoric singular“. Zâmbi. — Încă nu e totul pierdut, Michael. Putem lucra împreună, putem explora diverse piste și în plus... Se întrerupse brusc și o sticlire fugară îi sclipi în ochi. Și în plus... Să știi că s-ar putea să ai dreptate în privința asta... — Da? În ce privință? — Este un caz singular, nu? Asta-i ciudățenia. — Mă tem că nu înțeleg. — Cuvântul „biscuit“, Michael. Ar trebui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
mai degrabă cu Kenneth Connor - și așa voi fi întotdeauna - mă sileam să nu privesc în oglindă o realitate magnifică, înfricoșătoare, care se dezvăluia la numai câțiva centimetri în spatele meu. Numai că noaptea trecută văzusem o nouă imagine reflectată: doar fugar, pentru că a trebuit să închid ochii în fața frumuseții ei, și totuși fusese atât de vie, de reală, încât îi căutam și acum urmele, nevenindu-mi să cred că fereastra în sine nu putea să aibă memorie. ...Les miroirs feraient bien
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
îndepărtate ale memoriei: un urs de pluș galben jerpelit numit Barnabas, cu care dormea în pat de când era mică. Am observat că ochii nu mai erau la fel: unul era negru, iar celălalt albastru. Probabil căzuseră recent și o imagine fugară înduioșătoare mi-a străfulgerat prin minte - Joan șezând la capătul patului, cu ac și ață în mână, cusând nasturele, redând vederea acestei jalnice relicve a copilăriei. Nu l-am atins. M-am uitat la etajerele cu cărți ordonat așezate, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
aparent nesfârșit, înecat în noroi și năpădit de bălării care constituia aleea de intrare, pătratele aurii ale luminilor de lampă care străluceau la ferestrele reședinței Winshaw Towers puteau părea aproape prietenoase. Dar această impresie nu putea dăinui nici măcar unei priviri fugare asupra masivului și înfricoșătorului castel. Pe Michael îl trecură fiori când se apropie de portalul principal și auzi urletul oribil al câinilor, protestând față de închiderea lor în vreo anexă a gospodăriei. Spre surprinderea lui, se pomeni mormăind cuvintele: „Nu e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
cu păr blond lung și un zâmbet blând: și imediat făcu ochii mari, uluit.Clipi de trei, patru ori. O cunoștea pe această femeie. La început a crezut că e Shirley Eaton. Apoi clipi din nou, o amintire și mai fugară ieși la suprafață. Avea legătură cu Joan... cu Sheffield. Cu... da! Era pictorița. Pictorița din casa lui Joan! Dar nu era cu putință! Ce naiba căuta aici? Ești sigur că ți-ai revenit? întrebă Phoebe, văzând schimbarea de expresie de pe fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
inventând ipoteze „originale”. Teodora nu-i spune cât de convingătoare sunt, dar îl ascultă cu atenție, strecurând din când în când, discret, câte o părere personală. Profesorul, deși absorbit de construcțiile sale erudite, observă în ochii ei când admirație, când fugare umbre de neîncredere. Îi acordă (tacit) libertatea de a-l aproba sau nu. Știe că dacă nu ar fi „tratat-o” totdeauna de la egal la egal, Teodora nu s-ar fi deschis niciodată față de el, încât, în mod sigur, n-
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
o legăturică de buruieni în pestelcă, a pornit cu pas grăbit spre casa lui Toaibă... Îndată a înghițit-o întunerecul. „De-ar ajunge la vreme! Oare Maranda mai poate de durere?” - gândea în timp ce pășea șchiopătând pe ulița întunecoasă. Un gând fugar i-a străbătut mintea: „Numai pe front umblam așa prin beznă. Aici de bine de rău cunosc drumul, dar acolo la fiecare pas te putea aștepta o groapă, un șanț, un gard de sârmă ghimpată... tot timpul eram cu gândul
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
Vera Crăciun Ne pierdem crud adesea și întrebăm de noi, În rătăciri fugare ca picurii prin ploi... Și strigă întristarea, mai vie ca oricând: Unde-a plecat iubirea? O voi găsi curând? Iar jalea risipește tot ce-i mai bun din tine, Privirea-ți este goală, nu știi ce-ți aparține. Și greu
Aproape de cer by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Imaginative/318_a_548]
-
să-i prinzi cununa S-o dăruiești iubirii, s-o simți întotdeauna... Dar ea dispare-n ceață, în ceață și în gând; O fi pe cerul nopții, pe astre lunecând? Ne pierdem crud adesea și întrebăm de noi, În rătăciri fugare ca picurii prin ploi... Și strigă întristarea, mai vie ca oricând: Unde-a plecat iubirea? O voi găsi curând?
Aproape de cer by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Imaginative/318_a_548]