1,614 matches
-
desigur semnificativ. Ei erau toți indivizi cu care se aflase în contact verbal la bordul uriașei nave, și-n plus, Președintele Blayney de pe Pământ. Lipsea Strala. Lipseau Enin și Dan Lyttle și - o absență semnificativă, într-adevăr - Gosseyn Doi. Îl fulgeră un gând: străinii nu erau pregătiți încă, să trateze cu cei doi Gosseyn în același timp. Gosseyn Trei avu impresia că cei din cameră fuseseră angajați într-o conversație minoră și pe un ton scăzut, chiar înainte de sosirea lui. ...Trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
lăudat Maria. Continua să se sprijine pe el, enervându-mă. Bineînțeles că mă uitam prin ei și zâmbeam diplomatic. „De ce? Mi se poate-ntâmpla ceva? Ne-a pregătit Mihnea vreo chestie și noi nu știm?“ „Nu folosi pluralul.“, m-a fulgerat Maria. „Mihnea vorbea doar de tine.“ „Corect. Cât despre ce-ai întrebat mai devreme, poate-ți răspunzi singur, gândindu-te ce faci mâine. Chiar, ce faci mâine?“ „Mă-ntâlnesc cu-o cunoștință. Și voi nu sunteți invitați.“ „O cunoștință care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
prințe, eram îmbrăcat cu scurteica tatei, veche de trei ani, și, pe Nevski Prospekt, tocmai treceam în fugă pe trotuarul celălalt de pe Nevski Prospect, când - ce să vezi? - ea iese dintr-un magazin și urcă în trăsură. Atunci m-a fulgerat. Mă întâlnesc cu Zaliojev, care nu-i de teapa mea, umblă ca o calfă de frizer, cu monoclu la ochi, iar pe noi tata ne purta în cizme unse cu dohot și ne ținea cu ciorbe de post. Asta, zice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
îi povesti. Ganea îl privi iarăși batjocoritor. — Vi s-a pus pata pe Nastasia Filippovna... mormăi el și, fără să-și termine fraza, căzu pe gânduri. Era vizibil îngrijorat. Prințul îi aminti de portret. — Ascultați, prințe, spuse deodată Ganea, parcă fulgerat de o idee neașteptată, am o mare rugăminte la dumneavoastră... Însă, ce-i drept, nu știu... Se fâstâci și nu continuă; lua parcă o hotărâre și lupta cu sine însuși. Prințul aștepta în tăcere. Ganea îl fixă încă o dată cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
doar tremura puțin, fără să scoată nici un sunet. Prințul trase zăvorul, deschise ușa și se dădu câțiva pași înapoi, chiar se cutremură din tot trupul: în fața lui stătea Nastasia Filippovna. O recunoscu imediat, după portret. Când îl văzu, ochii ei fulgerară într-o explozie de furie: păși repede în antreu, împingându-l la o parte cu umărul și spuse mânioasă, descotorosindu-se de mantou: — Dacă ți-e lene să repari clopoțelul, ai putea să stai în antreu când bate cineva la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
și-l aruncă pe fereastră. Trenul înaintează în viteză, eu mă uit la ea ca un tâmpit. Femeia e sălbatică; sălbatică, aflată într-o perfectă stare de sălbăticie; de altminteri, era trupeșă, durdulie, înaltă, blondă, rumenă (chiar prea rumenă), mă fulgera cu privirile. Fără să zic nimic, cu o neobișnuită politețe, cu o politețe desăvârșită, să zicem, cu cea mai rafinată politețe, întind două degete spre cățelușă, o iau delicat de ceafă și zvârr... o arunc pe fereastră după trabuc! N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
și propunea să încerce cu una mult mai mică. — Nu, frate, la treaba asta ești prost, nu știi în ce te-ai băgat... la o adică, sunt și eu un prost laolaltă cu tine! se dezmetici și tresări brusc Rogojin, fulgerat de privirile Nastasiei Filippovna. E-eh! Am dat greș ascultându-te, adăugă el cu profundă căință. Studiind chipul descompus al lui Rogojin, Nastasia Filippovna izbucni deodată în râs. — Optsprezece mii, mie? Uite cum se vede mujicul din el! adăugă ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
spun și el o să-ți dea brânci pe poartă.“ M-am repezit la ea și am bătut-o pe loc până am învinețit-o. — Nu se poate! strigă prințul. — Îți zic: așa a fost, întări Rogojin cele spuse, încet, dar fulgerând din priviri. O zi și jumătate n-am dormit, n-am mâncat, n-am băut, din cameră n-am ieșit, mă tot aruncam în genunchi în fața ei: „Mor, zic, dar nu plec până când nu mă ierți și, dacă poruncești să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
și atunci de ce era atât de strivit și uimit acum că într-adevăr îi văzuse? Ca și cum nu s-ar fi așteptat! Da, erau chiar ochii aceia (și că erau aceia acum nu mai exista nici o îndoială!), care de dimineață îl fulgeraseră din mulțime, când cobora din tren la gara Nikolaevsk; chiar aceiași (absolut aceiași!), a căror privire o surprinsese apoi, din spate, când se așezase pe scaun acasă la Rogojin. Adineaori Rogojin negase, îl întrebase cu un zâmbet strâmb, de gheață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
cea mai bună stare de spirit, tot drumul până la gară le amuză pe Alexandra și Adelaida care aveau o predispoziție cumva deosebită de a râde la glumele lui, încât treziră în el vaga bănuială că, poate, nici nu-l ascultă! Fulgerat de acest gând și fără să dea vreo explicație, izbucni deodată și el în râs și, de data aceasta, râse absolut sincer (așa îi era firea!). Surorile, care, de altminteri, erau în cea mai bună dispoziție, priveau neîncetat spre Aglaia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
sigiliul meu și când te gândești că, dacă n-aș fi sigilat plicul, n-aș fi avut parte de nici un efect! Ha-ha! Iată ce înseamnă misterul! Să rup sau nu sigiliul, domnilor? strigă el, izbucnind în râsul lui ciudat și fulgerând din priviri. E un mister! Un mister! Dar, prințe, vă mai amintiți cine a proclamat că „timp nu va mai fi“? Aceste cuvinte le proclamă un înger uriaș și puternic din Apocalipsă. — Mai bine să nu citească! exclamă deodată Evgheni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
rânji amar și veninos, rostind rar niște cuvinte ciudate: — Nu așa se fac treburile astea, băiete, nu așa... Firește, nimeni nu înțelese ce a vrut să spună Rogojin, însă cuvintele sale le produseră tuturor o impresie ciudată; pe toți îi fulgeră același gând. Însă asupra lui Ippolit cuvintele produseră o impresie teribilă: începu să tremure atât de tare, încât prințul dădu să-i întindă mâna ca să-l sprijine; cu siguranță, Ippolit ar fi țipat dacă nu i-ar fi pierit subit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
să plecăm? întrebă pe neașteptate Ferdâșcenko, care, de altminteri, nu avusese până atunci curajul să vorbească cu voce tare. Brusc, Ippolit își coborî ochii în pământ și puse mâna pe manuscris; însă în aceeași clipă își ridică iarăși capul și, fulgerând din priviri, cu două pete roșii pe obraji, spuse, privindu-l fix pe Ferdâșcenko: — Nu mă iubiți deloc! Se auziră râsete; de altfel, cei mai mulți nu râdeau. Ippolit roși teribil. — Ippolit, spuse prințul, pune manuscrisul la loc în plic, dă-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
o lună în urmă, când îmi mai rămâneau de trăit patru săptămâni, dar m-a biruit cu desăvârșire de-abia acum trei zile, când mă întorceam acasă de la seara aceea petrecută la Pavlovsk. Primul moment când acest gând m-a fulgerat complet, direct s-a produs pe terasa prințului, atunci când am vrut să fac ultima încercare din viața mea, când am vrut să văd oamenii și copacii (să zicem că singur am spus-o), când m-am înfierbântat, am susținut dreptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
m-am decis să tac, chiar dacă ar fi trebuit să ne pierdem așa tot timpul. Nici eu nu știam de ce. Voiam ca neapărat el să înceapă primul. Cred că s-au scurs așa vreo douăzeci de minute. Subit, m-a fulgerat un gând: dar dacă nu-i Rogojin, dacă-i doar o fantasmă? Nici de când sunt bolnav, nici înainte, n-am mai avut vreodată năluciri; dar întotdeauna mi s-a părut, încă de pe când eram mic, și chiar acum, adică de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
nu se va împușca. Evgheni Pavlovici tăcea. — Prințe, ați zburat vreodată de pe o clopotniță? îi șopti deodată Ippolit. — N-nu... îi răspunse prințul cu naivitate. — Chiar vă imaginați că n-am prevăzut toată această ură! îi șopti din nou Ippolit, fulgerând din ochi și privindu-l pe prinț de parcă aștepta într-adevăr un răspuns de la el. Ajunge! le strigă el deodată tuturor celor prezenți. Sunt vinovat, cel mai vinovat dintre toți! Lebedev, uitați cheia! (Scoase portmoneul, și din acesta, un inel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
cum de s-a ajuns că în casa Epancinilor toți au început brusc și simultan să fie de acord cu ideea că s-a întâmplat ceva capital cu Aglaia și că i se hotărăște destinul. Însă, de îndată ce această idee îi fulgeră pe toți deodată, toți laolaltă și în același timp începură să fie de părere că își dăduseră seama și prevăzuseră de mult ceea ce se va întâmpla, că totul era clar încă de la „cavalerul sărman“, chiar și de mai înainte, doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
suferi pe... tânărul tău, nu-l pot suferi! se înfurie brusc Aglaia și își săltă capul. Și dacă mai îndrăznești o dată, tată.... vorbesc serios cu tine; auzi, vorbesc serios! Și într-adevăr vorbea serios: roșise toată și chiar ochii îi fulgerau. Tatăl ei își înghiți vorba și se sperie, dar Lizaveta Prokofievna îi făcu un semn din spatele Aglaiei și el îl luă drept: „nu pune întrebări“. Dacă-i așa, îngerul meu, cum vrei tu. El așteaptă acolo. N-ar fi bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
și pășise spre mijlocul odăii ca s-o întâmpine; asta se întâmpla pe la ora opt seara. Aglaia era singură-singurică, îmbrăcată simplu și parcă în grabă, cu un burnuz ușor. Ca și dimineața, era palidă la față, iar în ochii ei fulgera o strălucire vie și uscată; avea o expresie a ochilor pe care prințul nu i-o mai cunoscuse până atunci. Ești gata, remarcă ea cu voce scăzută și parcă liniștită. Ești îmbrăcat, ții pălăria în mână. Deci te-a prevenit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
curelele stau nemișcate ca niște panglici ale tăcerii Noaptea a pus lacătul ei nevăzut peste roțile care au vânturat glasul veacului Noaptea a neclintit aceste batoze ale gândului A legat în căpițe grâul pentru legănarea ochiului A oprit împreunarea literelor fulgerând ca solzii Și toată sala mașinilor e un muzeu cu monștri marini... Noaptea docherilor, a minerilor din saline, „noaptea ucenicului ciubotar”, bibliotecile („aceste anticamere ale veșniciei”) sunt alte asemenea motive, adesea abia schițate, în jurul cărora se desfășoară asediul imaginilor. Căci
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
datele unei astfel de relații. Totul cheamă aici privirea la „balul” universal, totul invită la descoperirea unei lumi ce se deschide plural ochiului fascinat de feeria metropolei moderne ori a naturii trecute și ea prin tiparele modernității: „prin pupile sonerii fulgeră / Ce cale ferată arterele tale cu sânge și gări, / Un pas ca o cicatrice în argilă chemări / De la brâu câmpul cu prepelițe în tolbă” (Invitație la bal). Tot aici, „liniștea a deschis coridor”, drumul e „dinam bandajat excepțional” printre casele
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
etc.) și eliptism, reducându-se la strictul necesar elementele relaționale din interiorul versului și accentuându-se astfel sugestia de ritm accelerat, iar pe de altă parte vizându-se efectul de concentrare și sinteză constructivistă: Feldspath fruntea și prin pupile sonerii Fulgeră, Ce cale ferată arterele tale cu sânge și gări, Un pas ca o cicatrice în argilă chemări, De la brâu câmpul cu prepelițele în tolbă. (Invitație la bal) Sau: Supapă ora în alamă și disc, Sângele face salturi de necrezut subteran
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
patriotic a decăzut la rangul de ideologie naționalistă, ființa națională s-a văzut în mare primejdie. Din acest punct de vedere, Eminescu era un "antinaționalist", căci mărturisea că iubește patria sans frases, naționalitatea vorbită iar nu trăită fiind apanajul demagogilor fulgerați în Scrisoarea III și în articole. Fidel gândirii antitetice, de esență transmodernă, Eminescu sublinia necesitatea echilibrului, în marginile adevărului, dintre național și cosmopolit, pretenția celui din urmă de a suprima ce e național însemnând imposibilitatea de existență a cosmopolitismului însuși
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
oferită de ele mi s-a părut puțin cam idilică. I-am recitit atunci opera poetică, i-am descoperit publicistica, în care îl înlâlnim ca om deplin al culturii române, interesat total de cel ce, în scurta lui viață, a fulgerat o lumină nepieritoare în constelația spiritualității noastre. Tot întrebân du-mă cum arăta Poetul, am ajuns, astfel, să imaginez eu însumi un Chip al lui. Iar cum rezultatul acelei strădanii nu m a mulțumit, am reluat gândul și travaliul, ajungînd
Convorbiri fără adiţionale by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Science/692_a_991]
-
oferită de ele mi s-a părut puțin cam idilică. I-am recitit atunci opera poetică, i-am descoperit publicistica, în care îl înlâlnim ca om deplin al culturii române, interesat total de cel ce, în scurta lui viață, a fulgerat o lumină nepieritoare în constelația spiritualității noastre. Tot întrebân du-mă cum arăta Poetul, am ajuns, astfel, să imaginez eu însumi un Chip al lui. Iar cum rezultatul acelei strădanii nu m a mulțumit, am reluat gândul și travaliul, ajungînd
Convorbiri fără adiţionale by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Science/692_a_986]