15,951 matches
-
pe care până acum nu le-a prea dat!” Mai departe se spune în interviu: „Și totuși, sondajele arată o accelerată alunecare spre stânga. Și nu este vorba doar de partide și alegători. Sindicatele blochează privatizarea, miliardarii dau pe nări fumul social-democrației, plângând pe umerii săracilor, iar unii politicieni vorbesc chiar despre «renaționalizări» ale fabricilor. Cum vi se pare acest tablou? - Nefiresc. Toată lumea se leapădă ca de Satana de dreapta politică. Aproape nimeni nu mai vorbește de reformă, de însănătoșirea economiei
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
zic. Și ce să mai zic? Poate să încep o conversație? - Stai la cort? întreb. - Nu, la gazdă. - Singură aici? - Cu o prietenă, dar... nu știu unde e, s-a dus cu un tip pe dig, și în bar era cam mult fum și cam multă lume și cam proastă, și... - Deci... - Exact. - Foarte bine, spun. O să bem sticla asta de vin. O să fumăm. O să ne amuzăm. - Da. Tu? Singur? - Acum, da. Undeva, acolo, e un prieten, am zis arătând cu mâna teoretic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
Și tot gândindu-mă, am ajuns în Victoriei și am luat-o pe Buzești. Un câine zăpăcit de ceva trecu pe lângă noi cu coada între picioare. Alt câine traversă strada. - Mi-e somn, se plânse Sonia. Vreau și eu un fum. I-am băgat țigara între buze. - Ajungem imediat, am zis, sărutând-o pe cap. Am tras-o mai aproape de mine. Era mică și caldă. De fapt, nu era mică, eu eram mare. Ce însemna ea pentru mine? m-am întrebat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
și singur... Îmi simțeam corpul vibrând. Stăteam la volan, rezemat de portieră. Am stins farurile și am scos o țigară din pachetul de pe bord. Ignorând durerea crescândă, mi-am scos bricheta din buzunar și am aprins țigara, imaginându-mi că fumul o să îmi iasă prin burtă. - Alo? Ați murit? mă întrerupse fata din gânduri. - Nu, nu încă, mi-am aprins o țigară. - Aha, zise. Părea ușurată. - Cum te cheamă? am întrebat-o. - Annie. - Și câți ani ai, Annie? - Șaisprezece. Am încercat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
Annie? - Șaisprezece. Am încercat să mi-o imaginez: brunetă, un metru șaișopt, ochi căprui. Frumoasă, buze bine arcuite, nasul drept, urechi cam mari, fără cercei. M-am întrebat cât sânge mai am în mine, dar ce conta? Am tras un fum din țigară. - Cu ce ești îmbrăcată? am întrebat. - Oh, am... am un tricou alb și o fustă de jeans albastră, până sub genunchi. - Și dedesubt? - Dedesubt? - Da, lenjeria de corp, înțelegi, nu? - Aha, zise. Păi... am un sutien negru și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
ei până în Piața Victoriei, după care să-i las în urmă pe bulevardul Aviatorilor, dar cum Dorei i se făcuse rău (chipurile din cauza vitezei), am oprit în dreptul secției de poliție de pe Ana Ipătescu, punând o frână ca-n filme, cu fum, cu scârțâit, tot tacâmul. Polițiști opriră în spatele Audiului meu, coborâră din mașină și se apropiară de portiera mea. Erau livizi și transpirați. - Actele dumneavoastră, zise unul dintre ei, supărat nevoie-mare. Am încercat să cobor din mașină, dar m-am dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
la cumpărături. - Exact. - Voia să meargă în centru, v-a zis. - Da. - Și când nu s-a întors după nouă ore, ați informat poliția. - Da. Adică nu eu, recepționerul. Lantz mă privi. În ochi. Făcui o față tristă, trasei un fum din țigară. - Nu fiți trist, mă consolș. Nu eram. - Ce credeți că s-a întâmplat, domnule inspector? - Știți, zise Lantz privind absent pe fereastră. Afară ningea. Lantz tăcu. Acum mă arestează, mă gândii. - Da? zisei totuși. - Ce fel de om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
să mă coste benzina până în Germania, când din spate am auzit niște pași, apoi o voce. - Alex, rosti. Era Anca. M-am ridicat și am făcut un pas înspre ea. Apoi m-am oprit. Din ochi îi ieșeau flăcări și fum. - Scuză-mă, am zis, chestia din mașină... chiar îmi pare rău, era doar... erau de mai de mult acolo... - Niciodată, zise Anca. Niciodată nu m-am mai simțit atât de jignită și de umilită. La nunta mea. La nunta mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
pulă ca toate pulile, din punctul meu de vedere. - Uite, am spus. Anca o privi. - Asta-i tot? zise. - Da. Făcea pe nepăsătoarea - Anca -, dar cunoșteam acea privire, acel foc care îi cuprinsese ochii și din care aproape că ieșea fum. - Ha, zise. Dar, vai!, ce neconvingător era acel „ha“... Aproape că-mi doream să nu fi avut dreptate sau să se fi stins cumva acel farmec... sau mai bine nu. Anca șopti ceva. - Poftim? am întrebat. - Pot s-o ating
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
așa, să te afli în fața a ceva ce încă nu știi prea bine ce este. Dacă într-o noapte de iarnă un călător Romanul începe într-o gară, pufăie o locomotivă, răsuflarea unui piston acoperă deschiderea capitolului, un nor de fum ascunde o parte din primul alineat. Mirosul de gară e străbătut de o pală de mirosuri de la bufetul gării. Cineva privește prin geamurile opace, deschide ușa cu geamlâc a barului; totul e neclar, chiar și înăuntru, văzut cu ochi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
ușa cu geamlâc a barului; totul e neclar, chiar și înăuntru, văzut cu ochi de miop, sau ochi iritați de grăunțele de cărbune. De fapt, paginile cărții sunt aburite, ca geamurile unui tren vechi; pe fraze se așterne norul de fum. E o seară ploioasă; bărbatul intră în bar; își desface pardesiul umed; un abur îl învăluie; un fluierat se pornește de-a lungul peroanelor lucioase de ploaie, cât vezi cu ochii. Un fluierat ca de locomotivă și un jet de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
gările o întind fără greș. O pulbere de cărbune mai stăruie în aerul gărilor, mulți ani după ce toate liniile au fost electrificate, iar un roman care vorbește despre trenuri și gări nu se poate să nu transmită acel miros de fum. Ai citit deja câteva pagini și acum ar fi momentul să ți se spună clar dacă unde am coborât eu dintr-un tren care a avut întârziere e o gară de altădată, sau o gară din ziua de astăzi; dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
viața cotidiană a unui oraș de provincie. - Și tu, Armida, ai semnat deja? - e întrebată femeia pe care o văd doar din spate, cu cordonul atârnând, într-un palton lung, bordat cu blană și cu gulerul ridicat, un fir de fum înălțându-se dintre degetele strânse în jurul piciorului unui pahar. - Cine v-a spus că vreau să instalez neon la prăvălia mea? răspunde ea - Dacă primăria crede că va face economie la felinare, n-am să luminez străzile pe socoteala mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
uitată; în fine, un val de alte imagini se depune asupra imaginii ei și o voalează, un bagaj de amintiri, care mă împiedică s-o văd ca pe o persoană întâlnită pentru prima dată, amintirile altora ce rămân suspendate, ca fumul sub lampă. Marea distracție a acestor clienți ai barului par să fie pariurile: pariuri pe întâmplări minore din viața cotidiană. De pildă, unul spune: - Hai să pariem cine sosește primul astăzi la bar: doctorul Marne, sau comisarul Gorin. Și altul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
o conversație pe care ar trebui s-o retez cât mai repede, ca să mă îndepărtez, să dispar. Tu, firește, ai vrea să știi mai mult despre ea, dar numai câteva elemente apar pe pagina scrisă, chipul ei rămâne ascuns între fum și păr, ar trebui să înțelegi, dincolo de cuta amară a gurii, ce anume nu e cută amară. — Ce povești spun?, întreb eu. Nu știu nimic. Știu că ai un magazin, fără firmă luminoasă. Dar nu știu nici măcar unde e. Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
triunghi isoscel (cuvântul „isoscel“, asociat cu pubisul Irinei, se încarcă pentru mine cu o senzualitate atât de profundă, încât nu-l pot pronunța fără un frison). Apropiindu-se de centrul scenei, liniile tind să se răsucească, să devină sinuoase, ca fumul de la un vas cu jeratic, unde ard bietele arome, relicve ale unei drogherii armenești a cărei faimă - uzurpată de localul în care se fuma opium - provocase mulțimea, care voia să răzbune bunele moravuri, s-o jefuiască; liniile se răsucesc, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
pustii în direcția satului Oquedal. — Nacho - îmi spusese tatăl meu -, după ce voi muri, ia calul meu, carabina mea, de-ale gurii pentru trei zile, și apuc-o pe albia secată a torentului, mai sus de San Ireneo, până ce vei vedea fumul ridicându-se deasupra teraselor din Oquedal. — De ce la Oquedal? l-am întrebat. Cine se află la Oquedal? Pe cine trebuie să caut acolo? Vocea tatălui meu devenea tot mai slabă și toropită, iar fața lui tot mai vineție: — Trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
totul s-a întâmplat aievea și că, dacă ea nu s-a răzgândit peste noapte, e un bărbat pe cale să se căsătorească. Se uită la ceas. Era ora șase, iar primele raze de soare mângâiau arbustul spinos din fața dormitorului său. Fumul focurilor de dimineață, mireasma de lemn fin care stârnește pofta de mâncare, va pluti în curând în aer, se va auzi forfota oamenilor pe cărările care traversau în lung și-n lat desișul de lângă casa lui; strigătele copiilor care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
cât acolo. E un băiat tare vanitos. — Înțeleg, zise domnul J.L.B. Matekoni gânditor. Băiatul era respectuos și prezentabil, dar imaginea încântătoare de mai înainte, a fiului său stând în fața service-ului Tlokweng Road Speedy Motors părea să se împrăștie ca fumul. Îi apăru o altă imagine, a băiatului îmbrăcat la costum cu cămașă albă... Nu, așa ceva e imposibil. Își terminară cumpărăturile și se îndreptau spre esplanada din spatele oficiului poștal, când îi abordă un fotograf. — Vă pot face o fotografie, zise el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
mai recuperez pistolul? Nu. O să-l ia poliția. Or s-o salte, însă, și pe persoana în casa căreia va fi găsit. Ce se întâmplă dacă ești prins cu o armă de contrabandă? Philemon își aprinse o țigară și suflă fumul direct spre tavanul domnului J.L.B. Matekoni. — Armele deținute ilegal nu sunt pe placul autorităților. Dacă ești prins cu o armă neînregistrată, te paște închisoarea. Și cu asta basta. Nu-i loc de-ntors. Nu vor ca locul ăsta să ajungă ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
tensionat de suprasolicitările continue la care fusese supus, dar asta era situația oricărui microbuz din țară. Erau întotdeauna suprasolicitate, fiindcă proprietarii încercau să înghesuie în ele orice plătitor de bilet. Acesta, care avea nevoie de niște garnituri noi, scotea un fum negru așa de înecăcios încât jucătorii ajunseseră să se plângă de probleme de respirație. Motorul fusese demontat, iar cureaua de transmisie îndepărtată. Cu ajutorul celuilalt ucenic, domnul J.L.B. Matekoni atașă un scripete la butucul motorului și începu să-l scoată afară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
îndeaproape fiecare procedură, punând din când în când întrebări, dar având grijă să nu-l deranjeze. El meșteri și făcu reglaje până când motorul microbuzului fu, în cele din urmă, așezat la locul lui și, când fu testat, nu mai scoase fumul negru, înecăcios. — Vezi, exclamă domnul J.L.B. Matekoni mândru, arătând spre gazul de eșapament alb. Benzina nu arde așa dacă este ținută în compartimentul potrivit. Garnituri etanșe, manșoane noi de pistoane, totul e cum trebuie să fie. Motholeli bătu din palme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
a mai ascuțit nițel - și-și ia un aer transpus: - „Prin decolteul adânc al bluzei, îi ghiceam sânii fragezi, palpitând. Aș fi putut să jur că dinspre ea venea un miros amărui, de frunze de nuc strivite-ntre degete și fum. Când respira, nările ei arcuite îi fremătau ca la o sălbăticiune, iar pleoapele se lăsau ușor, încețoșându-i privirea. Părul ei rebel avea reflexe negre albăstrui. O pândeam în oglinda retrovizoare și aerul parcă ardea între noi.” Ei, nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
sap în pământ... Să mă strecor prin galerii, să mușc glodul, să gust rădăcini și coropișnițe... Și-atunci se-mpingea în mine, voia să mă țocăie pe amândoi obrajii și-i băgam repede la înaintare o papiroasă. Trăgea vreo două fumuri, mândru de el: - Hai, Sclivi, vreau să fiu cârtiță, fără ochi, cu nasul boțit, să mă ghidez numa’ după mirosuri, să ies câteodată din mușuroi și să fie lumea tulbure ca apa din baltă, să n-o văd, s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
bombă. Ce caut? Compania semenilor? Înțelegere? Ce-aștept? Să-mi plâng de milă, s-agăț vreo japiță aciuată pe-aici? Să mă descarc de stres, nu? Păi, să-mi fie rușine! Dar nu-mi este. E o lumină ca săpunul, fumul de țigară iese în vălătuci pe sub ușă și prin crăpături. Bat, dar nu-mi răspunde nimeni. O fi cufundat în vreunul dintre visurile sale. Împing ușa și intru. Anatol și Tavi, tânăra promisiune pe care-o luase în ultima vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]