2,545 matches
-
și cel de a-i mai întinde pe elevi la cap? Ce zici, Mayfield? Dar dr. Mayfield nu răspunse în nici un fel. în timp ce Judy lua tot mai tare configurația unui struț care, din neatenție, și-a înfundat capul într-o găleată cu ciment, el deveni conștient de faptul că dubla atestare era condamnată. — Ce pot să zic în favoarea doamnei Wilt, continuă dr. Board, e că într-adevăr se ține bine. Nimeni n-ar putea să spună că e prea țeapănă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
în defectologie, suspectul dispăruse. Bolnav, auzi! Profesorul Vancea, bolnav?! Ca și cum Aghiuță a făcut guturai și uite, s-a băgat, sărăcuțul, în pat, învelit în folii arzânde de cânepă leproasă, să se mai încălzească și el, orfanul. Sorbind, după prescripție, din găleata cu ceai de mătrăgună și pilitură de oase, în care tot zvârlea, la fiecare înghițitură, o aspirină roșie, ca sângele. Când nimeni nu se aștepta, dispăruse! Bolnav, în concediu medical, cică. Dar reapăruse, după câteva zile: purificat, palid, trandafiriu. Îmbrăcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Hazardul se zăvorâse de-a binelea. Amâna, se juca de-a ploaia, de-a mărul păcatului, ce-am avut și ce-am pierdut. Dinții scrâșnesc în carnea pufoasă, vegetală, privirea e sus, în tavanul opac. Plouă și vineri, toarnă cu găleata. Recepționerul Vancea părăsește hotelul sub o uriașă umbrelă neagră. Orașul diminuat, jilav. Un vuiet ruginit, posomorât, carcasele lungi și reci ale tramvaielor. Lume, uriașul trup gros, înnodat al trupurilor înlănțuite într-unul singur. În fiecare stație se rup alte fragmente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
peste discul numerelor care formează ruleta lumii.Invârte, o dată, de nouă ori, de șaizeci de ori, numărul refuză dialogul. Realul? Fanfaronada, firimituri, păpădie? Un leșin, atât. Cu dreapta formează numărul, în stânga ține mărul. Nu răspunde nimeni. Vineri plouă, toarnă cu găleata. Autobuz, tramvai, alt tramvai, alt autobuz. Blocul cariat, cenușiu. Ușa întunecată, soneria. Inapoi, în realitatea numită vineri care încă există, îl găzduiește. Miercuri, gura mută a receptorului. Vineri, terenul rebus. Iar miercuri, iar vineri, balans somnolent. Nu mai are răbdare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Începu să rupă plicul și scrisoarea bucăți bucățele, tot mai mici, micuțe, minime, pulbere, pulbere. Adună totul cu grijă, se apucă, răbdător, să îngroape mica grămăjoară de foste cuvinte sub mormântul de nisip, îndesând, iarăși și iarăși, cu lopățica și găleata de copil, până nu mai putea fi găsită vreo urmă. Mai contemplă o clipă mormântul. Se ridică, în cele din urmă, mulțumit. O fracțiune de așteptare, apoi izbucni trilul nebun, râsul năvalnic, voios, de nestăvilit. Grădina celestă se umplu de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
plecarea Antoniei. Probabil câteva zile, acolo unde voi ajunge, mă va mai urmări imaginea Portiei, roșie la față, cu ochii verzi boldiți în ecranul PC-ului, mânecile suflecate lăsându-i brațele opărite de gospodină unguroaică, învârtind în același sens în găleata de cositor o supă de moluște cu miros de adidași sau de mâncare reîncălzită. Fața Portiei, brațele ei, părul au o culoare parcă ar bate-o bărbat-su în fiecare seară, mi-a năzărit într-o după-amiază, furând cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
în papucii mari. Ce-i, domnu’? De unde Dumnezeu aveți raci în cameră?... Ce întrebare și la mine! Fiu-su, răcarul, venea seara târziu cu recolta. La ora aia alerg prin întuneric să mă spăl și în baie dau într-o găleată de plastic colcăind toată de raci... Cum să nu mă simt împuțit pe toată ziua? (Pățisem ca Vasile, vecinul meu din București, într-o dimineață înainte de plecare. La șapte mă trezesc cu telefonul lui: Tudore, vino repede c-am încurcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
întuneric de parcă nimeni n-ar mai sta acolo, până și Țârțâc, care mai dormea noaptea afară, acum nu se vede. Dinspre drum se-aud chiote, mugete - venea băiatul cu oamenii. Până la opt au alergat, care cu ce-avea, să verse găleți cu apă, care parcă mai rău întețeau focul. Atunci, nu mai știu care dintre oameni a urlat să ne depărtăm toți și din drum am văzut cum șandramaua s-a destrămat ca un castel din cărți de joc în toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
mașina să stropească singură peluza șade la rigolă, gol până la brâu, sorbind dintr-o sticlă de vin, atât de bine camuflat în întuneric, că era să dau peste el. În conul de lumină al felinarului, florăresele își stropesc marfa din gălețile uriașe, cu culorile denaturate de luminația electrică. Florăreasa mea Mihaela, atât de ochioasă, că globii rotunzi îi îngustează fruntea, se jură că noaptea face vânzări mai bune. Aluzia ei nu-i greu de înțeles, numai că eu plecasem de-acasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
rândul ei. Anchetatorul e un bărbat cu un chip care e o mască alcătuită din cicatrice. Partea de sus a corpului său e masivă, înfiptă pe niște picioare disproporționat de mici. Înainte de a o interoga, îi scufundă capul într-o găleată cu apă ardeiată. Yunhe strânge din ochi și îndură. Nu mărturisește nimic. Ajunsă înapoi în celulă, e martoră la moartea unei deținute. Cadavrul e târât afară, ca să fie dat de mâncare câinilor. La următorul interogatoriu, Yunhe pare să aibă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
fântână publică. Fântâna nu are nici un fel de bare de protecție și iarna e acoperită de gheață. Plutonul meu trece strada, îndreptându-se spre terenul de instrucție. Lângă fântână, zăresc un băiețel cu obraji ca merele. Scoate apă cu o găleată legată cu o funie. Greutatea îl face să se aplece periculos de mult peste marginea fântânii. Ar putea să alunece și să cadă în orice clipă. Când trec pe lângă el, îmi închid ochii. Pe stradă e un orb care vinde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
O femeie însărcinată spală rufe în fața unei grămezi de cărbuni. Cei doi copii mici ai ei, cu pantalonașii rupți în spate, se joacă în cărbuni. Poponețele lor sunt acoperite de negreală. Alături e un atelier de tâmplărie. Tâmplarul face niște găleți uriașe. Copilașii săi ajută la șmirgheluirea suprafeței lemnului. Eu și Fairlynn am fost repartizate să dormim la o familie de țărani. M-am ales cu un junghi la gât de la dormitul pe jos. Într-o zi, când stăpânul casei vine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
pământ drept. Sunt scaune din piatră și un răzor cu legume. Mao se trezește de dimineață și lucrează în grădină. Ardei iute, usturoi, roșii, yame, fasole și dovlecei - toate arată bine. Mao cară pe un umăr o cobiliță cu două găleți de apă la capete. Merge pe potecile înguste și udă fiecare plantă cu răbdare. Își apleacă umărul și ridică mânerul găleții ca să toarne din ea. Pare mulțumit și relaxat. Mireasa stă în fața peșterii și își privește iubitul. Îl urmărește cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
iute, usturoi, roșii, yame, fasole și dovlecei - toate arată bine. Mao cară pe un umăr o cobiliță cu două găleți de apă la capete. Merge pe potecile înguste și udă fiecare plantă cu răbdare. Își apleacă umărul și ridică mânerul găleții ca să toarne din ea. Pare mulțumit și relaxat. Mireasa stă în fața peșterii și își privește iubitul. Îl urmărește cum examinează cu interes capetele plantelor de bumbac. Își aduce aminte că, odată, el i-a povestit că mintea lui lucra cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
putere și întreabă dacă Doamna Mao se compară pe ea însăși cu doamna Roosevelt. Fairlynn o descrie pe doamna Roosevelt, realizările ei în politica americană și istoria occidentală. Soția lui Mao ascultă în timp ce spală rufele soțului și copiilor într-o găleată. Apa e rece ca gheața. Spală castroanele și tigăile, curăță oala de noapte. Mâinile i se umflă de la ger. Săpunul îi alunecă printre degete. Într-o noapte, încerc să discut cu Mao despre doamna Roosevelt. Tu nu ești doamna Roosevelt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
noastre, a rezultat că numitul fugar Manu Traian va sosi În țara noastră prin punctul de frontieră Otopeni, În ziua de 12august. — Adică azi! Adică acum e pe aeroport, tolomacule! Citește mai bine, planul de măsuri, locotenente, că suntem În găleată și sper că te descurci mai bine ca căpitanul Gherghina! * — Având În vedere că anul acesta fugarul MANU TRAIAN va veni pentru prima oară În țară Între 12-25 august a.c. pentru o conferință la Centrul Cultural Italian și intenționează să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
să fie împodobite cu ghirlande de flori, crenguțe de brad și iederă, toate podurile și piețele să fie luminate ca ziua și pretutindeni să domnească o curățenie exemplară. Câteva liote de țigani înarmați cu târnuri, mături, lopeți, roabe, sacale și găleți din dotarea armatei ruse adunaseră toată noaptea grămezi întregi de paie, țărână, excremente, coji de semințe, balegă și încă multe alte rămășițe. Asta nu pentru că locuitorii orașului ar fi fost nepăsători. Dimpotrivă, erau foarte harnici. Dădeau cu mătura prin fața casei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
mă simt ca un foc de artificii apris cu un chibrit. Dacă artificiile au fost aprinse, spuse Sampath, înseamnă că vor exploda, indiferent că-ți place sau nu. Asta doar dacă nu cumva știi cum să le arunci într-o găleată de apă. În cazul ăsta, ce mai risipă de artificii. Își privi brațul, nuanța de mahon a pielii. Privi razele soarelui trecând peste pântecul lui, felul în care se iveau și dispăreau printre frunze. Pinky decise că fratele său avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
Își privi brațul, nuanța de mahon a pielii. Privi razele soarelui trecând peste pântecul lui, felul în care se iveau și dispăreau printre frunze. Pinky decise că fratele său avea mare dreptate. Nu avea nici un motiv să se arunce în găleata cu lacrimi și nici să stea și să îndure un sentiment ca un artificiu defect, ale cărui scântei zburau înăuntrul ei, în loc se izbucnească în afară într-un mod care sigur ar produce un efect de orice fel, ar face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
scoată din minte gândul acela oribil. Să-și părăsească el copacul? Niciodată, își zise, cu trupul tremurând de indignare. Încrâncenat, privi creanga din fața sa. El și tatăl său erau la fel de diferiți ca albul și negrul, găinile și cartofii, mazărea și gălețile. Ce-și închipuia el? Își închipuia că o să se dea jos și-o să revină la vechea lui viață, ca un mare prost? Plecase din Shahkot ca să fie singur. Și ei ce făcuseră? Se luaseră după el. Observă un cărăbuș care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
în mijlocul unui câmp să-și revină. La fel de nemișcat ca plantele din jurul lui, absorbind liniștea și verdeața. Oh, dar cu maimuțele era altfel, își zise fără voia lui, privindu-le cum treceau prin bucătăria mamei sale, răsturnând oale și tigăi, dând găleți de-a rostogolul prin livadă, în timp ce zăngănitul discordant de metal umplea aerul. Erau așa de frumoase, așa pline de forță grațioasă. Cu cozile ținute sus deasupra capetelor, dărâmau cutia cu lapte ca laptele să se scurgă în iarbă. Sfâșiau sacii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
Nici măcar nu îi observase prezența pe aleea de dedesubt și, din cauza proiectilului venit de nicăieri, care-l lovise direct în falcă, se trase înapoi, dând peste sticla cu ulei de păr care fusese așezată pe pervaz. Se prăbuși peste o găleată întoarsă cu gura în jos la perete. Când își dădu seama că nu era mort și că vălul negru care-i apăruse în fața ochilor parcă pentru a-i semnala sfârșitul dispăruse cu totul, ridică de jos proiectilul care-i dăduse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
vălul negru care-i apăruse în fața ochilor parcă pentru a-i semnala sfârșitul dispăruse cu totul, ridică de jos proiectilul care-i dăduse acea lovitură dureroasă. Tremurând, citi biletul care îl însoțea. O oră mai târziu, stătea încă amețit pe găleată, cântărind posibilitățile ciudate de afecțiune. Oare era dragoste? se întreba. Oare nu era dragoste? Cum de se poate? Era oare o pervertire, o malformație a realității? O păcăleală? Bătând cu putere în ușă, sora sa cea mai mică strigă: — Ieși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
-o la vale, și de-atunci tot curge și se risipește și nu se mai oprește ca să poți să-l atingi. Au trimis-o la căminele studențești din Grozăvești. Femeie de serviciu, Mirelo, trăgeai de teul cu cârpa udă și găleata cu zoaie pe scări și culoare și-n grupurile sanitare. Spălai la closete, păi, dacă nu ți-a plăcut cartea, dacă te-a mâncat în fund să te-ncurci cu idiotu’ de Ticuță... N-avea decât să se încurajeze de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
Chiar din clipa aceea, puteai să-ți dai seama că-i e sortit să rămână unicul nostru copil”, vorbea mama în receptor. Eu stăteam nemișcat în spatele ușii, trăgând cu urechea. „Nu, el mânca înghețată, imaginează-ți. Și afară ploua cu găleata. O femeie singură în spital, imaginează-ți”, a continuat ea. Cea care trebuia să-și imagineze întâmplarea cu pricina purta numele de Doina. Se afla la celălalt capăt al firului. Câteodată și mama trebuia să-și imagineze unele lucruri. Atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]