31,702 matches
-
toate modurile de înțelegere, L-am descoperit pe Preaiubitul meu prin credință. Nu-L voi mai lăsa să plece odată ce L-am descoperit prin îmbrățișarea credinței”<footnote Ibidem, p. 183.5-9 footnote>. Textul abundă în motive apofatice: înălțarea în întuneric, gesturi afairetice care abandonează nivelurile de cunoaștere conceptuală. Coincidența cunoașterii și necunoașterii, toate culminând în uniunea dincolo de concepte prin intermediul unei facultăți rezervate pentru exact acest scop<footnote Martin Laird („By Faith Alone: A Technical Term in Gregory of Nyssa” în Vigiliae
Unirea dumnezeiască în întunericul camerei nupțiale. Viziunea filosofico-mistică a Sfântului Grigorie de Nyssa din Comentariul la Cântarea Cântărilor. In: Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/177_a_426]
-
Grigorie accentuează că ale miresei cuvinte „nu sunt numai cuvinte, ci putere”<footnote Ibidem, 280.3. footnote>. Dorința miresei a trezit aceeași dorință pentru Preaiubit în fiicele Ierusalimului. Inima miresei și inimile însoțitoarelor ei devin „grădini de virtute” Într-un gest logofatic subtil, mireasa se adresează apoi fiicelor Ierusalimului. Efectul logofatic nu este atât de bine elaborat aici ca în omilia a patra, dar în omilia a treisprezecea, devine mai evident. „Înflăcărată de dragoste, mireasa relevă rana iubirii adânc întipărită în
Unirea dumnezeiască în întunericul camerei nupțiale. Viziunea filosofico-mistică a Sfântului Grigorie de Nyssa din Comentariul la Cântarea Cântărilor. In: Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/177_a_426]
-
performanță, de la idee, la jocul Magdei Stief. O mască. Cîntă, rîde, se rujează, vorbește, vorbește. O Winnie care își asumă tot ce se vede și tot ce nu se vede. Tot ce se spune și ceea ce nu se spune. Fiecare gest, fiecare privire, ochii, nasul, gura, pălăria, fiecare element al acestui desen spune aceeași poveste și, în același timp, șoptește o alta. Secundă sau nu. Ca măștile lui Sturmer din foaier. Ca măștile pe care le purtăm cu toții. Tensiunea spectacolului vine
Șoaptele măștilor by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10023_a_11348]
-
poezie patriotică cu asistența călăuzitoare a unui adult: "Zi o rimă la partid iubit" "Sunt fericit". Cătălin Mitulescu nu lasă nimic să devină tragic, fatal, printr-o reconversie magică a actului crud în farsă, o farsă din care nu lipsesc gesturile autentice, pregătirile pentru fuga în Occident, încercările de sinucidere ale lui Lalalilu (cea prin electrocutare fiind zădărnicită de faptul că se ia curentul), dragostea. Farsa amintește că lumea în care trăim și am trăit nu e făcută pe calapodul discursurilor
Apocalipsa veselă by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/10000_a_11325]
-
și am trăit nu e făcută pe calapodul discursurilor despre ea și că întotdeauna scapă cîte ceva, mai precis esențialul. În același timp, ea ferește filmul și de un lirism excesiv, așa cum regizorul evită și căderea în metaforită (simboluri, parabole, gesturi neînțelese) sau vulgaritate de dragul vulgarității cu care sunt suplinite de obicei lipsa de imaginație. Cătălin Mitulescu știe să adune acest rest făcut din detalii sensibile care privite cu atenție reflectă la o scară mai mare lumea trăită, conferindu-i autenticitatea
Apocalipsa veselă by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/10000_a_11325]
-
o turmă care se regrupează apoi inerțial în jurul mașinii pentru a se înghesui la uși. Filmul reușește de asemenea să scape de capcana pedagogiei, nu ține lecții despre bine și rău, spune povestea cît mai simplu cu putință, știind că gestul firesc face cît o sută de simboluri, iar un chip poate conține tot misterul lumii (mai nou, cu condiția să nu fie al Monei Lisa). Apocalipsa anunțată de titlu pare una veselă, așa cum sfîrșitul pare un happy-end, iar yachtul se
Apocalipsa veselă by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/10000_a_11325]
-
amestecate, în speculații pretențioase, într-o atmosferă tulbure în care e mai greu să-i întrezărim punctele originare și să-i dibuim resorturile. Un insidios proteism ajunge a-i masca obîrșiile și funcționalitatea. Nu mai e vorba, să recunoaștem, de gestul cu inserție istorică al susținerii unui despot și al eșafodajului său propagandistic, ci de un fel de protocronism gratuit, de un protocronism în sine, devenit reflex. Mai curînd decît un mesaj tendențios, e mărturia unei conștiințe într-un anume fel
Protocronismul proteic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10013_a_11338]
-
o blasfemie teologică: că Dumnezeu duce o existență ironică, iar Kierkegaard chiar asta va ajunge să spună. De aici încolo, improvizațiile retorice se pot înșirui după bunul plac al cititorului: de pildă, pot spune că creația lumii a fost un gest ironic al lui Dumnezeu, că lumea s-a ivit din suprema ironie a unui Dumnezeu plin de umor, sau că ironia adevărată e cea întoarsă asupra ei înseși, caz în care Dumnezeu trebuie mai întîi să se ia peste picior
Deliciile ironiei by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10049_a_11374]
-
îți este egal/ ca și cum granițele dintre ființe/ s-ar stinge pînă la simple ultime numere" (Numere ultime). O astenie rezumă de la sine senzațiile, astfel încît vocea se contrage în șoaptă: "încerc să-mi fac prietenă/ oboseala ce mă cuprinde/ toate gesturile lîncezesc/ într-o rezonanță a șoaptei" (Proporții). Sau: "Memoria mea/ e plină de umbre/ chipuri cu pete decolorate de timp// veștile care îmi vin/ se prefac și ele în umbre/ nu mă întreba cît plătesc/ prezența lor efemeră" (Stampă). Dacă
Prezența scriptică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10073_a_11398]
-
ei, regretata Cornelia Pillat, ștafeta "decotamentului cu care membrii familiei s-au susținut reciproc într-un proiect comun, făcînd ca torța spirituală a fiecăruia și a tuturor împreună să ardă mai departe." Ceea ce realizează ea acum este nu doar un gest de pietate și de justiție postumă pentru suferințele și nedreptățile strigătoare la cer îndurate sub communism de rudele ei, ci și o avizată contribuție la cunoașterea unor valori de patrimoniu. Continuă astfel ceea ce făcuse mama ei prin îngrijirea ediției definitive
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/10058_a_11383]
-
distanța față de nivelul Paulei Ribariu descalifica orice tentativă a vecinătății. Mircea Bochiș a mai acordat două burse în culori Talens, una tot Paulei Ribariu, iar cea de-a doua Adrianei Butaru. Participarea ieșită din comun a fost dublată de două gesturi, unice prin generozitatea și măreția cu care Paula Ribariu și-a acompaniat prezența la Salon: cedarea premiului unui tînăr artist, în speță Danielei Chirion, și donația către Muzeul Florean a întregului ansamblu de lucrări. Dar cine este Paula Ribariu, s-
Muzeul Florean, un bilanț la sfîrșitul lui 2006 by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10027_a_11352]
-
amplele simfonii cromatice pe care istoria artei le oferă cu generozitate, Florin Mitroi și-a restrîns interesul la cîteva teme mari și la cîțiva moduli ușor de recunoscut și de identificat. În pofida discreției sale absolute și a spaimei profunde în fața gesturilor risipitoare și a redundanțelor de tot felul, el a fost, în esență, un experimentator, un cercetător aplicat, cu tentația anonimatului, al tuturor componentelor pe care le implică actul de creație. Fixat, aparent, în bidimensionalitatea fizică și în coordonatele clasicizate ale
Florin Mitroi (un portret) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10082_a_11407]
-
revenit cât de cât? Dacă nu, măcar o vreme renunțați la a audia propriile dumneavoastră compoziții muzicale... Cristian Boureanu: "Cred că demisia domnului Călin Popescu Tăriceanu ar fi benefică pentru toată lumea, dar nu îl văd capabil să facă un asemenea gest." Haralampy: Nici noi. Mircea Geoană: "Domnul Stolojan, cu tot respectul pe care i-l port, nu este decât un berbec teleghidat de la Cotroceni." Haralampy: Mă scuzați, domnu' Geoană: dacă mai numiți vreo doi-trei berbeci dintre politicieni, vă paște gândul să
Pandora și televizorul by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/10085_a_11410]
-
timpurile, pare, pe lîngă desuetudinea ideii, o încercare disperată de-a face mai prezentă, mai interactivă breasla în contact cu cei pentru care scriem sau cu cei cărora scriitorii se adresează în mod indirect prin cărțile pe care le scriu. Gestul vine și în urma unei alte încercări a noii conduceri a USR de-a cointeresa scriitorul așezat doar la masa de scris și în fața standurilor din librării sau ale celora de la târgurile de carte prin plata unor lecturi publice care, pe parcursul
Scriitorii, între anatemî și vip by Gelu Dorian () [Corola-journal/Journalistic/10086_a_11411]
-
regizor, și pentru scenarist). Numărul 2 e un revers complet al medaliei: există o protagonistă care ocupă lumina rampei și ține aproape tot filmul, 80% definibil ca studiu de personaj. Complexitatea domnișoarei se reliefează minimalist, mai mult prin tăceri, priviri, gesturi decît prin vorbe. Se confruntă zilnic cu abuzul - și pînă la acest film aproape uitasem cîte forme poate îmbrăca el - căruia îi aplică rezistența (acerbă) prin fotografie. E singură împotriva tuturor și fiecare are cîte o intenție proprie pentru a
Violența și putere by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10081_a_11406]
-
tradiționale în care a funcționat regalitatea retoricii: juridic, politic, filosofic, literar. Substanțială ca valoare pentru funcția instructivă a tratatului este partea a doua, "Construcția discursului oratoric", de la inventio - la elocutio și actio. De absolută noutate sunt și paginile despre retorica gestului. O editură de primă popularitate la noi și-ar spori prestigiul, dacă nu cumva și câștigurile, publicând în variantă românească Rhétorique et politique, o carte de retorică a zilelor noastre. Este aici o apărare întemeiată lucid - și explicit și subiacent
Retorică și politică by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/10093_a_11418]
-
deoarece se trece de la "moartea copilului" la "uciderea copilului". Ceea ce, la precursori, se producea sub impactul bolii sau al accidentului, se împlinește acum ca urmare a unui infanticid. Are loc, astfel, o deplasare, căci de la "hazardul tragic" se ajunge la "gestul tragic" deliberat și voluntar. Nu destinul ucide acum, ci mama însăși... uciderea copilului e săvîrșită întotdeauna de mîna unor femei. Femei-mame, femei singure însă, confruntate cu exacerbarea dificultății de a exista: înfrînte, ele acționează asemeni Medeei, iar gestul lor se
George Banu - Uciderea pruncilor by Anca Mizumschi () [Corola-journal/Journalistic/10107_a_11432]
-
ajunge la "gestul tragic" deliberat și voluntar. Nu destinul ucide acum, ci mama însăși... uciderea copilului e săvîrșită întotdeauna de mîna unor femei. Femei-mame, femei singure însă, confruntate cu exacerbarea dificultății de a exista: înfrînte, ele acționează asemeni Medeei, iar gestul lor se săvîrșește sub semnul acesteia. Medei moderne... Din nou, dar în mod diferit, motivul uciderii copilului trimite la tragedie. Oare copilul Oedip n-a trebuit să fie "expus" și el, spre a fi dat morții, din dorința părinților de
George Banu - Uciderea pruncilor by Anca Mizumschi () [Corola-journal/Journalistic/10107_a_11432]
-
redat". Împreună cu cele două volume de memorialistică (La apa Vavilonului) jurnalele Monicăi Lovinescu se constituie în cea mai completă cronică a celei de-a doua jumătăți a secolului XX. O istorie a iluziilor și a disperării, a lașității și a gesturilor sublime, a solidarității umane și a trădării, a ideilor (bune, rele) care au marcat veacul și a celor care le-au susținut. O istorie a iubirii calme pentru un suflet pereche (Virgil Ierunca) și a unor prietenii (Eliade, Ionesco, Cioran
Sfârșit de mileniu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10095_a_11420]
-
rupt mâța cu ei, că altfel...ť, a mai spus primarul"; "primarul Gaidur a rupt mâța pomenii statului" (Jurnalul de Botoșani și Dorohoi, 20.12.2005). Rămîne de discutat originea expresiei, care nu se referă în nici un caz la un gest uzual, tradițional ori simbolic; de fapt, e anormală chiar combinarea lexicală a verbului a rupe cu un obiect direct al cătrui referent e un animal. E posibil ca expresia să se fi referit, în sensul său primar, nu la simpaticul
A rupe pisica... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/10120_a_11445]
-
din Deva, între două spectacole de coridă, nu sunt chiar străine de acțiunile terifiantei organizații Euskadi Ta Askatasuna - într-o traducere (fie-ne permisă exprimarea) „de-a motamotălea“, Patria Bască și Libertate - ultracunoscută sub prescurtarea ETA? Probabil că ați repeta gestul atât de puțin academic făcut anterior, de fluturare a mâinii în dreptul tâmplei, adică... înțelegeți dumneavoastră. Cu toate acestea, afirmațiile de mai sus sunt adevărate sută la sută, ele nefiind decât câteva dintre surprizele pe care ni le oferă toponimia. Omonimii
Agenda2003-34-03-a () [Corola-journal/Journalistic/281381_a_282710]
-
toată viața lui, cu vârf și îndesat. Iar prima și cea mai palpabilă dintre reverențele sale către cultura română este o „Antologie de poezie română“, tradusă de el în spaniolă și publicată sub egida Universității Autonome Metropolitan din Mexic. Un gest cultural de o generozitate aparte, în care clocotesc sângele latin și amintirile românești. 100% latino-american, cu bursă P.C.R. Născut dintr-un tată spaniol și o mamă peruană, Germán Adolfo Cesar de la Reza y Guardia se declară... „100% latino-american“. Amintirile sale
Agenda2003-36-03-b () [Corola-journal/Journalistic/281438_a_282767]
-
literară drept cel mai important romancier român în viață. Decizia sa de a se dedica necondiționat bibliotecii publice, în detrimentul unei construcții scriitoricești (aflate la jumătate) care i-a certificat deja posteritatea, ar putea părea un soi de paradox din categoria gesturi eroice, însă pentru domnia sa lucrurile sunt simple: fără cititori, la ce bun cărțile? Astăzi, adică în 2003, B.J.T. are peste 800 000 de documente (cărți, periodice etc.) și 30 000 de cititori înscriși. Mandatul Banciu înseamnă cele mai importante achiziții
Agenda2003-37-03-a () [Corola-journal/Journalistic/281464_a_282793]
-
nu este cu nimic mai neînsemnat decât ziua stelară”. Ei, tinerii aceștia pe care-i privesc acum din amintire, tocmai asta făceau: semănau iarbă. Căușul mâinii se îngropa în văzduh, sămânța picura în pământul afânat, care o primea cu îmbrățișare. Gestul păstra ceva din ritualul vechilor semănători. Dar pământul, bunul, dragul și caldul pământ, cu el, ce se petrecea cu el? și el, ca și iarba, fusese adus. Pe traseul Canalului Dunărea-Marea Neagră, numai bulgări sterpi, calcar scrâșnit. Pământul vegetal, bunul
Editura Destine Literare by Ion Andreiță () [Corola-journal/Journalistic/95_a_367]
-
Canalului. Iar acum, acum se semăna iarba. Altfel spus, niște liceeni, tineri cu identitate exactă, deveniseră pentru câtva timp arhitecți peisagiști. Căușul mâinii se îngropa în văzduh, iarba picura în pământul cald și afânat. Alte mâini aduceau găleți cu apă. Gestul, tainic și străvechi, umaniza pământul Dobrogei, înmiresmându-l cu sudoarea trupurilor tinere. Pe alocuri, iarba răsărise - și sulița cerul amiezii cu verde crud. Din pânza zării, apărea din nou Whitman: „Cred că firul de iarbă nu este cu nimic mai
Editura Destine Literare by Ion Andreiță () [Corola-journal/Journalistic/95_a_367]