2,506 matches
-
i se spărseseră buzele, Îi crăpaseră coastele. Fiul Își făcea armata nu foarte departe de Satul cu Sfinți, Într-o cazarmă dintr-un sat de dincolo de codrul de la Miazănoapte. Fugise din postul În care făcea de gardă, furase un tractor, gonise ca un nebun și nu oprise decât În fața casei șefului de post. Era noapte, iar adjutantul se Încinsese la un chefuleț cu sergentul major. Ascultau plăci cu muzică de petrecere, jucau table, mâncau carne confiscată și beau vin alb. Soldatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
până la trei. Bătea un viscol sălbatic care-și ascuțea urletul când se izbea de foișorul În care ar fi trebuit să mă cațăr și trecea prin scheletul de fier, scuturând amarnic tablele de pe acoperiș. Nu vedeam aproape nimic, zăpada care gonea prin aer mă izbea și mă orbea. Nu-mi zăream vârfurile Încălțărilor, pășeam pe dibuite. În foișor nu voiam să mă cațăr, căci eram convins că urma să se prăbușească. Eram singur și orb În vijelia aia de sfârșit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Întuneric silueta unuia care bănănăie prin curte. Înșfaci lanterna, o aprinzi și-i proptești lumina În ochi. Ăla clipește ca un dobitoc, Își Îngustează privirea și se ferește de șuvoiul luminii cu palma. Îți Îngroși cât poți glasul și-l gonești: „Pleacă, mă, dracului de-aicea!”. Deși beat, dobitocul pricepe ce se Întâmplă și răspunde Împăciuitor: „Gata, vericule, stai liniștit! N-am știut că ești acilea! Am venit și io să mă piș! Vezi-ți acolo de treabă și să vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
nu contenea să mă respingă, să mă alunge, așa cum pielea se străduiește să azvârle În afară vârful nedorit al unui spin. Toate au Început să mă alunge. Nimic nu mă mai primește. Sau nu mai pot eu să intru. Mă gonesc, de fapt, eu Însumi. Eu singur am pierdut tot ce puteam pierde. Nici măcar neputința nu mă Încearcă acum căci, atunci când Îți dai seama că ești neputincios, asta Înseamnă că măcar te-ai străduit În vreun fel. Nu, domnule! De-aia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
dintre tabla originalei arme și tărtăcuța Încasatorului, publicul izbucnește În hohote și În ovații, Încurajându-și favoriții. Când un gladiator părăsește chenarul terenului, este declarat mort și nu mai are voie să reintre În joc. Câștigă, desigur, echipa care Își gonește toți adversarii dincolo de tușă. Înainte de luptă, dar și În toiul ei, Marinaru se ocupă cu pariurile pe care le pun Înfocații suporteri. La sfârșit, În odăița din dos a frizeriei, căpitanii celor două echipe primesc un anumit procent din Încasări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
satului, călare pe niște cărucioare făcute de ei din scânduri și rulmenți furați de pe la măgăoaiele de mașini agricole. Chiotele lor umpleau văzduhul și lui Foiște i se părea, dacă Închidea ochii câteva clipe, că În jur era iarnă și copiii goneau la vale pe sănii. Însă repede Îl zăpăceau și-l aduceau cu picioarele pe pământ aerul Încins, mirosul de miriște arsă și foșnetul nemaiauzit al ciupercii care creștea. Dacă n-ar fi fost beteag, l-ar fi Îndemnat și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Și cu Daie Gulu ce facem, domnule?!”. Pe ulița cea mare a Satului cu Sfinți trecu Într-o noapte o alcătuire pe care unii o recunoscură, În cele din urmă, mai mult după zgomote și mirosuri: În Întunericul aproape desăvârșit gonea nebunește un cal care târa după el un tun ce-și scârțâia fiarele prin hârtoape. Soldatul din spinarea calului zbiera cu bucurie „Vaina caput!” și lăsa În urmă miros de băutură. Încet, zgomotele se stinseră către apus, iar pe spumele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Să-ți spun cinstit, dragă mămițică”, se apropie Hristu de sfârșit cu povestea lui, „noaptea trecută am dormit În școală pentru că n-am vrut să te supăr. Dar până la urmă trebuia să afli adevărul, nu?” În săptămâna care urmă, Hristu, gonit de acasă, dormi pe saltelele de gimnastică din magazia școlii. Nu se odihnea Însă bine, căci se muncea În mintea lui ce minciuni să-i mai spună mamă-sii despre următoarele trei salarii pierdute la cărți. Povestea celor doi frați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
poruncii dinlăuntrul său, o rupse brusc la fugă către pădure. Câteva clipe, Directorul rămase cu gura căscată și nu izbuti să scoată nici o vorbă. Apoi izbucni, iar pădurea răsuna de urletele sale fioroase. Ectoraș nu ținu seama de ele și goni mai departe, Înspăimântat și deznădăjduit. Se udase până la umeri În hățișul de buruieni. Când i se păru că nu mai aude strigătele tatălui, se opri și se trânti la pământ. Văzu că se afla printre tufe de urzici care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Însă zgomotele armelor, iar el se Înverșuna să profite de fiecare clipă de absență din oraș a naivului său amic. Când se lăsase noaptea, Încă, Începuseră să apară pe cer dârele luminoase ale trasoarelor, iar pe strada cu piatră cubică goneau spre centru tancuri și camioane militare. Se Îmbrăcă În fugă și porni către locul de unde i se părea că se trăgea. Ajunse Într-o vestită piață a orașului, Înconjurată de mașini de luptă care deschideau focul la Întâmplare, spre unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
și generalii lui. Era a treia zi din Luna a Treia. Dacă ar fi fost oricare alt an, Katsuyori și suita lui s-ar fi delectat cu Sărbătoarea Păpușilor, în citadela interioară. Dar, în acea zi însorită, întregul clan era gonit din urmă de fumul negru, în timp ce abandona Castelul Nirasaki. Katsuyori, desigur, părăsi, și el, castelul, la fel ca toți ceilalți samurai care-l serveau. Dar, când se întoarse și își privi întreaga armată, avu o expresie de uimire. — Numai atâția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
lui Hideyoshi, cei din clanul Ukita, începură să se retragă, chiar în aceeași noapte. Din tabăra principală a lui Hideyoshi, însă, nu fu retras nici un soldat. În dimineața zilei a cincea, Hideyoshi încă nu făcuse nici o mișcare. Deși gândul îi gonea spre capitală, nu dădea semne că ar fi plănuit să ridice tabăra. — Hikoemon. cât de mult a coborât nivelul apei? — Cam trei picioare. — N-o lăsați să scadă prea repede. Hideyoshi ieși în grădina templului. Deși zăgazul fusese tăiat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
căutați pe Toshida Yaso? întrebă Menju Shosuke. — Firește! zbieră Katsuie, descărcându-și furia pe Shosuke. Cheamă-l imediat aici! Spune-i să vină neîntârziat! Tot templul începu să răsune de pași alergând. Yoshida Yaso primi ordinul lui Katsuie și-și goni calul spre Muntele Oiwa. Lunga zi se întuneca în sfârșit, iar focurile de tabără începeau să licărească în umbra frunzelor tinere. Reflectau sentimentul din adâncul pieptului lui Katsuie. La întoarcere, cele două leghe puteau fi străbătute cât ai clipi din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
miilor de oameni aflați în acea dimineață pe Kitsunezaka. — Katsuie s-a retras spre munți! — Se pare că a luat hotărârea finală și este pregătit să moară. Așa cum era de așteptat, trupele din urmărire ale lui Hideyoshi se încurajau să gonească înainte. Vom lua capul lui Katsuie! Fiecare se străduia să ajungă în frunte, pe când începeau să urce Muntele Tochinoki. Fâlfâind drapelul auriu pe piscul muntelui, războinicii clanului Shibata priveau, cu răsuflarea tăiată, cum numărul luptătorilor dușmani - care se cățărau chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
auriu al comandantului. — Te voi înfrunta, Ieyasu! Chiar acum! Și începu să-și îndemne calul spre colina din față. — Stai! Pe-aici nu treci! strigă un soldat din clanul Tokugawa. Puneți mâna pe Nagayoshi! — E omul cu glugă albă, care gonește în galop! Valurile de armuri care încercau să-l oprească alergau spre el și se călcau în picioare sau, apropiindu-se, erau împroșcate cu torente de sânge. Apoi, însă, un glonț din ploaia torențială de focuri ale muschetelor, tras dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
doar un ultim hop dar ce era mai greu a trecut, își mai spuse el lăsând loc din nou zâmbetului ascuns. Câteva clipe mai târziu, ca de fiecare dată când ajungea în acest moment al călătoriei, senzații binecunoscute îl asaltară. Gonind parcă stresul, sângele începu să-și facă simțită prezența, croindu-și drum prin degetele vlăguite de trecerea timpului, încleștate până atunci de jilț. Migrena sâcâitoare, ecou dureros al oboselii acumulate, se disipă rapid până aproape de dispariție în timp ce mii de furnicături
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85108_a_85895]
-
și au fugit pe calea care duce în pustie. Dar năvălitorii s-au luat după ei, iar pe cei ce ieșiseră din cetate i-au culcat la pămînt, căci îi prinseseră la mijloc. 43. Au înconjurat pe Beniamin, l-au gonit și l-au zdrobit de îndată ce voia să se odihnească, pînă în fața cetății Ghibea înspre soare răsare. 44. Optsprezece mii de bărbați au căzut din Beniamin, toți voinici. 45. Din cei ce au dat dosul ca să fugă spre pustie la stînca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85109_a_85896]
-
feciorii unui oarecare Ienăchiță “s-au hainit și părăsind moșiile lor, s-au dus la moscali ca să le slujască lor”. Ba mai mult, spune vodă, “cu podgheaz (unitate de pradă n.n) împreună cu alții, au vinit asupra noastră să ne gonească. Drept urmare, domnul le-a luat moșiile și le-a dăruit celor ce l-au slujit cu credință. Un asemenea norocos a fost și Dumitrașco bărbier domnesc, căruia i-a dăruit o moșie și o dugheană cu tot locul lângă biserica
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
o sumă de tătari și cu porunca împărăției să fie de pază scaunului, sosind la cea vreme despre mănăstirea lui Aron Vodă, îndată ne-au venit agiutor. Și eșind noi la război, cu agiutoriul lui Dumnezeu, i-am înfrânt și gonindu-i până la iazl lui Duca Vodă, mulți în robia tătarilor și la noi au căzut și mulți au perit. Iar trupurile celor periți, le-au strănsu împreună cu a-l lui Franz căpitanul unde muri la acest sat. Peste trupurile lor
Cetăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă. In: etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]
-
s-au întors lui Geanalău toate în rău. Îmi aduc aminte de asta. Am citit ce spune Istratie Dabija vodă la 1 mai 1662 (7170: „...Iară după aceea, deacă bătu Ștefan vodă (Lupu) cu tătarii pre Constantin vodă și-l goniră, prinsără și pre Vasilie Geanalăul...și pentru jacul acela...s-au luat aceste casă și dughene și alte ce-au mai avut toate pre samă domnească... Și încă neplinindu-să banii domnești ce jacuise el din Ocnă...i s-au tăiat
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
TRISTELOR Så nu-mi ascundeți lângå ochi parfumul de apus de toamnå Când zarea se revarså peste cramå și straiul de pådure se destramå Så nu îmi îndoiți în sunet vibrantele chemåri de ducå sau vânturile gri så îmi ajungå gonite din câmpii la strungå Så nu îmi spuneți vorbe-n van culese de prin boabele de rouå Îmi e-ndeajuns så-mi simt în grâi rostirea tristelor istorii dintr-o poveste ce încå plouå
Aripi de påmânt by Viorel Surdoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/866_a_1621]
-
piesă oarecare. Acordurile melodiei mă calmau. Era o nuanță ciudată de tristețe și fericire În ea. Părea că-mi amintește de ceva. Mă puteam imagina dansând. Era lentă, un amestec ridicol de familiar de sunete perfecte. 11 februarie 2011. Am gonit vocea enervantă din minte. Am Închis ochii. M-am imaginat În studioul de balet...și am știut imediat că mai dansasem pe melodia aceea. Parcă Îmi puteam aminti chiar și coregrafia. Începea cu o piruetă pe vârfuri, o răsucire pe
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
Rinky în privința capetelor și a mașinii de măcinat păruseră îndreptățite. Flint studiase cu băgare de seamă bestialul mecanism și îi venea greu să creadă că până și Wilt, în accesul lui de nebunie ucigașă, ar fi putut să... Inspectorul își goni gândul din minte. Se hotărî să mai stea o dată puțin de vorbă cu Henry Wilt. Obosit ca un câine, se întoarse în camera de anchetă și trimise după Wilt. — Cum merge treaba? întrebă Wilt când sosi în fața lui. Ați avut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
de fapt, într-o mai vastă nemulțumire. Se aplecă, strânse de pe bancă farfurioara, ceașca de ceai, punga în care fuseseră pastilele. Rămase cu ele în poală, nu se mișcă. Se așezase, destinsa, privea norii ușori, violeți și zâmbea. Amurgul, norii gonind pe cerul primăvăratec... dar doctorul părea să nu observe, atent doar la nou-venită. Marga privea doar spre musafiră. Irina înțelese, zâmbi. Doctorul o luă tandru, după umeri, îndreptându-se spre cabinet. O zi lungă, sucită. O zi care o rotise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
vie, neștiută. Adică adevărată, adică vie, încă vie. A nopții celeimari și bune, durere fericită, pe noi nouă redă-ne. Cerul violet. Silueta vineție, haita depui. Un cap de cățea, dacă te uitai bine. Capul prelung al unei cățele furioase, gonind pe cerul nopții, cu norii în urma ei, venind de peste tot, acoperind marea nocturnă. Și undeva, cândva, fantoma tatălui ucis, în urmă cu 40 de ani. Mâna tremura pe conturul de smalț al ceștii. Tolea apucase toarta, o ridicase alene, sorbi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]