1,348 matches
-
așa ceva. Găsesc eu ceva, spune mama fermă și pornește spre ușă. Aveți nevoie de ajutor? Suze se ridică și ea În picioare. Oricum trebuie să-l sun pe Tarkie. Îți mulțumesc, Suzie! o gratulează mama cu un zîmbet larg. Și Graham, tu du-te să iei aparatul foto din mașină. Am uitat să-l iau. Ușa se Închide În urma tatei, iar Luke și cu mine sîntem, din nou, singuri În cameră. Cu fiica noastră. Doamne, ce gînd ciudat. Încă nu-mi
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
Critica literară de valoare cred că trebuie să fie la fel de creatoare ca romanul" / 253 4.13. Eva Salzman: New York / 255 4.14. Fiona Samspon: "Știu că nu țin de nicio școală poetică, dar nu e vina mea" / 262 4.15. Graham Swift: Inteligențe în mișcare / 271 4.16. George Szirtes: Forma poetică e un respect necesar" / 277 Abstract / 289 Capitolul 1 Literatura Desperado 1.1. Trans-romanul Imaginația umană a fost, este dintotdeauna, mare devoratoare de povești, de narațiune. Multă vreme epicul
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Virginia Woolf au înnecat proza în lirism și au supus-o tiraniei cuvântului, au redus acțiunea fie la aventurile cuvântului, fie la aventurile lirice ale eului care rememorează prin asocieri dictate de subconștient, vin Alasdair Gray, Kazuo Ishiguro, Julian Barnes, Graham Swift, John Fowles și mulți alții, care înțeleg primejdia de moarte prin care a trecut narațiunea, și o readuc la istorisire. Dacă Joyce ar fi continuat pe drumul deschis de Finnegans Wake, romanul își dădea obștescul sfârșit. Lawrence Durrell, înspăimântat
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
face textul vulnerabil, o bună capacană pentru sensibilitatea unui lector obosit de mistere, descifrări ingenioase și victorii intelectuale. Ishiguro e un autor hipersensibil. Până și ironicul Barnes are un roman de participare afectivă (Staring at the Sun). Naratorul prin excelență Graham Swift se scufundă din vreme-n vreme în sufletul eroului. E semn că autorii intuiesc că lectura e un proces complex, în care e ca în viață: mai există și clipe de înduioșare. Autorul Desperado e mare amator de vorbe
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
acest prezent năucitor. Eroii lui Ishiguro se trezesc plutind în gol, într-un prezent care le devorează ființa, îi neagă, îi destramă. Lanark al lui Alasdair Gray descoperă că i-a venit vremea să moară. Profesorul de istorie al lui Graham Swift încetează să mai fie profesor. Eroii lui Ackroyd nu au stare, evadează în alte lumi, în alt timp. Eroii lui Barnes, Bradbury și Lodge se hrănesc cu ironie, ca să uite că prezentul fuge, timpul real nu durează. Durata nu
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
de acum și aici, cu care nu știe ce să facă și îi dau lacrimile. Lanark al lui Alasdair Gray se oprește din goana către trecut doar ca să moară într-un imens "GOOD BYE". Profesorul de istorie din Waterland, de Graham Swift, fuge de viața lui reală, de prezentul orei de istorie, pentru a dezvălui misterul propriei vieți, pentru a povesti de unde se trage și cum s-a alcătuit ființa lui. Acest prezent al operei pe care nici nu-l putem
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Barnes îl pune să-l cerceteze cu aviditate aproape polițistă pe Flaubert, e un om amărât, care a asistat neputincios la moartea soției, o femeie pe care el a iubit-o și care a iubit pe alții. Intervievați, autori ca Graham Swift, David Lodge, Alasdair Gray dau din colț în colț. Ei vor libertatea de a se schimba de la o carte la alta. Prezentul lor ca autori, și apoi prezentul eroilor lor, este cameleonic. Ei răspund în doi peri că viața
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
modifica în funcție de ce aducea nou fiecare zi. Nici Virginia Woolf, cu toată dorința ei de a înnoi romanul, nu prejudiciază prezentul, cu toate incursiunile ei în trecut. Ea lucrează cu un trecut prezent. Autori Desperado ca Peter Ackroyd, Doris Lessing, Graham Swift sunt obsedați de un prezent trecut. Logica eroului este un radar îndreptat către a fost. Spre deosebire de Fluxul conștiinței, autorii Desperado sunt ființe ale conștientului. Subconștientul care scoate la iveală monștri nu-i interesează pe autorii timpului mai nou. Autorul
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
delimita de tot ce s-a mai făcut, de a pleca din convențiile realului așa cum le știam de secole, lectorul își ia măsuri de precauție. Timpul lecturii devine un post-timp. Deși mulți autori își doresc lectori "implicați afectiv" (cum declară Graham Swift într-un interviu pe care i l-am luat), lectorul se detașează. El era implicat în operele timpului amestecat (Joyce, Woolf, Conrad), unde reușea să pună ordine în cele din urmă. În romanul Desperado timpul e nu numai încâlcit
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
modelul lor e tradițional. Legătura autorilor Desperado cu tradiția, însă, s-a rupt. Ei se nasc în convenția revoltei împotriva tradiției. Ziua, ca unitate narativă, se eliberează de vechea coerență cronologică. Fie că e vorba de Kazuo Ishiguro ori de Graham Swift, eroul Desperado trăiește suspendat într-un "azi" atemporal. E atât de lipsită de timp existența lui, încât până și viitorul nu mai e o așteptare, ci o amintire. Dispariția cronologiei duce inevitabil la schimbarea așteptărilor, pentru cititor. Până la moderniști
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
de la soarta lor eroi Desperado cum sunt Winston Smith (George Orwell), Justine (Lawrence Durrell), Anna Wulf (Doris Lessing), Alex (Anthony Burgess), Oliver (Julian Barnes), Stevens (Kazuo Ishiguro), Robyn Penrose (David Lodge), Hawksmoor (Peter Ackroyd), John Self (Martin Amis), Tom Crick (Graham Swift)? Are ultima pagină a romanului puterea de a da sens structurii lor? Se mai mulțumește lectorul Desperado cu o poveste al cărui sfârșit e decis de autor? Odată cu eroul, lectorul își pierde și el așteptarea tradițională. Ultimul lucru care
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
loc în subtextul lor convențiilor pe care le contestă. Cei care lasă dezordinea memoriei să tiranizeze textul cu adevărat, indiferenți la "intrigă", love interest ori cronologie, sunt autorii Desperado. Fie că e metodă de narare (Rămășițele zilei, Kazuo Ishiguro; Waterland, Graham Swift) ori obsesie a prezentului (Lessing, Fowles), memoria e substanța eroului. În aparență, Lessing, Lodge, Bradbury, Amis, Barnes scriu doar în și despre momentul prezent. În realitate eroii sunt împovărați de somnul a tot ceea ce nu se mai poate întâmpla
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
care Doris Lessing demonstrează că prezentul pierde tocmai din cauza greșelilor trecute. Eroii Desperado plătesc prețul acestei iubiri pentru trecut. Pacientul Englez (Michael Ondaatje) ori Midnight's Children (Salman Rushdie) dezvăluie cealaltă față procesului: trecutul înghite prezentul, trăiește prin el. La Graham Swift, Peter Ackroyd, Doris Lessing, Kazuo Ishiguro, prezentul se clădește pe memorie. La Ondaatje și Rushdie memoria devine prezent. În ambele cazuri, cele două momente trăiesc în simbioză, nu pot exista unul fără celălalt. Textul Desperado e o simultaneitate de
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
a modificat esența lirismului, de la "emoția gândită în tihnă" (Wordsworth, "emotion recollected in tranquillity"), la emoția imaginată cu franchețe aproape indecentă, ca provocare, chiar sfidare a lecturii. Autorul Desperado e un mare retras. Fie el extrem de liric (v. Peter Ackroyd, Graham Swift, chiar și Julian Barnes în Staring at the Sun), neutru (ca David Lodge, care are un echilibru de invidiat, ori ca Alasdair Gray), ori de o ironie mușcătoare (Malcolm Bradbury), ba chiar sarcastic (Doris Lessing), orice Desperado subscrie la
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
joc definitiv. Autorul Desperado are dreptul firesc să ironizeze tot și toate, dar ferească Domnul să îndrăznească lectorul sau și mai rău criticul să găsească elemente comice în opera lui. Scriitori ca Julian Barnes, Malcolm Bradbury, Alasdair Gray, Peter Ackroyd, Graham Swift, Doris Lessing, Martin Amis, Kazuo Ishiguro trăiesc din ironie. Dacă Dickens își lua eroii și cititorii foarte în serios, dacă Galsworthy avea o relație onestă cu lectorul deși niciodată nu vorbea în numele lui propriu, autorii Desperado își fac o
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
1917, de fapt) vestul a resimțit atât repulsie cât și fascinație față de est. De la Orwell la Huxley, Burgess (Honey for the Bears), Lessing (The Golden Notebook), Malcolm Bradbury (Rates of Exchange), Julian Barnes (The Porcupine), Alan Brownjohn (The Long Shadows), Graham Greene (The Human Factor), scriitorii occidentali au sondat constant ceea ce se petrecea dincolo de perdelele trase ale comunismului. Estul avea două opțiuni: să emigreze sau să fie "pe linie" din punctul de vedere al partidului comunist și să denunțe vestul ca
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
scriitorii Desperado care și-au descris incursiunile în comunism i-au înțeles esența. A avut fiecare o teză, un punct de vedere destul de limitat. Burgess a fost extrem de sensibil la amenințarea comunismului pentru vest în Honey for the Bears. Lui Graham Greene i-a plăcut acțiunea, tenta de spionaj: în The Human Factor a adus un spion englez în Uniunea Sovietică și l-a lăsat acolo fără speranță de întoarcere. Pentru Greene nu exista cale înapoi din iadul comunist. În The
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
poate de aici și gustul predominant pentru deconstrucție), nu de un refuz, ci de un refuz al refuzului. De la introspecția modernistă, autorii Desperado se trag în sfidarea intimității și sfielii. Autori ca Julian Barnes, Alasdair Gray, David Lodge, Doris Lessing, Graham Swift, Malcolm Bradbury, Martin Amis (mai puțin John Fowles și Peter Ackroyd), înclină spre extrovertire și chiar exhibiționism. Ei folosesc Fluxul conștiinței, dar în egală măsură recurg la naratorul omniscient, amestecă interioritatea cu suspansul dezlănțuit. Istoria, povestirea se întoarce. Doris
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
ascundea, dar de încheiat nici gând să se încheie. Suspansul a murit, trăiască suspansul. Observăm în consecință că David Lodge, de pildă, nu povestește: el ne stârnește pofta de incidente. Aparent romanul Desperado e infinit mai accesibil decât cel modernist. Graham Swift povestește pe înțeles, clar, fără incursiuni în cuvânt, fără refugii pre-verbale. Graham Swift vrea să fie accesibil. Un lucru nu ne mărturisește el, și anume că incidentele nu se leagă logic. Narațiunea e o horă de amintiri. Viitorul e
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
suspansul. Observăm în consecință că David Lodge, de pildă, nu povestește: el ne stârnește pofta de incidente. Aparent romanul Desperado e infinit mai accesibil decât cel modernist. Graham Swift povestește pe înțeles, clar, fără incursiuni în cuvânt, fără refugii pre-verbale. Graham Swift vrea să fie accesibil. Un lucru nu ne mărturisește el, și anume că incidentele nu se leagă logic. Narațiunea e o horă de amintiri. Viitorul e definitiv pierdut (lucru început temeinic de moderniști). Trecutul nu e câtuși de puțin
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
1894-1963; William Golding, 1911-1993; George Orwell, 1903-1950; Lawrence Durrell, 1912-1990; Doris Lessing, 1919; Anthony Burgess, 1917-1993; John Fowles, 1926-2005; Julian Barnes, 1946; Kazuo Ishiguro, 1954; Alasdair Gray, 1934; Malcolm Bradbury, 1932-1999; David Lodge, 1939; Peter Ackroyd, 1949; Martin Amis, 1949; Graham Swift, 1949. Acest roman, mai mult decât romanul francez, american (eclectic dar în plină forță) etc. se plasează în grupul de frondă și experiment. Romanul britanic este practic aria cea mai inventivă din literatura contemporană. Trăsăturile care îl scot în
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
vis m-am văzut dedesubt, în zdrențe; sunt iar copil, cerșind în pragul nesfârșirii. Un copil veșnic sacrificat, a cărui moarte transformă fiecare paragraf într-un poem. Mai mult decât colegii lui de generație (printre care se înscrie în frunte Graham Swift, dacă e vorba de lirism), Ackroyd este menit să fie citat. La un moment dat ne amintește de Matthew Arnold în Dover Beach: Această mundus tenebrosus, această lume de umbre a omenirii se scufundă în noapte... Suntem cu toții în
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Jonathan Browne, și eu am fost recrutat de Royal Armoured Corps curând după ce mi-am luat diploma în limbă și literatură engleză la Universitatea din Londra (mai precis, în august 1955). Mărturisește de asemenea că a fost profund influențat de Graham Greene, pe care l-a studiat îndeaproape la masterat, după ce îl admirase "în anii modelatori ai adolescenței și tinereții". Povestirea e la persoana întâia. Eroul principal e într-un capitol proaspăt recrut, iar în următorul mai are puțin până la eliberare
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
însuși Lodge, au "devenit foarte curând prieteni și colaboratori". Cel de-al treilea roman e într-adevăr pornit pe râs. Autorul a avut în vedere și ambiții mai înalte. Cum mărturisește în introducere, a încercat să-i "imite" pe Conrad, Graham Greene, Hemingway, James, Joyce, Kafka, Lawrence, C.P. Snow, Virginia Woolf. Prezența lui Joyce o simțim și fără să fim avertizați, mai ales în ultimul capitol, care e un monolog interior Molly-esc al veșnic însărcinatei tinere neveste a unui doctor în
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Ralph Messenger) e expert în inteligența artificială și nu crede în suflet (sensibilitate), iar celălalt (Helen Reed) e o scriitoare care ar da orice să modifice aventura ei cu Ralph într-o idilă de suflet și visează la idila lui Graham Greene din The End of the Affair (1951). Ironia lui Lodge face încercările ei să pară hilare. Conștiința naratorului nu permite ființelor lui decât să gândească. Chiar și sexul e doar un gând consemnat în jurnalele celor doi eroi, cu
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]