3,185 matches
-
Alexandrescu îl anunță că se duce cu Jean, la părinții lui, unde vor sta târziu și deci să aibă grijă de casă, iar dacă iese, să încuie bine și să ascundă cheia la locul ei. Se dezbrăcă. Își puse un halat vechi și niște papuci ieftini, își pregăti câteva țigări și se așternu pe muncă. În odăiță făcuse călduț. În soba de tuci duduia focul. Acoperi mai multe file cu o lesniciune de parcă i-ar fi dictat cineva. Gândurile i se
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
o asculta și nu pricepea bine, dar glasul ei o mângâia și-i alină în suflet rănile spaimei. Apoi deodată aruncă la o parte plapuma și zise pripit: ― Atunci să mă îmbrac, să mă găsească gata... Dă-mi tu, fetițo, halatul, repede și pe urmă... Se răsuci pe marginea canapelei, își potrivi tălpile în papucii moi, se ridică în picioare și-și scoase cămașa de noapte, aruncînd-o pe așternut. Rămase goală, cum îi plăcea atât de mult să umble acasă, în
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Gestul fusese instinctiv. Deși în odaie era cald, o cutremura un fior de frig. ― Aide, Ilenuțo, aide, că mi-e răcoare, murmură ea strîngîndu-și sânii cu brațele încrucișate pe piept. ― Doamne, coniță, frumoasă mai sunteți! făcu Ileana în extaz, aducîndu-i halatul și văzînd-o goală-goluță. Nadina surâse fără să vrea. Admirația o încînta totdeauna... Pe când fata îi punea pe umeri neglijeul de mătase moale, albă, și ea căuta să-și vâre brațul în mâneca largă, se auzi afară, în curte, gălăgie de
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
cu bucurie. ― Du-te repede, fetițo! șopti Nadina cu vocea uscată de emoție. Și întoarce-te să-mi spui! Ileana o zbughi afară prin vestibul. Nadina își simțea inima zvîrcolindu-se de nerăbdare. Îi tremurau genunchii. Își împreună în față foile halatului și se lăsă pe marginea canapelei. Asculta, încordîndu-și cu desperare auzul. Percepea un zgomot confuz din care se desprindea uneori un glas cu timbrul vag cunoscut. Se silea să aleagă vocea arendașului sau pe a avocatului și nu izbutea, parcă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
-o ca dovada cea mai sigură a pasiunilor ce le deșteaptă frumusețea ei. Privirea țăranului o ardea ca o flacără. O simțea cum i se plimbă pe corp și deodată înțelese ca corpul i-e dezvălit. Sări în picioare strîngîndu-și halatul pe piept și strigând disperată: ― Ce vrei să faci ?... Ajutor!... Nu!... Ajutor!... Petre tălmaci strigătul ei ca o chemare. Sângele îi fierbea în vine și-i roșise toată fața, până și bulbii ochilor. Nu mai vedea nimic afară de figura ei
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
zărise carnea. Întinse instinctiv brațele cu mâini mari, noduroase, ca și când ar fi vrut să oprească o pornire ce nu se mai poate înăbuși, bâlbâind neputincios: ― Apoi... de ce... să nu... te... Nadina dădu să fugă spre cealaltă fereastră. O mânecă a halatului atinse o mână întinsă a lui Petre. Degetele o înșfăcară singure. ― Lasă-mă, lasă-mă!... Ajutor!... Nu! striga Nadina, zbătîndu-se să-și smulgă mâneca din mâna lui. Deodată simți brațul lui vânjos cuprinzîndu-i mijlocul. Cu o lunecare de șopârlă se
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
murit și ar fi rușine!... Păvăluc, tu, că ești mai mare, ia seama să nu dea în foc oala asta de ciorbă, că eu mă duc să chem o vecină s-o scalde! Colonelul Ștefănescu sări din pat, își puse halatul și, în papuci și capul gol, ieși repede afară. Soarele de-abia răsărit îl izbi drept în față, încît în primul moment, fiind și după somn, nici nu văzu bine mulțimea de țărani ce năpădise curtea lărmăluind. Strigă la întîmplare
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
predea de bunăvoie producătoarele de ouă și carne și pe bieții cocoși care trezeau spre dimineață satul cu cucurigul lor și peste zi cu concertul dat prin curți. Numai tușa Vasilica s-a împotrivit cât a putut în fața celor cu halate și măști la gură, dar n-a avut încotro. Badea Geluțu, soțul ei, pensionar de ceva vreme, cititor de ziare și fan al televizorului, știa bine ce se întâmplă prin țară, a căutat să-i explice și s-o lămurească
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
în pavilionul administrativ, iar eu aveam camera legată de corpul uzinei, unde erau două grupuri electrogene ce produceau curentul electric pentru spital și un liceu agricol din apropiere, fiindcă pe atunci se construia Hidrocentrala de la Bicaz. Când și-a îmbrăcat halatul alb părea ca fluture în zbor. Venirea acestei tinere în spital a fost ca o rază de soare strălucind printre nori. De la început a stârnit admirația tuturor. Bineînțeles că și a mea, mai ales că eram apropiați ca vârstă, iar
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
are o revelație : se întoarce cu spatele, se face covrig și se culcă la loc pe un pat de frunze căzute lîngă bordură. — Nu-i place !... - mă aflu și eu în vorbă cu o doamnă în vîrstă, în papuci și halat, care ademenește un maidanez cu o bucată de pîine. — Cred și eu, s-a obișnuit cu carne, îmi explică bătrînica. În fiecare zi îi dau cîte o bucățică de carne, s-a obișnuit, vine și stă în fața porții, mă păzește
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
o zare albăstrie. Lungă, subțire și lunatică, se mișca printre mobilele așezate în holul scării, dând indicații hamalilor care își târau de colo-colo chingile de cânepă. Nu am văzut-o niciodată decât în purpuriu. Chiar și în casă purta un halat de satin roșu. Avea părul foarte negru și fața mi s-a părut întotdeauna bântuită de-o umbră albăstrie cu urme subțiri de sidef trandafiriu. Puștiul stătea apatic într-un fotoliu vechi, care, prin mărimea sa înflorată, îl făcea să
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
rămânând doar cu supranumele de Nebunul) urca spre vârful coșului. Ajuns în vârf, copilul se ridică în mâini pe buza coșului și rămase câteva clipe pe vine. Strigătele speriate ale femeilor din balcoane se întețiră, iar vreo doi muncitori în halate și șorțuri albe o luară la fugă de-a lungul curții spre baza coșului. Parcă sfidîndu-și spectatorii, Mendebilul, șovăitor, se ridică în picioare. Rămase drept, subțire ca un cui, la acea înălțime amețitoare. Privea în sus, dar făcea cu mâna
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
călăii sânt hidoși, emaciați, rânjind și juisând la vederea suferinței. Au bube, lepră, astigmatism, unghii căzute: se știe foarte bine cine de ce parte este. Dar acum - iat-o pe Elisabeta, urâtă, epileptică, nespălată, în mâinile ființelor gingașe și docte, în halate albe, mânuind totuși instrumentele diavolului, în măsura în care provoacă panică și durere. N-am crezut niciodată că dentiștii, chirurgii și alții de soiul ăsta te torturează pentru binele tău: e rău tot ce e durere, fizică sau morală, rău și umilitor. Sora
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
panică și durere. N-am crezut niciodată că dentiștii, chirurgii și alții de soiul ăsta te torturează pentru binele tău: e rău tot ce e durere, fizică sau morală, rău și umilitor. Sora mai planturoasă, cu niște umbre verzui pe sub halat, după care puteai bănui furoul, apucă seringa, îi îndreptă acul spre acel spațiu dintre vertebre, care lucea de iod de parcă ar fi fost scuipat, și înfipse opintindu-se acul în piele. Se opri o clipă, apoi îl împinse din nou
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
forfota de la etaj, unde știam că se vinde miere. Despărțite de incinta halei, se aflau mai într-o parte culoarele nesfârșite ale măcelăriei. Mă fascinau jumătățile de porc, ciosvârtele de vită care atârnau de aproape în fiecare cârlig, măcelarii în halate pline de sânge care nu mai pridideau retezând cu satârele țeste de miel, din care scoteau creierii lăptoși, sau tăind bucăți groase de mușchi. Jupuite, cu ochii holbați, ai căror globi erau plini de vinișoare, oile zăceau spintecate direct pe
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
care l-am văzut vreodată. Chombe lătra atât de tare, încît, în timp ce noi înaintam pe cărarea pavată cu cărămizi printre care se iveau flori-de-piatră pastelate, înainte să ajungem la intrare, ușa se deschidea și tanti Aura, cu mânecile suflecate, în halat de casă, cu un zâmbet larg, de bucurie exagerată, ne poftea înăuntru. Un culoar lung și întotdeauna cenușiu și friguros ne conducea în sufragerie. În timp ce mama și mătușa stăteau de vorbă, eu mă uitam la peștele de sticlă din vitrină
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
scară, s-a ivit și Egor, ultima odaie a devenit literalmente neîncăpătoare. Pentru că mama sa tocmai călca, folosind un fier cu cărbuni, deși începuseră să apară și cele electrice, și pentru că, oricum, eram invitații lui Egor, care purta acum un halat vișiniu, prin deschizătura căruia i se vedea pieptul osos fără pic de păr, am urcat cu toții în turnuleț, pe scara de lemn care se răsucea o singură dată în jurul unui stâlp rece ca gheața. Acolo sus era minunat. Și astăzi
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
și de indiferent în același timp încît parcă visam. În curte, printre pavilioanele cu verande însorite, semănând cu niște galioane fără catarge, se înălțau castani și plopi bătrâni. Pe băncile de sub ei foiau, în acea zi de vizită, bolnavi în halate grena și bleumarin. Unii erau dărâmați bine, verzui la față, dar alții, mai ales câteva fete cu părul lucios și buclat, arătau atât de bine, încît te întrebai de ce boală ar putea suferi. Stând de vorbă cu bolnavii, se plimbau
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
avea nevoie de bani. În vreo săptămână avea să-i comunice arhitectului rezultatul. Firește, fiind lucru străin, putea să coste destul de mult. Emil Popescu îi spuse că plătește oricât, ba îi băgă și-o sută de lei în buzunarul de la halat, pentru că simțea nevoia să meargă la sigur. Plecă spre casă fericit și nefericit, gîndindu-se cu groază cum va trece săptămână aceea, și fredona seara întreagă, obsedant, "Cîntați gloria țării, azi e sărbătoare..." După numai patru zile, arhitectul primi telefonul atât
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
picioarele care îi tremură (niște picioare slabe și lungi, foarte albe, lipsite de păr). Cum bâjbâie la întâmplare după papuci, pentru că nu vrea să și irosească puținele puteri, aplecându-se. Cum se apropie încet de ea, cu spatele curbat sub halatul de casă, așezat strâmb pe umeri ; se apropie încet, cu pașii târșiți, împiedicându-se în poalele lungi ale cămășii de noapte. Ținându-se de mobile, respirând șuierat, și fața, nefiresc de gal benă, încercând să-i zâmbească, și părul cărunt
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
pregătit fraza patetică în timpul lungilor nopți când sora (sau Maria, sau soldatul) îl ajuta să se așeze cu picioarele atârnând pe marginea patului, singura poziție în care parcă respira mai bine ? în timpul lungilor ore de noapte când rămânea așa, cu halatul aruncat pe umeri, peste cămașa lungă de noapte, cu trupul năpădit de o transpirație lipicioasă, cu tâmplele bubuind de pulsațiile sângelui... Așteptând dunga cenușie a dimineților tot mai timpurii (se făcea ziuă din ce în ce mai devreme, se apropia vara), așteptând să audă
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
dea drumul la gură. Et ils ont pris un drôle d’air : Sophie, Ștefan, madam Ana. Poftim... Să își închipuie că ea nu înțelege asemenea apropouri ! Ca atunci când au fost la conacul Filipeștilor, cu automobilul lui nenea Jorj, tocmai dezbrăcau halatele de dril și dădeau jos coifurile și ochelarii, când au ieșit să-i întâmpine gazdele alertate : mai întâi au dat fuga Miza și Radu, apoi o domnișoară cam trecută, chiar douăzeci și nouă de ani avea, și cu un nas
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
iubirii care avea să-l arunce la mal - o făptură terestră, cu simțurile astupate ! Și ce dimineață albastră intra prin fereastra deschisă, deasupra acoperișurilor de ardezie ale vechiului burg ! Nimic nu are să reușească în lunile următoare s-o întunece... Cu halatul de casă aruncat neglijent pe umeri și cu părul strâns grijuliu în plasă (respecta acum intervalul la care îl potrivea cu fierul), mângâindu-și cu un gest devenit familiar mustățile lăsate să crească, se va afunda în fotel, ca de
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
un păr blond, creț, nu e tuns foarte regulamentar, așa că două bucle Îi ies peste urechi de sub chipiul așezat pe-o sprînceană, are o mustață scurtă și subțire și umblă cu haina pusă pe umeri, Îmi evocă o primadonă În halat, așteptînd să-i vină rîndul să intre În scenă. Vrea să știe dacă sînt bine. Grija lui se explică atunci cînd Îmi spune că e prietenul verișoarei „de treabă“ a lui Gică, ea a insistat să se asigure că sînt
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
pe sus și te bagă În cabina lor, o adunătură veselă de bărbați În colanți albi, busturile păroase intimidante, bînd cafea din tot felul de cești și altceva, probabil votcă, din alte cești sau din pahare groase, jucînd table, cu halate groase și uzate trase pe umeri. Oglinzile luminate puternic, creionul de ochi pentru contur, mirosul de macheală și de transpirație și de tutun prost, geamurile deschise larg spre teiul Întunecat, Îmbrăcat Într-o zăpadă udă. Andrei, prim- balerinul blonziu și
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]