2,559 matches
-
al metafizicului filtrat doar uneori printr-o grilă parodică de cea mai bună calitate. Nimic derizoriu ori foarte puțin din cotidianul insignifiant îl atrage pe acest poet preocupat, dimpotrivă, de retorica marilor neliniști existențiale (Odată cu timpul și apa) sau de hermeneutica biblică ( Rondul de moarte, Cain, Abel). Subiectele, tratate întotdeauna într-o dicțiune ceremonioasă, apăsat solemnă, sunt reliefate expresionist: cromatica violentă (îndeosebi pastele groase de negru și de roșu), infrastructura profetic-vizionară, tumultul interior, revărsat adesea în impulsuri extatice, halucinatoriul, predilecția pentru
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
decât de orice fantasmă pur livrescă: Dumnezeu și îngerii, mama și tatăl, pasărea și umbra, lumina și copilăria, zborul și adolescența, visul și creația. Ce-i drept, unele dintre ele invocă (nici nu s-ar putea altfel!) traduceri poetice și hermeneutici bine cunoscute, precum arhetipologia, psihocritica lui Mauron sau psihologia analitică a lui Jung. Dar Paul Gorban se ambiționează să propună, la rându-i, interpretări originale ale conceptelor enumerate, ori cel puțin să își impună în miezul operei mitologia personală. O
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
august 2011. IACOB, Livia, n. 26 iunie 1977, Piatra-Neamț. Studii gimnaziale și liceale la Piatra-Neamț. Facultatea de Litere, secția de Limba și literatura română Limba și literatura franceză, a Universității "Al.I. Cuza", Iași (1996-2000). Master în "Literatură română și Hermeneutică literară" (2000-2002). Doctorat în filologie (2005). Redactor la Editura Polirom (2001-2002), apoi la Editura Institutul European (2002-2009), preparator (din 2003) și asistent universitar (din 2011) la Catedra de Literatură comparată și estetică a Facultății de Litere a Universității ieșene. Debutează
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Semne și simboluri, Editura Cronica, Iași, 1995; Istoria literaturii române. I. Epoca Junimii; II, Eminescu, Editura Geea, Botoșani, 1995; Eminescu și universul artei. Album, Editura A92, Iași, 1995; Eminescu și religia, Editura Timpul, Iași, 2000; Odiseea cuvântului. Prolegomene la o hermeneutică a textului sacru, Editura Timpul, Iași, 2003; Literatura și celelalte arte, Editura Timpul, Iași, 2005. Volum de versuri: Apocrife la Cartea Facerii, Editura Junimea, Iași, 2012. Membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 1996), al Societății Culturale "Junimea'90" (din
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
exegeza textelor eminesciene religioase din Eminescu și religia. Preliminarii la o temă de eminescologie (2000); subcapitolele despre valorificarea temelor religioase în diferitele limbaje artistice, din Literatura și celelalte arte (2005); în sfârșit, întregul volum intitulat Odiseea cuvântului. Prolegomene la o hermeneutică a textului sacru (2003), care materializa practic interesul constant al profesorului de la Literele ieșene pentru "aventura cuvântului" sacru. Chiar și pentru cititorii familiarizați cu opera sa critică, cea mai nouă carte semnată de Doru Scărlătescu, Apocrife la Cartea Facerii (Editura
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
reveni asupra fenomenului intertextual (Paris, [1998]), abordând legătura dintre iluzia referențială și intertextualitate (s.a.). Va profita de prilej pentru a creiona cuvenite nuanțări, dar și, poate, pentru a exprima un entuziasm reținut față de taxinomia categoriilor transtextu alității, care a revoluționat hermeneutica lui "cărțile din cărți se fac". Intertextualitatea se substituie referinței, remarcă cercetătorul de la Université Paris IV-Sorbonne. Astfel, se manifestă o a doua generație în teoria literară, după prima epocă preocupată de text în imanența lui, ca operă închisă, care stă
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
textelor. Critica surselor a pierdut teren, în pofida importanței pe care o avea pentru critica literară, din cauză că devenise cam elitist-universitară consideră cercetătoarea într-o societate care se democratiza tot mai mult și în care cititorul " ordinar " dovedea resurse comprehensive și predispoziție hermeneutică. Un alt motiv plin de greutate pentru care critica surselor a pierdut teren este legat de lipsa perspectivei : ea vedea lucrurile unidirecțional, cartea veche influențând-o pe cea nouă ; nu accepta sau nu putea înțelege raporturile dialogice, mult mai pline
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
asupra raporturilor pe care opera de artă le întreține cu alte opere de artă. Astfel: reprise este metaforic și insistă pe imaginea textului ca pânză, țesătură asupra căreia au loc intervenții "croitoricești" care o înnoiesc mereu. Répétition este o vocabulă hermeneutică. Ea interoghează istoria: ce s-a petrecut între două ocurențe, de același enunț este altul față de prima dată? Réécriture este scriptural și critic (ibidem, 9). Din seria propozițiilor care au înțeles intertextualitatea (din familia comprehensivă a lui Daniel Bilous vezi
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
inferioare (părțile constitutive ale întregului); în hotarele aceluiași nivel și urmând o direcție orizontală, determinarea vizează entitățile "vecine" situate în spațiul unei structuri care le înglobează; ultima abordare se referă la privirea care urmărește textul dinspre global înspre local (specificitate hermeneutică). Acestor trei forme de determinare semantică le corespund momentele compozițional, structural (relațional) și hermeneutic de elaborare a sensului. Cronologia celor trei este parcursă de la 1 la 3 de către autor și de la 3 la 1 de către cititor. Cele trei clase intertextuale
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Cele trei clase intertextuale sunt: o intratextul cuprinde elementele inferioare dimensional textului (lexie, frază, capitol etc.); o textul privit în unitatea sa; o intertextul stabilit relațional, în "societatea" textelor, sub cerul genurilor, epocilor, bibliotecii universale etc. (Vom prelua pentru necesitățile hermeneuticii asupra prozei eminesciene noțiunile de intratext și intertext, considerând că linia de demarcație este dată de opera lui Mihai Eminescu, indiferent de câmpul discursiv în care ne-am situa. Altfel spus, tot ce poartă semnătura autorului la care ne-am
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
își epuizează forța, oamenii nu se regăsesc în ele și atunci se înconjoară de propriile zidiri care să-i salveze ("mandala" = "cerc" sau "centru" sau "ceea ce înconjoară"). Deloc întâmplător, Roland Barthes vorbea despre intertext ca despre o mandala. Dacă parcurgem hermeneutica istoricului român al religiilor pentru mandala, vom avea certitudinea că adăugarea fiecărui cerc prin reiterări inter textuale are loc în unul și același cadru, blocul temporal, altfel spus, timpul sacru. "Savurez întoarcerea la origini, dezinvoltura care face să vină un
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
suscită și o altă interpretare: detașarea scriitorului de propriul eu. "Autocitarea este un mijloc de a te considera pe tine ca altul" (Michel Butor)15. Dacă intertextualitatea, mai ales în practica postmoderniștilor, ajută la definirea poeticii scriiturii inclusiv prin poziționare hermeneutică, intratextualitatea favorizează redefinirea sau fixarea (niciodată identică) a reperelor universului interior auctorial. Sigur că numărul reluărilor intratextuale are tot atâta relevanță ca și ponderea repetare/diferire. Vom remarca în proza eminesciană perechi hipertext/hipotext, dar și serii intratextuale (reluări succesive
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
întrucâtva și panteismul goethean din ciclul de poezii Gott und Welt, unde ideea treptelor, gândite, nu-i vorbă, mai mult logic decât naturalistic, se exprimă prin imaginea cercului"(ibidem, 306). Demersul călinescian ar fi putut determina orientarea discursului critic către hermeneutica intertextului, dar se menține mai degrabă în sfera comparatismului. Acest subcapitol ca și întreg capitolul "Cultura. Eminescu în timp și spațiu" se remarcă prin numărul mare de autori din literatura germană identificați în opera eminesciană, fie că este vorba despre
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
2004). Literatura albaneză: Luan Topciu "Sentimentul dorului la Mihai Eminescu și Lasgush Poradeci" (revista Albanezul nr. 1/ian. 2001). Ideea generală a celor mai multe dintre studiile menționate este una optimistă: entropia intertextului din cultura universală în opera eminesciană reprezintă o resursă hermeneutică și lirică inepuizabilă, cert este că studiul diferirii, după identificarea repetării, continuă să fascineze. Mecanismul intertextualității din proza lui M. Eminescu îi rezervă cititorului, încă, multe alei de labirint, iar în dezlegarea traseului livresc-dedalic intratextul ne poate ajuta. 4. Categorii
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
pentru înțelegerea unor pagini. Inclusiv sau mai ales Sărmanul Dionis, nuvelă din opera unui autor nu atât de secol XIX, nu doar de secol XX, dar și de secol XXI (Ioana Bot: 2012, 254) reclamă o lectură tabulară și o hermeneutică atentă la corpusul de texte căruia i se circumscrie. "De fapt, un text este perceput în mod artificial ca fiind izolat: el se conturează pe alte texte, prin raportare la care prinde sens" (Rastier et Pincemin: URL). Din taxinomia corpusului
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
umbra, de aceea uneori repetarea intertextuală este trăită ca un effleurement, o prezență abia simțită și poate nu totdeauna demonstrabilă : "căci întreg fiind, ți-ar nega existența ta" (niciun hipertext nu este întreg, iar atunci când există un deficit de competență hermeneutică, apare implicit un deficit de hipertextualitate). Totuși, intertextualitatea se manifestă prin fiecare reeditare a hipotextului: "În faptă, însă, omul cel vecinic, din care răsar tot șirul de oameni trecători, îl are fiecare lângă sine, în orice moment îl vezi, deși
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
câștig de comprehensiune asupra mecanismului intertextual pe care încă nu l-am obținut prin studiul "din interior". Este necesară desprinderea de teluricul textual. Când sugeram (vezi supra) imaginea unei "bolți intratextuale" eminesciene, dincolo de un ușor derapaj în impresionism (asumat) al hermeneuticii prezentului studiu, privilegiam ideea desprinderii de teluricul tipografic, spre un înalt (altus,-a,-um36) textual. Astfel am întâlni mitul. Reiterăm, ca ipoteză de lucru, ideea în virtutea căreia și Intratextul răspunde celor patru Principii fundamentale ale mitului: 1. Model exemplar; 2
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
ideii în virtutea căreia acestea ascund adevărul și, mai mult, sunt interpretabile ca model livresc arhetipal, mobil al întoarcerii in illo tempore. Ne exprimăm convingerea că proza despre "singura realitate pe lume, celelalte fiind fleacuri" va deschide o ușă neaccesată de hermeneutică, dacă o vom citi în termenii unei alegorii extinse a intertextului (Vezi infra, capitolul referitor la varianta finală și la cea parțială ale nuvelei [Archaeus]. (H7c) El întinse călugărului mâna și-l duse-n odaie. În dulapuri vechi de lemn
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
revistei Texte, pp. 23-35. 23 Daniel Bilous "Intertexte/pastiche : intermimotexte", numărul citat al revistei Texte, pp. 135-161. 24 Ideea unei poetici a intertextualității va face carieră : dacă vom face din intertextualitate memoria literaturii, aceasta presupune o poetică inseparabilă de o hermeneutică [En faisant de l'intertextualité la mémoire de la littérature, on propose une poétique inséparable d'une herméneutique.] (Samoyault : 2001, 33). 25 [Lorsque l'auteur reprend des textes écrits par lui auparavant de ses propes textes dans des œuvres nouvelles, intertextualité
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
financière du réinvestissement (s.a. pour toutes) permet de souligner qu'un texte ou un genre, une fois inscrits dans la mémoire, sont porteurs d'un capital variable d'autorité, évalué positivement ou négativement]. 87Alain Guillermou consideră această auto-parodiere o premisă hermeneutică înșelătoare. Căutătorul genezei interioare a poeziilor lui Eminescu direcționează atenția lectorului mai curând către relativitatea lumilor și a dimensiunilor, denunțată inclusiv autoironic [E foarte curios să vedem cum Eminescu își bate joc astfel, într-o măsură, de propria lui filozofie
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
explicativă, "dl. Poe", autorul, deplînge faptul că textul rămîne suspendat tocmai în momentul tensiunii maxime, datorită morții lui Pym și plecării lui Peters, singurul care ar mai fi putut aduce completările necesare, dar își asumă, cumva pervers, rolul oferirii unei "hermeneutici" a situației. "Dl. Poe" consideră că enigma lumii observate de Pym își are explicația în prăpăstiile și peșterile existente pe insulă și desenate de narator, fără vreun comentariu însă. Alăturînd semnele creionate de marinar, "dl. Poe" pretinde că a extras
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
unui fir roșu, conferindu-i unitate și sens general, scoțînd-o adică din captivitatea (și capcana) fragmentarității și investind-o cu forța totalității. Numai o astfel de operă, implică Vereker, poate supraviețui timpului, dar, înainte de toate, ea are nevoie de mintea hermeneutică aptă să o deslușească. Lipsa numelui personajului nu e întîmplătoare. În el trebuie să identificăm toate victimele adevărului absolut în artă și, concomitent, toți reflectorii a căror dorință avidă de obiectivitate se destramă, paradoxal, pe patul procustian al propriei lor
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
și, ca atare, exegezele de mai mare rafinament eșuează în cazul său. Uneori, se sugerează chiar că Dickens ar aparține exclusiv literaturii pentru copii, transferul operei lui către marea epopee a romanului fiind inoportună. De fapt, în aceste clișee de hermeneutică literară, se ascunde lipsa de interes a comentatorilor pentru ceea ce se află dincolo de palierul strict narativ al scrierilor lui Dickens și pentru investigarea elementelor profunde ale artei sale romanesti. Mai multe capodopere dickensiene sprijină o astfel de supoziție, de la Dombey
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Currer, Ellis și Acton Bell). De aceea, pentru mulți critici englezi (mai tîrziu, și americani), redactarea unei capodopere (singulare), în astfel de condiții, era, de departe, "suspectă". Bănuielile nu au încetat să se ivească, într-un secol și jumătate de hermeneutică literară, mergîndu-se pînă la ipoteza că autoarea reală a romanului (lui Emily) ar fi de fapt Charlotte care, deprimată de boala sorei mai mici, ar fi ales această cale pentru a investi cu sens scurta ei existență. O speculație care
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
comportament postmodern avant la lettre. Precum mulți prozatori euro-americani din a doua jumătate a secolului XX, el încorporează în structura epică de adîncime a cărților lui mesaje ideologice bine delimitate. De aceea, proza sa asemenea prozei postmodernității ulterioare vine cu "hermeneutica", într-un anumit sens, subînțeleasă, atașată cumva (nu întotdeauna discret!) textului. Dacă într-un roman ca Burmese Days/Zile birmaneze (1934), denunțarea corupției marelui imperiu colonial (britanic) se distinge ușor pe fundalul tribulațiilor nefericitului doctor Veraswami (discreditat pe nedrept de
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]