1,474 matches
-
alt sat, căci în acest loc au fost atestate 10 movile funerare ce conțineau fragmente de vase de lut din epoca migrației popoarelor. Prima atestare documentară a satului Petrești este făcută la 15 septembrie 1583. Domnul Moldovei, Petru Șchiopu, prin hrisovul său a poruncit: „...am dat și am miluit sfîntă mănăstire Galata, un sat anume Petreștii, în ținutul Cîrligului supt bucovină și cu poieni buni de fîneță și cu locuri de prisăci în deal, la fîntînă. Care sat Petreștii au fost
Petrești, Ungheni () [Corola-website/Science/305835_a_307164]
-
16.7 km) • Teleșeu (16.7 km) • Sadova (16.9 km) • Cojușna (17.6 km) • Șireți (17.7 km) • Micăuți (18.7 km) • Vatici (18.8 km) • Scoreni (18.8 km) Despre Tătărești, pentru prima dată se pomenește într-un hrisov al lui Petru Rareș, în 1528. „Cu milă lui Dumnezeu, noi, Petru voievod domn al țării Moldovei, precum au venit înaintea noastră și înaintea boierilor noștri ai Moldovei Ana față Șăndrii, nepoata lui Martin și de a ei bună voe
Tătărești, Strășeni () [Corola-website/Science/305881_a_307210]
-
a mici.” Grigorie Bogzovici din Huși, 7036 (1528) Mart,1. După A. Sava. Documente privitoare la târgul și ținutul Lapușniei, p. 3-4. Arhiva Națională a Moldovei. Se poate de crezut ca Tătăreștii au pornit chiar din locul (valea) Tutoveni (în hrisovul citat mai sus este numit „Tutovinești”), care se află peste deal de Tătărești, spre satul vecin Recea. O lespede de piatră pe un mormânt, cu inscripția: „Здеси покоится прах Стефана Столновского и жены его Ларисы, 1800, Тутовень”, există și astăzi
Tătărești, Strășeni () [Corola-website/Science/305881_a_307210]
-
precum și prisaca lui Vrabie de pe râul Cotovțea (Bîc). Anume această prisacă se consideră a fi baștina viitoarei localități Temeleuți. Mihul Pisar (Mihai), era fiul lui popa Iuga. A deținut următoarele dregătorii: Grămatic 25 decembrie 1422 ; logofăt și pisar (scrie și hrisoave) 30 ianuarie 1425 - 30 mai 1443; logofăt 29 noiembrie 1443 - 30 iunie 1456 (cu întreruperi). Fiind unul din cei mai reprezentativi boieri ai vremii sale, a fost trimis de boierii moldoveni cu primul haraci la sultan în primăvara anului 1456
Temeleuți, Călărași () [Corola-website/Science/305868_a_307197]
-
I Vodă asociat la domnie din 1372, fiind al doilea în pomelnic, istoricul Alexandru Ștefulescu susținea că la începutul domniei lui Vlaicu Vodă între anii 1364-1366 s-au construit mai întâi biserici din lemn și s-au făcut danii prin hrisov. Tot ceea ce se făcea danie mănăstirii Vodița s-a dat și Tismanei - afirma istoricul - amândouă mănăstirile fiind sub conducerea unuia și aceluiași stareț, Nicodim"". Abia după aceea a început construcția Vodiței din zid, iar sub Radu I Vodă, cea a
Mănăstirea Tismana () [Corola-website/Science/305283_a_306612]
-
pe care și l-a săpat dinainte. Acum o candelă neadormită veghează acest loc unde i s-au odihnit sfintele moaște. "Biserica" Mănăstirii Tismana a fost sfințită la 15 august 1378 cu hramul "Adormirea Maicii Domnului", fapt întărit documentar de hrisovul Voievodului Dan I din 1385, 3 octombrie, care se păstrează și astăzi. Ea este construită în stil bizantin, plan triconc, cu ziduri de piatră foarte groase, cu trei turle pe naos, pronaos și pridvor și este susținută de contraforți și
Mănăstirea Tismana () [Corola-website/Science/305283_a_306612]
-
-se la circa 7 km de fosta cetate Romula, care cuprindea 25 de sate, printre care este posibil ca și această comună să facă parte. Prima atestare documentară a satului Osica de Sus o întâlnim în perioada 1495-1508 într-un hrisov prin care domnitorul Radu cel Frumos dă jupanului Iariciul din Osica, a treia parte din moșia acestui sat. Satele care compun în prezent această comună, sunt și ele atestate prin diferite documente. Astfel avem: satul Vlăduleni este atestat în 1558
Comuna Osica de Sus, Olt () [Corola-website/Science/301500_a_302829]
-
sau Trei Ierarhi-Colțea este o biserică din București care a aparținut ansamblului Mănăstirii Colțea, acum dispărut, căreia Turnul Colței îi servea drept clopotniță. Biserica a fost terminată probabil în jurul datei de 18 octombrie 1702, când a primit un hrisov patriarhal. Biserica Colței este astăzi cel mai vechi edificiu bucureștean funcțional, aflat încă în picioare. Are statut de monument istoric cu . Biserica de piatră cu hramul Trei Ierarhi (Vasile cel Mare, Grigore Teologul și Ioan Gură de Aur, prăznuiți la
Biserica Colțea () [Corola-website/Science/313161_a_314490]
-
sunt așezați în partea sudică a țării, de o parte și de alta a Oltului, subdiviziune a Subcarpaților Getici, fiind unul dintre cele mai vechi vetre de așezări din România, menționat în documente încă din ianuarie 1392, într-un hrisov al lui Micea cel Bătrân. În continuare articolul își doreste o descriere fizico-geografică a zonei. Subcarpații apar ca o treaptă de relief între munți și regiunile jose de la exteriorul acestora, fiind constituiți dintr-o asociere de culmi deluroase separate prin
Subcarpații Vâlcii () [Corola-website/Science/314563_a_315892]
-
Regiunile de dezvoltare ale României, numite după poziția geografică în țară, sunt: Nord-Vest, Nord-Est, Sud-Vest, Sud-Est, Sud, Vest, Centru, București și Ilfov. Împărțirea României în județe este atestată documentar la 8 ianuarie 1392, când domnitorul Mircea cel Bătrân printr-un hrisov numește „ținutul Vâlcii” "județ". Astfel, județul Vâlcea este primul județ atestat documentar de pe teritoriul actual al României. Ultima reformă administrativ-teritorială majoră din România a avut loc în anul 1968 când s-a trecut de la împărțirea pe regiuni și raioane la
Organizarea administrativ-teritorială a României () [Corola-website/Science/314765_a_316094]
-
Constantin, descendenți din familia Buzeștilor, dăruiesc jumătate din moșia lor de la Cireașovul de deal. La 8 iunie 1674, doi monahi - Andronia și fiul său Anlenie - dăruiesc moșie mănăstirii Strehareț „care iaste făcută de Serafim episcopul”. Șerban Vodă Cantacuzino printr-un hrisov dat la 12 mai 1679, scutește „bucatele” Streharețului de dijma către curte. La 21 aprilie 1693 jupâneasa Voica „ce-a fost a lui Murga post ot Turia”, cu fiică-sa Florica - diaconeasa și văru-său Cristea dau zapis la mâna Egumenului
Mănăstirea Strehareț () [Corola-website/Science/313666_a_314995]
-
lui Murga post ot Turia”, cu fiică-sa Florica - diaconeasa și văru-său Cristea dau zapis la mâna Egumenului Filotei (urmașul lui Veniamin), prin care dăruiesc toată partea lor de moșie mănăstirii Strehareț. Tot în 1693, Constantin Vodă Brâncoveanu dă un hrisov prin care se scutesc bucatele schitului de dijmă. Până în anul 1802 schitul Strehareț a fost de mai multe ori prădat de turci. În vara anului 1802 schitul a fost cuprins de un incendiu, lucru pentru care a fost părăsit până în
Mănăstirea Strehareț () [Corola-website/Science/313666_a_314995]
-
și către Poroseci, și de la Poroseci la gura Pitușcăi, la seliștea lui Tigomir, iar de la seliștea lui Tigomir, pe deasupra Homiceștilor și pe deasupra Sadovei, și de la obârșia Sadovei la gura Conelii, iar de la gura Conelii, pe deasupra la mănăstirea lui Varzar.” Acest hrisov al lui Alexandru cel Bun pentru prima dată a fost publicat în vol.I al lucrării „Documente moldovenești înainte de Ștefan cel Mare”, semnat de profesorul ieșean Mihai Costăchescu, unde l-a însoțit cu un detaliat comentariu și concluzionând spre sfârșit
Stejăreni, Strășeni () [Corola-website/Science/313732_a_315061]
-
mare de maici. Călugărițele viețuitoare în jurul bisericii, cu metanie la Mănăstirea Văratec din Ținutul Neamțului, au denumit această biserică „Mitocul Maicilor”. Maicile au locuit aici o perioadă scurtă, ele fiind mutate de către domnitorul Alexandru Moruzi (1792, 1802-1806, 1807), printr-un hrisov din 1 septembrie 1803, la Mănăstirea Agapia (din Ținutul Neamțului), iar chiliile au rămas ca metoace în stăpânirea mănăstirilor de la Agapia și de la Văratec. În decizia de mutare, domnitorul a justificat că chiliile din centrul Iașului nu reprezintă un loc
Biserica Mitocul Maicilor din Iași () [Corola-website/Science/317943_a_319272]
-
refăcută în secolul al XVIII-lea , în jurul anului 1760. Edificiul avea acoperiș de draniță, care a fost înlocuit în 1797. Încă din vechime, a beneficiat de anumite danii și privilegii din partea domnitorilor. Aceste privilegii au fost confirmate și sporite prin hrisoave ale voievozilor Alexandru I Mavrocordat (în 1785), Alexandru Moruzi (la 6 august 1792), Mihail Suțu I (în 1793), Scarlat Callimachi (în 1813) și Mihail Suțu al II-lea (la 30 iulie 1820). Printre enoriașii săi se aflau mulți boieri din
Biserica Talpalari () [Corola-website/Science/317941_a_319270]
-
cunoască în mod precis hotarele, istoricul Constantin C. Giurescu opinează că județul Jaleș cuprindea satele Bălești, Cereș, "Dăbăcești",Leurda, Ploștina, Rasova, Tămășești și Turcinești, iar sociologul Ilie Bădescu menționează în plus satele Bălcești, Ceauru și Vereșevo. Prima mențiune este în hrisovul din 3 octombrie 1385 prin care domnitorul Dan I "donează mănăstirii Tismana acest sat (Tismana) din judetul Jaleș pe amândouă părțile cât a fost Ligăcească și Rusească" și prin care acesta întărea mânăstirii Tismana vechile moșii, dăruindu-i și "un
Județul Jaleș () [Corola-website/Science/323499_a_324828]
-
planimetric în municipiul Bălți, amplasat pe malul stâng al râului Răut, în nord-estul orașului, fiind legat de celelalte sectoare ale orașului prin 4 poduri auto și unul feroviar. Satul Slobozia din preajma Bălțiului este atestat documentar pentru prima dată într-un hrisov de emis de Ghica Vodă la 20 august 1766. În hrisov se indică hotarele pământurilor satului Slobozia dăruite mănăstirii Sf. Spiridon din Iași. Conform recensământului din 1817 Slobozia-Bălți aparținea Oculului Răut din ținutul Sorocii. În localitatea au fost înregistrați 2
Slobozia, Bălți () [Corola-website/Science/322899_a_324228]
-
în nord-estul orașului, fiind legat de celelalte sectoare ale orașului prin 4 poduri auto și unul feroviar. Satul Slobozia din preajma Bălțiului este atestat documentar pentru prima dată într-un hrisov de emis de Ghica Vodă la 20 august 1766. În hrisov se indică hotarele pământurilor satului Slobozia dăruite mănăstirii Sf. Spiridon din Iași. Conform recensământului din 1817 Slobozia-Bălți aparținea Oculului Răut din ținutul Sorocii. În localitatea au fost înregistrați 2 preoți, 1 dascăl, 1 pălămar, 7 văduve, 28 burlaci, în total
Slobozia, Bălți () [Corola-website/Science/322899_a_324228]
-
învățat în limba engleză, au primit o educație de curte, iar Asser se refereă la asumarea părții lor în "preocupările din această viață, care sunt adecvate pentru nobilime". Prima apariție în surse a lui Eduard este în 892, într-un hrisov de acordare de teren la nord de Newnton, aproape de Pewsey în Wiltshire, teritoriu acordat lui Æthelhelm, care era numit "filius regis", fiul împăratului. Deși el era fiul cel mare care domnea, Eduard nu era sigur că avea să-l urmeze
Eduard cel Bătrân () [Corola-website/Science/323884_a_325213]
-
lui Ioan Potcoavă, care cobora dinspre nord. Confruntarea de la Docolina dovedește existența unui pod în această zonă. Satul a fost dăruit la începutul secolului al XVII-lea boierului Mihai Furtună, această danie fiind întărită de domnitorul Simion Movilă, printr-un hrisov din 5 decembrie 1633. Același domnitor poruncise, printr-un hrisov din 10 august 1633, ca satul Docolina să devină „menzil de poștă domnească și loc de popas pentru diferite slugi domnești și boierești”, proprietarul și sătenii beneficind de mai multe
Podul Doamnei () [Corola-website/Science/323961_a_325290]
-
dovedește existența unui pod în această zonă. Satul a fost dăruit la începutul secolului al XVII-lea boierului Mihai Furtună, această danie fiind întărită de domnitorul Simion Movilă, printr-un hrisov din 5 decembrie 1633. Același domnitor poruncise, printr-un hrisov din 10 august 1633, ca satul Docolina să devină „menzil de poștă domnească și loc de popas pentru diferite slugi domnești și boierești”, proprietarul și sătenii beneficind de mai multe privilegii și scutiri. În prima jumătate a secolului al XIX
Podul Doamnei () [Corola-website/Science/323961_a_325290]
-
de poștă de la Docolina. Domnitorul Ioniță Sandu Sturza (1822-1828) dispunea la 21 aprilie 1825 ca "„ratoșul ce-l face vornicul Alecu Greceanu la Docolina de pe moșia Târzii să slujească statornic pentru menzil și găzduirea musafirilor domnești”". În anul următor, prin hrisovul din 15 februarie 1826, vornicul Alecu Greceanu obținea dreptul să organizeze la Docolina șase iarmaroace pe an și câte o zi de târg pe săptămână. Domnitorul Mihail Sturdza (1834-1849), primul domn al Moldovei numit în baza Regulamentului Organic, a acordat
Podul Doamnei () [Corola-website/Science/323961_a_325290]
-
redea Corcovei prestigiul de odinioară. Viticultura a existat probabil în această zonă în timpul dacilor, fiind o zonă locuită și nu foarte îndepărtată de capitala Daciei romane, Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Documentar, podgoria este recunoscută din secolul al XV-lea. Într-un hrisov datat din 29 iunie 1497, Radu cel Mare face danie Mânăstirii Tismana 300 vedre de vin provenit de la Jidoștița. Mai târziu, printr-un act din 1 iulie 1594, Mihai Viteazu întărește lui Necula două vii la Corcova, iar printr-un
Podgoria Corcova () [Corola-website/Science/319496_a_320825]
-
într-o familie mixtă, cehi-români: tatăl, Lascăr A. Vorel, farmacist în Piatra Neamț și mama, Julieta, născută Suess. Lascăr Vorel a fost strănepotul lui Anton Vorel, un farmacist bine cunoscut, ce venise în România din Boemia. La 26 mai 1825, prin hrisov domnesc, domnitorul Ioniță Sandu Sturdza îi acorda spițerului Anton Vorel dreptul de a deschide o spițerie în Târgul Pietrei, pentru "obșteasca înlesnire în treaba medicilor". În 1883, Lascăr A. Vorel (fiul lui Anton Vorel) primește brevetul de furnizor al Curții
Lascăr L. Vorel () [Corola-website/Science/320009_a_321338]
-
Sava (1709-1714) a făcut mari eforturi să o restaureze, turcii și tătarii au prădat-o și incendiat-o după bătălia de la Stănilești (1711) în așa fel încât nu au mai rămas decât zidurile goale ("numai piatra în jariște"). Dintr-un hrisov din 28 decembrie 1714 aflăm că domnitorul Nicolae Mavrocordat (1711-1715) a reușit să repare și să acopere biserica, construind ziduri de incintă și chilii în curte. Nici aceste lucrări nu au durat mult, deoarece în 1740 tătarii au prădat crunt
Catedrala Episcopală din Huși () [Corola-website/Science/318910_a_320239]