KorAP: Find »[drukola/base=icoană & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...52 53 54 ...580 >

14,500 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809

cîteva milioane (naiba știe de ce!), nemții ar mai fi adăugat ceva, iar americanii, ce să mai spun! Icoana aceea era de pe vremea Sfîntului Andrei, sau chiar mai veche și-l reprezenta pe Iisus Hristos răstignit. Numai ce te rugai la icoană, o sărutai și puneai acolo un bănuț, sau cît te trăgea inima și gata cu boala, sau năvălea norocul peste tine. Doar la cei răi, cu păcate ascunse, icoana nu reacționa defel. Hainul acela de flăcău, pe nume Vasile a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-l reprezenta pe Iisus Hristos răstignit. Numai ce te rugai la icoană, o sărutai și puneai acolo un bănuț, sau cît te trăgea inima și gata cu boala, sau năvălea norocul peste tine. Doar la cei răi, cu păcate ascunse, icoana nu reacționa defel. Hainul acela de flăcău, pe nume Vasile a lu' Banditu', lucra la un om lacom cum nu s-a mai văzut pe lumea asta și credincios doar de ochii lumii. Măi Vasile, tu mi-o aduci și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
zici mata? Vreo zece ani ai să ai bani de băutură și ceva, cîte puțin de tot, pentru cele de trebuință. Și după? O mașină nou-nouță. Vasile a lu' Banditu' s-a arătat mulțumit și s-a hotărît să fure icoana pentru Simion Bratu, păgînul acela, blestemat să-i fie numele. Pălimarul nu cumpărase un lacăt nou, nu se îndura să rupă din ce i se cuvenea și utiliza un lăcătoi uriaș care nu se închidea. Banditul s-a furișat prin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
un trăsnet pe afară. Își face cruce și se roagă. Doamne, Dumnezeule, ajută-mă și mă păzește. Un trăsnet cade la cîțiva metri de biserică și Vasile înțelege că fapta sa nu-i agreată de Cel de Sus. Ajunge la icoană, o sărută și se roagă la Iisus. Ajută-mă, Iisuse Hristoase, ăștia o să te ducă prin Franța, vezi și mata lumea... Nu mai fulgeră și Vasile ridică icoana de partea de jos și încearcă s-o salte. O zgîlțîie la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
că fapta sa nu-i agreată de Cel de Sus. Ajunge la icoană, o sărută și se roagă la Iisus. Ajută-mă, Iisuse Hristoase, ăștia o să te ducă prin Franța, vezi și mata lumea... Nu mai fulgeră și Vasile ridică icoana de partea de jos și încearcă s-o salte. O zgîlțîie la dreapta și la stînga, dar se ține tare partea de sus. Nu te lasă sătenii. Adică să stai în prostimea asta toată viața. Vasile trage cu forță, rama

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
rămas și lor ceva... Chiar atunci trăsnește asurzitor cerul și Vasile, speriat de moarte, încearcă o împăcare. Lasă-l, Doamne, prin lume, e copilul Tău, nu vezi că și el vrea să mai colinde prin țări străine? Vasile iese cu icoana într-un sac enorm de rafie și constată că nici un strop de ploaie n-a căzut. Mai mult, norii s-au îngrămădit spre est și acolo, nu prea departe, fulgera și tuna de mama focului. Te-ai supărat, Doamne, pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
bine ai făcut. Merită păcătoșii ăștia să-l țină aici pe Fiul Tău? Stelele au reapărut peste sat și Banditu' se strecura ca o fantomă spre casa lui Bratu. Ai luat-o? Da. Bratu se uită, luminînd cu o lumînare icoana și țipă ca apucat: Ai distrus-o, dobitocule! Dar nu-i dădeau drumul... Cine, mă, animalule? Sătenii. Ai rupt și o bucată din pictură. Acum nu mai face doi bani. Dar e aproape întreagă. Iisus este întreg. Da, dar nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
este întreg. Da, dar nu mai are același preț. O aranjez eu, tată, intervine feciorul venit de la București. Lumea din sat a alergat la biserică, preotul a pus să se tragă clopotele și Simion Bratu, plîngînd amarnic, a promis o icoană nou-nouță. Poliția, de formațiune veche, l-a bătut întîi la tălpi pe Vasile Banditu'. Apoi i-a tocat ficatul (să nu se cunoască) și la urmă toate măruntaiele. Degeaba a fost toată strădania. Peste o lună Simion a dat colțul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
și eleganță, spre un loc ce-l născuse pe stăpînul său, spre acel nord moldav, sărac, dar spiritual și fără nici un pic de pragmatism. Simion Bratu jr. nu putea să evite, deși făcea mari eforturi în acest scop, legătura dintre Icoana Făcătoare de Minuni și comoția cerebrală care pusese capăt vieții tatălui său. Refuza să se gîndească la această ipoteză, refuza să creadă că la mijloc este pedeapsa divină. O întrebare însă persista ca o obsesie. Cui a adus vreun folos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
la mijloc este pedeapsa divină. O întrebare însă persista ca o obsesie. Cui a adus vreun folos? Deși a fost impecabil restaurată, deși a intrat în colecția celui mai mare tăinuitor de obiecte furate, nimănui nu i-a folosit prețioasa icoană a satului. Nici în sat nu făcea decît să întărească credința lăsată de strămoșii noștri. Cît despre minuni, eu unul nu cred. Cu siguranță că și Mercedesul său a auzit și, supărat tare, a făcut o pană. Credeam că ești

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
volan. Deodată își aduce aminte unde merge. Doamne, iartă-mă, săracul tata! Închide muzica și se scufundă în trecut. Lacrimi adevărate se preling pe obrazul său și gînduri noi îi zbuciumă sufletul. Nu trebuia să-l pun să-mi dea icoana aceea. De data asta lacrimile curg mai ușor și mai abundent. Pe măsură ce remușcările deveneau mai intense, Simion face judecăți noi, judecăți care îl prezintă ca principalul vinovat. Era un om corect, cinstit cu toată lumea. L-am determinat să fure... Doamne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
noi, judecăți care îl prezintă ca principalul vinovat. Era un om corect, cinstit cu toată lumea. L-am determinat să fure... Doamne Dumnezeule! Simion jr. nu știa că în sat tatăl său a căpătat rapid pseudonimul "păgînul". De cînd se furase Icoana Făcătoare de Minuni, toți, absolul toți, s-au îndreptat cu bănuiala spre Simion cel Bătrîn. Unii au auzit cîte ceva de la Vasile Banditu', alții au văzut o mașină de București în seara furtului și cei mai credincioși au avut încredere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
văzut o mașină de București în seara furtului și cei mai credincioși au avut încredere că blestemul popii a căzut pe hoț. Simion jr. regretă acum "afacerea" aceasta care se pare că n-a fost decît enorm de păguboasă. Chiar dacă icoana nu i-a adus un profit prea mare, Simion credea că pe acele superbe pietre prețioase va scoate un preț bun. Își amintește spusele preotului din sat: Nu sînt pietre veritabile. Dacă ar fi, ar trebui păzită cu o armată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
pe cealaltă parte. Mercedesul îl izbește în plin la 140 km/h. Simion se trezește la spital cu tot felul de sîrme și furtunașe, flacoane pe stative și picurătoare. V-ați revenit? întreabă sora. Ați aiurit tot timpul. Ce spuneam? Icoane Făcătoare de Minuni, pietre prețioase, morți, oameni care cred în minuni... o mulțime de vorbe fără noimă. Sînt rău tare? Coloana. S-a rupt prin dreptul buricului. Deci... Da. Dar bine că ați scăpat. Simion tace un timp și apoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
ceva, a tras șapca peste ochi și a continuat cu sîrg ancheta. Cu Satana aceea care l-a scos pe Șișu basma curată a fost puțin mai greu. Zilnic Liana plătea acatiste, se ruga cu ochii în lacrimi la sfînta icoană și o implora să-l bată Dumnezeu după măsura faptei sale. Într-o zi femeia îl abordează în fața Tribunalului: Dom' avocat, vă rog, doar o clipă. A, mata ești doamna aceea, parcă Liana, da? Da, eu sînt. Vreau să vă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
o zi. Nu-și imaginează viața fără cel pe care l-a crescut singură, fără scopul principal al vieții ei! Un elev și student eminent. Diplome, premii, laude, toate s-au dus. Pușcăriaș, auzi Doamne, pușcăriaș? Maria aprinde candela de la icoana Fecioarei cu Pruncul și se roagă. Sfîntă Fecioară, sufletul meu, copilul meu este acum pușcăriaș. Ajută-mă, fă ceva ca să-mi salvezi copilul. Și tu, Sfîntă Maria, ai suferit chiar mai mult decît mine, L-ai văzut răstignit pe cruce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867

macină bobul de grâu în intenția plugarului, piatra de om ține evidența desfrunzirilor în grădina lui Dumnezeu; buzele înțelenite în nerostire maci roșii pe calea ferată adulmecând depărtările; mâinile, da, mâinile două smerite semne de exclamare imitând sărutul palmelor sub icoană. Plângea. Ultimele lacrimi mereu sunt amare sau poate că trupul în sine este otravă ce încă se mai suportă sub rădăcinile limbii. Când s-a amestecat vinul cu apă în Cana Galilei, niciun nuntaș nu a deosebit gusturile însetărilor; când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
pentru lanțuri. Petru visa o zi în care va priponi soarele deasupra casei, o zi fără uși, fără ferestre, fără acoperiș. Botticelli a semănat lumină până și-n apa tulbure a botezului (amestec omogen de zi și de noapte în icoană). Portretele sfinților desenate în cer nu au nevoie de oglindă, pictorul a plagiat după niște schițe găsite în atelierul lui Dumnezeu: toamna cimitir în oglindă; iarna zugrăveală cu argint fierbinte; primăvara simfonia râului în frunza de salcie; vara puful păpădiilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
alergat toată noaptea. Farurile automobilelor înghițeau stâlpii de înaltă tensiune. Drumul spre pasul Tihuța era flancat de rețele electrice. Cablurile, ca niște vene negre, gata să pocnească, resuscitau felinarele. În inima rătăcitului, un licurici orb imita intenția focului pus sub icoană. A ajuns dimineața. Soarele, suveică în mâna lui Dumnezeu peste livada cu meri, urzeli de lumină. Printre ruinele bisericii, noaptea, ca o cloșcă întârziată, dosea pui negri. Pe locul unde au fost chiliile, bruma era mai întunecată. La vale, sub

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
a șaptea, bătrânul și-a așezat capul pe un nor pufos și a început să viseze. Schitul s-a topit ca o lumânare de ceară curată. Petru a pus focul în numele Tatălui, al Fiului, al Sfântului Duh, amin! Focul de sub icoană s-a ridicat până la cer. Dumnezeu, alergic la fum, a strănutat de câteva ori, apoi, pentru ultima dată, și-a luat munca de la capăt. 6 zile Bătrânul a curățat livada din rădăcini 6 zile Petru a regretat arderea nimicului. Jertfelnicul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
Focul a topit schitul din temelii, ardere de tot neplăcută lui Dumnezeu. Vițelul cel gras a coborât de pe jertfelnic înainte ca flacără să deschidă poartă în cer. Petru a pus foc sub rădăcinile bisericii, apoi deasupra tăciunilor a dansat cu icoana Fecioarei până în zori. Dumnezeu și în acea dimineață și-a exprimat în mod selectiv dragostea. Dumnezeu a deschis porțile cerului o singură dată. 2. (A)casă este locul care te încape cu tot cu vise. Sub ruinele mănăstirii, somnul era precum mersul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
pas! Până la tâmpla lui Dumnezeu, copii mici înalță zmei; tu, când erai de o șchioapă, modelai îngeri din pănușă de popușoi, apoi îi lăsai slobozi în cer. Pășește! În cealaltă palmă fântână adâncă. Prăbușirea e pe măsura înălțărilor. Focul de sub icoană, scară spre cer. Așa simțea, așa îi venea să strige. Agonia stafidea trupul, dorul decupa chenare de fotografii, sufletul ca niște ferestre sparte se deschidea spre cer: Îmi ajunge, Stăpâne! Lasă-mă să trec dincolo! Vreau să cobor, să urc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
vreme de pace, un adevăr rostit în gând, când se întâmplă mai sus de tâmplă, furtună. La naiba cu cel ce crede că reușește să deosebească norii după culori! Aici, sub ruinele mânăstirii, cerul pare zugrăvit cu tempera descompusă din icoane. Focul a mutat sfinții mai sus, mult mai sus. Aici, în cenușă, mi-e pustiu, Doamne, fără tine, fără ea! Gândurile lui Petru, revoltă într-un sine de împrumut. Îl invoca des pe Dumnezeu. Când era mic, Moșul cu barbă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
un fel de ploaie albă și acră peste scutece, ținea laptele cald toată ziua. Moșul cea mai pricepută bonă. Primul cuvânt rostit către cer Tată. (Când s-a făcut mare, mare cât să-l inunde toată nostalgia grinzilor, a căutat icoana, dar nu a mai găsit-o. Bătrânul dormea somn adânc. Mai târziu a aflat că bunicul său a fost îngropat cu portretul Sfântului pe piept. Doi bătrâni fericiți, zâmbind a neascundere veșnică!) Timpul a trecut. Dumnezeu nu mai era tataia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
nasc simfonii în firul de iarbă, răsfățatule! Atinge-le ca și cum ar fi ale tale... atinge-le!" La 16 ani, orice mângâiere este un amestec între epiderma stejarului și palmele bătătorite după o lună de coasă. Cele mai catifelate chipuri, în icoană. "Sărută mâinile, este păcat să săruți sfinții pe gură", spunea popa Tatu, în pridvorul bisericii, când spovedea toți copiii satului delaolaltă. Ileana, Maria, Dumitra, Iulia, Cătălina au furat din cele sfinte, pe când, necurate fiind, și-au lipit buzele de icoană

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]