1,394 matches
-
în slujba ideii patriotice. Ștefan cel Mare sau Petru Rareș țin discursuri pătrunse de mesianism romantic, presărate, însă, de sintagme pașoptiste („unirea compatrioților”). Petru Rareș, erou exponențial și cavaler fără prihană, este recunoscut, într-o scenă de suspans, semnalând justiția imanentă a istoriei, drept „clironom” (moștenitor) al dinastiei „Dragoșizilor” (Mușatinii). Domni scelerați, ca Ștefăniță Vodă, se folosesc de intriganți criminali: Malaspina, Griti. Atinși de demonism, eroi aventuroși și războinici bântuie prin Moldova până își vor împlini destinul: Svidrighelo sau Mazepa (subiect
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285464_a_286793]
-
În ciuda evidențelor că finalitatea este caracterul și markerul distinctiv al lumii viețuitoare în raport cu materia brută, în pofida faptului că nume sonore în știința secolului XIX și XX, mai ales în domeniul științelor biologice, susțineau ideea de finalitate ca fiind de natură imanentă și de esență divină, materialismul se impune totuși ca doctrină dominantă bazându-se doar pe lucruri concrete, tangibile și aflate sub incidența percepției prin simțuri. Fiind în imposibilitatea de a nega finalitatea incompatibilă cu dogma materialistămaterialiștii preiau teza darwinistă, care
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
Raven și Johnson, următoarele: - Nu ar fi susținut de nici-o observație empirică. Ori creaționismul demonstrează clar că lumea viețuitoare, indiferent la ce nivel de dezvoltare s-ar afla, prezintă un caracter de finalitate ce constituie trăsătura distinctivă a vieții, este imanentă și ignorată de ființa căreia-i coordonează existența. Această finalitate este susținută de morfologia vitală și fenomenologia vitală, elemente proprii și caracteristice lumii viețuitoare, întâlnite la orice nivel de dezvoltare a vieții. - Principiile creaționismului științific nu ar porni de la observație
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
peste nevoile bazale, fiziologice, nevoi satisfăcute doar instinctual, deci nu fac abstracție de instincte. Singura modalitate de a asimila instinctul cu motivația ar fi acceptarea termenului de motivație „în sine” ce ar ține de însăși natura existenței, care devine astfel imanentă și în esență determină existența individuală ce transcede acesteia. Și atunci încercând un raport de cauzalitate ajungem în domeniul imaterialului, în care motivația „în sine” trebuie atribuită sufletului. Desigur lucrurile nu se vor opri aici pentru că într-o încercare de
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
parafrază barbiana, "veghea" denumește, si acesta este, credem, si sensul titlului acestei proze barbiene, modalitatea "simpatetica" de cunoaștere a lumii, asociată devenirii continue caracteristică vieții, cu alte cuvinte, activitatea intuitivă a conștiinței, pe care Henri Bergson o califica drept "lumină imanenta [s.n.] din zona acțiunilor posibile sau activității virtuale care înconjoară acțiunea efectiv realizată de ființă vie"82, sau cum spune Barbu, "sub (=dincolo de) revoltă continuată a zidurilor". Metamorfozându-se continuu, dar rămânând esențialmente identică sieși ("zar de automorfa lumină") - , ea
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
logică de succesiune a visului, bazată pe confuziunea contrariilor, fără: a se apropia de ceea ce noi am îndrăzni să numim lumină visului. Trebuie să răscolești în domenii cu totul străine de literatură și de suprarealism ca să rezolvi problema de lumină imanenta ce l-a preocupat pe Rembrandt, cel dintâi suprarealist 24. "Lumină imanenta" rembrandtiană, este conștiința activității creatoareaa poetului, ale cărei irizări posibile / virtuale, dramatic distribuite în text, însoțesc, ca o umbră, acțiunile reale ale acestuia, încărcându-le de semnificații neașteptate
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
apropia de ceea ce noi am îndrăzni să numim lumină visului. Trebuie să răscolești în domenii cu totul străine de literatură și de suprarealism ca să rezolvi problema de lumină imanenta ce l-a preocupat pe Rembrandt, cel dintâi suprarealist 24. "Lumină imanenta" rembrandtiană, este conștiința activității creatoareaa poetului, ale cărei irizări posibile / virtuale, dramatic distribuite în text, însoțesc, ca o umbră, acțiunile reale ale acestuia, încărcându-le de semnificații neașteptate. Ea este cu atât mai intensă în actul de creație artistică, întrucât
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
cuvinte, o existență pentru cineva (poetul), "entre (...) dans un espèce de circuit avec le présent" [intra într-un fel de circuit cu prezentul]24, în fapt, cu conștiința ("vegetale[le]25 raze"), care nu-i, să ne amintim, decat "lumină imanenta din zona acțiunilor posibile sau activității virtuale ce însoțesc acțiunea efectiv realizată de ființă vie"26, într-o mișcare de adaptare reciprocă, acel "joc secund, măi pur27" ("Din ceas dedus"), prin care o realitate nouă, imprevizibilă ia naștere. Spațiul operei
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
găsească "formă", care să anuleze genunea, ce separă viziunea, de expresie - cum "să definești indefinibilul"36: Dar extazul pitagorician trebuie manifestat. Cerul cristalelor transpus. Problemă de distribuire a unei lumini calitative - se ridică aproape insolubile. În ce chip vei realiza imanentul, in ce chip vei înlătura "placatul"?37 "În ce chip vei înlătura "placatul?" Formulă barbiana nu doar evocă subtil celebra definiție bergsoniana a comicului din Le rare (1900): "Du mécanique plaqué sur du vivant"38, dar ne invită să împărtășim
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
pluteau, pe ceruri line, / Zăpezi curgeau cu-arome, ca din potir de crin.” Când victoria asupra devenirii nu poate fi obținută prin această esențializare și abstractizare, pierderea eului în substanța anonimă e preferată trecerii individuale, căci această transmutare în ordinea imanentului e percepută ca stare potențială de înveșnicire prin reîntrupare în sevele vegetale sau în lanțul infinit al speței: „Ard vitele, sub aburi, sosite de la muncă / cu iarba-n pântec. Mama așteaptă-mpărtășanii / de lapte, prin strămoșii ce se re-ntorc în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285359_a_286688]
-
decupate cronologic în virtutea dominației a câte unui tip de carte școlară. Acestea corespund: i) bucoavnei (și cărților liturgice folosite în școlile bisericești); ii) abecedarului; iii) manualului. Apariția unui nou tip de carte școlară, motivată de presiuni cultural-ideologice și de necesități imanente practicii educaționale ce țin de specializarea și eficientizarea procesului de învățare, nu a dus la înlocuirea subită a tipului de carte didactică dominantă până atunci. Astfel că perioadele aferente dominației unui anumit tip de carte școlară sunt interpunctate de faze
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
1029 Ibidem, p. 26. (trad. n.) 1030 Ibidem, p. 31. (trad. n.) 1031 Judith Serafini-Sauli, op. cit., pp. 88-90. 1032 Giovanni Boccaccio, Il Corbaccio, ed. cit., p. 62. 276 ceilalți prin scrierile sale. În pofida tonului moralizator, „în Corbaccio respingerea poftei este imanentă, nu transcendentă, ca și în Amorosa visione convertirea religioasă nu are loc. Dacă putem să vorbim despre o convertire, aceasta este pământească, sau mult mai exact, literară.”1033 Polemica aceasta antifeministă nu trebuie privită ca fiind foarte dură, deoarece ea
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
orientare a spiritului uman către substratul esențial, nematerial al lumii. în general, ea pornește de la stări cu totul omenești: o plângere, un strigăt interior de teamă, de neliniște, o cerere de ajutor. Uneori, ea devine o contemplare senină a principiului imanent și transcendent al tuturor lucrurilor. O putem defini, de asemenea, ca fiind o înălțare a sufletului către Dumnezeu, asemenea unui act de dragoste și de adorare către Cel care este izvorul minunii numită viață. Rugăciunea reprezintă, de fapt, efortul omului
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]
-
având o natură asemănătoare celei ce alcătuiește conștiința, și de care nu reușim să ne dispensăm fără daune, tot așa cum nu reușim să ne despărțim, fără daune, de universul material și uman. Acest mediu nu ar fi altul decât Ființa imanentă tuturor ființelor, care le transcende pe toatenumită Dumnezeu. Am putea, deci, să comparăm simțul sfințeniei cu nevoia de oxigen, iar rugăciunea ar prezenta o oarecare asemănare cu funcția respiratorie. Ea ar trebui considerată ca agent al legăturilor naturale între conștiință
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]
-
Interpretarea diversificată a textului / 314 Tipuri în evoluția formelor culturii / 319 Conceperea generalului ca individual / 323 Nuanțe ale alterității / 326 Specificul limbajului filozofic / 331 Tentativa discursului filozofic particular / 334 Limba ca filozofie / 338 Limbă și orizont stilistic / 343 Determinarea filozofiei imanente a limbii / 345 Filozofia ca artă și filozofia ca știință / 348 Dezideratele și posibilitățile rostirii filozofice / 352 Filozofia ca exercițiu stilistic / 356 Valențele ontologice ale cuvîntului / 360 Filozofia limbii sub raza echilibrului rațional / 364 Bibliografie / 369 Elements of the Philosophy
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
în discuție, reducționistă în principiu, ambiționează totuși să reconstruiască ontologia și gnoseologia, pornind de la antropocosmos, pe baza unei sugestii vechi potrivit căreia "omul este măsura tuturor lucrurilor", dar cu alte premise și cu altă finalitate. Opinii în legătură cu existența unei filozofii imanente limbii au fost susținute insistent de un curent manifestat în lingvistica americană din prima jumătate a secolului al XX-lea, ai cărui corifei au fost Edward S a p i r și Benjamin Lee W h o r f, lingviști
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
general greu de realizat, căci, pe de o parte, este greu de admis că un cugetător se poate identifica întru totul cu limba sau că, pe de altă parte, el s-ar putea sustrage în totalitate matricii limbii sale, spiritualității imanente a limbii sale316. Întrucît situația în care limba ar fi determinantă în raport cu individualitatea copleșită a individului ar duce în mare măsură la o nivelare și la o rutinizare a gîndirii filozofice, nici aceasta nu se poate considera a fi funcțională
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
lingvistic. Numai într-o astfel de perspectivă se poate explica multiplicitatea sistemelor filozofice, chiar în cadrul aceleiași culturi și în aria aceleiași limbi. Concepînd astfel lucrurile nu se exclude faptul că într-adevăr limbile conțin, într-o anumită măsură, o filozofie imanentă, dar această filozofie este valorificată și modelată diferit în funcție de epoci, de împrejurări și de indivizi. Gradul de valorificare și, mai ales, perspectiva de valorificare pot fi radical deosebite de la un sistem de gîndire la altul încît să pară realizări lipsite
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
accentuată a limbii române populare (de fapt, a dialectului dacoromân) are cauze istorice și socia-le, iar nu cauze psihologice sau abisale cum crede Blaga, fiindcă deplasările de populație și lipsa unor orașe-state explică în mare parte situația 379. Determinarea filozofiei imanente a limbii Între analizele concepțiilor filozofice antice și moderne, B l a g a își exprimă opiniile și în legătură cu fenomenologia (numită de el fenomenologism). Ca efect al determinării formei abstracte a esenței fenomenelor conștiinței, fenomenologia întrunește aprecierea gînditorului român, dar
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
poeziei și poetului, se declară adeptul unei literaturi angajate, îndeplinind o nobilă misiune socială. Pe urmele lui Giambattista Vico, el socotește poezia, pe care o confundă cu noțiunile de „sentiment” și „imaginație”, drept cel dintâi act spiritual al umanității; însușire imanentă a sufletului omenesc, actul poetic reprezintă creația și armonia însăși. În duhul lui Victor Hugo, susține că arta trebuie să exprime deopotrivă și urâtul, și sublimul. Când pledează pentru lirica de idei, se află pe poziții raționaliste. Nu tot astfel
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285808_a_287137]
-
care astfel presupune delegarea de autoritate către agent. Pe de altă parte, Într-o abordare fenomenologic instituționalistă, Meyer și Jepperson (2000) argumentează În favoarea ideii construcției sociale a agenților și principalilor. Agenții datorează capacitatea responsabilă de acțiune unui proces de Împuternicire imanent, În același timp desacralizant, În baza certificărilor și acreditărilor sociale. Totodată, principalii reprezintă grupuri definite funcțional, prin intermediul intereselor recunoscute ca legitime. În conformitate cu practicile raționale ale societății, În special cunoașterea fundamentată științific, agenții pot folosi capacitatea de acțiune social dobândită nu
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
nu au o determinare tehnologică, ci mai degrabă una culturală și politică. Așa cum vom arăta În continuare, Meyer și Jepperson (2000) consideră actorii, atât individuali, cât și colectivi ca fiind rezultatul unui proces de instituționalizare. Consecința acestui proces este asumarea imanentă de către societate a capacității de acțiune prin destrămarea autorității divine. Capacitatea de acțiune este social investită În anumiți actori ce capătă acreditările societății raționalizate, În special prin sistemul educațional, pentru a acționa Într-un anumit domeniu. Ceea ce numim În mod
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
agenția) a actorilor este un proces de devoluție a autorității divine. Aceasta din urmă era singura forță acțională În societățile premoderne, indivizii fiind mai degrabă În ipostaza de executanți ai voinței divine. Capacitatea de acțiune responsabilă și autoritatea sunt asumate imanent În practicile și cunoașterea sociale și este rezultatul unui proces de standardizare a mijloacelor raționale pentru a atinge anumite scopuri (de exemplu birocrația ca mijloc pentru atingerea unor scopuri publice, practicile medicale științifice ca modalități de realizare a sănătății publice
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
ex. stima de sine, dezvoltarea profesională). Agenții, În sensul de entități acționale, nu sunt o realitate În sine, un dat natural, ci rezultatul unui proces de construcție culturală prin care aceștia sunt autorizați și Împuterniciți de către societate ca forțe acționale imanente, În dauna celor supranaturale. În aceste condiții, interesele și capacitățile de acțiune ale „investitorilor” ce constituie organizația, ar fi astfel modelate cultural și asumate social Într-un anumit context istoric, și nu realități naturale rezultate din presiunea către eficiență și
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
parteneri. Managerii intervievați de Larson au Început să vorbească de co-destin, formulare folosită de vicepreședintele unei firme atunci când s-a referit la legăturile consistente, de tip alianță, cu un furnizor. De altfel, vulnerabilitatea relației este dată tocmai de această fundamentare imanentă și empirică a Încrederii fără a apela la principii asiguratorii, contractuale, ce transcend relația propriu-zisă. De asemenea, pe lângă interesul economic reciproc, În istoria relației intervin ceea ce Swedberg numește „interese sociale”. Toate acțiunile sociale, incluzându-le pe cel economice, sunt infuzate
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]