1,385 matches
-
cu variante textuale gălbiu, galben) crește cu fiecare nouă menționare și are un efect asupra aspectului prozodic, odată cu marcarea ritmică a versurilor. Reluarea atributelor sugerează alteori o cerință anterioară ce a fost îndeplinită: „De frumoasă - e frumoasă,/ Dembrăcată - e-mbrăcată”. Apartenența imanentă la cosmos este revelată de reluarea participiului cu valoare de adjectiv: „Scris îmi este, scris,/ Soarele și luna”. În mentalitatea populară, a scrie, cu sensul și de a picta, are puterea unei legi nestrămutate ce afectează toate etapele vieții omenești
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
implicație globală. De la diluviul peste care trece țesând, la culegerea plantelor cu puteri magice în momentul de maximă fecunditate al lumii și până la zămislirea pruncilor cu aparență divină, fetele de măritat se mișcă după ritmuri cosmice, a căror taină este imanentă chiar trupului feminin. Toate aceste apropieri geografice vorbesc despre unitatea spirituală umană, marcată de aceleași principii eterne ce stau la baza vieții și a universului. Singularizarea imaginarului românesc pe canavaua culturală a lumii vine din capacitatea proprie de poetizare. Cristalizarea
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
artă în general încercăm bucuria de a renaște. În lucrarea ta de doctorat, publicată sub titlul "Poetica temporalității", faci "un exercițiu" de rediscutare a conceptului de inspirație atât de necesar fiecărei individualități lirice. Zici: "Poetul primește, prin inspirația de origine imanentă, un conținut original irațional..." etc. Poezia ta este una "de inspirație"? Ai așteptat vreodată "glasul providențial" să-ți șoptească un final de poem? Deși risc să par anacronic, cred încă în faptul că poezia autentică provine din inspirație. Fie și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
tocmai pentru că este irațională, îți pare un dar al hazardului decât al științei de a scrie. Nu cred că poți oricând scrie poezie, bazându-te numai pe experiența dobândită. Când nu te mai vizitează muza transcendentă sau daimonul de origine imanentă, degeaba știința ta de a scrie își dă silința. Rezultatul este o "ființă de hârtie" neînsuflețită. Prin inspirație, îndrăznesc să spun, orice creație este îndumnezeită. Păstrez încă o credință orfică, pe urmele marilor mei maeștri formatori, Blaga și Rilke, pentru
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
la rubrica "Prima verba" a "României literare". Știe cineva pseudonimul și titlul volumului? Eu am pierdut o sticlă de spirt occidental pe această temă! Dragă Adriane, eu am ales poezia pentru a nu muri din cauza ei. Poezia este un pericol imanent. Este în permanență un "potențial asasin"! Poezia respinge un "adevăr univoc". La poet cuvântul obișnuit este prilej de credință, la omul obișnuit o vocabulă vremelnică, cotidiană. Nu, dragul meu, orgoliile locale sunt extrem de mari! Ceea ce vezi nu-i decât o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
pentru demnitatea națională și prosperitatea Banatului. Războiul se terminase, reintram în așa-zisa stare normală, cu toate greutățile adaptării și cu mentalitatea întunecată a celor mai mulți zdruncinați de cataclism[ul] mondial și național. Să așteptăm cu încredere echilibrul mult dorit, triumful imanent al adevărului și binelui, luminarea conștiinței naționale prin școală și, mai ales, prin educație. Istoria va pune pe fiecare la locul lui.]( Din ediția a II-a, 1996, pp. 215- 217. ) adaos de însemnări 1870-1941 curtea reginei elisabeta. doamnele de
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
Dumnezeu și om, unde "poetul oferă imaginea unei lumi desacralizate, în care ritualul in-formării e golit se sensul mistic. El nu mai funcționează ca gest de aducere în prezent a mitului sacru, ci ca gest într-o ordine a frumuseții imanente". În Tat twam asi sunt puse în oglindă două tipuri feminine, fiecare reprezentând "reflexul deformat în oglindă al celeilalte", fiind greu de stabilit care dintre ele "funcționează ca punct de origine, ca obiect de reflectat", trebuind a fi considerate ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
ireductibile una la cealaltă". George Popa pune o întrebare cel puțin incitantă, căutând a desluși opțiunea poetului însuși, a lui Eminescu, în acest caz și detaliind semnificațiile punctelor de interferență a celor două forme de temporalitate constată că "balanța dintre imanent și transcendent, dintre uman și suprafiresc înclină către sfera omenească", așa încât poemul Luceafărul apare ca unul al "reabilitării sferei contingentului omenesc în raport cu lumea fantomatică a ideilor omenești", ca în nenumărate alte poeme ale sale. O altă întrebare, în prelungirea celei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
există nici negentropie, nici entropie, ci un salt calitativ care naște Întotdeauna altceva nou, schimbat, aceeași fâșie care formează spuma mării, din care s’a născut cândva Afrodita, adică “altceva”. E poate un loc prin care negentropia trece din lumea imanentă În cea transcendentă. Dar mai există o altă, tot Îngustă, zonă de tranziție, de astă dată de la entropia plajei la negentropia solului. Aceea e faleza, la fel de lipsită de viață permanentă, unde doar vreo câteva păsări Își găsesc un refugiu vremelnic
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
din care nu lipseau motivarea acțiunii, cererea iertării și, mai mult decât atât, promisiunea transcendentului. Această promisiune, făcută bradului real, se leagă de rolul altui brad, unuia mitic, rolul de arbore cosmic, de axă a lumii, axă ce unește lumea imanentă, În care trăim biologic, cu aceea transcendentă, În care vom ajunge odată. Evoluția n’a avut mereu aceeași viteză. Pe planul biologic ea a Început timid, cu o viteză ce-a crescut - trei miliarde de ani - prea Încet. Dar, așezată
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
pentru a lăsa copilul să se manifeste liber. Libertatea devine astfel o metodă de educație (13, pp. 16-18). Natura copilului era înțeleasă de pedagogul italian ca o putere creatoare prin care ființa se făurește pe sine însăși după un plan imanent infailibil dacă nu este împiedicată de forțe exterioare. Se considera că în ființa umană se află o impulsie naturală către creștere, către propria sa formare. Această impulsie cunoaște mai multe etape, care apar după un "plan providențial". "Sufletul copilului nu
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
în propria sa posesie" (11, p. 49). Dar actul educației, ca și alte acțiuni umane adaugă Laberthonnière -, se înfăptuiește prin cooperarea voinței umane cu "grația divină". Și iată cum personalismul se întîlnește cu neotomismul în considerarea grației divine drept ceva imanent actului educațional. Are însă un element în plus: ideea de caritate care împacă autoritatea educatorului cu libertatea elevului. În aceste condiții, autoritatea, decurgînd din "grația divină", nu mai este constrîngătoare, ci eliberatoare; "ea nu comandă și nu dirijează decît pentru
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
făcea de cap împăunându-se cu victoria zdrobitoare asupra unei familii necăjite și neajutorate pe care o înmormântase sub uriașul troian de zăpadă... Și adormeam. Dormeam somnul chinuit și înfricoșat al celor condamnați irevocabil de o justiție partinică, nedreaptă și imanentă, nefiind siguri dacă mâine vom ajunge să spunem "Bună dimineața!" răsăritului de soare. În această acalmie sepulcrală numai orchestra personală a fratelui nostru mai mare, Mircea, manifestând un optimism contagios cu efecte limitate și perisabile, emitea, în spațiul claustrat în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
Ediții îngrijite: George Călinescu. Scrieri despre arta. Antologie, prefață, note și tablou biografic. Vol. I și ÎI (1968); Ion Neculce: Letopisețul Țării Moldovei. Ediție antologica, cu o prefață, note și tabel cronologic (1968); Vladimir Streinu, Poeme (1971); Vladimir Streinu: Ritm imanent. Selecție de versuri publicate și inedite, conform unei liste rămase de la autor (1971); Pagini din istoria gândirii teatrale românești (în colaborare, 1972); George Călinescu. Însemnări de călătorie. Antologie, prefață, tabel cronologic (1973); George Drumur. Vârstele anilor. Ediție selectivă și prefață
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Șorea Niculai () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93311]
-
cu amicii mei. Forța nu e un zeu care, cu o simplă sfârlă, ar pune tot universul în mișcare. Forța nu e o entitate distinctă de materie. Ea nu e decât o proprietate a ei; inseparabilă de ea; o proprietate imanentă și eternă". Citatul acesta, luat din "Circulația vieții" a lui Moleschott (principala sursă de inspirație a cărței lui Büchner), citatul acesta, cu care începe primul capitol din "Kraft und Stoff", e toată cartea, toată doctrina pe care o închide, ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
secret) dosarul de profesor. Votul a fost zdrobitor în favoarea mea (40). Doar 2 (doi), împotrivă (se pare că: Irimia și Sîrbu). în scurtă vreme se vor decoda și alte mîrșăvii. Vocația acestor indivizi este aceea a murdăriei. Cred în justiția imanentă. Să avem sănătate. Cu toată prietenia, Mihai Drăgan P.S. Ca să vezi ce scriu, îți trimit trei din notele și contra - notele mele. Bună pleasna cu Sudiștii. N.B. Scrisoarea telegrafică s-a transformat într-o scrisoare în toată regula. </citation> (154
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
atât a omului cât și, ceea ce importă în primul rând, a lirismului său. Fără îndoială, e adevărat ; accentul viguros, ferm, energia vitală sunt incontestabile în patosul liric eminescian, principiul viril e prezent și operant, dar tocmai din cauza asta îi sunt imanente intuiția neantului și obsesiile funerare. Melancolia, aprehensiune și contemplare lucidă a morții, e un sentiment eminamente viril, propriu maturității superioare, cum îl vedem la Dürer, la Shakespeare, la Cervantes, la Baudelaire, la Eminescu. Concepția romantică despre iubire, de la trubaduri și
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
Un artist al captării celor mai evazive nuanțe, intelectuale sau sufletești, un psiholog de mare finețe, un artist al exprimării frapante și memorabile. Și, în ciuda reputației sale, un remarcabil stilist, adică unul care găsește stilul fără să-l caute, stilul imanent și fatal, dictat de stricta necesitate a definitivei precizii. În Adela, la sfârșit, în antepenultima pagină, când landoul, de la geamul căruia Adela ̀ i mai făcea lui Emil Codrescu semne fluturând un voal, dispare după cotitură, dăm, la începutul alineatului
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
într-un ansamblu nedivizibil, care se numește substanță, oūsìa) se situează între filosofii materiei și cei ai "esenței", printre care îl regăsim pe Platon. Substanțialiștii nu privesc materia ca fiind primordială, ci doar ca pe individuația concretă a unei forme imanente. Se deschide asupra acestui aspect o problematică amplă și nuanțată, dar din care voi numi aici doar o componentă care va fi integrată de cercetarea arheologică a imaginarului: memoria. În cazul obiectelor care imitau un model real (legea romană ius
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
procesele de "istoricizare" a divinului, prin diseminarea sa în umanitatea creștină, dar și de planul de guvernare (transmis în lumea pre- și post-bizantină și reflectat în imaginarul politic al comunității medievale). Temporalitatea ajunge să fie înțeleasă ca manifestarea istorică și imanentă a modelului divin, etern și transcendental. Oíkonomía a permis formularea laolaltă a unității și a pluralității divinului, mai întâi prin doctrina Treimii și prin cea christologică (reluate în teologia isihastă), apoi, la alt nivel, prin imaginarul
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
divinul, prin botez, sfintele taine și înfrățirea creștină, prin voia sau harul divin). Realizând totuși un important pas dincolo de platonism și de tradiția patristică, Palamas a refondat teologia trinității pe experiențele spirituale ale practicanților isihaști, pentru care divinul, transcendent și imanent, nu era o categorie filosofică preconcepută. Umanitatea christică, precum cea adamică, era pătrunsă de puterea divină; astfel, ființa muritoare căpăta dreptul de a accede la o cunoaștere specială, a puterilor necreate − nu totuși a esenței divine. Apropierea lui Varlaam de
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
realități infailibile. Este o acceptare a omului ca om, ca structură vie așezată sub incidența acestei scrieri-sortiri ce nu îi lasă posibilitatea eschivei în fața morții postulând-o drept frontiera ce îl desparte de o situare deplin-transcendentă. Este o recunoaștere a imanentului ca stâpân spațio-temporal peste ființa adamică. Resemnarea în fața acestei realități umane implacabile sesizate aici intens mă invadează pătrunzător. Fiecare luminiș, fiecare insulă luminată a conștiinței mele este convertită la un apus fără de soare, la un amurg ce-și menține umbrele
Ascunderi și înfățișări: explorări metafizice decriptive by Marius Cucu () [Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
observ că, cel mai adesea, după ce s-a așezat în incinta templului, orbul își întinde mâna implorator spre fluctuațiile omului cotidian. Despre templu s-a spus mereu, în evoluția conștiinței religioase a omului, că este casa zeului, tărâmul care punctează imanentul cu deplinătatea transcendenței ce irumpe în temporalitate precum o paranteză, o sincopă de absolut. Zeul generează și regenerează, el creează, deține capabilitățile distrugerii și ale vindecării precum și forța resurecției întru apocalipsă, energia eternă a sfârșitului deplin reînnoitor. Așadar templul ar
Ascunderi și înfățișări: explorări metafizice decriptive by Marius Cucu () [Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
om. Astfel, privind spre templul de lângă orbul charismatic prin drama ne-vederii sale sau spre cel învecinat cu mormântul îndolierii prietenului, eu mă uit mereu la templul în sine și percep ceea ce el îmi relevă apelându-mă transcendent din mijlocul imanentului anume faptul că semenii mei suferinzi, indiferent dacă se află sau nu în preajma templului, nu sunt orfani ai vieții oricât de mult s-ar resimți ca fiind abandonați unei crude și nedrepte dureri. Templul îmi spune mereu că zeul ne
Ascunderi și înfățișări: explorări metafizice decriptive by Marius Cucu () [Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
destinație. Prin urmare, rostirea a trece peste greutățile destinului vine să însemne a trece cu greutățile destinului, a le purta în drumul vieții un timp mai scurt sau mai îndelungat. Aceste greutăți sunt greutăți labirintice, ele aparțin situațiilor complicate, sunt imanente acestora, le definesc în raportul lor cu cei care pășesc în labirint. Greutatea unui moment dificil în viață apasă călătorul labirintic, îl copleșește ea fiind, de fapt, un demers de aplicare a unei intense presiuni existențiale pe fondul suprasolicitării epuizante
Ascunderi și înfățișări: explorări metafizice decriptive by Marius Cucu () [Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]