2,489 matches
-
legii care vroiau sal salveze pe Prâslea. Din acesta bubuitură, eroul nostru se trezi din nou îmbrăcat în hainele lui de poveste. Îi dispărură armele avute, dar și hainele cu care era îmbrăcat. Se afla din nou în curtea palatului impunător unde îl aștepta aleasa inimii. Într-un buzunar de-al lui el găsi laserul și i-l arătă bucuros fetei: Uite! Am adus ceva de pe lumea cealaltă, lume unde am fost blocat. Ha, ha, ha! începu să râdă fata. Este
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
o ceață albicioasă care aureola creasta recifelor cu un halou vaporos, ca un suflu umed. Pe faleză, ferigile unduiau blînd sub mîngîierea brizei. Luna În creștere acoperea cu o lumină lividă locul numit Ty Kern. Menhirii nu erau nicicînd mai impunători decît În acel clarobscur În care se iveau precum niște mase Întunecate gata să prindă viață. Fără ca nimic tangibil să justifice acest lucru, atmosfera părea Încărcată de prevestiri funeste. Și cele șase siluete fantomatice Își făcură apariția, ieșind de pe potecă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
apropiase pentru a-l scuti pe bătrînul domn să coboare inutil. Optzeci de ani Împliniți, o statură de bătrîn elefant, un nas foarte coroiat și un baston cu măciulie de argint avînd gravat blazonul familiei făceau din el un bărbat impunător. Moartea lui Gildas Îl contrariase atît de mult Încît se dusese să se Întindă pe pat pînă la dejun. Arthus Își scrută fiul, pe Pierre-Marie, numit de obicei PM, care, așezat În fața lui În imensa sufragerie a castelului, dezghioca cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
biletul scris de Christian. După o clipă de șovăială, demară. 6 Norii care se Îngrămădeau Îi veniseră de hac amurgului, astfel că era beznă totală cînd Marie se Îndreptă spre abația În ruină. Văzu ivindu-se În lumina farurilor silueta impunătoare și misterioasă a edificiului din care azi nu mai erau În picioare decît zidurile de incintă, care Încă mai legau Înaltele arcade gotice. Aprinse o mică lanternă și pătrunse În vechea navă În clipa În care un fulger lumina brusc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
-l văzuseră pe Arthus de Kersaint, ascuns În umbra unui fotoliu imens, stînd nemișcat și hieratic. Profilul de vultur al bătrînului ieși Încet din umbră. Marie deveni imperceptibil mai rigidă. În puținele dăți cînd Îi fusese dat să Întîlnească statura impunătoare și straniul chip al castelanului, nu se putuse Împiedica să nu se simtă impresionată. Acesta continuă cu un calm și o siguranță impozante: - Eu i-am propus două sute cincizeci de mii de euro lui Pérec. Știam că e În dificultate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
familiei Le Bihan era că nu fuseseră strînși la pungă. Al doilea, că aveau un gust pronunțat pentru sclipici și artificial. Totul mirosea din plin a parvenit. Construită prin anii ’70, casa, situată În preajma fabricii de faianță, era o clădire impunătoare În stil neo-breton. Cele două turnulețe care o străjuiau nu se datorau vreunui capriciu de arhitect, ci voinței nedisimulate a Yvonnei de a rivaliza cu familia Kersaint. De atunci Încolo, cu sau fără voia acesteia din urmă, aveau să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
personajului: Erwan-Marie de Kersaint. 1753-1782. - Se spune despre el că ar fi fost șeful jefuitorilor de corăbii din legendă... Arthus o Întrerupse. - Vă rog să mă scuzați că v-am făcut să mă așteptați... Discuția Începu În mod politicos, iar impunătorul bătrîn recunoscu imediat, cu simplitate, că avea Întotdeauna Mésadrol la Îndemînă pentru a ușura crizele de reumatism articular. - Desigur că știi acest lucru, fetițo, mama dumitale, menajera noastră, Îi strecură el lui Lucas, e cea care Îmi face injecțiile. Marie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
să cheme o ambulanță. Battle, unul dintre favoriții lui Ravelstein, ținea mult la bătrânul Abe. Dar era imposibil să‑ți dai seama cum Îl privea Battle pe Ravelstein. Nu exista nici un indiciu asupra a ceea ce se petrecea Îndărătul frunții lui impunătoare. O frunte care cobora abrupt spre o creastă zbârlită supraorbitală ce intersecta linia dreaptă a nasului și se acorda cu paralelele strânse ale buzelor - gura unui rege celtic. Se poate ca În trecut să se fi antrenat ca halterofil olimpic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
avea nimic de-a face cu perfidia. Sincer doream să-mi iau rămas-bun de la ei, să-și ia și ei rămas-bun de la mine. Țineam la ei, îmi era milă de ei... Într-un fel îi iubeam. Porțile de fier ale impunătoarei case albe erau deschise. Werner Noth în persoană stătea lângă ele, cu mâinile în șold. Privea un detașament de muncă format din prizoniere poloneze și rusoaice. Femeile scoteau din casă cufere și piese de mobilier, târându-le până la trei furgoane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
găuri prin care să trag iedera astfel încât să pară că a crescut din ele. Pietrele de mormânt erau înfipte într-un covor gros de iarbă, tunsă și îngrijită impecabil, de parcă ar fi fost un gazon scump, Wilton. Dincolo de ele, stejari impunători și, fără îndoială, foarte vechi revărsau umbre imense peste gazon. Lumina soarelui pătrundea printre crengile încărcate de frunze, până la piatra gri și tocită a bisericii și a mormintelor, culegând sclipiri de culoare din vitraliile ferestrelor, iar din iarbă, fâșii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
Gherghel, încântați de grafica plină de culoare a icoanelor măiestrite cu migală de aceștia, la expozițiile lor personale. Apoi am luat drumul hârtiei reciclate, pe cărarea Copoului, spre Casa Mihai Ursachi. “Sărbătorile la români” le-am marcat permanent cu panouri impunătoare, pline de mesajul primirii unice-cu pâine și cu sare și cu alaiul datinilor străbune, pornite din jarul vetrelor noastre. Am evidențiat alaiul pregătirilor care ne mângâie sufletul veșnic, de bucuria strămoșească. “Măștile de sticlă”, cele construite din deșeuri materiale
Miron Costin - colțul meu de suflet. In: ARC PESTE TIMP 40 ANI 1972 – 2012 by Elena Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/288_a_584]
-
glob de sticlă, trăiau dependeți unul de celălalt. Grav, o lovitură de tobă ne surprinde: De ce azi? De ce nu ieri, de ce nu mâine? murmură îndârjit, printre dinți, Ion. Se plimbă energic prin salon, lăsând senzația dramatismului, cu mâinile la spate, impunător, oprindu-se uneori să dezaprobe cu gesturi repezite. Ușorul tremur al vocii releva năduful abia stăpânit. Părea, cu hainele negre care-l ascuțeau și mai tare, un om bătrân. Umbra lui, și mai lungă, și mai subțire, se împânzea nefiresc
Conacul dintre ploi. In: ANTOLOGIE:poezie by Cătălina-Elena Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_686]
-
într-adevăr Dr. Watson, nu? Hugo a măsurat-o din cap până-n picioare cu o expresie seducătoare, observându-i părul negru, strălucitor și ochii mari și întunecați. Plin de încredere, a așteptat ca frumusețea propriului său chip și statura lui impunătoare să-și facă efectul, ca de obicei în cazul femeilor. Spre surpriza lui, a așteptat în van. —Căutați ceva în mod deosebit? l-a întrebat doctorița. Abordarea ei era politicoasă, însă strict profesională. Sunt aici pentru un curs. Hugo și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
să aibă un aspect îngrijorător de nepermanent. În ultima vreme, din cauza angajamentelor ei din State, fuseseră despărțiți și mai mult decât de obicei, ceea ce lui Hugo îi oferise oportunitatea nedorită de a medita asupra relației lor. Fără prezența ei fizică impunătoare care să-i amintească, era supărător de simplu, de exemplu, ca Hugo să înceapă să se întrebe de ce totuși se căsătoriseră ei doi. Legătura lor fusese repezită și împrăștiată, între excursiile Amandei la New York, la revista Style. El se lăsase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
fac cale întoarsă. Ușa cafenelei de peste drum se deschise, iar Magicianul apăru în prag și salută, luându-și jobenul de pe cap. Traversă strada cu pași măsurați, ocolind un jeep negru la volanul căruia se afla un tip cu o barbă impunătoare. Îl arătă cu degetul: - Habar n-are că timpul se poate opri. Ascultă un post de radio cu melodii oldies și tocmai se pregătește să răspundă la telefon. La intersecție nu va fi atent, nu va frâna la timp și
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
de istoria care de secole a caracterizat viața acestui popor. Același biblist german afirmă că, de fapt, ceea ce-l interesează în mod exclusiv pe Isus este raportul dintre Dumnezeu și om, dintre domnia sa divină și răspunsul omului față de manifestarea sa impunătoare. 1.2 Al doilea text: Mc 11,15-19 (Isus alungă vânzătorii de la templu) Întrebarea care ne atrage atenția este următoarea: cum trebuie să interpretăm atitudinea lui Isus? Exegeții interpretează acest text prin acțiuni profetice simbolice. Există două texte la care
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
sublinia venerabilul meu călăuz s-a confundat cu un principiu, de la care nu s-a abătut nici măcar o dată. Lângă el Încheie bătrânul meu dascăl legionar te simțeai În siguranță. De nimic nu te temeai. Cel puțin pentru mine personalitatea lui impunătoare reprezenta un nu știu ce ocrotitor. Era ca un scut, ca un Înger păzitor, chiar ca un arhanghel cutezător și izbăvitor. Ar fi putut trăi până la bătrânețe de n-ar fi fost răpus În toiul vieții de monștrii cei mai sângeroși din
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
pe străzi, și până și magazinele ungu- rești de haine second-hand, care mișunau de căutători de chili- piruri, aveau obloanele verzi trase. În timp ce Îmi savuram ciocolata care Începuse să se cam topească, m-am trezit În fața unei clădiri cu arhitectură impunătoare, dar pictată vesel, cu pereții galbeni și acoperiș roșu, aflată chiar vizavi de poarta Cetății, lângă fosta cofetărie a verișoară-mii Nelly. Pe o plăcuță scria : „Bethlen Gábor Kollégium“, iar pe o altă plăcuță, „muzeul de Științe ale Naturii“. Înăuntru
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
era nimeni pe străzi, și până și magazinele ungurești de haine second-hand, care mișunau de căutători de chilipiruri, aveau obloanele verzi trase. În timp ce îmi savuram ciocolata care începuse să se cam topească, m-am trezit în fața unei clădiri cu arhitectură impunătoare, dar pictată vesel, cu pereții galbeni și acoperiș roșu, aflată chiar vizavi de poarta Cetății, lângă fosta cofetărie a verișoară-mii Nelly. Pe o plăcuță scria : „Bethlen Gábor Kollégium“, iar pe o altă plăcuță, „Muzeul de Științe ale Naturii“. Înăuntru
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
târziu, bătrânei profesoare, i-a fost adusă trista veste, că, ilustrul ei medic, s-a spânzurat. Drept pentru care, ea, la rândul-i, a ieșit pe terasa din fața camerei, și s-a aruncat, În iazul străveziu și adânc, de la rădăcina impunătoarei clădiri. Câteva ore mai târziu, de la azilul despre care povestim, pleca, spre orașul colinelor, telegrama care Îi invita, pe fecior și pe noră, să vină și să-și ridice morții. În eter, Însă, telegrama s-a intersectat cu o alta
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
brațului, a invitat-o să privească: - Acolo, draga mea, la etajul doi, în a treia cameră de la colț, în aripa stângă, sunt lucrurile mele... - Aaa! Hotel New Montana! Aproape de teleferic, la o aruncătură de băț, exclamă Laura, privind încântată silueta impunătoare a edificiului. Patru stele... Cred că aici sunt cele mai mari prețuri. - Nu, nu sunt cele mai mari. Sunt și alte..., dar ce sens are să facem comparații? Eu l-am arătat din reflex, trecând pe aici... Mă gândeam, dacă ești
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
plastic americane erau mai mari decît cele din europa, și de altfel totul în america era mai mare. mașinile erau mai mari, șoselele erau mai late, casele erau mai spațioase și cu mai multe camere, porțiile de mîncare erau mai impunătoare... sorbind din cafea, Victor îmi arătă de unde puteam lua un supliment de zahăr și o linguriță. el însă prefera cafeaua fără zahăr întrucît în america fizicul contează foarte mult. — aici toată lumea care vrea efectiv să reușească în viață face sport
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
și de poarta monumentală din fier forjat. îmi veni în minte brusc nuvela lui edgar allan Poe, Prăbușirea Casei Usher, dar și imaginea casei bîntuite de stafii de la Disneyland. Poarta, îmbătrînită, dar încă extrem de demnă, străjuită de doi pilaștri încă impunători deși serios jupuiți de timp, era bineînțeles închisă, aș spune chiar ferecată. Cineva nu avusese încredere în vechiul ei mecanism de închidere, mult prea fin, funcționînd pe bază de cheie, și prin urmare securizase cele două aripi ale porții cu
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
sau de o capacitate de a fi mai sinceri cu noi înșine și cu ceilalți. Trebuie să recunoaștem că, în vremurile pe care le considerăm glorioase, s-a cultivat o imagine de viață consacrată și, în special, de consacrat, destul de impunătoare, atrăgătoare, eficientă și dinamică, în care nu prea era loc pentru limită, fragilitate, păcat, faliment, ce fac parte din viața umană și, desigur, caracterizează orice itinerariu spiritual. Reîntorcându-ne la parabola nietzscheană, s-ar putea spune că viața religioasă se
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
Georgeta nu e altceva decât "o fată faină", cum zisese Stănică. Amândoi erau încurcați de nesiguranță. Georgeta întrebă: - Așa ești de timid cu femeile întotdeauna? Totuși îmi placi, dar ai un nu știu ce care inspiră respect. Ai să fii un doctor impunător. Georgeta râse, dar se simțea în chip serios intimidată. Își drese repede părul, își strânse peignoir-ul pe ea și căută în minte G. Călinescu un subiect de convorbire mai convenabil. Negăsindu-l, se duse să-i aducă lui Felix dulceață
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]