3,607 matches
-
cum bine știi, rosti solemn morsa, e un lucru ciudat. Al naibii de ciudat. Treaba e să te asiguri că ești tot timpul cu un pas înainte. Mai rapid decât microbul cel șiret, dacă mă-nțelegiă Prinde viermele înainte de a scoate capul, nu? Indienii axona erau obsedați de sănătate și curățenie. Foloseau mai multe metafore derivate din aceste preocupări decât cel mai înrăit ipohondru. — în acest moment își fața Șamanului se transformă într-o mască tragică) mă tem că opinia publică in corpora este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
pe care le putuse găsi. După ce le rupea, arunca bucățelele în fântână. Iată cum se convinse singur: Nicholas Deggle nu avea de unde să știe că Vultur-în-Zbor îl va întâlni pe bătrânul Virgil. Trosc. Ergo, l-ar fi putut trimite pe indianul axona pe muntele Calf doar așa, ca experiment, ca să vadă dacă Poarta pe care o construise funcționa. Trosc. Ceea ce însemna că avea de gând să-l urmeze. Trosc. Dacă Nicholas Deggle s-ar întoarce, viața ar fi oricum insuportabilă. Virgil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
cu tine, zise el. — Bine, iubitule, spuse femeia. Tu vii pe urmă, ca de obicei. Ne vedem jos. — La revedere, Dolores, îi spuse Virgil. Ea ieși șchiopătând din colibă, cu balansoarul în spinare. Virgil îl luă pe Vultur-în-Zbor de lângă fântână. Indianul axona își legase o cârpă în jurul frunții și îi înfipsese o pană în spate. — Veșmântul de ceremonie, glumi el. Virgil Jones nu zâmbi. — Să mergem, zise el. Balansoarul era așezat pe plajă, cu spatele către mare. Lângă el, pe nisipul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
încântat. — Sigur, sigur! Sigur, spune-mi Virgil. Urmă o lungă tăcere, timp în care s-a pecetluit o legătură. — Eu cum să-ți zic? sparse tăcerea Virgil. Vultur-în-Zbor nu răspunse. — Domnule Vultur? Virgil Jones se întoarse să-l privească pe indianul axona. Dar Vultur-în-Zbor adormise. Virgil traversă greoi pluta și se așeză lângă silueta adormită. — Nu-mi mulțumi pentru că ți-am salvat viața, îi spuse. îți sunt recunoscător mai mult decât ți-aș putea spune în cuvinte. Nu-mi mulțumi c-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
era singurul palindrom pe care și-l amintea. TREIZECI ȘI DOI Vultur-în-Zbor a fost primul care a văzut-o. Și ce formă ciudată avea, jumătate femeie, jumătate patruped, cum venea către ei prin vălătucii de ceață! Pe măsură ce ea se apropia, indianul a fost izbit de faptul că era una dintre cele mai palide frumuseți pe care le văzuse vreodată. Elfrida Gribb suferea - deși destul de rar - de insomie. Când o apuca și o ținea cu ochii uscați și trează până-n miez de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
fost însă cel care, pe neașteptate, a trecut de partea lui „Piele-Roșie“. — La dracu’! spuse el. Trăiește și lasă-i și pe alții să trăiască. Io nu văd de ce nu l-am lăsa și pe el doar pentru că-i un indian ciudat. Unii din cei mai buni amici ai mei erau indieni. Ăsta nu-i un motiv de sfadă, nu? E diferit, corect? Completează un loc liber, corect? Așa că de ce nu, ce dracu’? Peckenpaw era singurul om care-l putea înfrunta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Piele-Roșie“. — La dracu’! spuse el. Trăiește și lasă-i și pe alții să trăiască. Io nu văd de ce nu l-am lăsa și pe el doar pentru că-i un indian ciudat. Unii din cei mai buni amici ai mei erau indieni. Ăsta nu-i un motiv de sfadă, nu? E diferit, corect? Completează un loc liber, corect? Așa că de ce nu, ce dracu’? Peckenpaw era singurul om care-l putea înfrunta pe Flann O’Toole pe teritoriul acestuia. Expresia înghețată de pe fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
prin față. Scena era pregătită. TREIZECI ȘI NOUĂ Măgarul familiei Gribb, poate cel mai ascultător și cel mai puțin încăpățânat măgar din câți au existat vreodată, mergea serios de-a lungul Drumului Pietruit, în spinare un Vultur-în-Zbor măcinat de îndoieli. Indianul își petrecuse cea mai mare parte a zilei explorându-și noul cămin, iar mintea îi era acaparată de lupta dintre dorința de a ajunge în miezul contradicțiilor și anomaliilor pe care le descoperise deja și dorința de a sta, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Irina au ocupat o mare parte a vieții lui Vultur-în-Zbor. Studiile lui Gribb și indolența lui Cerkasov le împinseseră întotdeauna pe cele două femei una către cealaltă. Păreau să se bucure de compania lui și erau amândouă întinerite de prezența indianului. într-un anumit fel, ele erau un adăpost pentru el, un adăpost pentru gândurile și temerile sale în aceeași măsură, ca și Casa Fiului Răsare pentru Virgil. Atâta timp cât se afla în compania lor, bărbatului i se părea posibil și plăcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Cerkasova. Momentul de perfecțiune își generase propria distrugere. Abia după miezul nopții Vultur-în-Zbor s-a furișat înapoi în casa familiei Gribb, dar Elfrida Gribb stătea retrasă și palidă în camera din față și doar strălucirea unei singure lumânări îi amintea indianului de dormitorul pe care îl părăsise. — Bună seara, Vultur-în-Zbor, i-a spus Elfrida. El a clătinat din cap fără să rostească vreun cuvânt și s-a așezat pe un scaun, în fața ei. — Irina? a întrebat ea, deși știa deja răspunsul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
lung în urma lui, parcă înfricoșați de cutezanța sa. Senzația din filmele acelea vechi, văzute în cinematograful murdar și sărăcăcios din Phoenix, umplea străzile. K devenise teritoriul lui Peckenpaw, un orășel al bătrânului Vest, iar Vultur-în-Zbor era, la urma urmei, un Indian Roșu. Aproape că se aștepta ca un șerif să iasă prin niște uși batante și să-l împuște acolo, pe loc. P.S. Moonshy trebăluia în spatele unei tejghele. Cântărea diverse lucruri. în încăpere nu mai era decât o singură clientă, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Vultur-în-Zbor s-a lăsat moale. Peckepaw l-a privit mânios. — Nu mă-nțelege greșit, i-a zis el. Nu mi-s plin de prejudecăți. Dar dacă mâine mai sunteți aici, o să vin după voi. Cu mâna liberă i-a trăsnit indianului un pumn teribil în ceafă. Vultur-în-Zbor a vomitat pe pavaj. Peckenpaw l-a aruncat în mizeria aceea și a plecat. Vultur-în-Zbor s-a târât până la măgar și s-a îndreptat către casă. — Trebuie să plecăm de aici, i-a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
în oglindă. Ceva mai tânără și mai palidă, dar atât de asemănătoareă! Nu știai că asta l-a atras în primul rând la tine? Nu de Prepelicar era el interesat. Ci de tine. Născut-din-Moarte. Știa multe despre el... — Sispy, spuse indianul. Sispy și Grimus sunt una și aceeași persoană? Silueta ascunsă, trântită pe pat, încuviință din cap: — Atunci, dacă fața mea e atât de asemănătoare cu a lui, zise Vultur-în-Zbor, de ce Prepelicarul nu mi-a spus-o? Ar fi putut pomeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Nu e un altar potrivit? spuse ea. El încuviință din cap, rămas fără cuvinte, iar atunci, cu o mișcare bruscă a mâinii drepte, ea își scoase vălul cu ferestruică. Acesta căzu, fluturând, pe podea și se alătură tovarășei ei, mantia. Indianul știuse că trebuia să fie frumoasă, dar nu reușise să anticipeze cât de cuceritoare avea să fie acea frumusețe. Vultur-în-Zbor trebuia să se lupte cu el însuși ca să se poată uita în acei ochi fără să-și plece imediat privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
zbor și se adunau în jurul lor. Erau mai multe păsări decât văzuse Vultur-în-Zbor în toată viața sa, păsări aparținând tuturor climatelor și având toate penajele pe care ți le-ai putea imagina, păsări comune, precum ciorile, și păsări pe care indianul nu le mai văzuse niciodată, cu ciocuri răsucite ciudat și forme stranii și toate se adunau în stoluri și zburau în sus, către vârful muntelui. Vultur-în-Zbor trebuia să-și ferească deseori fața de bătăile unor aripi întinse. Aruncă o privire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Prepelicarului. Ea își avea propria ușă spre lumea de afară, așa cum se cade pentru o servitoare. Acum Prepelicarul se retrăgea, îndreptându-se spre mica ei carapace. Vultur-în-Zbor strigă în urma ei: — Unde e Grimus? Așteaptă, îi spuse ea și închise ușa. Indianul auzi sunetul scos de un zăvor închis. Zgomote. Un șir de zgomote neobișnuite și tulburătoare. Vuietul, asurzitoarea sporovăială pestriță a păsărilor și scârțâitul. — Ți-e bine? întrebă el. Media era întinsă pe pat, acoperindu-și urechile cu mâinile, și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
lămpilor cu ulei strălucea prin ușa secretă. — Acustica este oarecum lugubră aici, nu? Consoane repezi, trunchiate, și vocale scurte, neaccentuate. Vocea lui Grimus. Presupun că stați bine amândoi? Balansoarul era îndreptat către fereastra închisă și întors cu spatele către Vultur-în-Zbor. Indianul îi putea vedea capul: o coamă de păr alb, din care o parte i se revărsă peste spătarul scaunului. Scârț... scârț... scârț, după cum se legăna balansoarul, înainte și-napoi, și un alt sunet, mai subtil, un clinchet ușor pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
înțeleg. — Altă întrebare, zise Grimus. Propriei tale morți nu-i ascunzi nimic. — Da. Doar una. îO să las sincopele pentru un moment mai prielnic. O să existe un moment mai prielnic, își spuse în sinea lui.) — Toți oamenii de pe insulă, spuse indianul, par să vină dintr-o epocă aproape contemporană cu momentul în care am luat elixirul. Ca și tine, de fapt. — Ce simț al observației! exclamă Grimus. Asta e, ce-i drept, din mai multe motive. Unu: nu am vrut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Acceași enumerare de păsări mitice apare în nota de subsol oferită de Richard F. Burton ca explicație în povestea lui Sindbad marinarul din O mie și una de nopți. în miturile din America de Nord Marea Țestoasă poartă în spinare Pământul. La indienii cheyenne Marea Țestoasă e singura care poate purta în spinare pământul pe care îl frământă Marele Spirit. Când povara devine prea grea, Țestoasa se mișcă și se întinde, provocând cutremure pe pământ. Vers din poemul lui T.S. Eliot The Four
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
America ruinau solida fibră morală a țării. În spatele ușilor Închise, mulți s-au bucurat că excentricitățile lui Salvador Jausá se sfîrșiseră. Ca Întotdeauna, se Înșelau: acestea abia Începuseră. Poliția și avocații lui Jausá s-au Îngrijit să Închidă cazul, Însă indianul Jausá era dispus să continue. În acea perioadă l-a cunoscut pe don Ricardo Aldaya, Încă de pe atunci un prosper industriaș cu faimă de donjuan și cu temperament leonin, care s-a oferit să-i cumpere proprietatea În intenția de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
lipseau nici vilele, nici familiile incapabile să umple o vadră cu apă ori să-și cîrpească șosetele. Astfel, Jausá rămase singur, cu obsesia și cu spectrele sale invizibile. În curînd, hotărî că soluția consta În depășirea acestei condiții de invizibilitate. Indianul avusese ocazia să vadă, la New York, cîteva rezultate ale noii invenții numite cinematograf și Împărtășea opinia răposatei Marisela că prin camera de luat vederi se absorbeau suflete, al subiectului filmat și al spectatorului. Urmînd această linie de raționament, Îl Însărcinase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
de provincie pe cale să moară din adâncul deșertului. Odinioară existase și acolo o sursă de venituri: o fabrică ce producea suveniruri pentru turiștii ce treceau prin oraș pe autostradă: tatu împăiați, poșete și portofele din piele de tatu. Localnicii și indienii din rezervație vânau și jupuiau reptilele, vânzându-le apoi fabricii. Uneori săreau calul și se vânau între ei. Apoi furtunile de nisip din 1931 au dus la închiderea autostrăzii U.S. 1 pentru șase luni, iar reptilele au înnebunit după ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
în casă, cu namila imediat în urma lor. Buzz parie trei contra unu că Tommy Sifakis nu va reacționa pozitiv la o abordare subtilă, așa că puse mâna pe bastonul de cauciuc și se îndreptă spre Pontiac. Prima lovitură spulberă capul de indian din moțul capotei. A doua făcu praf parbrizul. Trei, patru, cinci și șase erau dintr-un refren cântat de Spade Cooley și făcură o gaură în radiator. Norișori de aburi porniră a fremăta în jurul lui. A șaptea plesni geamul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
șefă de celulă le-a spus să-și „exploreze” furia aceea la un psihiatru. Benavides, Duarte și Lopez erau în prezent angajați la Variety International Pictures, jumătate din timp ca mașiniști de platou, iar în cealaltă jumătate interpretând roluri de indieni în filme ieftine cu cowboys. În același timp activau și ca șefi ai grupurilor de demonstranți de pe Gower Gulch, ca echivalent aproximativ al durilor în AUFT, deși erau jalnici în comparație cu gorilele lui Mickey Cohen din solda celor de la Teamsters. Mal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
și Dudley, incitați de murdăriile psihiatrice confidențiale din dosarele lui Lesnick, erau nerăbdători să demareze spectacolul și uite că tocmai se pregăteau să-i abordeze pe Mondo Lopez, Sammy Benavides și Juan Duarte, membri ai AUFT ce jucau rolurile unor indieni pe platoul de filmare unde se turna Masacrul tomahawkului. Iar acum tirada lui Gerstein îl făcea și mai nervos. Șeful de la Variety International se agita în spatele biroului, gesticulând cu havana lui, iar Mal nu și-l putea scoate din cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]