56,780 matches
-
în obscuritatea sălii de cinema sau în singurătatea propriului apartament: un soi de vaccin administrat prin intermediul artei a 7-a pentru a se obține imunitatea la realitate. Pentru orice eventualitate! Dacă e bine, dacă e rău - cine poate decide, decît individul însuși aflat în vîltoarea vieții pe care azi o înfruntă avînd - fără îndoială - ca experiență genetică însăși istoria filmului de doar un veac, dar cu un impact formidabil în conștiințe. Un impact comparabil cu cel al spectacolelor în aer liber
Festival în doliu by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/15833_a_17158]
-
revine la ideea de cuplu: memorie - uitare, eu - alter ego, regizor - actor, creator - spectator, sublim - suferință, realitate - ficțiune, exuberanță - cădere, colectivitate - singurătate. Conflict, tensiune, armonie leagă corpurile celor doi balerini, Sylvain Groud și Vava Ștefănescu în acea zbatere continuă a individului cu el însuși, cu celălalt, cu lumea. Efortul materializat în transpirația protagoniștilor lasă urme pe covorul scenei. Urme palpabile, concrete, dar efemere ca și teatrul. Durează un moment, apoi se strîng și dispar. Ce urmează? Uitarea. În valuri. Ca cele
Revoltă sau abandon by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15832_a_17157]
-
cea a actorilor. Atmosfera unei lumi șubrede, a unui sat irlandez, izolat, închis, bîntuit de superstiții, legi nescrise, curiozități bizare, alimentat de o voluptate a morbidului este construită mai degrabă vizual. Spațiul în care este amplasată povestea dramatică a unui individ și a unei mici comunități este un han-șopron. Strîmb, înclinat pe o parte, gata să cadă la o pală mai serioasă de vînt. Ca în povestea cu cei trei purceluși și lupul fioros care suflă peste precarul lor adăpost și
Năzdrăvănii și năzdrăvani by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15847_a_17172]
-
în mrejele "noului roman"? Cum s-a instalat noua scriitură? Ca un asalt? Contra cui? Care a fost mesajul lansat de primul pluton de romancieri (înaintând spre ceea ce va deveni legenda de mai târziu)? "Noul roman" reprezintă întâlnirea mai multor indivizi foarte diferiți în punctele lor de vedere comune, scriitori ale căror opinii s-au accentuat tocmai prin publicarea, în bună parte, la același editor. Cei ce au vorbit întâia oară de "noul roman" au fost criticii. De la bun început, noi
Michel Butor: - "Scriu mereu contra uitării" by Rodica Draghincescu () [Corola-journal/Journalistic/15820_a_17145]
-
intervenite în ultimii zece-douăzeci de ani ne obligă să restructurăm toată geografia, tot spațiul nostru mental. Relațiile între limbi oricum nu mai sunt ca înainte. Scriem nu doar în limba maternă, ci înlăuntrul unei pluralități de limbi, pe care un individ nu are cum să le stăpânească. Eventual le stăpânește parțial. În sfârșit, tehnicile noi de înregistrare și difuzare a scrierilor propun scrisului / scriiturii domenii vaste de explorat. În privința literaturii europene, vai, vai, câte limbi ar trebui să știu ca să pot
Michel Butor: - "Scriu mereu contra uitării" by Rodica Draghincescu () [Corola-journal/Journalistic/15820_a_17145]
-
al cel puțin unei cărți foarte interesante, Poveste cu țigani, apărută în deceniul al șaptelea), despre Paul Miron, cronicar al exilului care, spre deosebire de ceilalți (care propuneau, spune Cornel Ungureanu, o "partitură eroică"), face haz, evocă fețele necunoscute ale unor întîmplări/ indivizi, dezeroizează. Din aceste capitole, ca și din acelea consacrate lui Ion Caraion, Ștefan Baciu, Ioan Petru Culianu, Petru Popescu nu e greu de observat cum Cornel Ungureanu încearcă să aducă în prim-plan personajul, în aceeași măsură cu opera sa
Exil cu variante by Cristina Ionica () [Corola-journal/Journalistic/15826_a_17151]
-
aceste capitole, ca și din acelea consacrate lui Ion Caraion, Ștefan Baciu, Ioan Petru Culianu, Petru Popescu nu e greu de observat cum Cornel Ungureanu încearcă să aducă în prim-plan personajul, în aceeași măsură cu opera sa literară/ culturală; individul, cu mulțimea de condiții care i-au marcat deciziile; volumul lui Cornel Ungureanu este, lucru care face plăcută lectura, unul cu oameni vii. în cuvîntul introductiv, Cornel Ungureanu promite o privire de istoric literar, deci una care pune ordine după
Exil cu variante by Cristina Ionica () [Corola-journal/Journalistic/15826_a_17151]
-
care pornește Cornel Ungureanu în discutarea destinului literar al acestor scriitori este aceea că, evadînd din închisoarea culturală comunistă, ei au fost, într-un fel, deturnați de la destinul care li se rezervase, deci au rămas toată viața, indiferent de realizări, indivizi exilați - cu mulțimea de complexe aferente - și acesta este un lucru bun, reconfortant în orice caz pentru cei rămași acasă. Ideea nu este desigur exprimată direct, dar se observă de exemplu, în capitolul despre Virgil Nemoianu, mai multa admirație și
Exil cu variante by Cristina Ionica () [Corola-journal/Journalistic/15826_a_17151]
-
sau de publicistica lui Mihai Eminescu de la Timpul (în cronica despre cartea lui D. Vatamaniuc, de la Editura Minerva, 1996). Prezența tuturor acestor luări de atitudine între copertele unui volum permite, cum spuneam, conturarea profilului autorului de cronici Zigu Ornea, un individ european, un moderat, susținător al idealurilor democratice, insensibil la exagerări polemice balcanoide sau la entuziasme mistice, un profesionist de o corectitudine ireproșabilă. Caracteristici care lipsesc, dacă ne putem exprima așa, cu prisosință prin anumite puncte (de influență) ale peisajului culturii
Exil cu variante by Cristina Ionica () [Corola-journal/Journalistic/15826_a_17151]
-
Southampton, nici mai mult nici mai puțin decât un bătăuș și violator de femei, manifestîndu-se în diferite situații ca un "egomaniac meschin și resentimentar"; Jean Jacques Rousseau, promotorul reîntoarcerii la natură, descoperitorul și revelatorul în literatură a vieții interioare a individului, a instinctului și intuiției opuse dictatelor unei rațiuni sterilizante, era un mitoman vanitos dotat cu un ego supradilatat, suferind de o devastatoare manie a persecuției și dominat de mila de sine, un ins care "iubind umanitatea în general, avea o
Opere și biografii by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/15838_a_17163]
-
pe care o consideră demnă de mare respect. Și mai mulți se simt ofensați de o desemnare prin ăla + determinant, la fel de mult ca de o indicare deictică, evident nepoliticoasă ("Cine e ăsta?"). Cazul deictic e foarte clar: anularea sau obiectualizarea individului prin persoana a III-a și demonstrativ e în multe limbi percepută ca grav nepoliticoasă, chiar agresivă. Cazul anaforic e mai complicat: cît timp cel desemnat nu are acces la formulă, ea poate fi considerată pur și simplu funcțională și
Ăla by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15844_a_17169]
-
acces la formulă, ea poate fi considerată pur și simplu funcțională și neprotocolară (de pildă: "ăia de la poștă"); atunci cînd cel în cauză o "interceptează", reacția sa e adesea negativă (poate pentru că și ea pare să anuleaze o substanță, reducând individul la circumstanțe exterioare). Textele din Internet (liste de discuții, pagini personale, bucăți literare) oferă un mare număr de exemple în care se pot urmări particularități gramaticale și semantice de folosire a demonstrativelor. apare deopotrivă de des ca pronume ("ce-ți
Ăla by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15844_a_17169]
-
piață! în rest, jale mare: îi batem la fotbal pe unguri, îi spânzurăm (în efigie) pe evrei, detestăm țopește tot ce n-are sânge tricolor în vene, ne plângem de conspirații iudeo-masonice, ne pretindem cei mai deștepți și mai frumoși indivizi de pe mapamond, dar nivelul nostru de trai se va ciocni curând de cel al metroului. Or, pentru asta nu sunt răspunzători occidentalii. Ci incapacitatea de a ne controla resentimentele și imbecilitatea de a da credit celor mai corupți, nesimțiți și
Ungurii, pokemonii României by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15866_a_17191]
-
Croitoru-Bobârniche, 1996, Anca Volceanov - G. Volceanov, 1998. A fost înregistrat de Florica Dimitrescu, în Dicționarul de cuvinte recente (DCR2), ediția a II-a, 1997, cu sensurile "urât" și "antipatic, nesuferit" și cu atestări orale "niște blugi... nașpa", "cel mai nașpa individ din sud-estul Europei". E cert că nașpa reprezintă o trunchiere a adjectivului nașparliu, care circulă în paralel - "o cutie de chibrituri de-alea nașparlii" (Cațavencu internațional, 10, 1991, 3), chiar și substantivizat - ""nașparliile", cea mai de jos categorie (...). La "nașparlii
"Nașpa" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15888_a_17213]
-
să doresc/ Ochiul meu plîngea fără lacrimă/ Rîsul meu rîdea fără inimă// Mă plimbam/ printre dulăii dezlănțuiți/ ai misterelor/ SINGURĂ/ ca un clopot" (Am visat). Pactul cu existența e rupt, printr-o extazie mîntuitoare, printr-o comunicare cosmică în cadrul căreia individul se livrează, fără de regret, universalului: "M-am așezat lîngă tine, viață/ Dar tu nu voiai/ Decît să plîngi cu ochii mei/ Să ucizi cu gura mea/ Să mori cu inima mea...// M-am întins lîngă tine, moarte,/ Dar tu nu
Despărțirea de mitologie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15885_a_17210]
-
răsplătească, cît de cît, atenția încordată, uitarea de sine frizînd asceza, risipa de timp și inteligență cu care-ți desăvîrșești lucrarea. E de preferat chiar, dacă se poate, să fie un personaj beneficiind de o anume poziție în societate, un individ respectabil dintre aceia care dețin, cum se spune, pîinea și cuțitul, căci avînd amorul propriu mai dezvoltat decît al altora, ei vor fi în mai mare măsură sensibili la altruismul tău și apți să-și exprime recunoștința cum se cuvine
Elogiul ipocriziei by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/15872_a_17197]
-
Șerban, pe care astăzi, aici, doar o mînă de oameni îl mai prețuiește necondiționat. Valoarea este mai presus de regimuri politice și de culorile pe care le au. Omagiul și reverența noastră trebuie să se manifeste nu întru folosul unui individ sau grup, ci în acela profund și esențial al societății. În Europa spre care tindem ne aflăm, de mult, în primul rînd datorită valorilor, al culturii, indiferent de ce cred și vor muritorii, contemporanii noștri.
Spre Europa by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15910_a_17235]
-
lui Torrente Ballester este departe de a se rezuma numai la atît. Căci un loc aparte ocupă în această nouă interpretare a venerabilului motiv, problematica filozofică, resuscitarea conflictului baroc dintre predestinare și liberul arbitru, dintre determinare și libertate, chestiunea autonomiei individului în raport cu Dumnezeu, cu diavolul, cu propriul destin... Din acest punct de vedere o cheie de lectură cît se poate de utilă ne oferă autorul însuși în moto-ul din Jurnalul lui Hugo, ales, după cît ne dăm seama, deloc întîmplător
Baudolino, păsările roq si pădurea narativă by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/15899_a_17224]
-
Mircea Mihăieș Încetul cu încetul, România se capitalizează. Ce-i drept, numai la vârf și numai cu înaltă protecție politică. Capitalizare originală - ca tot ce mișcă în țară: pe spinarea statului și în detrimentul cetățeanului. Oriunde în lume, individul care câștigă milioane de dolari lasă în visteria statului un procent substanțial din venituri. La noi, nu: mârlanul ajuns mare șef peste hala în care până în ajun se ocupa cu ștersul prafului, securistul ce trăgea cu ochiul la marfa de
Român, o dată pe lună by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15916_a_17241]
-
inoculată membrilor colectivității prin educație instituționalizată și prin mass-media. Teorie nu chiar inocentă: "Presupoziția că oricare regim politic este opresiv ni se pare foarte periculoasă și falsă; șefii regimurilor totalitare sînt astfel exonerați de orice culpă, căci ideologia ar reprima individul în virtutea unei necesități metafizice...". Totuși o determinare contextuală a modernismului se impune. E vorba de bifurcarea modernității, care e pe de o parte burgheză, precum o narațiune a rațiunii victorioase și a progresului, iar pe de altă parte estetică, precum
O epură a modernismului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15901_a_17226]
-
din făptuirea grozăviei;/ Cum pulsul tău nu e în stare să amîne cu o clipă deznodămîntul./ (suflete ce par a-și afla tihna în mijlocul pîrjolului, vîlvătăii unor imense ruguri)" (Aproapele meu, Heraclit). Dar negația atrage negația, așa cum abisul atrage abisul. Individul ce-și realizează impostura ontologică, deplina nimicnicie, fuge de sine nu în Lume, unde s-ar putea transpune în narațiunea infintiă a acesteia, adoptînd alte identități, ci în Neant. Singurul drum ce i se deschide în față e drumul Neantului
Un sol al "ireparabilului" (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15934_a_17259]
-
de aflat de unde le vine lor inspirația. Vorba lui Răzvan Rădulescu, care a spus la un moment dat: - Domnule, personajele ăstora vorbesc ca niște marțieni, dar au înfățișare de pămînteni. Vorbesc ca niște oameni fără limbă maternă, vorbesc ca niște indivizi care abia au învățat, la maturitate, limba română, nu trăiesc limba română cînd o rostesc. Or, asta a fost una dintre grijile noastre atunci cînd am făcut filmul. Și bineînțeles, ne-am îngrijit și de înjurături, a fost și asta
Manifest împotriva operei inventate din nimic (II) by Valerian Sava () [Corola-journal/Journalistic/15942_a_17267]
-
vede în viziunea lui Ion Luca un om caricatural, ni se pare insuficientă; după cum rezistențele tuturor criticilor care au redus valoarea comediilor la document social sunt fundamental eronate. Într-o intuiție monovalentă, de o rară nuanțare, cît privește tipurile și indivizii, Caragiale a văzut concret multiplicat, o unitate umană, dintr-o tulpină robustă a urmărit, cu luciditate, ramificațiile ei numeroase, într-o desăvîrșită arborescență". Iată o judecată de valoare dovedind pătrundere în înțelegere pentru marea operă dramatică a lui Caragiale bătrînul
Receptarea dramaturgiei lui Caragiale by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15966_a_17291]
-
termen poate să însemne atît "fraier" cît și "șmecher", e aproape sigur că în realitate înțelesul său e unul general, care capătă accepții mai restrînse în funcție de context. Uneori trăsătura juvenilă e mai puțin importantă și sensul contextual e de "ins, individ, tip". Vîrsta se poate și emfatiza: bidivii sunt adolescenți sau de-a dreptul copii (în fond, și mînz e o metaforă pentru vîrsta imatură). Un autor își povestește experiența de deținut începută la penitenciatrul pentru minori: "M-au băgat într-
"Bididiu" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15985_a_17310]
-
prin suprarealism, într-un mediu de șotii, de năzbîtii, de farse, altfel spus de carnavalesc arhaic, îmbogățit iar nu inovat de tehnicile absurdului jovial. Modalitatea în cauză e prefigurată de un grotesc poporan al zonei de obîrșie. Prototipul îl alcătuiește individul "bășcălios", nihilistul rural bine dispus care l-a inspirat și pe Sorescu. Totul are aerul unei reprezentații cu motivație temperamentală, desigur, însă cu o infrastructură de suprarealism endemic. Poetul e doar un regizor operînd pe baza unui scenariu tipic. De unde
Suprarealismul tîrziu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15998_a_17323]